ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2332/2016

Decizia nr. 2332/2016

Prin

încheierea de ședință din data de 14 martie 2013,

pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă,

în Dosarul nr. x/1/2011, a fost admisă cererea de suspendare a cauzei, în

temeiul art. 35 din Legea nr. 137/2002, având în vedere că față

de intimata pârâtă A. SA Petroșani s-a instituit procedura de

administrare specială și de supraveghere financiară în perioada

de privatizare.

Împotriva

acestei încheieri au declarat recurs, înregistrat la 01.06.2016,

reclamanții B., C., D., E. și F., solicitând dispunerea

continuării judecății de către instanța de apel.

În motivarea

recursului s-au arătat următoarele.

încheierea de

suspendare este nelegală, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât

încalcă art. 21 din Constituție, privind accesul la justiție,

și art. 6 din C.E.D.O., privind dreptul la un proces echitabil și

într-un termen rezonabil.

Acțiunea

este înregistrată pe rolul instanțelor de 14 ani, judecarea

litigiului fiind inițial suspendată în apel, în temeiul art. 244 pct.

1 C. proc. civ., până la soluționarea cererii privind anularea

brevetului, iar apoi în 2013 în temeiul art. 35 din Legea nr. 137/2002,

după ce s-a pronunțat o decizie de casare.

Astfel,

deși s-a scurs o perioadă mare de timp, cauza nu a fost

soluționată definitiv, fiind încălcate, în afară de

dispozițiile invocate anterior, și acele dispoziții

constituționale care ocrotesc dreptul de proprietate intelectuală în

mod similar oricărui drept de proprietate.

Mai mult,

deși s-a suspendat soluționarea apelului pe considerentul că s-a

instituit procedura de administrare specială și supraveghere

financiară în perioada de privatizare, justificându-se lezarea dreptului

de proprietate printr-un interes public, prioritar interesului privat, în

realitate, interesul public de privatizare invocat cu prilejul suspendării

a fost înfrânt prin aceea că, după mai multe acte normative prin care

s-au trecut din domeniul public în domeniul privat bunuri preluate de la

pârâte, înființându-se cu o parte din ele o nouă societate

comercială, care a intrat și ea într-o procedură de reorganizare

prin fuziune, toate au sfârșit prin a ajunge în procedura de

insolvență și chiar faliment. Pârâta A. Petroșani se

află în procedura falimentului deschisă prin sentința nr. 385

din 28 aprilie 2015, fiind astfel nejustificată menținerea în stare

de suspendare a dosarului de față din moment ce s-a renunțat la

interesul public de privatizare.

În cazul în

care nu se judecă prezentul litigiu recurenții sunt în

imposibilitatea de a obține vreo despăgubire câtă vreme nu a

stabilit-o instanța, singura competentă în acest sens.

Intimata

pârâtă a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului ca

nefondat.

Referitor la

faptul că Exploatarea Minieră Vulcan, sucursală a A. SA, nu ar

avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, conform

precizărilor pârâtei A. SA, această excepție nu poate fi

soluționată în recurs, unde litigiul se desfășoară, în

limitele acestuia, care nu privesc fondul, ci doar măsura

suspendării, în contradictoriu cu părțile din apel.

Înalta Curte

a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin

încheierea atacată pronunțată la data de 14 martie 2013 a fost

admisă cererea de suspendare a cauzei, în temeiul art. 35 din Legea nr.

137/2002, având în vedere că față de intimata pârâtă A. SA

Petroșani s-a instituit procedura de administrare specială și de

supraveghere financiară în perioada de privatizare.

Recurenții,

prin recursul formulat după aproape trei ani de la dispunerea

măsurii, nu au invocat faptul că nu ar fi fost îndeplinite

condițiile pentru a se suspenda cauza conform art. 35 din Legea nr.

137/2002, ei că din cauza duratei procesului de față nu ar fi

trebuit dispusă măsura suspendării.

