ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1661/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 17.06.2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, anularea în tot a Deciziei nr. 86286 din 17 decembrie 2013, recunoașterea dreptului la plata sumei de 2.647.361,59 RON, reprezentând dobânzi de întârziere datorate conform legii pentru restituirea de TVA, ca urmare a soluționării deconturilor de TVA, cu întârzieri, cu depășiri ale termenului legal, precum și obligarea pârâtelor la repararea pagubei cauzate prin plata sumei de 2.647.361,59 RON reprezentând dobânzi de întârziere pentru restituirea de TVA cu întârzieri, cu depășiri ale termenului legal, ca urmare a soluționării deconturilor de TVA (cu nr. 9494660 din 26 martie 2012, nr. 11139177 din 24 aprilie 2012, nr. 13127111 din 25 mai 2012, nr. 14469055 din 25 iunie 2012, nr. 16002563 din 24 iulie 2012, nr. 18139335 din 27 august 2012, nr. 18898291 din 24 septembrie 2012, nr. 21122734 din 25 octombrie 2012, nr. 22540997 din 26 noiembrie 2012, nr. 23226738 din 19 decembrie 2012 și nr. 24595188 din 23 ianuarie 2013), dobânzile fiind calculate de la data scadenței și până la data restituirii efective a TVA.

Prin Sentința civilă nr. 1230 din 30 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea de majorare a onorariului expertului cu suma de 500 RON și, în consecință, a fost obligată reclamanta la consemnarea sumei de 500 RON, cu titlu de majorare a onorariului de expert; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANAF, invocată de aceasta prin întâmpinare, și, în consecință, a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâta ANAF, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fond, instanța a admis cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, și în consecință, a anulat Decizia nr. 86286 din 17 decembrie 2013 emisă de pârâta DGRFP București și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.647.361,59 RON reprezentând dobânzi de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei cereri de decont TVA formulată de reclamantă și până la data restituirii efective a TVA.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât soluționarea deconturilor de TVA s-a efectuat în termenul legal, cu respectarea prevederilor legale incidente și a calendarului și metodologiei aprobate la nivelul ANAF.

Au fost invocate, în justificarea depășirii termenului de soluționare a deconturilor de TVA, următoarele motive: stocul foarte mare de cereri existent în cadrul DGRFP București, numărul personalului din cadrul inspecției financiare - 4 echipe de inspectori, vechimea cererilor de rambursare și termenele de restituire a sumelor aferente TVA aprobat la rambursare, potrivit tranșelor stabilite la nivel național.

S-a mai susținut că în mod nelegal instanța a dispus că se pot plăti dobânzi și de la data încheierii Raportului de inspecție fiscală nr. FB 37 din 26 februarie 2013 până la data restituirii sumelor aprobate la rambursare, potrivit Selecției Naționale care se transmite lunar, conform Instrucțiunilor nr. 802.520 din 3 iulie 2009.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, intimata-reclamantă a invocat nulitatea recursului, motivat de faptul că argumentele aduse în susținerea recursului nu constituie o veritabilă critică a sentinței recurate și acestea nu pot fi încadrate în ipotezele art. 488 din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, întrucât termenul de 45 de zile pentru soluționarea cererii de rambursare TVA este un termen imperativ.

II. Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 27.01.2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 24.03.2017 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare și a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentă, având în vedere că instanța de fond în mod corect a analizat situația de fapt și a aplicat dispozițiile legale incidente în cauză.

Înalta Curte reține că, prin acțiunea introductivă, reclamanta a supus controlului de legalitate refuzul organelor fiscale de a-i plăti dobânda fiscală datorată ca urmare a soluționării deconturilor de TVA cu întârzieri, cu depășiri ale termenului legal.

Recursul declarat de pârâtă vizează inexistența obligației de a plăti cu titlu de dobânzi suma stabilită de prima instanță, respectiv dobânzi de la data scadenței fiecărei cereri de decont TVA și până la data restituirii sumelor aprobate la rambursare.

Așa cum rezultă din prevederile art. 119 - 120 din C. proc. fisc. , stabilirea accesoriilor/plata accesoriilor este consecința neexecutării culpabile a obligației de plată la scadență.

Astfel, dispozițiile art. 70 alin. (2) din C. proc. fisc. prevăd că termenul de 45 de zile, de soluționare a cererilor contribuabililor, se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate, în situațiile în care, pentru soluționarea cererilor, sunt necesare informații suplimentare relevante în luarea deciziilor, această normă primară fiind preluată și în legislația secundară în materie.

Pentru stabilirea efectelor pe care normele naționale privind suspendarea sau prelungirea inspecției fiscale le produc asupra întinderii dreptului contribuabilului la dobânzi se impune însă ca aceste prevederi să fie interpretate și aplicate într-un sens care să fie în concordanță cu jurisprudența în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, din care rezultă principiul potrivit căruia, deși statele membre dispun de o anumită libertate în stabilirea condițiilor de rambursare a excedentului de TVA, aceste condiții nu pot aduce atingere principiului neutralității fiscale, făcând ca persoana impozabilă să suporte, în tot sau în parte, sarcina acestei taxe.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de primă jurisdicție aplicarea în cauza de față a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin hotărârea preliminară pronunțată la data de 12 mai 2011, în cauza C - 107/10, B. 3 AD, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că în lumina principiului neutralității fiscale, articolul 183 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/138, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia termenul normal de rambursare a excedentului de taxă pe valoarea adăugată, la expirarea căruia sunt datorate dobânzi de întârziere aferente sumei care trebuie restituită, este prelungit în cazul inițierii unui control fiscal, această prelungire având drept consecință faptul că dobânzile sunt datorate doar de la data finalizării controlului, cu toate că excedentul menționat a făcut deja obiectul unei reportări pe durata celor trei perioade fiscale care urmează perioadei în care acesta a apărut. În schimb, faptul că termenul normal amintit este stabilit la 45 de zile nu încalcă această prevedere.

În motivarea hotărârii, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, printre altele, că, potrivit jurisprudenței Curții, calculul dobânzilor datorate de Trezoreria statului care nu ia în considerare ca punct de plecare ziua în care excedentul de TVA trebuia în mod normal să fie restituit conform Directivei privind TVA este, în principiu, contrar articolului 183 din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Molenheide și alții, punctele 63 și 64). Fiecare stat membru are obligația să adopte toate măsurile cu caracter legislativ și administrativ corespunzătoare pentru a asigura colectarea în integralitate a TVA datorate pe teritoriul său, iar în această privință, statele membre sunt obligate să verifice declarațiile persoanelor impozabile, conturile acestora și celelalte documente pertinente, precum și să calculeze și să colecteze taxele datorate (Hotărârea din 29 iulie 2010, C., D., E., F., C-188/09). Termenul de rambursare a excedentului de TVA poate fi, în principiu, prelungit în vederea efectuării unui control fiscal, fără ca o astfel de prelungire să trebuiască să fie considerată nerezonabilă, în măsura în care această prelungire nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea controlului (a se vedea prin analogie Hotărârea Sosnowska). Cu toate acestea, dacă persoana impozabilă nu poate dispune temporar de sume echivalente cu excedentul de TVA, aceasta suportă un dezavantaj economic care poate fi compensat prin plata dobânzilor, garantându-se astfel respectarea principiului neutralității fiscale (parag. 51 - 53).

De asemenea, în hotărârea preliminară pronunțată la data de 24 octombrie 2013 în cauza C - 431/12 (G.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a făcut ample referiri la Hotărârea B. 3 și a subliniat că, din punctul de vedere al persoanei impozabile, motivul pentru care rambursarea excedentului de TVA a intervenit cu întârziere este lipsit de importanță (parag. 25), atunci când rambursarea excedentului de TVA intervine după trecerea unui termen rezonabil, principiul neutralității sistemului fiscal al TVA impunând ca pierderile financiare astfel generate persoanei impozabile prin indisponibilizarea sumelor de bani în cauză să fie compensate prin plata unor dobânzi de întârziere (parag. 23).

În acest context, Înalta Curte reține că nu pot justifica prelungirea termenului legal de 45 zile prevăzut pentru soluționarea deconturilor de TVA împrejurările invocate în cererea de recurs și anume: stocul foarte mare de cereri existent în cadrul DGRFP București, numărul personalului din cadrul inspecției financiare - 4 echipe de inspectori, vechimea cererilor de rambursare și termenele de restituire a sumelor aferente TVA aprobat la rambursare, potrivit tranșelor stabilite la nivel național.

Astfel, este nefondată și critica privind plata dobânzii de la data încheierii Raportului de inspecție fiscală nr. FB 37 din 26 februarie 2013 până la data restituirii sumelor aprobate la rambursare, în condițiile în care se impune respectarea termenului de 45 de zile anterior menționat.

De altfel, semnificația calificării naturii juridice a acestui termen ca fiind "de recomandare" nu poate avea drept consecință prelungirea pe o durată nedeterminată a acestei etape de soluționare a decontului de TVA.

Depășirea acestui termen dă naștere la dreptul contribuabilului de a solicita acordarea de dobânzi corespunzătoare, ceea ce se solicită în cauza de față.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că soluția adoptată de instanța de primă jurisdicție este corectă, fiind în acord atât cu jurisprudența relevantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene indicată anterior, cât și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în materia dedusă judecății.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din noul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Sentinței civile nr. 1230 din 30 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2017.

Procesat de GGC - NN