ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 647/2017

Decizia nr. 647/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2014, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea Raportului de evaluare nr. 28912/G/II din 11 iulie 2014 prin care s-a reținut, în ceea ce-l privește pe reclamant, starea de incompatibilitate pentru deținerea, simultan, a funcției de viceprimar și a calității de comerciant-persoană fizică autorizată.

Prin sentința civilă nr. 126 din 4noiembrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

Motivele de casare;

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau rejudecând, admiterea contestației, cu consecința anulării raportului de evaluare.

Reclamantul și-a structurat criticile pe două paliere, invocând atât nulitatea sentinței atacate pentru încălcări procedurale, cât și motive de nelegalitate pe fondul pricinii.

În ceea ce privește prima critică, recurentul-reclamant a susținut că prima instanță a făcut referire la criticile sale, însă nu a făcut o analiză a problemelor juridice în litigiu, astfel că hotărârea nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ., referitoare la faptul că, în cuprinsul hotărârii, se arată motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, motiv pentru care se impune casarea sentinței față de prevederile art. 174 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 175, art. 176 pct. 6 și art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ.

În ceea ce privește critica subsidiară, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond a reținut greșit că a deținut calitatea de comerciant-persoană fizică, prin înregistrarea în Registrul Comerțului. Susține că a fost nevoit să se autorizeze ca persoană fizică autorizată pentru a beneficia de finanțare europeană.

Activitatea desfășurată este agricolă (cultivarea plantelor și creșterea animalelor pentru satisfacerea nevoilor zilnice ale familiei și pentru consum propriu), iar nu comercială, după cum în mod greșit a apreciat instanța de fond. Agricultorii nu au calitate de comerciant, neavând obligația de a se înregistra în Registrul Comerțului. Potrivit art. 3 alin. (2) C. civ. sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere.

Faptul că s-a înregistrat ca persoană fizică autorizată nu demonstrează că a săvârșit acte și fapte de comerț, respectiv că a dobândit calitatea de comerciant. Prin înscrierea în Registrul Comerțului, recurentul-reclamant nu a dobândit calitatea de comerciant.

Intimata B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că, deținând calitatea de persoană fizică autorizată, recurentul-reclamat a avut calitatea de comerciant în sensul dispozițiilor art. 87 din Legea nr. 161/2003. Pentru a înlătura starea de incompatibilitate creată prin deținerea simultană a calității de viceprimar și a celei de persoană fizică autorizată, recurentul trebuia să renunțe la una dintre calitățile care atrag starea de incompatibilitate. Deși recurentul susține că activitatea de fermier o realizează exclusiv în interes personal și pentru consum propriu al familiei, prin faptul că desfășoară această activitate în condițiile organizării unei întreprinderi, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) C. civ., dobândește calitatea de profesionist, fiind ținut să respecte obligațiile ce incumbă acestora.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 iunie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 23 noiembrie 2016 s-a admis in principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 126 din 4 noiembrie2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte îl constată nefondat pentru argumentele care vor fi prezentate în continuare.

6.1. Argumente de fapt și de drept relevante;

Critica vizând împrejurarea că sentința atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază este nefondată.

Astfel, potrivit motivului prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.

Într-adevăr, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din analiza considerentelor hotărârii atacate se constată că aceasta a fost motivată cu respectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că au fost indicate motivele pentru care au fost admise și cele pentru care au fost respinse susținerile părților.

Astfel, verificând sentința recurată prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, deoarece judecătorul fondului a prezentat detaliat argumentele pe baza cărora a respins cererea, hotărârea pronunțată cuprinzând atât situația de fapt, probele administrate și motivarea în drept a soluției adoptate, răspunzând astfel exigențelor art. 425 C. proc. civ.

Sunt nefondate și motivele de recurs invocate în secundar, încadrabile în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când„hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.

Așa cum a reținut prima instanță, deținerea de către recurentul-reclamant a calității de persoană fizică autorizată să desfășoare o activitate economică în condițiile O.U.G. nr. 44/2008, începând cu data de 27 octombrie 2010,a atras în mod legal constatarea situației de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, prin Raportul de evaluare nr. 28912/G/II din 11 iulie 2014.

Recurentul susține că dispozițiile legale anterior menționate care reglementează situația de incompatibilitate nu îi sunt aplicabile întrucât nu are calitatea de comerciant, ci pe aceea de întreprinzător care folosește propria forță de muncă.

Având în vedere dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, ale art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008 și ale art. 6 din Legea nr. 71/2011, Înalta Curte constată că în mod corect a fost reținută situația de incompatibilitate. Astfel, conform cadrului normativ aplicabil până la data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2011), recurentul a deținut simultan calitatea de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, de la data înregistrării sale în Registrul Comerțului, calități incompatibile, conform legii.

În conformitate cu modificările de ordin terminologic introduse prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, recurentul a deținut simultan calitatea de viceprimar și calitatea de persoană fizică (autorizată să desfășoare o activitate economică) supusă înregistrării în Registrul Comerțului, de asemenea, incompatibile conform legii.

Chiar dacă recurentul a invocat prevederile C. civ. referitoare la comerciant, susținerile sale sunt nefondate, întrucât chiar în Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a N.C.C., în art. 8, se prevede că noțiunea de „profesionist” prevăzută de art. 3 include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.”

În art. 6 alin. (1) din aceeași lege s-a stabilit că: „În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege”, iar art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, la momentul începerii activității Persoanei Fizice Autorizată prevedea obligativitatea înmatriculării în registrul comerțului nu numai a comercianților, ci și a persoanelor fizice sau juridice prevăzute în mod expres de lege, care înainte de începerea comerțului, avea obligația să ceară înmatricularea.

Aserțiunea recurentului că activitatea de fermier o realizează exclusiv în interes personal și pentru consum propriu al familiei, nu este susținută de datele factuale ale cauzei, coroborate cu normele legale incidente. Astfel, prin faptul că desfășoară această activitate în condițiile organizării unei întreprinderi, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (2) C. civ., dobândește calitatea de profesionist și trebuie să respecte obligațiile ce incumbă acestora.

Pe de altă parte, este legal raportul de evaluare întocmit de B. care se referă la incompatibilitatea dintre funcția de primar/viceprimar și persoană fizică autorizată, aspect ce face obiectul unei jurisprudențe constante a instanței supreme (Deciziile nr. 804 din 24 februarie 2015, nr. 3382 din 23 septembrie 2014 și nr. 274 din 28 ianuarie 2015), jurisprudență respectată de soluția adoptată de prima instanță.

În ceea ce privește desfășurarea de activități a Persoanei Fizice Autorizată, legea nu condiționează stabilirea stării de incompatibilitate de exercitarea efectivă a acestora, ci de deținerea calității, fapt necontestat de recurent care, și prin cererea de recurs, recunoaște că deținerea calității de persoană fizică autorizată a fost una dintre condițiile obligatorii de accesare de fonduri europene.

Dincolo de diferențele terminologice, este de reținut că recurentul-reclamant, având calitatea de persoană fizică autorizată, funcționând în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 44/2008, nu putea să exercite această calitate simultan cu deținerea demnității publice de viceprimar, decât încălcând regimul incompatibilităților, conform art. 87 alin (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

6.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 126 din 4 noiembrie 2014 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 126 din 4 noiembrie 2014a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2017.