ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2632/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2632/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

După deliberare, asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 17 iulie 2008 pe rolul Tribunalului

Argeș, secția civilă,

reclamantul

G.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții P.M., executor bancar, și Banca R.D.

– G.S.G. București, să se dispună repararea prejudiciului patrimonial și moral cauzat

de aceștia, evaluat la suma de 650,000 euro, compusă din: 140.000 euro, reprezentând

valoarea apartamentului confort 1 cu trei camere, două balcoane, situat în Pitești,

str. F., județul Argeș, conform prețului de piață actual; 15.000 euro, constând

în contravaloarea bunurilor mobile distruse prin evacuarea forțată, efectuată de

către executorul judecătoresc la data de 25 ianuarie 2007; 5.000 de euro, reprezentând

chiria pe care reclamantul a achitat-o locatorului, de la data evacuării până în

prezent; 500.000 euro, daune morale pentru suferințele cauzate de faptul că, urmare

a evacuării, nu a mai fost solicitat să efectueze activități de contabilitate la

societățile comerciale cu care colabora, întrucât nu a mai putut fi contactat de

clienții săi la noua adresă, precum și de șocul emoțional care a fost produs membrilor

familie sale, și care persistă și în prezent.

În motivare, a arătat că, la data de 05

ianuarie 2004, reclamantul a contractat de la Banca R.D. - G.S.G. Argeș un împrumut

de nevoi personale în cuantum de 6.000 RON, cu termen de rambursare de 3 ani, cuprins

între 05 ianuarie 2004 și 05 ianuarie 2007, fără a garanta restituirea acestuia

cu apartamentul în care locuia împreună cu familia sa. Din valoarea totală a creditului,

nu a ridicat decât suma de 5.394,35 RON, diferența până la 6.000 RON fiind reținută

de bancă, aceasta reprezentând comision de acordare și prima de asigurare.

Reclamantul a arătat că a achitat debitul

către bancă, în mod periodic, acest, aspect fiind atestat de adeverința din 05 ianuarie

2007 emisă de creditoare la cererea sa. Începând cu luna februarie 2005, executorul

bancar P.M. a solicitat Primăriei Pitești eliberarea unei copii de pe titlul de

proprietate deținut de reclamant asupra apartamentului situat în Pitești, str. F.,

județul Argeș, care, prin adresa din 04 martie 2005 a menționat că valoarea de impozitare

a acestuia este de 355.918,433 RON. Acest înscris, precum și adresa din 04 februarie

2005 emisă de aceeași instituție, au fost folosite de către executorul bancar în

procedura execuțională silită mobiliară, inițiată prin cererea nr. 3457/2005, admisă

la data de 01 aprilie 2005. Ulterior, la 30 septembrie 2005, a fost admisă cererea

de executare nr. 9752/2005, formulată de același executor, pe baza evidențelor fiscale

și a procesului-verbal de situație al imobilului din 09 noiembrie 2005, comunicate

de Primăria Pitești.

Intre timp, în mod nelegal și în lipsa

unui raport de evaluare autorizat, au fost organizate licitații asupra imobilului,

despre desfășurarea cărora reclamantul nu a fost încunoștiințat. Reclamantul a arătat

că procesul-verbal de licitație încheiat la data de 11 august 2006, în Dosarul

nr. 153/2005 al executorului bancar P.M. a fost anulat în mod irevocabil. Creditoarea

a înaintat dosarul de executare, pentru instrumentare, Biroului executorului judecătoresc

M.A., care, la data de 25 ianuarie 2007 a dispus evacuarea reclamantului din imobil,

chiar în ziua în care obținuse, prin hotărâre judecătorească, suspendarea executării

silite.

Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată

în drept, pe dispozițiile art. 998-1000 C. civ.

Prin cererile formulate la data de 30

martie 2009, reclamantul, conform dispozițiilor art. 57 C. proc. civ., a chemat

în judecată pe numitele T.E. și G.G. (fosta și actuala soție), arătând că pot pretinde

aceleași drepturi, și anume cota de câte 1/2 din apartament și din bunurile mobile,

precum și din restul sumelor de bani, întrucât reprezintă bunuri comune, dobândite

în căsătoriile încheiate, pe rând, cu G.G.

Conform prevederilor art. 58 C. proc. civ.,

persoanele mai sus menționate au fost citate în cauză, în calitate de intervenienle

în interes propriu.

Prin încheierea de ședință din data de

08 decembrie 2009 a Tribunalului Argeș s-a luat act de renunțarea reclamantului

la judecata cauzei, în contradictoriu cu pârâtul P.M.

Prin sentința nr. 19 din 1 februarie 2010,

Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins cererea de chemare în judecată și cererile

de intervenție formulate de T.E. și G.G.

În

motivare, s-a reținut că la data de 05 ianuarie 2004 reclamantul

a încheiat cu pârâta contractul de credit pentru suma de 6.000 RON (60.000.000 ROL).

Având în vedere că acesta nu a respectat clauzele contractuale în ceea ce privește

plata, cel mai târziu la scadență, a ratei creditului împreună cu dobânda aferentă,

așa după cum s-a obligat prin convenție, pârâta a declanșat procedura executării

silite, mobiliară și, mai apoi, imobiliară, pentru valorificarea creanței, ajungându-se

la scoaterea la licitație publică a apartamentului situat în Pitești, județul Argeș.

În

acest sens, la data de 11 august 2006 s-a încheiat procesul-verbal

de licitație publică, iar patru zile mai târziu bunul a fost adjudecat în favoarea

lui l.R.M. S-a mai reținut de către instanța de fond că din acesi moment, au început

să se deruleze două ipostaze diferite, paralele, care au determinat situația în

care se află în prezent reclamantul, astfel: pe de-o parte, după adjudecare, și

în condițiile în care actul de adjudecare a rămas valabil, acesta nefiind niciodată

atacat, bunul a imral în circuitul civil, fiind înstrăinat către terți, atât adjudecatarul,

cât și subdobânditorii fiind apreciați, definitiv și irevocabil, ca fiind de bună-credință;

pe de altă parte, prin sentința civilă nr. 4677 din 20 septembrie 2007 a Judecătoriei

Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr. 573/R din 27 martie 2008 a Tribunalului

Pitești, secția civilă, s-a dispus anularea procesului-verbal de licitație încheiat

la data de 11 august 2006, emis în Dosarul nr. 153/2005 de executorul bancar P.M.,

cu motivarea că bunul supus urmăririi silite, pentru o datorie personală a debitorului,

reprezenta bun comun al soților.

Instanța de fond a mai reținut că, la momentul

pronunțării sentinței mai sus menționate, atât adjudecarea, cât și înstrăinarea

imobilului erau executate, astfel încât nu se poate reține culpa adjudecatarului

ori a terților, ci mai degrabă a reclamantului care, înștiințat fiind de primele

acte de executare, respectiv procesui-verbal de situație din 09 noiembrie 2005,

a rămas în pasivitate și nu a continuat demersul juridic pe care l-a inițiat, acesta

rămânând fără deznodământ favorabil.

Una din aceste consecințe a fost pierderea

proprietății bunului imobil vândut la licitație publică, a cărui valoare pretinsă

prin cererea de chemare în judecată nu a fost probată de către reclamant, întrucât

nici acesta șă nici intervenienta T.E. (fosta soție cu care reclamantul a achiziționat

apartamentul în timpul căsătoriei), nu au solicitat administrarea în cauză a probei

eu expertiză. O altă consecință o reprezintă actele de executare, care și-au urmat

cursul prevăzut de lege, ajungându-se, prin punerea în executare silită imobiliară

directă a actului de adjudecare necontestat, la evacuarea

reclamantului din imobilul adjudecat, împreună

cu bunurile mobile dobândite împreună cu intervenienta G.G., actuala soție a acestuia.

De asemenea, instanța de fond a arătat

că, prin probele administrate în cauză, reclamantul nu a putut dovedi cu exactitate

care dintre bunuri au fost deteriorate sau distruse și nici contravaloarea acestora.

Cât despre chiria pe care reclamantul pretinde că ar fi achitat-o locatorului său,

oricare ar fi fost acesta, instanța a constatat ca nu au fost depuse la dosarul

cauzei chitanțe prin care să ateste plata sumelor cu acest titlu, ci doar un contract

de închiriere încheiat cu un terț, fără dată certă. Tribunalul a mai reținut că

atingerea adusă imaginii profesionale și scăderea încrederii în propriile capacități

pe reclamantul a pretins că le-a suferit nu au fost probate în cauză. Dacă acestea

s-ar putea deduce, la un moment dat, printr-o interpretare într-un sens prea larg

a celor două concepte și a condițiilor cerute de lege pentru ca, în cauză, să fie

privită, ca admisibilă, cererea de acordare a daunelor morale, având în vedere și

situația financiară pe care o are reclamantul la acest moment, atunci, s-a apreciat,

că se poate concluziona că acestea reprezintă rezultatul conduitei reclamantului

care, deși a beneficiat de creditul în sumă de 6,000 RON, nu l-a restituit, răspunzând,

astfel, cu bunurile sale.

Prin decizia nr. 133/A din 3 noiembrie

2010, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de reclamantul G.G. și de intervenientele G.G. și T.E., împotriva

sentinței nr. 19 din 1 februarie 2010, Tribunalul Argeș, secția civilă.

Reclamantul G.G. și intervenienta G.G.

au declarat recurs, în termen legal, împotriva deciziei mai sus menționate, care,

prin decizia nr. 7306 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, a fost admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Argeș.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că

răspunderea comitentului pentru fapta prepusului există ori de câte ori sunt dovedite

condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, și anume fapta ilicită a

prepusului, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vina prepusului. Instanța a

reținut că persoana vătămată are posibilitatea de a obține satisfacție fie de la

comitent, conform dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., fie de la prepus (art.

998 - 999 C. civ.) fie de la comitent și prepus, în solidar [art. 1000 alin. (3)

coroborat cu art. 998 - 999 C. civ.].

Ceea ce este definitoriu pentru calitatea

de comitent și prepus este existența unui raport de subordonare, care își are temeiul

în împrejurarea că, pe baza acordului lor de voință, o persoană fizică sau juridică

a încredințat unei persoane fizice, o anumită funcție sau însărcinare. Din această

încredințare decurge posibilitatea, pentru comitent, de a direcționa, îndruma și

controla activitatea prepusului. Din interpretarea dispozițiilor art. 7, 12 și 18

din Statutul corpului executorilor bancari rezultă că aceștia sunt încadrați pe

bază de contract de muncă, și sunt învestiți să îndeplinească orice activități

legale în scopul realizării voluntare sau, când este cazul, prin executare silită

a obligațiilor stabilite prin titlurile executorii ce aparțin băncilor, între bancă

și executorul bancar existând un raport de prepușenie.

Înalta Curte a arătat că răspunderea civilă

a executorului bancar poate fi angajată, în condițiile legii, pentru cauzarea prejudiciului

prin încălcarea obligațiilor sale profesionale. Răspunderea civilă a executorului

bancar trebuie analizată din perspectiva dispozițiilor art. 2 din Statut, potrivit

cărora executorul bancar are îndatorirea să-și execute atribuțiile și să efectueze

orice act necesar îndeplinirii executării silite, cu respectarea strictă a dispozițiilor

C. proc. civ. și a celorlalte reglementări aplicabile în materie.

S-a mai apreciat de către instanța de control

judiciar că ambele instanțe de fond nu au analizat existența sau inexistența faptei

ilicite și a vinovăției din perspectiva actelor procesuale încheiate de executor

în cadrul executării silite imobiliare, respectiv dacă au fost încheiate cu respectarea

dispozițiilor art. 488-561 C. proc. civ., ci s-au mărginit să analizeze poziția

procesuală a reclamantului față de actele de executare încheiate, reținând că acesta

este în culpă exclusivă pentru că nu a exercitat căile de atac prevăzute de lege.

Totodată, s-a reținut că această analiză a instanțelor este greșită și străină de

natura juridică a pricinii, întemeiată pe dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ.,

constituind, în fapt, o necercetare a fondului cauzei, impunându-se, din acest punct

de vedere, să se analizeze faptele și vinovăția executorului bancar și nu a reclamantului.

S-a concluzionat de către instanța de control judiciar că se impune să se examineze

activitatea executorului bancar, începând cu primele sale acte de executare, când

a formulat mai multe cereri de încuviințare a executării silite și când a avut reprezentarea

că imobilul este deținut în coproprietate, continuând procedura executării, deși

prin încheierea din 31 septembrie 2006 a Judecătoriei Pitești, pronunțată în

Dosarul nr. 9696/2006, s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite. De

asemenea, s-a apreciat că trebuie să se analizeze dacă actele de executare au fost

încheiate cu respectarea termenelor prevăzute de lege.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului Argeș la data de 12 septembrie 2012, sub nr. 2555110912008*,

care, prin sentința nr. 100 din 3 aprilie 2013,

a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, precizată,

formulată de reclamantul G.G.: a admis, în parte, cererea de intervenție în interes

propriu formulată de întervementa T.E. și a obligat pe pârâta Banca R.D.-G.S.G.

- SA, prin Grup Pitești, la plata către aceștia a sumei de 158.500 RON; au fost

respinse, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere din cererea de chemare în

judecată și din cererea de intervenție; a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea

de intervenție formulată de întervenienta G.G.; a fost admisă, în parte, cererea

reclamantului și a intervenientei T.E. de acordare a cheltuielilor de judecată și

a fost obligată pârâta Banca R.D.-G.S.G.-SA, prin Grup Pitești, la plata sumei de

1.320 RON către reclamantul G.G. și a sumei de 553 RON către întervenienta T.E.,

reprezentând cheltuieli de judecată; în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 a

fost obligată pârâta Banca R.D.-G.S.G.-SA, prin Grup Pitești, la plata către stat

a sumei de 9.562 RON, reprezentând ajutor public judiciar acordat de stat reclamantului

G.G., proporțional cu pretențiile admise, precum și a sumei de 507 RON, reprezentând

ajutor public acordat de stat intervenientei T.E.; conform art. 19 din O.U.G.

nr. 51/2008, ajutorul public acordat, de stat reclamantului G.G. în cuantum de 27.862,8

RON, constând în scutirea de piața taxei de timbru, s-a dispus să rămână în sarcina

statului.

În motivare, Tribunalul a reținut că, pentru

angajarea răspunderii civile delictuale este necesar, conform art. 998 C. civ.,

să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite,

existența unei legături de cauzalitate și existența unui prejudiciu.

În ceea ce privește existența unei fapte

ilicite s-a reținut că, potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, în forma

în vigoare la data executării silite, răspunderea civilă a executorului judecătoresc

poate fi angajată, în condițiile legii civile, pentru cauzarea de prejudicii prin

încălcarea obligațiilor sale profesionale, iar conform art. 51 din Legea nr. 188/2000,

executorul judecătoresc își îndeplinește atribuțiile cu respectarea dispozițiilor

prezentei legi, a statutului profesiei și a regulamentului de aplicare a prezentei

legi, precum și ale C. proc. civ. și ale altor legi aplicabile în materie. Față

de creditor, răspunderea executorului este de natură contractuală, fiind una corespunzătoare

nerespectărn regulilor ce derivă din contractul de mandat. În raport cu terții,

în a căror categorie intră și debitorul, răspunderea executorului, atunci când ea

intervine, nu poate fi decât delictuală. Condițiile răspunderii trebuie adecvate

însă, în toate cazurile, la nerespectarea obligațiilor de ordin profesional ale

executorului judecătoresc. Dispozițiile art. 51 din Legea nr. 188/2000 consacră

principiul legalității, și impune, ca, în activitatea lor, executorii judecătorești

să se conformeze tuturor reglementărilor de drept substanțial și procesual aplicabile

în materie de urmărire silită. Practic, paleta obligațiilor ce revin executorilor

judecătorești și care decurge din principiul analizat, este extrem de largă, ele

acoperind și toate formele de procedură ce trebuie urmărite în activitatea de executare

silită. Legalitatea implică și cerința de maximă importanță a respectării tuturor

drepturilor participanților la executarea silită, respectiv nu numai promovarea

intereselor creditorilor, care sunt și cei care solicită executarea și achită onorariul

datorat pentru activitatea prestată, ci și a drepturilor legitime ale debitorilor.

Acesta este și spiritul prevederilor art. 5 din Legea nr. 188/2000, potrivit căruia

activitatea executorilor se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor

și a intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate. În consecință,

se poate vorbi despre o faptă ilicită a executorului ori de câte ori, cu vinovăție,

efectuează acte de executare silită, prin care se încalcă principiul legalității,

cauzându-se prejudicii persoanelor implicate în procedura exeeuțiortală.

În speță, prin contractul de împrumut din

5 ianuarie 2004 reclamantul G.G. a contractat un credit de nevoi personale în

cuantum de 6.000 RON (60.000.000 ROL), prevăzându-se la art. 8 din contract posibilitatea

băncii de a declara scadent creditul în cazul neachitării ratelor.

Prin încheierea din data de 01 aprilie

2005 a Judecătoriei Pitești, pronunțată în Dosarul nr. 3457/2005 s-a încuviințat

executarea silită mobiliară împotriva debitorului G.G. pentru suma de 74.741.000

ROL. Prin încheierea de ședință din data de 06 mai 2005 a Judecătoriei Pitești,

pronunțată în Dosarul nr. 4783/2005 s-a respins cererea de executare silită imobiliară

formulată de creditoarea Banca R.D., prin executor bancar, asupra apartamentului

situat în Pitești, str. F., jud. Argeș, reținându-se că acesta este bun comun și

că este necesar, în condițiile în care datoria este proprie, ca pârâta să recurgă

la procedura partajului conform art. 493 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de

30 septembrie 2005 a Judecătoriei Pitești, pronunțată în Dosarul nr. 9752/2005 a

fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea

Banca R.D., prin executorul bancar, și s-a dispus încuviințarea executării silite

asupra apartamentului situat în Pitești, str. F. jud. Argeș. Prin urmare, este cert

că la data demarării celei de-a doua proceduri execuționale imobiliare, executorul

bancar P.M., precum și creditoarea Banca R.D., aveau cunoștință de faptul că apartamentul

ce face obiectul executării silite reprezintă un bun comun și că, potrivit legii,

trebuiau să recurgă, în prealabil, la procedura partajului judiciar, iar ulterior

să continue executarea. În Ioc să urmeze această procedură legală, încălcând dispozițiile

legale, pârâta Banca R.D., prin executorul bancar, a formulat o nouă cerere de încuviințare

a executării silite imobiliare, ceea ce denotă reaua credință a acestora. Prin urmare,

nu a fost reținută apărarea conform căreia creditoarea Banca R.D. și executorul

bancar au fost de bună-credință, întemeindu-se, în procedura executării silite,

pe adresa din 4 martie 2005 a Primăriei Pitești, în condițiile în care acest înscris

nu era de natură să elimine prezumția de comunitate a bunurilor prevăzută de

art. 30 C. fam., întrucât înscrierea dreptului de proprietate asupra unui bun comun

doar în favoarea unuia din soți, în evidențele fiscale sau de publicitate imobiliară,

nu este de natură a atrage înlăturarea acestui caracter. În plus, la data de 06

mai 2005, executorul bancar P.M. și creditoarea Banca R.D. aflaseră de impedimentul

la executare, derivat din existența unei codevălmășii asupra bunului comun, astfel

că nu mai puteau proceda, în mod legal, la continuarea executării silite.

În baza încheierii mai sus menționate s-a

format dosarul de executare silită nr. 153/2005 al executorului bancar P.M. în care

s-a întocmit procesul verbal de situație a imobilului din data de 09 noiembrie 2005,

ocazie cu care a fost identificată intervenienta G.G., soția debitorului. De asemenea

s-a întocmit publicația de vânzare din data de 07 martie 2006, imobilul fiind evaluat

la suma de 120.000.000 ROL, și, ulterior, procesul-verbal din data de 10

aprilie 2006, când s-a amânat licitația pentru lipsă de ofertanți, pentru ca, după

mai multe termene acordate în acest scop, imobilul să fie adjudecat la 11

august 2006, de către numitul ioniță R.M., pentru suma de 65.100 RON, potrivit actului

de adjudecare din 15 august 2006. Astfel după cum rezultă din analiza procesului-verbal

de licitație din data de 11 august 2006, reclamantul G.G. mai datora creditoarei

Banca R.D. suma de 4.835,51 RON. Conform istoricului din 5 ianuarie 2007, la dala

de 11 august 2006 acesta mai achitase suma de 2.035,51 RON, astfel că datoria supusă

executării silite se diminuase. Prin procesul-verbat din 10 februarie 2011 s-a realizat

distribuția prețului de 65.100 RON, astfel: 6.889,02 RON către creditoarea Asociația

de Proprietari Pitești; 58.210,98 RON s-au consemnat la C., la dispoziția debitorului

G.G.

Prin încheierea de ședință din 31

august 2006 a Judecătoriei Pitești, pronunțată în Dosarul nr. 9696/2006, s-a dispus

suspendarea executării silite imobiliare indirecte desfășurate în Dosarul nr. 153/2005

al executorului bancar P.M. Prin sentința civilă nr. 5064 din 23 noiembrie 2006

a Judecătoriei Pitești, pronunțată în Dosarul nr. 9807/280/2006, s-a admis excepția

tardivității contestației formulată de contestatorul G.G. împotriva executării silite

înseși, precum și excepția lipsei de interes a contestației la executare formulată

împotriva procesului-verbal de licitație din data de 11 august 2006, apreciindu-se

că numai soția contestatorului se poate prevala de calitatea de bun comun a apartamentului

ce face obiectul executării silite.

Prin decizia civilă nr. 581 din 16 aprilie

2007 a Tribunalului Argeș, pronunțată în Dosarul nr. 9807/280/2006, s-a admis recursul

formulat împotriva sentinței civile nr. 5064 din 23 noiembrie 2006 pronunțate de

Judecătoria Pitești, dispunând-se casarea sentinței și rejudecarea cauzei, apreciindu-se

că a fost soluționată în mod greșit excepția lipsei de interes. Pricina a fost înregistrată

pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 29 iunie 2007, fiind soluționată prin sentința

civilă nr. 4677 din 20 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 9807/280/2006,

irevocabilă prin decizia civilă nr. 573 din 27 martie 2008 a Tribunalului Argeș,

dată în Dosarul nr. 3405/109/2007, prin care s-a admis contestația la executare

formulată împotriva procesului-verbal de licitație din 11 august 2006, reținându-se

că bunul este deținut în comun de debitorul G.G. și de fosta soție a acestuia, T.E.,

apreciindu-se că pârâta trebuia să solicite mai întâi împărțirea apartamentului

și apoi să recurgă la procedura executării silite. Prin urmare, actul de executare,

reprezentat de procesul-verbal de licitație din data de 11 august 2006 a fost anulat

pentru același considerent pentru care a fost respinsă cererea de încuviințare a

executării silite din data de 06 mai 2005, confirmându-se cu putere de lucru judecat

nelegalitatea actelor de executare întocmite de executorul bancar P.M. împotriva

debitorului G.G.

În concluzie, Tribunalul a constatat că

fapta executorului bancar de a continua executarea silită imobiliară, în condițiile

în care luase cunoștință de impedimentul la executare prevăzut de art. 492-493 C.

proc. civ., în baza încheierii de ședință din data de 06 mai 2005 a Judecătoriei

Pitești pronunțată în Dosarul nr. 4783/2005, executarea silită fiind anulată pentru

acest considerent potrivit sentinței civile nr. 4677 din 20 septembrie 2007 a Judecătoriei

Pitești, din Dosarul nr. 9807/280/2006, irevocabilă prin decizia civilă nr. 573

din 27 martie 2008 a Tribunalului Argeș, dată în Dosarul nr. 3405/109/2007, constituie

o faptă ilicită în accepțiunea art. 998 C. civ., raportat la art. 5 din Legea

nr. 188/2000, coroborat cu art. 51 din Legea nr. 188/2000.

Cu privire la cea de-a doua condiție a

existenței unei legături de cauzalitate, instanța a reținut că, în cauză, pierderea

apartamentului s-a realizat în baza actului de adjudecare emis la data de 15

august 2006 în favoarea numitului l.R.M. Prin sentința civilă nr. 999 din 4 februarie

2009 a Judecătoriei Pitești, pronunțată în Dosarul nr. 6771/280/2008, irevocabilă

prin decizia civilă nr. 64/R din 15 ianuarie 2010 a Tribunalului Argeș, s-a respins

cererea de restabilire a situației anterioare în ceea ce privește executarea efectuată

de executorul bancar P.M. în dosarul de executare nr. 153/2005, reținându-se, în

esență, buna credință a terților dobânditori. Prin urmare, rezultă că pierderea

apartamentului s-a aflat într-o legătură de cauzalitate directă cu fapta executorului

bancar de a demara procedura executării silite cu nerespectarea impedimentului la

executare prevăzut în art. 492 și 493 C. proc. civ.

În ceea ce privește celelalte pretenții

solicitate de către reclamant, Tribunalul a apreciat că acestea au fost cauzate

de fapte distincte, care nu fac parte din complexul cauzal, care a determinat pierderea

apartamentului. Astfel, din procesul-verbal de executare silită întocmit de B.E.J.

N.A.G., rezultă că evacuarea reclamantului G.G. și a familiei acestuia din apartament,

s-a realizat la cererea creditorului l.R.M., astfel că pârâta Banca R.D. nu poate

fi ținută de eventuala nelegalitate a actelor de executare efectuate de acest executor

judecătoresc. În plus, astfel după cum a rezultat din depoziția martorilor B.C.

și R.V., deteriorarea bunurilor mobile este cauza activității defectuoase desfășurate

de executorul judecătoresc, astfel că prejudiciul nu poate fi imputat executorului

bancar P.M.

Totodată, s-a reținut că prin încheierea

de ședință din data de 25 mai 2009 a Tribunalului Argeș, s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei Banca R.D. pe capătul de cerere privind acordarea

sumei de 15.000 euro reprezentând contravaloarea bunurilor mobile distruse ca urmare

a evacuării forțate, iar acest aspect nu a făcut obiectul apelului conform art.

295 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește celelalte prejudicii invocate de

către reclamant, s-a constatat că nu a fost făcută dovada că acestea se află în

legătură de cauzalitate cu executarea silită efectuată în Dosarul nr. 153/2005 de

către executorul bancar.

Referitor la prejudiciu, pentru ca acesta

să fie susceptibil de reparare, s-a arătat că este necesară întrunirea a două condiții;

să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Prejudiciul cert presupune atât existența

lui sigură, neîndoielnică, cât și posibilitatea evaluării lui în prezent. Prejudiciul

cert este întotdeauna cel actual, adică cel produs. De asemenea este cert și prejudiciul

viitor, care este sigur că se va produce și este susceptibil de evaluare. Dacă nu

este sigur că prejudiciul există, nu se poate ști nici dacă s-a născut un drept

la reparație, iar dacă incertitudinea planează asupra determinării întinderii pagubei,

obiectul creanței în despăgubire nu poate fi stabilit. Un al criteriu de determinare

a certitudinii prejudiciului îl reprezintă caracterul direct al acestuia, adică

pagubele să fie consecința directă a faptei păgubitoare. Caracterul direct al prejudiciului

este dedus din dispozițiile art. 1086 C. civ.

Potrivit contractului de construcție din

25 august 1972 și a procesului-verbal de predare-primire din 01 septembrie 1972,

reclamantul G.G. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Pitești,

jud. Argeș. Așa după cum s-a reținut prin sentința civilă nr. 4677 din 20 septembrie

2007 a Judecătoriei Pitești pronunțată în Dosarul nr. 9807/280/2006, irevocabilă

prin decizia civilă nr. 573 din 27 martie 2008 a Tribunalului Argeș, dată în Dosarul

nr. 3405/109/2007, apartamentul ce a format obiectul executării silite imobiliare,

realizată de executorul P.M. era bun comun, aspect recunoscut și de reclamant, în

răspunsul la interogatoriu. Prin raportul de expertiză realizat de expertul C.C.,

s-a stabilit valoarea de circulație a apartamentului ce a format obiectul executării

silite ca fiind de 220.000 RON, cu privire la care părțile nu au formulat obiecțiuni.

Conform sentinței civile nr. 5238 din 16

noiembrie 2004 a Judecătoriei Pitești pronunțată în Dosarul nr. 4378/2005, reclamantul

G.G. a fost obligat la plata către Asociația de Proprietari T. a sumei de 5.416,22

RON, care a fost acoperită în urma distribuirii prețului conform procesului-verbal

din data de 10 februarie 2011, împreună cu suma de 1.472,81 RON, datorată în baza

sentinței civile nr. 289 din 21 ianuarie 2004 a Judecătoriei Pitești. Instanța nu

a reținut apărarea reclamantului conform căreia o asemenea plată nu ar fi fost valabilă,

ca urmare a întervenirii prescripției extinctive, constatată prin sentința civilă

nr. 12458 din 21 decembrie 2011 a Judecătoriei Pitești pronunțată în Dosarul

nr. 18674/280/2010, întrucât s-a considerat că hotărârea mai sus menționată vizează

pretenții ale Asociației de Proprietari pe perioada iulie 2006 - ianuarie 2007,

ulterioare debitului reținut prin sentințele judecătorești mai sus menționate. În

plus, reclamantul G.G. nu a făcut contestație la distribuția prețului, astfel că

plata acestor creanțe a fost valabilă conform art. 1092 C. civ., neintrând în sfera

prejudiciului solicitat de acesta și de intervenienta T.E.

Astfel după cum rezultă din analiza procesului-verbal

de distribuție din 10 februarie 2011, suma de 58.210,98 RON a fost consemnată la

dispoziția reclamantului G.G., aspect confirmat și prin adeverința din 9 martie

2011 emisă de C., astfel că Tribunalul a apreciat că nu se impune includerea acesteia

în calcul prejudiciului cauzat prin executarea silită.

În concluzie, instanța de fond a constatat

că prejudiciul cauzat reclamantului G.G. și intervenientei T.E., ca urmare a faptei

ilicite a executorului bancar P.M., este reprezentat de suma de 158.500 RON, diferența

dintre suma de 220.000 RON (evaluarea imobilului realizată de expert C.C.) și suma

de 61.500 RON, rezultată în urma organizării licitației, conform procesului-verbal

încheiat cu această ocazie la 11 august 2006. Cât privește celelalte sume de bani

solicitate de reclamant, care reprezintă prejudicii indirecte, întrucât acestea

nu se află într-o legătură de cauzalitate directă cu fapta culpabilă a executorului

bancar P.M., s-a arătat că nu pot fi solicitate de la pârâta Banca R.D., în calitate

de comitent, urmând să fie solicitate de la persoanele direct responsabile, dacă

este cazul.

Cu referire la cererea de intervenție formulată

de T.E., s-a reținut că apartamentul ce a format obiectul executării silite imobiliare

era bun comun al acesteia și al reclamantului G.G., urmând ca părțile, pe baza unui

partaj convențional sau judiciar, să-și stabilească cotele ce le revin din acest

bun. Deși această intervenientă nu a exercitat caiea de atac a apelului și a recursului

împotriva hotărârilor judecătorești prin care i s-au respins pretențiile, Tribunalul

a apreciat că această intervenientă beneficiază de dispozițiile art. 48 alin. (2)

C. proc. civ., având în vedere existența stării de devălmășie asupra apartamentului

ce a format obiectul executării silite.

În ceea ce privește cererea de intervenție

a numitei G.G., instanța de fond a arătat că aceasta nu are calitatea de coproprietar

asupra apartamentului supus executării silite, și că celelalte pretenții nu se află

în legătură de cauzalitate cu fapta ilicită a executorului bancar.

Prin decizia art. 154 din 11 decembrie

2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, au fost respinse, ca nefondate,

apelurile formulate de reclamantul G.G., de intervenientă G.G., și de pârâta Banca

R.D. – G.S.G. SA., prin Grup Pitești.

În motivare, cu privire la apelul formulat

de reclamant și de intervenientă G.G. s-a reținut, față de considerentele arătate

în motivarea sentinței, că instanța de fond a stabilit, în mod corect, situația

de fapt, că probele administrate în cauză au fost corect interpretate și valorificate,

și că a făcut o aplicare corespunzătoare a legii la situația de fapt stabilită,

având în vedere și decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual.

În acest sens, s-a apreciat că, în mod

just, instanța de fond a respins celelalte capete de cerere din cererea de chemare

în judecată și din cererea de intervenție, privind contravaloarea bunurilor mobile,

contravaloarea chiriei, suma virată către Asociația de Proprietari T. și daunele

morale solicitate, în raport de considerentele reținute în motivarea sentinței,

care nu pot fi înlăturate în apel, față de motivele și apărările formulate de părți.

Capătul de cerere privind contravaloarea

bunurilor mobile a fost respins corect pentru că, din situația de fapt reținută

în cauză de instanța de fond și însușită și de instanța de apel, rezultă în mod

clar că, aceste despăgubiri au fost cauzate de alte fapte, distincte, față de cele

reținute în sarcina pârâtei, fiind vorba de eventuala nelegalitate a unor acte de

executare efectuate de executorul judecătoresc, în baza unui alt titlu executoriu

și la cererea unei alte persoane, respectiv adjudecatarul apartamentului, neputându-se

reține culpa pârâtei în producerea despăgubirilor.

Practic, prin apelul reclamantului și al

intervenientei, s-a reținut că nu a fost criticată sentința sub acest aspect, ci

s-a solicitat doar modificarea, în sensul acordării și a acestor despăgubiri, produse

din culpa pârâtei, aspect ce nu a fost dovedit în cauza de față.

În ceea ce privește capătul de cerere privind

plata contravalorii chiriei achitate în perioada 2007-2009 s-a reținut că acesta

a fost respins, în mod corect, întrucât, astfel după cum a reținut și instanța de

fond, nu s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate directe între acest prejudiciu

indirect și fapta culpabilă a executorului bancar, pentru care trebuie să răspundă

comitentul său, respectiv pârâta, în baza art. 1000 alin. (3) C. civ.

Referitor la petitul privind suma virată

de pârâtă către Asociația de proprietari T., s-a constatat că acesta a fost respins,

în mod corect, în condițiile în care instanța de fond a analizat apărările reclamantului,

respectiv intervenția prescripției extinctive și lipsa unui titlu executoriu, reținând

că există un asemenea titlu executoriu, iar reclamantul nu a făcut contestație la

distribuția prețului, astfel că plata acelor creanțe a fost valabilă. Or, prin apel

nu s-au făcut dovezi în sensul contrar celor reținute de instanța de fond.

Și capătul de cerere privind plata daunelor

morale s-a apreciat că a fost respins corect, ca nefondat, în condițiile în care

prima instanță a reținut că despăgubirile solicitate cu acest titlu reprezintă un

prejudiciu indirect, neaflându-se într-o legătură directă de cauzalitate cu fapta

executorului bancar pentru care este ținută să răspundă pârâta, în calitate de comitent,

iar prin apel nu s-au invocat și nu s-au făcut dovezi contrare aspectelor reținute

de instanța de fond.

Față de aceste considerente, criticile

formulate de apelanți, potrivit cărora pârâta trebuia obligată la plata tuturor

despăgubirilor solicitate au fost constatate ca nefiind fondate, neputându-se lua

în considerare nici susținerea apelanților în sensul că, potrivit considerentelor

sentinței, s-a reținut culpa pârâtei pentru toate pagubele suferite de apelanți.

Neîncasarea de către pârâtă a niciunei sume de bani rezultate din vânzarea apartamentului,

nu se datorează culpei acesteia, ci a reclamantului, care a achitat, între timp,

creditul, făcându-se distribuirea prețului în baza titlului depus Ia dosar, respectiv

cel depus de asociația de proprietari.

Și critica reclamantului și a intervenientei

referitoare la acordarea greșită, în parte, a cheltuielilor de judecată solicitate

s-a reținut că este nefondată, față de hotărârea primei instanțe, de admitere, în

parte, a acțiunii și tot în parte a cererii de intervenție și de dispozițiile

art. 274 și 276 C. proc. civ., care permit instanței să aprecieze în ce măsură pot

fi obligate acestea la plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la motivele formulate de pârâtă,

în apel s-a reținut că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv în

Dosarul nr. 5807/280/2006 al Judecătoriei Pitești, anexat celui de față, rezultă

foarte clar că, atât în contractul din 25 august 1972 pentru construirea de locuințe

proprietate personală, cât și în contractul de împrumut din 01 septembrie 1972,

sunt menționați, în calitate de beneficiari, atât reclamantul G.G., cât și soția

acestuia de la acea dată, intervenienta T.E., înscrisuri semnate de ambii soți.

Față de mențiunile din aceste contracte

și considerentele sentinței, toate criticile formulate de pârâtă, în sensul reținerii

greșite a culpei acesteia de către instanța de fond, conform cărora aceasta nu ar

fi avut cunoștință de calitatea de bun comun a apartamentului scos la vânzare, au

fost apreciate ca nefiind fondate.

Și critica formulată în subsidiar, referitoare

la necesitatea reținerii culpei concurente a reclamantului și a intervenientei s-a

reținut că este nefondată, în raport de decizia de casare, prin care s-a trimis

cauza spre rejudecare pentru a se analiza, față de dispozițiile art. 1000 alin.

(3) C. civ., activitatea executorului bancar, impunându-se examinarea faptelor și

a vinovăției executorului bancar și nu a reclamantului. Mai mult, prin aceeași decizie

de casare s-a reținut că analiza făcută de instanțele de fond și de apel în primul

ciclu procesual, privind culpa reclamantului față de actele de executare încheiate

este greșită și străină de natura juridică a pricinii, întemeiată pe dispozițiile

art. 1000 alin. (3) C. civ.

Motivul de apel al pârâtei cu privire la

lipsa oricăror pretenții ale iniervenientei T.E. și la contribuția minimă a acesteia

la dobândirea apartamentului a fost constatat ca nefiind fondat, față de calitatea

indiscutabilă de bun comun a apartamentului supus vânzării și de poziția intervenientei

pe parcursul procesului, în sensul invocării acestei calități de bun comun a acelui

imobil, situație în care contribuția sa la dobândirea bunului nu are niciun fel

de relevanță juridică în prezenta cauză. Și critica privind necesitatea efectuării

unei noi expertize tehnice în rejudecarea apelului, pentru evaluarea apartamentului,

s-a reținut că este nefondată, față de considerentele reținute de instanța de fond,

în sensul că, în primul ciclu procesual, părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul

de expertiză contabilă întocmit de expertul C.C.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs,

în termen legal, reclamantul G.G., intervenienta G.G. și pârâta Banca R.D., G.S.G.

SA, prin Grup Pitești.

Prin criticile formulate, reclamantul G.G.

și intervenienta G.G. au arătat următoarele:

I. În mod greșit instanțele de fond și

de apel au reținut că pierderea bunurilor imobile, ca urmare a evacuării forțate,

este rezultatul culpei executorului judecătoresc N.A.G., întrucât evacuarea a fost

efectuată în baza dosarului de executare nr. 153/2005, instrumentat de executorul

bancar P.M., care a continuat procedura executării silite a imobilului, deși cunoștea

că acesta este deținut în devălmășie de reclamant și fosta sa soție. De asemenea,

calea de atac vizează și aspectul conform căruia, în mod eronat, instanțele anterioare

nu au reținut că asupra bunurilor mobile deteriorate și distruse în urma evacuării

din imobil, sunt coproprietari intervenienta G.G. și cei doi copii majori ai acestora.

În ceea ce privește această critică, recurenții susțin că, la dosarul cauzei, există

suficiente probe din care rezultă culpa pârâtei, care trebuia să stopeze procedura

executării silite încă de la data de 06 mai 2005, evitându-se astfel, evacuarea

din imobii și, implicit, distrugerea bunurilor mobile.

II. Cu privire la contravaloarea chiriei

plătite de către recurentul-reclamant și de recurenta-intervenienta, în cuantum

de 6.120 euro, adică 26.975 RON, aceștia au arătat că, din declarația locatorului,

audiat ca martor în cauză, rezultă că au achitat chiria pentru o perioadă de 3 luni,

restul sumei fiind compensată cu materialele de construcție și prin prestarea muncii

în vederea extinderii construcției din curtea acestuia. Din această perspectivă,

au menționat că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că, pentru dovedirea

sumei pretinse, recurentul-reclamant și reeurenta-intervenientă trebuiau să prezinte

chitanțe prin care să ateste achitarea sumei pretinse, cu titlu de chirie.

III. Referitor la suma de 6.889,02 RON,

tranferată, în mod abuziv de către pârâtă în contul bancar al Asociației de Proprietari

T. - Pitești, prin procesul-verbal de distribuire a prețului, recurenții au menționat

că instanțele de fond i-au pus în vedere acesteia să prezinte un titlu executoriu,

în conformitate cu dispozițiile art. 372 și urm. C. proc. civ., în care să se specifice,

în mod expres, că Banca trebuie să vireze suma arătată în contul Asociației. De

asemenea, recurenții G. au mai susținut că, în mod eronat, instanța de apel a reținut

că aceștia nu au formulat contestație împotriva procesului-verbal de distribuire

a prețului.

IV. Cât privește daunele morale pretinse,

recurentul-reclamant a arătat că, din culpa pârâtei, a fost nevoit să renunțe la

lucrările de contabilitate pe care le avea în curs de derulare la peste douăzeci

de societăți comerciale, iar starea de sănătate a recurentei-interveniente a fost

afectată, în mod substanțial, din culpa pârâtei și a executorului bancar, care au

vândut imobilul sub prețul de piață, din care Banca nu a încasat nicio parte, în

scopul acoperirii debitului restant.

Recursul a fost întemeiat, în drept, pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, pârâta Banca R.D.

G.S.G., prin Grup Pitești, a invocat următoarele critici:

I. În cauză, nu sunt întrunite elementele

răspunderii civile delictuale și nu există legătură de cauzalitate între activitatea

executorului bancar, prepusul băncii, și rezultatul păgubitor produs în patrimoniul

reeurentului-reclamant G.G. și a intimatei-interveniente T.E. Sub acest aspect,

pârâta a menționat că executorul bancar s-a aflat în eroare atunci când a solicitat,

în prima fază, încuviințarea executării silite imobiliare asupra apartamentului,

considerând că acesta a fost dobândit de reclamant împreună cu actuala lui soție,

G.G. De aceea, ulterior, executorul a făcut demersuri pentru a afla situația juridică

a imobilului, iar pe baza noilor relații obținute de la primăria Pitești a solicitat

din nou, încuviințarea executării silite, care a fost admisă de Judecătoria Pitești

prin încheierea din 30 septembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 9752/2005. Sub

acest aspect, nu se poate reține culpa executorului bancar, care nu a avut reprezentarea

faptului că apartamentul este bun comun al reclamantului cu prima sa soție.

II. Cu referire la legătura de cauzalitate

dintre fapta executorului și rezultatul păgubitor adus recurenților, pârâta a arătat

că acesta din urmă s-a produs nu numai ca urmare a procedurii efectuate de executorul

P.M., ci și de atitudinea debitorului, care a formulat contestație la executare

doar în momentul în care a fost emis actul de adjudecare. De asemenea, pârâta a

specificat, că intervenienta T.E. a fost introdusă în proces la cererea reclamantului,

însă aceasta nu și-a exprimai poziția procesuală, aspect ce denotă că toate ratele

apartamentului au fost achitate de către reclamant, cu atât mai mult cu cât, de

la desfacerea căsătoriei acestora au trecut peste 30 de ani.

În drept, recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în cauză de

reclamantul G.G. și de intervenienta G.G., prin prisma criticilor formulate, Înalta

Curte constată caracterul nefondat al acestuia, pentru următoarele argumente:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., pe care recurenții și-au fundamentat recursul, modificarea sau casarea

unei hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când decizia pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii.

Prin urmare, în raport de prevederile legale

mai sus menționate, două sunt ipotezele în care decizia pronunțată în apel poate

fi modificată, și anume atunci când considerentele acesteia nu permit identificarea

normelor juridice, care susțin rezolvarea dată litigiului sau când aceasta nu este

motivată în drept, precum și în cazul în care instanța, evocă normele de drept substanțial

incidente situației de fapt în cauză, însă le încalcă sau le aplică greșit, ca o

consecință a interpretării eronate a legii.

În ceea ce privește hotărârea instanței

de apel, obiect al cererilor de recurs, se constată ca aceasta conține argumentele

juridice care au determinat pronunțarea soluției în cauză, nefiind incidente niciuna

dintre ipotezele mai sus menționate, care să conducă la modificarea deciziei pronunțate

de instanța de apel, conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Așa fiind, primul motiv de recurs formulat

de către reclamantul G.G. și de intervenienta G.G., care vizează atragerea răspunderii

civile delictuale a executorului bancar pentru deteriorarea și distrugerea bunurilor

mobile, consecință a evacuării forțate a acestora, este nefondat. Astfel, din cuprinsul

procesului-verbal de executare silită întocmit de B.E.J. N.A.G. la data de 25

ianuarie 2007, rezultă că evacuarea silită a recurenților G. a fost făcută de

către executoriii judecătoresc, la solicitarea adjudecatarului imobilului I.M.R.,

ipostază reievată chiar de către reclamant în cererea de chemare în judecată, astfel

după cum aceasta a fost precizată.

În raport de această împrejurare, în cauză,

nu poate fi antrenată răspunderea pârâtei Banca R.D. G.S.G. SA, întrucât aceasta

nu este responsabilă de eventuala nelegalitate a actelor de executare sau a activității

defectuoase desfășurate de executorul judecătoresc.

Răspunderea civilă delictuală a acesteia

a fost stabilită prin decizia supusă recursului, care a menținut dispozițiile sentinței

ce au vizat obligarea pârâtei la plata sumei de 158.500 RON către recurentul-reclamant

și către intimata-intervenientă T.E., ca urmare a instrumentării defectuoase a dosarului

de executare silită nr. 153/2005 de către executorul bancar.

Aspectul referitor la faptul că acesta

a efectuat procedura executării silite, deși avea cunoștință că imobilul este deținut

în stare de devălmășie de către recurentul-reclamant G.G. și intervenienta T.E.,

a fost reținut de către instanța de apel în mod corect, care a constatat reaua-credință

a recurentei-pârâtei și a executorului bancar, care, prin fraudarea legii, au formulat

o nouă cerere de încuviințare a executării silite, în loc să recurgă, în prealabil,

la procedura partajului judiciar.

Susținerea recurenților G. cu privire la

faptul că bunurile mobile erau deținute în coproprietate de aceștia împreună cu

copiii lor este lipsită. În acest moment, de relevanță juridică, deoarece, așa după

cum, în mod corect, a constatat și instanța superioară de fond, aceștia nu au formulat,

în apel, critici împotriva sentinței, sub acest aspect, ci numai în mod formal au

solicitat acordarea despăgubirilor derivate din maniera defectuoasă în care a fost

realizată procedura evacuării silite.

În raport de aceste considerente, potrivit

principiului legalității căilor de atac și efectului devolutiv al apelului, recursul

poate fi exercitat numai pentru motive ce au fost supuse analizei de către instanța

anterioară, menționate în memoriul de apel. Numai în acest fel se respectă principiul

dubiului grad de jurisdicție, deoarece în ipoteza contrară, s-ar ajunge îa situația

ca anumite susțineri ale părților să fie analizate pentru prima oară în recurs.

Critica adusă deciziei instanței de apel

referitoare la faptul că, în mod greșit, s-a respins cererea privind acordarea contravalorii

chiriei achitate de către recurenții G. în perioada 15 februarie 2007-15

decembrie 2009, în cuantum de 6.120 euro, adică 26.975 RON, este nefondată, întrucât,

în cauză, nu s-a făcut dovada existenței legăturii de cauzalitate directe între

acest prejudiciu indirect și fapta culpabilă a executorului bancar, pentru care

ar putea fi antrenată răspunderea recurentei-pârâte, conform dispozițiilor art.

1000 alin. (3) C. civ. Mai mult decât atât, s-a constatat că recurenții nu au dovedit

îndeplinirea obligației de plată a chiriei, deși, conform dispozițiilor art. 1169

C. civ. și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. le incumba sarcina acestei probe. În

plus, aceste critici reprezintă motive de netemeincie, reglementate

de art. 304 pct. 10 și 11 C. proc. civ.,

și care, în urma abrogării prin O.U.G. nr. 138/2000, nu mai pot fi supuse examinării

în recurs.

Susținerea recurenților G. ce vizează aspectul

că, în mod abuziv, pârâta a achitat în contul Asociației de Proprietari T. - Pitești

suma de 6.889,02 RON este, de asemenea, nefondat. Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 569 alin. (1) C. proc. civ. eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din

executare se face de către executor, cu citarea părților și a creditorilor care

și-au depus titlurile. Din procesul-verbal din 10 februarie 2011, de distribuire

a prețului obținut în urma valorificării imobilului, întocmit de executorul bancar

P.M., reiese că repartizarea sumelor s-a făcut între Asociația de Proprietari T.-Pitești,

conform titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 5238 din 16 noiembrie

2004, pronunțată de Judecătoria Pitești în Dosarul nr. 4378/2004 și a sentinței

civile nr. 289 din 21 ianuarie 2004, dată de aceeași instanță în Dosarul nr. 5097/2003,

și între debitorul G.G.

În

acest context, instanța reține că, în mod corect, executorul

bancar a procedat la eliberarea sumei reprezentând debite restante ale recurenților

G. față de Asociația de Proprietari. De altfel, reeurentul-reclamant nu a fost prezent

la desfășurarea acestei proceduri, pentru ca nemulțumirile sale cu privire la modalitatea

de distribuire a prețului să fie consemnate în procesul-verbal, și nici nu a formulat

contestație în condițiile reglementate de dispozițiile art. 570 alin. (2) C. proc.

civ., aspect reținu