Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2017

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2998/2017

HOTĂRÂRE
13.10.2017
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2998/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Derularea procedurii judiciare. Prin Sentința civilă nr. 39 din data de 13 ianuarie 2016, Tribunalul Timiș a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Judecătoria Brașov, B. și C. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. Prin Decizia nr. 1654 din 19 mai 2016 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamanta-recurentă A., împotriva Sentinței civile nr. 39 din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/30/2015, în contradictoriu cu pârâții intimați Judecătoria Brașov, B. și C. 2. Contestația în anulare.

Împotriva Deciziei nr. 1654 din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare reclamanta A., invocând dispozițiile art. 503 alin. (3) și 4 C. proc. civ. 3. Considerentele Înaltei Curți cu privire la contestația în anulare. Examinând cu prioritate, competența materială, Înalta Curte constată că această instanță nu este competentă material pentru soluționarea contestației în anulare cu care a fost învestită, pentru considerentele arătate în continuare.

Așa cum rezultă din cuprinsul contestației în anulare, contestatoarea a solicitat anularea Deciziei nr. 1654 din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal prin care s-a respins recursul declarat de reclamanta-recurentă A., împotriva Sentinței civile nr. 39 din 13 ianuarie 2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/30/2015, în contradictoriu cu pârâții intimați Judecătoria Brașov, B. și C. Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de judecă: 1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa.

Potrivit dispozițiile art. 505 alin. (1) C. proc. civ. contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă. Având în vedere că instanța de control judiciar a fost învestită cu soluționarea unei contestații în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că nu este competentă material să soluționeze această cerere. 4. Temeiul de drept al soluției pronunțate. Față de considerentele expuse, în temeiul art. 97 coroborat cu art. 505 alin. (1) Înalta Curte va trimite contestația în anulare spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Trimite contestația în anulare formulată de A. prin mandatar D. împotriva Deciziei nr. 1654 din 19 mai 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2017. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3002/2017
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 39 din data de 13 ianuarie 2016, Tribunalul Timiș a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de
ÎCCJ 2018-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3629/2018
Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin Sentința civilă nr. 39 din data de 13 ianuarie 2016, Tribunalul Timiș a admis excepția inadmisibilității și a respins ac
ÎCCJ 2019-04-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2055/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2015, reclamanta A. S
ÎCCJ 2016-03-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 659/2016
Decizia nr. 659/2016 Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 06 decembrie 2013, reclamanta A. Timiș, în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat a
ÎCCJ 2017-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2017
ului dat acestuia de a semna cererea de renunțare la judecată. Prin încheierea pronunțată în data de 15 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cererii de chemare în ju
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă