ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1873/2017

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 472/A din 23 mai 2017, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1509 din 22 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți B. și Ministerul Administrației și Internelor și intimata - chemată în garanție S.C. C. S.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 9 octombrie 2017, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 11 octombrie 2017, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La 26 octombrie 2017 a fost înregistrat punctul de vedere al intimatului-pârât B., iar la 31 octombrie 2017, cel al intimatei - chemate în garanție, prin ambele solicitându-se respingerea recursului ca neîntemeiat, respectiv inadmisibil.

Prin punctul de vedere la raport formulat de recurentă, înregistrat la 30 octombrie 2017, s-a arătat că față de data introducerii acțiunii, respectiv 5 mai 2015 și dispozițiile tranzitorii cuprinse la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, prevederile O.U.G. nr. 95/2016 nu sunt incidente speței.

Recurenta a mai precizat că acțiunea sa se privește ca un întreg, un argument în susținere constând în faptul ca taxa de timbru se achită pentru capătul de cerere mai mare, motiv pentru care are deschisă calea de atac a recursului în raport de obiectul cererii în valoare de 1.100.000 RON.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 15 noiembrie 2017, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 22 noiembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În fapt, prin cererea introductivă de instanță formulată la 5 mai 2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu B. și Ministerul Administrației și Internelor, obligarea pârâților la plata sumelor de 100.000 RON daune materiale și de 1.000.000 RON daune morale.

La data de 12 iunie 2015, pârâtul B. a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. C. S.A., reiterată în fața Tribunalului București.

Urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei de către Judecătoria sectorului 4 București, secția civilă, prin sentința nr. 13264 din 28 octombrie 2015 (în raport de criteriul valoric), Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 3509 din 22 noiembrie 2016 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor și a respins acțiunea împotriva acestui pârât ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă. A respins excepția prescrierii dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. și Ministerul Administrației și Internelor și chemata în garanție S.C. C. S.A., ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 472/A din 23 mai 2017, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, în contradictoriu cu intimații - pârâți B., Ministerul Administrației și Internelor și intimata - chemată în garanție S.C. C. S.A.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificata prin O.U.G. nr. 95/2016, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare depana la 1,000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese na sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de prima instanță sunt supuse numai apelului

Se observă că prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a fost declarată neconstituțională.

În considerentele deciziei, instanța de contencios constituțional a reținut ca, efect ai constatării neconstituționalității dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, urmează a se aplica prevederile textului de lege în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după data publicării deciziei în Monitorul Oficial, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul material prevăzut de același text de lege.

În consecință, dat fiind faptul ca decizia atacată cu recurs în prezenta cauză a fost pronunțată la 23 mai 2017, anterior publicării deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017, rezultă că aceasta nu este incidență în speță.

Se constată, în acest sens, că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la plata daunelor materiale în sumă de 100.000 RON și a daunelor morale în sumă de 1.000.000 lei.

Or, cuantumul acestor pretenții se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situație față de care decizia civilă nr. 472/A din 23 mai 2017 a Curții de Apel București nu poate fi supusă căii extraordinare de atac a recursului.

Astfel, în prezenta cauză, ce are ca obiect o acțiune evaluabilă în bani, sub aspectul admisibilității căii de atac a recursului, are relevanță valoarea obiectului cererii,

Competența materială a instanțelor judecătorești se determină în funcție de valoarea obiectului acțiunii introductive de instanță, din prețuirea obiectului cererii de chemare în judecată de către reclamant decurgând atât competența instanței, cât și căile de atac cărora le este supusă hotărârea pronunțată de instanță.

Reținând în cauză și incidența prevederilor ari 98 și art. 99 alin. (2) C. proc. civ., se constată, contrar susținerilor recurentei, că stabilirea instanței competente se face în funcție de valoarea fiecărei pretenții în parte, raportat la momentul sesizării instanței, în speță 5 mai 2015, dată la reclamanta a indicat că valoarea pretențiilor sale este de 1.000.000 RON și respectiv de 100.000 RON.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357, 1443, 1373, 1376 C. civ. și vizează acordarea unor despăgubiri a! căror cuantum nu depășește, fiecare, pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că recursul declarat împotriva deciziei curții de apel este inadmisibil, situație față de care criticile deduse judecății prin intermediul unei cai de atac care nu este prevăzută de lege nu pot fi avute în vedere.

În raport de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 472/A din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reține totodată că prin dispozițiile art. 10 alin. (8) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Fața de toate cele de mai sus, în raport și de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la legalitatea căii de atac, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 472/A din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2017.