ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1518/2017

Obiectul cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 12 ianuarie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. SA, a solicitat obligarea pârâtei la plata a 10.000 euro, echivalentul în lei la data plății, cu titlu de daune materiale și 290.000 euro daune morale pentru prejudiciul cauzat în urma accidentului de circulație produs la data de 2 ianuarie 2015.

Hotărârea pronunțată de tribunal în primă instanță Prin sentința nr. 1605 din 8 iunie 2016, Tribunalul Ilfov, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a obligat pe pârâta B. SA să plătească reclamantului suma de 763,59 RON reprezentând daune materiale, precum și suma de 250 000 euro, echivalent în lei la data plății efective cu titlu de daune morale. Prin aceeași sentință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată de curtea de apel în apel Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 43 din 16 ianuarie 2017, a admis apelul declarat de pârâta B. SA împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă Ia plata către reclamant a sumei de 30.000 euro, echivalent în lei la cursul oficial al BNR din ziua plății, cu titlu de daune morale. Celelalte dispoziții ale sentinței apelate au fost păstrate. Pentru a pronunța acesta decizie, instanța de apel a reținut că, potrivit Ordonanței de clasare dată la 20 octombrie 2015, accidentul soldat cu moartea conducătorului auto C. și cu rănirea reclamantului s-a produs din vina conducătorului auto care, pe fondul oboselii, a adormit la volan, intrând în coliziune cu un copac. La data producerii accidentului rutier, autoturismul implicat în accident, era asigurat RCA la societatea de asigurări pârâtă. Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 49 pct. 2 lit. t) din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul nr. 14/2011 al CSA (aplicabil față de data emiterii poliței de asigurare), daunele morale în caz de vătămare corporală se stabilesc în conformitate cu legislația și jurisprudența din România. Referitor la jurisprudența în materie, instanța de apel a reținut că, în lipsa unei dispoziții legale care să reglementeze expres această materie, este greu de făcut o cuantificare exactă a prejudiciului moral, urmând a fi avute în vedere circumstanțele concrete ale fiecărei cauze. S-a reținut că reclamantul a suferit două intervenții chirurgicale, iar potrivit biletului de externare și a scrisorii medicale, Ia data externării reclamantul era vindecat. La stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța de apel a avut în vedere, pe lângă gravitatea leziunilor suferite, consecințele pe care acestea le-au produs asupra sănătății, dar și asupra vieții de familie și sociale, și principiul echității și proporționalității în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată. S-a apreciat că, față de materialul probator administrat în cauză, daunele morale în sumă de 250.000 euro acordate de către tribunal nu sunt justificate, fiind de natură a conduce la o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului, întrucât daunele morale au în special un caracter compensatoriu și nu reparatoriu. În concluzie, instanța de apel a apreciat că suma de 30.000 euro este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de reclamant, fiind respectate în același timp principiul echității și proporționalității, în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și reparația acordată.

Cererea de recurs Împotriva deciziei instanței de apel, pârâta a declarat recurs, în temeiul dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea recursului, recurenta pârâtă susține că normele de drept încălcate de către instanța de apel sunt art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. și art. 50 din Norma CSA nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, redând conținutul dispozițiilor legale menționate. Cu privire la daunele morale acordate, susține că instanța de apel ar fi trebuit să stabilească cuantumul acestora pornind de la valorile avute în vedere de Ghidul pentru soluționarea daunelor morale care, deși nu reprezintă o norma legală, are o influență hotărâtoare în cuantificarea unor astfel de daune. Mai susține că, întrucât legislația din România nu conține norme pentru determinarea cuantumului daunelor morale, criteriul de determinare al acestora îl reprezintă jurisprudența, exemplificând în acest sens o serie de decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea de Apel București. De altfel, recurenta pârâtă susține că din punct de vedere juridic, gravitatea unei vătămări se apreciază doar în funcție de numărul de ziie de îngrijiri medicaie, existența unei infirmități fizice permanente și a punerii în primejdie a vieți și nu în funcție de alte aspecte subiective. În consecință, recurenta-pârâtă susține că suma de 30.000 euro acordată reclamantului cu titlu de daune morale este exagerată în raport de elemente de fapt reținute în cauză.

Procedura derulată în recurs În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., instanța a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport reținându-se că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului. Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părților în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același Cod, iar intimatul-reclamant A. a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluționarea căii de atac la data de 6 octombrie 2017, fără citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același Cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui art. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același Cod. În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În cauză, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă, invocând ca temei legal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că normele de drept încălcate de către instanța de apel sunt art. 1349 alin. (1) și (2) art. 50 din Norma CSA nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. Din lecturarea cererii de recurs, se constată însă că recurenta-pârâtă a invocat doar formal dispozițiile legale sus-menționate, fără a dezvolta critici care să vizeze raționamentul adoptat de instanța de apel. Astfel, recurenta pârâtă a susținut că instanța de apel ar fi trebuit să stabilească cuantumul daunelor morale acordate pornind de la valorile avute în vedere de Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, precum și în raport de jurispmdența în materie, având în vedere că legislația din România nu conține norme pentru determinarea cuantumului acestui gen de despăgubiri. Cum prin decizia recurată instanța de apel în justificarea despăgubirilor acordate a avut în vedere atât criteriile de stabilire a daunelor morale (gravitatea leziunilor suferite, consecințele pe care reclamantul le-au produs asupra sănătății, dar și asupra vieții de familie și sociale, cât și principiul echității și proporționalității, în sensul existenței unui just echilibru între prejudiciul suferit și despăgubirea acordată, criticile recurentei reclamante ar fi trebuit să vizeze aceste aspecte. Nu se poate considera că simpla indicare a unor prevederi legale în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ. care trebuie interpretate în sensul formulării prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale. Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.