Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2015
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 155/2018

HOTĂRÂRE
26.11.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 155/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 155/2018 Prin Decizia nr. 2703 din data de 26 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/271/2010***, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 103/2015-A din 13 februarie 2015 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, și a obligat recurentul-reclamant la plata sumei de 850 lei cheltuieli de judecată în recurs către intimata-pârâtă B.. La data de 8 noiembrie 2017, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, cererea de revizuire formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 2703 din data de 26 noiembrie 2015, pronunțată de instanța supremă în Dosarul nr. x/271/2010***.

În motivarea revizuirii, după expunerea demersurilor sale judiciare, revizuentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modul de soluționare a Dosarului nr. x/271/2010, arătând, în esență, că instanțele nu au ținut cont de hotărârile pronunțate în favoarea sa, iar în decizia atacată sunt redate doar susținerile intimatei B. A solicitat reanalizarea întregului Dosar nr. x/271/2010 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare (încheiat cu C.). Examinând cererea de revizuire, în raport de excepția tardivității, invocate din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Prioritar, în raport de cele dezvoltate în cuprinsul cererii de revizuire, constată că prezenta cale de atac este îndreptată împotriva Deciziei nr. 2703 din data de 26 noiembrie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/271/2010***.

Totodată, în lipsa precizării de către revizuent a temeiului de drept al cererii de revizuire, constată că nu poate fi reținută incidența în speță a cazurilor prevăzute de art. 322 pct. 3 - 6 și 8 - 10 C. proc. civ. întrucât partea nu a invocat împrejurări dintre cele la care se referă aceste dispoziții legale. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prescrise de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1) C. proc. civ., de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri. Decizia atacată este o hotărâre pronunțată de instanța de recurs la data de 26 noiembrie 2015, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 6 noiembrie 2017, astfel cum rezultă de pe ștampila poștei aplicată pe plicul aflat la dosar. Or, pentru exercitarea revizuirii împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la pronunțarea hotărârii. Legea sancționează cu decăderea nerespectarea termenelor procedurale stabilite pentru exercitarea căilor de atac, dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ. statuând în sensul că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa. În speță, revizuentul a încălcat prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece a formulat cererea cu depășirea termenului de o lună prevăzut de textul menționat și care s-a împlinit la data de 28 decembrie 2015. În consecință, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca tardivă.

D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 2703 din data de 26 noiembrie 2015, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/271/2010***. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2018. Procesat de GGC - GV

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1329/2020
Ședința publică din data de 10 iulie 2020 Asupra recursului de față, Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1360 din 25 aprilie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a
ÎCCJ 2018-02-21
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 448/2018
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Satu Mare la data de 7 noiembrie 2014, declinată la Curtea de Apel Oradea prin Decizia civilă nr. 28/
ÎCCJ 2018-06-05
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2366/2018
Ședința publică din data de 5 iunie 2018 Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția I civilă, A. și B. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr.
ÎCCJ 2018-05-11
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1827/2018
Ședința publică din data de 11 mai 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din ședința camerei de consiliu din 21 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă în dosar nr. x/2014, s-a res
ÎCCJ 2018-06-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2870/2018
Ședința publică din data de 14 iunie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secția Civilă la data de 12 noiembrie 2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă