ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1658/2017

Decizia

nr. 1658/2017

Asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, la data de 15.06.2015,

reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, reprezentat

de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestuia la plata

de despăgubiri reprezentate de: daune materiale în cuantum de 300.000 lei,

ce i s-ar cuveni în urma erorilor, abuzului de putere și a

relei-credințe manifestate de instituțiile statului în raport cu

persoana sa; completarea stagiului de vechime în muncă pentru toată

perioada în care a fost lipsit practic de acest drept; daune rnoraie estimate la

jumătatea daunelor materiale menționate mai sus.

La data de

24.08.2015, reclamantul A. a depus la dosar cerere completatoare a

acțiunii inițiale, prin mențiunea prevederilor art. 1385 din noul

C. civ., arătând că solicită drepturile salariale din perioada

ianuarie 2010 - septembrie 2015, perioadă în care reclamantul a pierdut

locul de muncă din cauza pierderii mijloacelor de producție, precum

și completarea stagiului de vechime pentru această perioadă,

solicitând instanței a dispune obligarea Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, la virarea în contul casei naționale de pensii a

sumelor aferente cotizării la stagiul de vechime.

Prezent în

instanță la termenul de judecată din data de 25.03.2016,

reclamantul A. a arătat că prejudiciul creat, conform raportului de

expertiză efectuat în cauză, totalizează suma de 151.672 lei,

reprezentând contribuția pentru Casa de Pensii și drepturi salariale,

acestea fiind pretențiile materiale din prezentul dosar. De asemenea, a

mai arătat că renunță la plata daunelor morale.

Prin

sentința civilă nr. 767 din 9 septembrie 2016, Tribunalul

Botoșani a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca

nefondată.

Prin decizia

nr. 270 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă,

a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva

sentinței civile nr. 767/2016 a Tribunalului Botoșani.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., invocând în drept

dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. și

solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Analizând

recursul în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

cu referire la cele ale art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit

cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat

în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției

fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte

reține următoarele:

Decizia nr.

270 din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția I

civilă, este definitivă.

Potrivit art.

634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive,

hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și

cele neatacate cu recurs.

În temeiul

art. 483 alin. (1) C. proc. civ. dispune că „Hotărârile date în apel,

cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte

hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului”,

iar conform alin. (2) „Nu sunt supuse recursului hotărârile

pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i), în

cele privind navigația civilă și activitatea în porturi,

conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de

expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori

judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de

până la 500.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului

hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse

numai apelului”.

Potrivit art.

XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru

degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru

pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. „Dispozițiile

art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,

republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1

ianuarie 2016”, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, „în procesele

pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și

până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului

hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit.

a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele

privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele

de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în

cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum

și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000

lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului

hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea

prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse

numai apelului”.

Litigiul de

față are ca obiect o acțiune evaluabilă în bani, în valoare

de până la 1.000.000 lei, înregistrată pe rolul Tribunalului

Botoșani Ia data de 15,06.2015, astfel încât, în raport de textele legale

menționate decizia nr. 270 din 11 aprilie 2017 a Curții de Apel

Suceava nu este supusă recursului, fiind pronunțată de curtea de

apel în cadrul soluționării unui apel declarat împotriva unei

hotărâri supuse numai apelului.

Legalitatea

căilor de atac presupune faptul că o hotărâre

judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac

prevăzute de lege.

Prin urmare,

în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi

alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această

regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile

art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin

care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele

prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie

făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

De asemenea,

modul de reglementare a căilor de atac nu este de natură să

afecteze procedura judiciară echitabilă, astfel cum este aceasta

consacrată de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, întrucât dreptul la un tribunal nu impune obligativitatea

dublului grad de jurisdicție în materie civilă sau instituirea

căii de atac a recursului în toate situațiile, dacă accesul la

un tribunal cu plenitudine de jurisdicție este efectiv, statele având o

marjă de apreciere în organizarea sistemului căilor de atac.

Așadar,

accesul liber Ia justiție nu înseamnă accesul fa toate structurile

judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, acest

drept putând fi supus unor condiționări de fond și de

formă, iar existența uneia ori a mai multor căi de atac nu este

impusă, pentru toate cazurile, nici de Constituție și nici de

vreun tratat internațional la care România este parte.

Totodată,

este de reținut că nu poate fi primită solicitarea

formulată de recurentul-reclamant A., prin punctul de vedere la raport,

privind aplicarea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr.

369 din 30 mai 2017, ce a fost publicată în M. Of. al României nr. 582 din

20 iulie 2017.

Prin

această decizie, curtea a admis excepția de

neconstituționalitate și a constatat că sintagma „precum și

în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei

inclusiv” cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind C. proc. civ. este neconstituțională.

Ca efect al

constatării neconstituționali tații sintagmei sus-menționate,

Curtea Constituțională a reținut în considerentele deciziei

că „de la data publicării prezentei decizii în M. Of. al României,

urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în

sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate,

după publicarea prezentei decizii în M. Of. al României, în cererile

evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei,

prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr.

2/2013”.

Or, în

speță, decizia recurată a fost pronunțată la data de

11 aprilie 2017, deci, anterior datei de 20 iulie 2017, când a fost

publicată în M. Of. Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții

Constituționale.

Față

de considerentele expuse, decizia nr. 270 din 11 aprilie 2017

pronunțată de Curtea de Apel Suceava nu este supusă căii de

atac a recursului Înalta Curte urmând să respingă recursul declarat

de reclamantul A., ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursui declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr.

270 din 11 aprilie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

I civilă.

Potrivit

dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă

niciunei căi de atac și se va comunica părților, în temeiul

prevederilor art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2017.