ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1658/2017

Decizia nr. 1658/2017 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, la data de 15.06.2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata de despăgubiri reprezentate de: daune materiale în cuantum de 300.000 lei, ce i s-ar cuveni în urma erorilor, abuzului de putere și a relei-credințe manifestate de instituțiile statului în raport cu persoana sa; completarea stagiului de vechime în muncă pentru toată perioada în care a fost lipsit practic de acest drept; daune rnoraie estimate la jumătatea daunelor materiale menționate mai sus.

La data de 24.08.2015, reclamantul A. a depus la dosar cerere completatoare a acțiunii inițiale, prin mențiunea prevederilor art. 1385 din noul C. civ., arătând că solicită drepturile salariale din perioada ianuarie 2010 - septembrie 2015, perioadă în care reclamantul a pierdut locul de muncă din cauza pierderii mijloacelor de producție, precum și completarea stagiului de vechime pentru această perioadă, solicitând instanței a dispune obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la virarea în contul casei naționale de pensii a sumelor aferente cotizării la stagiul de vechime. Prezent în instanță la termenul de judecată din data de 25.03.2016, reclamantul A. a arătat că prejudiciul creat, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, totalizează suma de 151.672 lei, reprezentând contribuția pentru Casa de Pensii și drepturi salariale, acestea fiind pretențiile materiale din prezentul dosar.

De asemenea, a mai arătat că renunță la plata daunelor morale. Prin sentința civilă nr. 767 din 9 septembrie 2016, Tribunalul Botoșani a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca nefondată. Prin decizia nr. 270 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 767/2016 a Tribunalului Botoșani. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. Analizând recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc.

civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte reține următoarele: Decizia nr. 270 din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă, este definitivă. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În temeiul art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

dispune că „Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”, iar conform alin. (2) „Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv.

De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”. Litigiul de față are ca obiect o acțiune evaluabilă în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei, înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani Ia data de 15,06.2015, astfel încât, în raport de textele legale menționate decizia nr. 270 din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel Suceava nu este supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului. Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia. De asemenea, modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură să afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este aceasta consacrată de art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune obligativitatea dublului grad de jurisdicție în materie civilă sau instituirea căii de atac a recursului în toate situațiile, dacă accesul la un tribunal cu plenitudine de jurisdicție este efectiv, statele având o marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac. Așadar, accesul liber Ia justiție nu înseamnă accesul fa toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest drept putând fi supus unor condiționări de fond și de formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de vreun tratat internațional la care România este parte.

Totodată, este de reținut că nu poate fi primită solicitarea formulată de recurentul-reclamant A., prin punctul de vedere la raport, privind aplicarea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, ce a fost publicată în M. Of. al României nr. 582 din 20 iulie 2017. Prin această decizie, curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

Ca efect al constatării neconstituționali tații sintagmei sus-menționate, Curtea Constituțională a reținut în considerentele deciziei că „de la data publicării prezentei decizii în M. Of. al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în M. Of. al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013”. Or, în speță, decizia recurată a fost pronunțată la data de 11 aprilie 2017, deci, anterior datei de 20 iulie 2017, când a fost publicată în M. Of.

Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale. Față de considerentele expuse, decizia nr. 270 din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava nu este supusă căii de atac a recursului Înalta Curte urmând să respingă recursul declarat de reclamantul A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursui declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 270 din 11 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă. Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se va comunica părților, în temeiul prevederilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2017.