MACAGNINO v. ITALY and 1 other application

Publicat la 8 ianuarie 2024 PRIMEA SECȚIUNE Cereri nr. 61799/15 și 62690/15 Ornella MACAGNINO împotriva Italiei și Agostino MARZO împotriva Italiei depuse la 7 decembrie 2015 și, respectiv, 17 decembrie 2015 comunicate la 6 decembrie 2023 OBIECTUL CAUZEI Cererea se referă la confiscarea activelor reclamanților, ordonată de instanțele naționale competente în temeiul articolului 24 din decretul legislativ nr. 159 din 6 septembrie 2011 (Codice delle leggi antimafia e delle misere di prevenzione, decretul nr. 159/2011). Al doilea reclamant, A.M., a fost declarat social periculos în conformitate cu art. 1 § 1 litera (a) din decretul nr. 159/2011 ( pericolosità generica sau „periculositate ordinară”, ca între 1983 și 1999 a comis mai multe infracțiuni (cum ar fi furturile, manipularea bunurilor furate, posesia ilegală a armelor).

Instanțele interne au considerat că activele sale sunt disproporționate față de venitul său legal și că nu a reușit să demonstreze originea lor legală. Primul reclamant, O.M., este soția celui de-al doilea reclamant. Instanțele interne au considerat că activele ei sunt deținute oficial de ea, dar de fapt sunt deținute de A.M. De asemenea, au susținut că aceste active sunt disproporționate față de veniturile legale ale reclamanților și că nu au demonstrat originea lor legală. Reclamanții au contestat măsura în fața instanțelor interne competente, argumentând, printre altele, , că unele dintre activele confiscate au fost achiziționate înainte și după perioada în care al doilea reclamant a fost considerat social periculos și prin recurgerea la venituri legale suplimentare care nu au fost declarate Autorității Fiscale.

La 18 august 2015 Curtea de Casație a răspuns că „la mare majoritate” a activelor confiscate au fost achiziționate în perioada de periculositate socială și că, în conformitate cu jurisprudența sa bine stabilită, măsura în joc a trebuit să fie aplicată în ceea ce privește toate activele achiziționate ilegal, inclusiv cele care decurg din evaziune fiscală. Reclamanții susțin o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Acestea susțin că măsura încurcată nu a fost adoptată în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, deoarece instanța internă a confiscat activele care au fost achiziționate înainte și după perioada în care a doua reclamantă a fost considerată social periculoasă, fără a lua în considerare criteriile care au fost bine stabilite în jurisprudența Curții de Casație (jurisprudența nr. 4880 din 26 iunie 2014, publicată la 2 februarie 2015, susțin în continuare că măsura nu era proporțională, deoarece, în opinia lor, instanța internă (i) nu a demonstrat în mod rezonabil că toate activele confiscate au fost achiziționate ilegal și (ii) au respins în mod nejustificat afirmația că acestea au avut un venit legal suplimentar care nu au fost declarate autorității fiscale.

În baza articolului 8 din Convenție, reclamanții se plâng de interferența presupusă disproporționată cu dreptul la o viață de familie și la domiciliu, deoarece casa în care au stabilit domiciliul lor a fost confiscată. , care: (i) cererea lor de numire a unui expert pentru evaluarea valorii activelor a fost respinsă; (ii) a fost foarte dificil pentru ei să dovedească circumstanțele pe care le-au invocat datorită perioadei excesiv de lungi pe care au fost examinate veniturile și cheltuielile lor; (iii) instanțele interne nu au luat în considerare dovezile furnizate de acestea.

În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, măsura a fost în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 la Protocolul nr. Legea aplicabilă și jurisprudența relevantă prevedeau garanții împotriva abuzurilor și erau suficient de precise și previzibile în ceea ce privește condițiile de confiscare, în special prin delimitarea, din punct de vedere temporal, a activelor care ar putea fi confiscate (a se vedea, mutatis mutandis Dimitrovi v. Bulgaria , nr. 12655/09, § 45 et seq., 3 Martie 2015)? În cazul în care este cazul, au fost hotărârile instanțelor interne în conformitate cu legea? A fost necesară și proporțională interferența, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? A fost confiscarea activelor achiziționate înainte și după perioada în care reclamantul a fost considerat social periculos proporțional cu scopul urmărit?

Reclamanții au suferit o sarcină excesivă din cauza inversării sarcinii dovezii în detrimentul lor? Părțile sunt invitate să ia în considerare, printre altele (a) dacă natura și severitatea infracțiunilor pe care declarația de periculositate socială a G.R.

a fost justificată presupunerea că activele reclamanților au fost provenite din activități ilegale (în comparație Bongiorno și alții c. Italia , nr. 4514/07, § 45, 5 ianuarie 2010, Gogitidze și alții c. Georgia , nr. 36862/05, § 107, 12 mai 2015, și Telbis și Viziteu c. România , nr. 47911/15, §§§ 74 și 77, 26 iunie 2018); (b) dacă autoritățile naționale au arătat în mod rezonabil, furnizarea de cel puțin unele informații în funcție de dovezile disponibile, că fiecare dintre activele confiscate au fost obținute ilegal (a se vedea, mutatis mutandis, Todorov și alții c. Bulgaria , nr. 50705/11 și altele 6 §§§ 212 și 215, 13 iulie 2021); (c) dacă, în ceea ce privește activele care au fost dobândite după perioada în care primul reclamant a fost considerat social periculos, autoritățile interne justificate într-o manieră motivată și pe baza unei evaluări obiective a faptelor și a dovezii că aceste active au fost probabil achiziționate cu venitul infracțiunilor (a se vedea Todorov și altele , citate mai sus §§ 245-249); (d) dacă reclamanții au confruntat cu dificultăți să-și îndeplinească sarcina de probă datorită perioadei lungi pe care le-au fost examinate veniturile și cheltuielile și faptul că au fost solicitate să dovedească originea legală a activelor lor mai mult de 20 de ani după ce au fost achiziționate aceste active (a se vedea Todorov și altele ,

citate mai sus §§ 205 și 210 , Dimitrovi , citată mai sus § 46 și mutatis mutandis , Camelia Bogdan c. România , nr. 36889/18, § 38, 20 octombrie 2020); (e) dacă reclamanții au fost acordate ocazie rezonabilă de a-și prezenta argumentele în fața instanțelor interne și dacă acesta a examinat în mod corespunzător dovezile prezentate de reclamanți (a se vedea Telbis și Viziteu, citat mai sus § 78). 1 din Convenție? În special, au fost oferite o oportunitate rezonabilă de a-și prezenta cazul în condiții care nu le-au pus într-un dezavantaj față de adversarul lor? A existat o ingerință în dreptul reclamanților de a respecta domiciliul garantat de art. 8 din Convenție, având în vedere faptul că casa care a constituit domiciliul lor a fost confiscată?

Dacă da, a fost interferența în conformitate cu legea, necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit (a se vedea Aboufadda c. Franța (dec.), nr. 28457/10, § 43, 4 noiembrie 2014, și, mutatis mutandis Ivanova și Cherkezov c. Bulgaria , nr. 46577/15, §§ 53-56, 21 aprilie 2016)?

Published on 8 January 2024

FIRST SECTION

Applications nos. 61799/15 and 62690/15 Ornella MACAGNINO against Italy and Agostino MARZO against Italy lodged on 7 December 2015 and 17 December 2015 respectively communicated on 6 December 2023

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applications concern the confiscation of the applicants’ assets, ordered by the competent domestic courts pursuant to Article 24 of Legislative Decree no. 159 of 6 September 2011 ( Codice delle leggi antimafia e delle misure di prevenzione, Decree no. 159/2011). The second applicant, A.M., has been declared socially dangerous in accordance with Article 1 § 1 (a) of Decree no. 159/2011 ( pericolosità generica or “ordinary dangerousness”), as between 1983 and 1999 he had committed several crimes (such as thefts, handling stolen goods, illegal possession of arms). The domestic courts considered that his assets were disproportionate to his lawful income and that he had failed to demonstrate their lawful origin.

The first applicant, O.M., is the second applicant’s wife. The domestic courts considered that her assets were formally owned by her, but actually belonged to A.M. They further held that such assets were disproportionate to the applicants’ lawful incomes and that they had failed to demonstrate their lawful origin. The applicants challenged the measure before the competent domestic courts, arguing, inter alia , that some of the confiscated assets had been acquired before and after the period in which the second applicant had been considered socially dangerous, and by resorting to additional lawful income that had not been declared to the Tax Authority.

On 18 August 2015 the Court of Cassation replied that “the vast majority” of the confiscated assets had been purchased in the period of social dangerousness and that, in accordance with its well-established case law, the measure at stake had to be applied in respect of all unlawfully acquired assets, including those deriving from tax evasion. The applicants allege a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

They submit that the impugned measure was not adopted in accordance with the conditions provided for by law, as the domestic courts confiscated assets that had been acquired before and after the period during which the second applicant had been considered socially dangerous, in disregard of the criteria which were well established in the case-law of the Court of Cassation (judgment no. 4880 of 26 June 2014, published on 2 February 2015). They further argue that the measure was not proportionate, as in their view the domestic courts (i) did not reasonably show that all the confiscated assets had been unlawfully acquired and (ii) unjustifiably dismissed their claim that they had an additional lawful income which had not been declared to the Tax Authority.

Relying on Article 8 of the Convention, the applicants complain of the allegedly disproportionate interference with their right to a family life and to home, as the house where they had established their domicile was confiscated. The applicants further allege, under Article 6 of the Convention, a violation of the principle of equality of arms, arguing, inter alia , that: (i) their request to appoint an expert for assessing the value of the assets was dismissed; (ii) it was very difficult for them to prove the circumstances on which they relied due to the excessively long period over which their incomes and expenses were examined; and (iii) domestic courts did not duly take into account evidence provided by them.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Was the interference with the applicants’ peaceful enjoyment of possessions in accordance with the requirements of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? Was the measure in accordance with the conditions provided for by law, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? Did the applicable law and the relevant case-law provide for guarantees against abuse and were they sufficiently precise and foreseeable as regards the conditions for confiscation, in particular by delimiting, from a temporal point of view, the assets that could be confiscated (see, mutatis mutandis , Dimitrovi v. Bulgaria , no. 12655/09, § 45 et seq., 3 March 2015)? If so, were the domestic courts’ decisions in accordance with the law?

Was the interference necessary and proportionate, for the purposes of Article 1 of Protocol No. 1? Was the confiscation of assets acquired before and after the period during which the applicant had been considered socially dangerous proportionate to the aim pursued? Did the applicants suffer an excessive burden on account of the reversal of the burden of proof to their detriment? The parties are requested to take into account, inter alia : (a) whether the nature and severity of the crimes on which the declaration of social dangerousness of G.R.

has been grounded justified the presumption that the applicants’ assets were proceeds of unlawful activities (compare Bongiorno and Others v. Italy , no. 4514/07, § 45, 5 January 2010, Gogitidze and Others v. Georgia , no. 36862/05, § 107, 12 May 2015, and Telbis and Viziteu v. Romania , no. 47911/15, §§ 74 and 77, 26 June 2018); (b) whether national authorities showed in a reasonable manner, by providing at least some particulars in the light of the available evidence, that each one of the confiscated assets had been unlawfully obtained (see, mutatis mutandis , Todorov and Others v. Bulgaria , nos.

50705/11 and 6 others, §§ 212 and 215, 13 July 2021); (c) whether, with regard to the assets that had been acquired after the period during which the first applicant had been considered socially dangerous, the domestic authorities justified in a reasoned manner and on the basis of an objective assessment of facts and evidence that those assets had been presumably purchased with the proceeds of crimes (see Todorov and Others , cited above, §§ 245-249); (d) whether the applicants faced difficulties meeting their burden of proof due to the lengthy period over which their income and expenses were examined, and the fact that they were requested to prove the lawful origin of their assets more than 20 years after those assets had been purchased (see Todorov and Others , cited above, §§ 205 and 210, Dimitrovi , cited above, § 46, and, mutatis mutandis , Camelia Bogdan v. Romania , no. 36889/18, § 38, 20 October 2020); (e) whether the applicants were afforded a reasonable opportunity of putting their arguments before the domestic courts and whether the latter duly examined the evidence submitted by the applicants (see Telbis and Viziteu , cited above § 78). 2. Did the applicant have a fair trial, as required by Article 6 § 1 of the Convention?

In particular, were they afforded a reasonable opportunity to present their case under conditions that did not place them at a disadvantage vis-à-vis their opponent? 3. Has there been an interference with the applicants’ right to respect for home guaranteed by Article 8 of the Convention, on account of the fact that the house which constituted their domicile was confiscated? If so, was the interference in accordance with the law, necessary in a democratic society and proportionate to the aim pursued (see Aboufadda v. France (dec.), no. 28457/10, § 43, 4 November 2014, and, mutatis mutandis , Ivanova and Cherkezov v. Bulgaria , no. 46577/15, §§ 53-56, 21 April 2016)?