ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 225/2016

Decizia nr. 225/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin sentința civilă nr. 608 din 21 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Motivele de casare;

Împotriva soluției de fond, pe care a criticat-o ca nelegală și netemeinică, reclamanta A. a formulat recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, a arătat recurenta reclamantă A. că instanța de fond, deși a citat prevederile art. 138 alin. (1) lit. h) și ale art. 138

2

din Legea nr. 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe, a interpretat greșit aceste dispoziții legale, în sensul că nu se impune intimatului pârât exercitarea atribuțiilor sale de control asupra unui organism de gestiune colectivă ca urmare a cererii adresate în acest sens de către un alt organism de gestiune colectivă.

În condițiile existenței unei reclamații din partea A. referitoare la aspecte care nu pot face obiectul unui control anual, susține recurenta că soluția instanței de fond înlătură de la aplicare prevederile art. 138

2

din Legea nr. 8/1996, iar cerința referitoare la calitatea celui care poate formula o cerere către B. pentru efectuarea unui control punctual nu este una prevăzută de lege, astfel că recurenta opinează a fi vorba despre o adăugare la textul legii, lucru, de altfel, nepermis.

Dat fiind faptul că instanța de fond nu a sancționat o astfel de lipsă de calitate prin soluția pronunțată, consideră recurenta reclamantă că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 N.C.P.C., existând motive contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, în ceea ce privește primul capăt de cerere, vizând obligarea B. la efectuarea controlului punctual solicitat la organismul de gestiune colectivă concurent - C.

În referire la soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere, recurenta reclamantă a arătat că prejudiciul său și al membrilor săi este determinat de fiecare colectare și repartiție realizată incorect de către C., fiind dovedită prin probele administrate disproporția vădită dintre remunerația colectată de acest organism de gestiune colectivă și cea virată de A. pentru domeniul radiodifuzare radio (spre exemplificare indicând situația existentă la nivelul lunii decembrie 2012).

În concluzie, a subliniat recurenta reclamantă că demersul său judiciar este justificat pe necesitatea efectuării unui control punctual realizat de B. la C., pentru a se efectua o repartiție corectă și reală, cu plata către A. și D. a remunerațiilor încasate în numele și pentru membrii săi.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488, punctele 6 și 8 din N.C.P.C.

Intimatul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor nu a formulat întâmpinare. Prin concluziile scrise depuse la filele 45-46 din dosar, intimatul pârât B. a solicita respingerea recursului ca nefondat, arătând că a respectat prevederile O.G. nr. 27/2002, răspunzând cererilor adresate de recurenta A., în sensul că activitatea C. din trim. I și II ale anului 2012 va face obiectul unui control general anual în cursul anului 2013, astfel că nu poate fi vorba despre un refuz al său în exercitarea atribuțiilor conferite de art. 138 alin. (1) lit. h) și art. 138

2

din Legea nr. 8/1996.

A mai susținut intimatul pârât că nu poate fi obligat să soluționeze o petiție în sensul dorit de solicitant, ci în conformitate cu prevederile legale incidente.

Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere, a arătat intimatul pârât că, indiferent de rezultatul controlului solicitat de recurenta A., B. nu ar fi fost competent să dispună ”efectuarea corectă și reală a repartițiilor cu plata către A. și D. a remunerațiilor încasate în numele și pentru membri”.

4.1 Cu privire la examinarea recursului în completul filtru;

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 februarie 2015, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin Încheierea din data de 27 mai 2015 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2 Cu privire la fondul recursului.

Soluția instanței de recurs.

Recursul reclamantei A., cercetat prin prisma motivelor invocate și prin raportare la temeiul juridic indicat, va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:

4.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Printre atribuțiile B., astfel cum acestea sunt conferite prin Legea nr. 8/1996, se numără și cea de

control asupra modului de funcționare a

organismelor de gestiune colectivă și de stabilire a măsurilor de intrare în legalitate ori de aplicare sancțiuni, după caz.

Aceste prerogative stabilite de lege sunt exercitate de intimatul pârât potrivit normelor interne de funcționare instituțională, fără a fi obligat să acționeze în sensul efectuării vreunui control la solicitarea expresă a unui organism de gestiune colectivă.

Prevederile art. 138 alin. (1) lit. h) și ale art. 138

2

din legea nr. 8/1996 nu impun intimatului pârât să desfășoare un control punctual la un organism de gestiune colectivă la simpla solicitare în acest sens, adresată de un alt organism de gestiune colectivă.

