ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3300/2015

Decizia nr. 3300/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Decizia contestată

Prin decizia nr. 425 din 4 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 551 din 12 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care fusese respinsă ca nefondată acțiunea având ca obiect anularea raportului de evaluare nr. 26233/G/II/13 iunie 2013, emis de Agenția Națională de Integritate.

În considerentele deciziei de recurs s-a reținut, cu privire la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că sentința îndeplinește exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că prima instanță a analizat probele dosarului, inclusiv cele administrate la cererea reclamantului, expunând raționamentul pe baza căruia a reținut în final netemeinicia acțiunii.

Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs a constatat că judecătorul fondului a reținut în mod justificat incidența cazului de incompatibilitate reglementat în art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, pentru că recurentul-reclamant a încheiat la data de 20 octombrie 2010 un contract de furnizare de produse cu Primăria Borșa, în timp ce exercita mandatul de consilier local al orașului Borșa (august 2009 - iunie 2012).

Contestația în anulare

Recurentul-reclamant A. a atacat decizia de recurs cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 506 alin. (2) C. proc. civ., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, cu nr. x/1/2015, la data de 19 martie 2015.

Motivarea în fapt și în drept se regăsește în contestația înregistrată la data de 3 aprilie 2015 sub nr. x/1/2015 și conexată la cererea inițială, conform celor consemnate în practicaua prezentei decizii.

Contestatorul a invocat motivul de contestație în anulare prevăzut în art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., vizând situația în care instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

După o expunere detaliată a criticilor subsumate fiecăruia dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., invocate în motivarea recursului său, contestatorul a arătat că instanța a omis să analizeze, primul motiv de casare și nu a răspuns cu argumente punctuale, ci doar cu exprimări generice, conduită în vădita disonanță cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Albina c. României, 57808/00, CEDO, 2005; Vlasia Grigore Vasilescu c. României, nr. 608700, CEDO, 2006).

Cu privire la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., contestatorul a arătat că nici acesta nu a fost analizat de instanța de recurs, care nu face referire la critica privind încălcarea sau aplicarea greșită a legii procesuale sau materiale.

În fine, contestatorul a susținut că nici „principiile de drept comunitar” nu au format obiectul analizei din recurs, făcând însă referire la art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, la cauza Fouquet c.Franței (fosta Comisie) și la cauza Boldea c. României (CEDO).

Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea contestației în anulare, ca nefondată, arătând că instanța de recurs a examinat toate motivele de casare invocate, contestatorul fiind în realitate nemulțumit de interpretarea dată dispozițiilor legale incidente în speță și consecințelor juridice ale împrejurărilor cauzei.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestator, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de recurenți în dezvoltarea unui motiv de casare, întrucât instanța este îndreptățită să le grupeze și să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun.

În esență, contestatorul tinde să convingă instanța că în decizia de recurs nu s-au analizat toate criticile referitoare la data și circumstanțele în care a luat naștere raportul comercial în cadrul căruia a fost emisă factura nr. HRBOO 180 din 20 octombrie 2010 și a fost livrat materialul lemnos solicitat de Primarul orașului Borcea, dar decizia contestată cuprinde considerente clare și convingătoare, exprimate în mod sintetic, cu privire la calitatea motivării sentinței, identificarea naturii și efectelor juridice ale operațiunilor supuse analizei și încadrarea situației de fapt în ipoteza normei prevăzute în art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căreia consilierii locali care au funcția de administrator, sau calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte.

Cu privire la susținerea recurentului că livrarea materialului lemnos și, prin urmare, încheierea contractului datează din 12 august 2008, anterior dobândirii calității de consilier local, instanța de recurs a reținut că „probele administrate nu au confirmat această apărare, avizul de însoțire nr. 4934452 din 12 august 2008 fiind în mod corect considerat nerelevant, în contextul în care factura de furnizare a mărfii poartă data de 20.10.2010, cuprinde referirea la un alt aviz, cel secundar cu nr. 1117413 din 20 octombrie 2010 și nu au fost administrate probe din care să rezulte că societatea comercială furnizoare nu a avut posibilitatea emiterii facturii în momentul livrării sau cel târziu la data de 15 a lunii următoare livrării”.

Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei de recurs nu se regăsesc, literal, toate argumentele de nelegalitate a actului administrativ contestat, decizia respectivă nu este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 503 C. proc. civ.

Cât privește ignorarea principiilor și garanțiilor dreptului la un proces echitabil, prevăzut în art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost interpretat în jurisprudența C.E.D.O., Înalta Curte constată că nu poate fi identificată o împrejurare care să atragă retractarea deciziei din perspectiva menționată, pentru că referirea făcută la dreptul părților la un proces echitabil nu constituie un motiv de recurs distinct, ci un argument subsumat motivului prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 425 din 4 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2015.