ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1785/2015

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1510 din 15 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, a anulat Decizia nr. 410832 A din 17 februarie 2012 și obligă pârâta să soluționeze pe fond contestația și a obligat autoritatea publică pârâtă să soluționeze pe fond contestația formulată . De asemenea, instanța de judecată a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea Notei de Compensare, prin care s-a realizat compensarea sumei de 30.246.980 RON reprezentând debit privind impozitul pe profit și a sumei de 16 776 076 RON majorări de întârziere.

PENTru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității capătului 1 al acțiunii:

Prin acest capăt al acțiunii, societatea reclamantă a solicitat anularea Notei de compensare prin care s-a realizat compensarea sumei de 30.246.980 RON reprezentând debit privind impozitul pe profit și a sumei de 16.776.076 RON majorări de întârziere. Or, cum contestația adresată organului fiscal nu a fost soluționată pe fond, ci a fost respinsă ca fiind nemotivată, în raport de dispozițiile art. 205, art. 218 și urm. din C. proc. fisc. , instanța de judecată nu se poate pronunța asupra legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal, mai înainte ca acesta să fi fost analizat de organul fiscal competent să soluționeze contestația, așa încât, excepția este întemeiată.

În ceea ce privește capătul 2 al acțiunii:

Autoritatea publică pârâtă, în mod greșit, a reținut că respectiva contestație ar fi nemotivată.

Autoritatea fiscală pârâtă, deși reține ca fiind nemotivată contestația formulată de SC A. SRL, în conținutul Deciziei nr. 410832A din 17 februarie 2012 susține doar că operațiunea de compensare este legală și temeinică, fiind realizată în conformitate cu art. 115 și art. 116 din C. proc. fisc. , fără a răspunde apărărilor formulate de societatea contestatoare și fără a arăta motivele pentru care apărările respective au fost înlăturate, fiind deci, un act administrativ fiscal nemotivat, în conformitate cu prevederile art. 211 din C. proc. fisc. , coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Împotriva Sentinței civile nr. 1510 din 15 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră că, în mod greșit, instanța de fond a anulat Decizia nr. 410832A din 17 februarie 2012 și a obligat Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii să soluționeze pe fond contestația reclamantei.

Recurenta a susținut că stingerea obligației de plată suplimentare reprezentând impozit pe profit în valoare de 47.023.056 RON stabilită prin Decizia de impunere nr. 126 din 19 iunie 2009 s-a realizat în cadrul aceluiași impozit, respectiv Declarația nr. 101 aferentă anului 2008 depusă de societate în 15.04.2009, iar nu printr-o notă de compensare așa cum greșit susține reclamanta.

Ca atare, a susținut recurenta, în cauză au fost îndeplinite condițiile privind stingerea obligațiilor de plată în cadrul aceluiași impozit, respectiv suma de 62.192.574 RON reprezentând suma virată în plus și stabilită prin Declarația 101 din 15.04.2009 cu suma de 47.023.056 RON stabilită prin Decizia de impunere nr. 126/2009. Prin urmare, în cauză nu este vorba de o notă de compensare care să fie întocmită pentru două impozite diferite, ci despre o stingere în cadrul aceluiași impozit.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefundat pentru următoarele motive:

Prin Decizia nr. 410832A din 17 februarie 2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, a fost respinsă ca nemotivată contestația formulată de reclamantă împotriva stingerii sumei de 47.023.056 RON reprezentând debit și majorări de întârziere aferente impozitului pe profit din declarația anuală privind impozitul pe profit pe anul 2008.

Prin adresa din 17 iulie 2009, comunicată reclamantei la data 21 iulie 2009, a fost informată de organul fiscal că "obligațiile suplimentare în valoare totală de 47.023.056 RON aferente impozitului pe profit, stabilite prin Decizia de impunere nr. 126 din 19 iunie 2009, reprezentând debit în valoare de 30.246.980 RON și majorări de întârziere în valoare de 16.776.076 RON, au fost stinse din soldul de 62.193.574 RON, (...) din Declarația anuală 101 privind impozitul pe profit pe anul 2008, reprezentând pierdere în valoare de 65.032.200 RON, înregistrată în fișa sintetică a plăților cu nr. 972.184 din 15 aprilie 2009, soldul devenind 15.170.518 RON".

Prin adresa x din 17 iulie 2009, comunicată reclamantei la dala 21 iulie 2009, a fost informată de organul fiscal că "obligațiile suplimentare în valoare totală de 47.023.056 RON aferente impozitului pe profit, stabilite prin Decizia de impunere nr. 126 din 19 iunie 2009, reprezentând debit în valoare de 30.246.980 RON și majorări de întârziere în valoare de 16.776.076 RON, au fost stinse din soldul de 62.193.574 RON, (...) din Declarația anuală 101 privind impozitul pe profit pe anul 2008, reprezentând pierdere în valoare de 65.032.200 RON, înregistrată în fișa sintetică a plăților cu nr. 972.184/15.04.2009, soldul devenind 15.170.518 RON" (anexa 5).

Organul fiscal a apreciat că reclamanta nu a motivat contestația în ceea ce privește anularea stingerii automate a majorărilor de întârziere, din impozitul pe profit de recuperat conform declarației 101 aferentă anului 2008, reținând că nu este vorba despre o notă de compensare care să fie întocmită pentru două impozite diferite, ci despre o stingere în cadrul aceluiași impozit.

Înalta Curte constată că potrivit art. 218 C. proc. fisc. , obiect al acțiunii judiciare cu care este învestită instanța de contencios administrativ îl constituie decizia privind soluționarea contestației.

În aceste circumstanțe legale și factuale, instanța de contencios administrativ nu se putea pronunța pe fond asupra sumelor pentru care organul fiscal nu a procedat la analiza pe fond a contestației. Se impunea a fi analizată de către prima instanță decizia de respingere ca nemotivată, prin verificarea contestației administrative.

Sub acest aspect, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată că reclamanta a motivat contestația administrativă și cu privire la anularea stingerii debitului stabilit suplimentar prin decizia de impunere, astfel că decizia atacată este lovită de un viciu de nelegalitate care nu putea fi înlăturat decât prin anularea acesteia.

În consecință, organul fiscal trebuia să analizeze și argumentele invocate de societatea reclamantă vizând stingerea debitului stabilit suplimentar prin decizia de impunere.

În ceea ce privește cererile intimatei-reclamante SC A. de stabilire a unor penalități pe fiecare zi de întârziere și de amendare a recurentei prin conducătorul acesteia, Înalta Curte constată că aceste cereri sunt inadmisibile, întrucât astfel de cereri nu pot fi formulate de către intimat direct în calea de atac a recursului formulat de pârâtă.

PENTru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Sentinței civile nr. 1510 din 15 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge ca inadmisibile cererile intimatei-reclamante SC A. de stabilire a unor penalități pe fiecare zi de întârziere și de amendare a recurentei prin conducătorul acesteia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL