ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2931/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au formulat contestație, în contradictoriu cu intimații Inspecția Judiciară, Militaru Maria și C., solicitând anularea Rezoluției din 28 octombrie 2014, constatarea îndeplinirii condițiilor pentru exercitarea acțiunii disciplinare și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția primei instanțe

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 51/F-CONT din 7 aprilie 2015, a admis excepția invocată de pârâta Inspecția judiciară și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de contestatorii A. și B., în contradictoriu cu intimații Inspecția Judiciară, Militaru Maria și C..

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 51/F-CONT din 7 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs, contestatorii A. și B. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat.

În susținerea cererii de recurs, recurenții dezvoltă critici vizând încălcarea și interpretarea greșită a normelor de drept material aplicabile speței, susținând, în esență, următoarele:

- Instanța de fond confundă ipoteza "refuzului nejustificat" (cea în care se află recurenții) cu ipoteza "lipsei unui răspuns", omițând faptul că art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004 definesc, în mod separat, cele două noțiuni.

- Instanța de fond a omis și faptul că art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 asimilează actelor administrative atât ipoteza "lipsei unui răspuns" cât și ipoteza "refuzului nejustificat", rezultând astfel, cu claritate, faptul că sunt două ipoteze diferite.

- Deși, regula stabilită de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este aceea, potrivit căreia, parcurgerea procedurii prealabile este obligatorie, art. 7 alin. (5) din aceeași lege prevede că în cazul refuzului nejustificat nu se mai impune parcugerea procedurii prealabile, astfel cum este și situația din speță.

În finalul cererii de recurs, recurenții-reclamanți susțin că, instanța de fond trebuia să respingă excepția inadmisibilității, prin prisma faptului că, în speță, se invoca un refuz nejustificat exprimat prin răspunsul negativ primit din partea Inspecției Judiciare la solicitarea reclamanților, astfel încât se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În cauză, recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției din 28 octombrie 2014 a Inspecției Judiciare, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate de reclamanți privind săvârșirea unor abateri de către magistrații-pârâți indicați în cererea de chemare în judecată.

Instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă, constatând că recurenta nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Argumente de fapt și de drept în motivarea soluției instanței de recurs

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,

"- (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

În considerentele deciziei sus-citate, instanța constituțională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Curtea Constituțională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare. Or, în această situație, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluția de clasare este definitivă și, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiție, drept fundamental consacrat atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanță judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, așa cum a decis instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.

Dispozițiile art. 47 alin. (5) citate anterior prevăd că rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte constată că, și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Această interpretare este în acord cu soluția de unificare a practicii, adoptată de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și consemnată în Procesul-verbal de ședință din 13 februarie 2017, dându-se prevalență principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Temeiul legal al soluției pronunțate în recurs

Pentru aceste considerente, reținându-se că în mod eronat s-a apreciat, de către instanța de fond, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, fără a se mai intra în cercetarea fondului, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei nr. 51/F-CONT din 7 aprilie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2017.

Procesat de GGC - MM