În acord cu judecătorul primei instanțe, se reține și în calea de atac a recursului lipsa unui temei legal pentru a impune B. să efectueze un control punctual astfel cum a fost solicitat de recurenta reclamantă A., cât timp procedura reglementată de art. 138

2

din Legea nr. 8/1996 lasă la latitudinea autorității publice intimate oportunitatea efectuării unor controale anuale sau punctuale (privind probleme ce fac obiectul unor reclamații), ori de câte ori este nevoie.

Așadar, solicitarea unui organism de gestiune colectivă adresată B., pentru efectuarea unui control punctual la un alt organism de gestiune colectivă, nu poate da naștere unei obligații de a face de natura celei pretinse de recurenta reclamantă, aspectele sesizate de A. putând fi, eventual, avute în vedere de autoritatea publică în cadrul unor controale efectuate la C., în măsura în care B. consideră a fi oportun acest lucru.

În consecință, nu poate fi vorba de existența unui refuz al autorității publice de efectuare a unui control punctual, care să fie astfel sancționat de către instanța de contencios administrativ, cât timp marja de apreciere asupra oportunității efectuării activității de control la un organism de gestiune colectivă permite B. să-și stabilească măsurile necesare pentru realizarea acestei atribuții, fără a fi condiționat de vreo prevedere legală cu caracter imperativ în acest sens.

Cât privește susținerea recurentei privind existența unei contradicții în motivarea sentinței atacate, prin aceea că prima instanță a stabilit că nu poate fi efectuat un control punctual la solicitarea A., fără însă a sancționa acest fapt prin reținerea unei lipse de calitate procesuală activă a reclamantei, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a avut de cercetat dacă refuzul de efectuare a controlului punctual la solicitarea reclamantei a fost unul întemeiat sau nu, prin raportare la normele legale și în considerarea persoanei care a inițiat demersul judiciar prin adresarea solicitărilor către B. în cuprinsul adreselor din 14 iunie 2013, din 02 iulie 2013, respectiv din 13 august 2013, dezlegarea dată fiind una corectă, prin analiza fondului acestui petit, nefiind în discuție calitatea procesuală activă a titularului acțiunii.

Prin urmare, soluția pronunțată de prima instanță asupra primului capăt de cerere din acțiunea formulată de A. a fost temeinică și legală, fără a exista motive contradictorii în formarea raționamentului juridic, critica recurentei, încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488, pct. 6 N.C.P.C., fiind evident nefondată.

În referire la incidența celui de-al doilea motiv de casare indicat de recurenta reclamantă, circumscris prevederilor art. 488 pct. 8 N.C.P.C., se reține că soluția pronunțată s-a întemeiat pe o corectă aplicare și interpretare a normelor de drept incidente, prima instanță arătând argumentat că prevederile art. 138

2

din Legea nr. 8/1996 nu reprezintă un temei legal pentru cererea A. de obligare a autorității publice B. la efectuarea unui control punctual la organismul de gestiune colectivă concurent - C.

Cu privire la capătul doi de cerere, având ca obiect solicitarea A. de obligare a autorității publice B. să dispună celuilalt organism de gestiune colectivă - C. - să efectueze corect și real repartițiile, cu plata către A. și D. a remunerațiilor încasate în numele și pentru membri, se reține că o astfel de obligație este subsecventă unor constatări rezultate în urma unui control derulat de C., neputând fi dispusă de instanță în modalitatea solicitată de recurenta reclamantă.

Simplele afirmații ale A. privind disproporția vădită dintre remunerația colectată de C. și cea virată A. pentru domeniul radiodifuzare radio nu pot justifica solicitarea recurentei reclamante de reparare a unui prejudiciu ce nu a fost probat, iar obligația pretinsă spre executare de către B. excede competențelor sale, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit Legii nr. 8/1996.

În cadrul acestor competențe, referitoare la măsurile sancționatorii pe care B. le poate dispune în urma unui control efectuat la un organism de gestiune colectivă, nu poate fi inclusă și cea de obligare a respectivului organism să efectueze repartițiile către membri în mod corect și real, autoritatea publică putând doar să verifice respectarea legii în cadrul activității de efectuare a repartițiilor, ceea ce determină aplicabilitatea altor măsuri decât cele pretinse de A., în conformitate cu dispozițiile art. 138

2

alin. (4) și ale art. 138

3

din Legea nr. 8/1996.

4.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 608 din 21 februarie 2014 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 608 din 21 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2016.