Suspendarea

prevăzută de art. 35 din Legea nr. 137/2002 este o suspendare de

drept, iar nu facultativă, instanța de judecată neavând

posibilitatea de a aprecia dacă se impune sau nu a fi dispusă

această măsură în funcție de durata procesului,

apărare care, de altfel, nu s-a formulat Ia momentul discutării

acestei cereri.

Dacă

recurenții apreciau că măsura suspendării se întinde pe o

perioadă prea mare de timp, puteau formula cerere de repunere pe rol, în

cadrul căreia, eventual, să invoce încălcarea dreptului la

soluționarea procesului într-un termen rezonabil.

Curtea

Constituțională a fost sesizată în timp cu excepții de

neconstituționalitate a acestui text de lege, prin care se invoca

încălcarea prevederilor constituționale privind garantarea dreptului

la un proces echitabil, accesul la justiție, dreptul de proprietate (Deciziile

nr. 514/2004, nr. 733/2011, nr. 1502/2011, nr. 126/2014,) și astfel a

dispozițiilor C.E.D.O. corespondente, ajungând la concluzia că textul

este constituțional. Astfel, s-a reținut că „măsura

suspendării acțiunilor judiciare sau extrajudiciare, prin ea

însăși, este luată în vederea realizării scopului

strategic, de interes general al privatizării societăților

comerciale la care statul sau o unitate a administrației publice locale

este acționar sau asociat, fără a pune în discuție dreptul

de proprietate al altor subiecte”, că „rațiunea suspendării

judecării acțiunilor în pretenții judiciare sau extrajudiciare,

a termenelor de prescripție a acțiunilor de realizare a

creanțelor, precum și orice procedura de executare silită se

regăsește în necesitatea protejării tuturor creditorilor și

a respectării ordinii de preferință instituite prin

dispozițiile art 38 din Legea nr. 137/2002. Dacă nu s-ar acționa

în acest mod și s-ar continua executarea silită potrivit procedurii

de drept comun, ar însemna ca numai unii dintre creditori să-și

poată recupera creanțele, și anume aceia care au solicitat

primii executarea creanțelor, existând astfel posibilitatea de a eluda

ordinea de preferință prevăzută prin lege. De altfel, curtea

reține că toți creditorii. indiferent dacă au sau nu o

acțiune în pretenții judiciară sau extrajudiciara

îndreptată împotriva societății comerciale sau au pornit procedura

de executare silita împotriva ei și indiferent dacă creanța lor

a ajuns sau nu la scadență, au posibilitatea înscrierii la masa

credalâ, precum și dreptul de a contesta existența sau întinderea

creanței ori rangul acesteia în ordinea de preferință. Or, este

firesc ca, atunci când o societate comercială are mai mulți

creditori, sa fie înscrise în tabelul sumelor ce se vor distribui creditorilor

toate creanțele care au fost prezentate în termenul prevăzut de lege.

De asemenea, curtea constată că nu mai există rațiuni

pentru continuarea procedurii începute pe calea dreptului comun, prin faptul

că, potrivit dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 137/2002, pentru

acoperirea pasivului social lichidatorul va efectua plăți în contul

creanțelor creditorilor, indiferent dacă acestea sunt ajunse sau nu

la scadență”.

Faptul

că ulterior suspendării ar fi intervenit împrejurări care

schimbă situația de fapt avută în vedere de către

instanță la data dispunerii măsurii, cum ar fi intrarea

pârâtului în procedura simplificată a insolvenței, nu reprezintă

un motiv de nelegalitate a încheierii atacate, neputând face obiectul

recursului, ci, eventual, un motiv de repunere a cauzei pe rol, care este de

competența instanței care a dispus suspendarea, situație cu care

instanța de apel, de altfel, s-a sesizat din oficiu, dar cu privire la

care nu a putut dispune din cauza declarării prezentului recurs.

În

consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții B., C., D., E. și F.

împotriva încheierii de ședință din data de 14 martie 2013

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă,

în Dosarul nr. x/1/2011.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2016.