Decizia nr. 3861/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 67 a Curții de Apel Pitești

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie 2014, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat anularea pozițiilor 252-262 din Anexa nr. 35 - "Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Snagov", din H.G. nr. 930/2002 privind atestarea domeniului public al județului Ilfov, precum și al orașelor și comunelor din județul Ilfov. Prin cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului, înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 ianuarie 2015, Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Snagov a invocat excepția tardivității procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului material la acțiune. Prin încheierea de ședință din data de 23 martie 2015, prima instanță a calificat cererea de intervenție accesorie formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Snagov ca reprezentând o cerere de intervenție în interes propriu, conform art. 61 alin. (2) și art. 62 alin. (1) și (2) C. proc. civ., încuviințând în principiu această cerere.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 67/F-CONT din 28 aprilie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal: (i) a respins excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa plângerii prealabile invocată de Guvernul României, prin întâmpinare; (ii) a admis excepția tardivității formulării plângerii prealabile și excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocate de intervenienta în interes propriu Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Snagov, prin cererea de intervenție; (iii) a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu intervenienta în interes propriu Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Snagov, reprezentată prin primar.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 67/F-CONT din 28 aprilie 2015, a declarat recurs reclamanta Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. O primă critică formulată de recurenta-reclamantă privește faptul că, prin hotărârea de fond, prima instanța a reținut în mod greșit faptul că plângerea prealabilă a fost tardiv formulată, cu depășirea termenului prevăzut de art. 5 alin. (2) și (3) din Legea nr. 29/1990, care fusese abrogată la data de 5 ianuarie 2005. Sub un alt aspect, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a apreciat în mod nelegal că dreptul material la acțiune este prescris, în raport cu prevederile art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990. Astfel, prima instanță a considerat că Anexa nr. 35 la H.G. nr. 930/2002, fiind un act administrativ cu caracter individual, a fost comunicat la data de 16.09.2002, respectiv data publicării acestuia în M. Of. Însă prezumția și obligația de cunoaștere a conținutului M. Of. operează doar față de normele de drept, nu și față de actele administrative individuale, pentru care trebuie făcută dovada legală a comunicării, sens în care s-a pronunțat și Decizia Curții Constituționale nr. 797/2007. Totodată, dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd că, pentru motive temeinice, în cazul actelor administrative individuale cererea poate fi introdusă peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, ori intervenientul în interes propriu, a cărui excepție a fost admisă, nu a făcut această dovadă. Prin respingerea cererii ca tardivă, recurenta-reclamantă apreciază că i-a fost negat dreptul la judecarea fondului cauzei și au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează dreptul de proprietate publică a statului.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21.10.2015, intimata-intervenientă în interes propriu Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Snagov a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 04 octombrie 2017, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat pentru următoarele considerente: Principala critică formulată de recurenta-reclamantă, care se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se referă la faptul că, în soluționarea excepțiilor tardivității plângerii prealabile și a prescripției dreptului material la acțiune, prima instanță a aplicat dispozițiile Legii nr. 29/1990, în vigoare la data publicării H.G. nr. 930/2002, și nu dispozițiile Legii nr. 554/2004, în vigoare la data sesizării instanței de judecată. Înalta Curte apreciază a fi fondată critica de nelegalitate formulată de recurenta-reclamantă cu privire la legea aplicabilă litigiului, prima instanță făcând o greșită apreciere asupra naturii juridice a prevederilor celor două legi succesive ce reglementează contenciosul administrativ. Astfel, pornind de la obiectul de reglementare al Legii nr. 29/1990 și al Legii nr. 554/2004, natura juridică a acestora este, în mod evident, aceea de acte normative care stabilesc regulile și procedurile de soluționare a litigiilor generate de actele și faptele autorităților publice. Această concluzie este confirmată de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora prin "contencios administrativ" se înțelege: " activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim". Natura juridică de dispoziții cu caracter procedural generează o deosebire importantă față de prevederile dreptului substanțial, în ceea ce privește aplicarea în timp a legii noi. Astfel, în timp ce aplicarea în timp a dispozițiilor dreptului substanțial se raportează la legea în vigoare la data întocmirii/emiterii actului contestat, dispozițiile de procedură au caracter de imediată aplicare, reglementând litigiile adresate instanțelor de judecată după intrarea în vigoare a legii noi, indiferent de data emiterii actului juridic ce face obiectul judecății. În acest sens vor fi avute în vedere prevederile art. 27 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: " Cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței". Aceste dispoziții speciale corespund reglementărilor generale de drept comun, respectiv art. 725 C. proc. civ. din 1865 și art. 24-25 C. proc. civ. din 2010, care stabilesc, cu titlu de principiu, că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acestora în vigoare, iar procesele în curs de judecată rămân supuse legii sub imperiul căreia au debutat. Prin urmare, deși este real faptul că, la data emiterii actului administrativ contestat în cauză, respectiv H.G. nr. 930/2002, legea în vigoare era Legea nr. 29/1990, acest aspect nu are relevanță în soluționarea cauzei, întrucât dispozițiile legale care reglementează contenciosul administrativ nu se supun regulilor de aplicare în timp a normelor de drept substanțial. Conform art. 27 din Legea nr. 554/2004, întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 22.09.2014, aceasta se judecă potrivit legii aplicabile la momentul sesizării instanței, și anume Legea nr. 554/2004. În aceste condiții, reținând că instanța de fond a analizat cauza în temeiul unei legi inaplicabile litigiului, în raport de data sesizării sale, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă, acestea urmând a fi avute în vedere de către instanța de fond în rejudecare. De asemenea, în rejudecare, instanța de fond urmează a avea în vedere dispozițiile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., determinând ordinea de soluționare a excepțiilor invocate de părți în funcție de efectele pe care le produc. Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței civile nr. 67/F-CONT din 28 aprilie 2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE,