ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3629/2018

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin Sentința civilă nr. 39 din data de 13 ianuarie 2016, Tribunalul Timiș a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Judecătoria Brașov, B. și C.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A.

Prin Decizia civilă nr. 1654 din 19.05.2016 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de reclamanta-recurentă A., împotriva Sentinței civile nr. 39/13.01.2016, pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu pârâții intimați Judecătoria Brașov, B. și C.

Împotriva Deciziei civile nr. 1654 din 19.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire reclamanta A., invocând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 10 și 11 din C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 3002 din 13 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a trimis cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1654 din 19 mai 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Decizia pronunțată asupra cererii de revizuire

Prin Decizia nr. 787 din 10.04.2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Judecătoriei Brașov, ca neîntemeiată; s-a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca inadmisibilă; s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Totodată, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1654/19.05.2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele Judecătoria Brașov, C. și B., ca inadmisibilă.

Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 787 din 10.04.2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, precum și în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a declarat recurs recurenta-reclamantă A.

În cadrul cererii de recurs, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu această excepție.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Obiectul prezentului recurs îl formează Deciziei nr. 787 din 10 aprilie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, precum și soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Înalta Curte verificând regularitatea învestirii sale cu recursul vizând respingerea sesizării Curții Constituționale, constată că recurenta-reclamantă nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Art. 470 alin. (5) C. proc. civ. dispune că, "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii".

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 181 C. proc. civ., "(1) Termenele, în afara de cazul în care legea dispune altfel, se calculează după cum urmează: 1. când termenul se socotește pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare."

În cauză, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a formulat recurs, motivat, împotriva soluției vizând respingerea cererii sale de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 43 alin. (3) și a art. 44 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și a art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008, pronunțată prin Decizia civilă nr. 787 din 10 aprilie 2018 a Curții de Apel Timișoara.

În condițiile în care hotărârea atacată a fost pronunțată la data de la data de 10 aprilie 2018, iar recursul a fost trimis prin poșta electronică la data de 16 aprilie 2018, în mod evident a fost depășit termenul legal de 48 de ore de la pronunțare prevăzut de textul legal sus citat, care s-a împlinit la data de 13 aprilie 2018.

Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

În cauză nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.

Este adevărat că recurenta-reclamantă a arătat că decizia pe care o atacă a fost semnată abia la două săptămâni de la pronunțare, astfel că s-a aflat în imposibilitatea formulării căii de atac împotriva unei decizii al cărei conținut nu îl cunoștea, însă se observă împrejurarea că legiuitorul a stabilit la 48 de ore termenul de exercitare a căii de atac și nu termenul de motivare a recursului.

Cum în cauză, recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, se va constata că recursul este tardiv formulat, urmând să fie respins ca atare.

În continuare, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac exercitată împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, recursul vizează soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată prin Decizia civilă nr. 787 din 10 aprilie 2018 a Curții de Apel Timișoara.

Înalta Curte reamintește că procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispozițiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană dă posibilitatea instanțelor statelor membre de a adresa întrebări Curții de Justiție, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunța hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluționarea litigiului, precum și asupra conținutului acestora, fiind judecătorul național.

În conformitate cu o jurisprudență consacrată (a se vedea, în primul rând, Hotărârea din 29 noiembrie 1978, D., considerentul 25, 83/78, Rec. p. 2347 și Hotărârea din 28 noiembrie 1991, Durighello, considerentul 8, C-186/90, Rec. p. 1-5773), în cadrul cooperării dintre Curtea de Justiție a Uniunii Europene și instanța națională, instituită prin art. 177 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, este de competența instanței naționale, care este învestită cu soluționarea cauzei, are cunoștință directă despre situația de fapt și probele administrate și trebuie să-și asume responsabilitatea hotărârii judecătorești subsecvente, să aprecieze, având în vedere particularitățile litigiului, asupra necesității pronunțării unei hotărâri preliminare.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că și instanțele care soluționează irevocabil un litigiu au posibilitatea de a aprecia asupra pertinenței și utilității interpretării care ar putea fi dată de Curtea de la Luxembourg în cauza dedusă judecății.

Rezultă din cele ce preced faptul că soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene este una definitivă, nesupusă vreunei căi de atac.

În cauză, Curtea de Apel Timișoara, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca inadmisibilă.

Este de observat și particularitatea cauzei care constă în faptul că solicitarea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene a fost formulată în cadrul cererii de revizuire.

Astfel, soluția dată cererii de sesizare a fost pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal într-o revizuire, hotărâre care, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 513 alin. (5), coroborate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., este definitivă, nemaiputând fi supusă, astfel, reformării.

C. proc. civ. reglementează în Titlul II - Capitolul III, recursul (art. 483 - 502), cale extraordinară de atac, iar în art. 483 alin. (1) se precizează ce hotărâri sunt supuse recursului, respectiv "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Totodată, art. 513 alin. (5) prevede că "Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită." Or, în speță, hotărârea ce a făcut obiectul cererii de revizuire a fost pronunțată în calea de atac a recursului.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 787 din 10 aprilie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 787 din 10 aprilie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată în fața primei instanțe, ca tardiv.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiași decizii, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2018.

Procesat de GGC - GV