ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3516/2014

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 6872 din 3 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanta SC P.C. SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice pentru

Contribuabili Mijlocii, a anulat decizia nr. 413082A din 07 mai 2012 și a

obligat autoritatea publică pârâtă să soluționeze pe fond contestația formulată

împotriva deciziei nr. 1052148/1 și respectiv, nr. 1052148/2 din 19 mai 2009.

De asemenea, instanța de judecată a admis excepția inadmisibilității capătului

de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea Notei de Compensare, prin

care s-a realizat compensarea sumei de 2.838.626 RON reprezentând accesorii

aferente impozitului pe profit, comunicate prin decizia de calcul accesorii nr.

1052148/1 și respectiv, nr. 1052148/2 din 19 mai 2009, pe care l-a respins, ca

atare.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la excepția

inadmisibilității capătului 1 al acțiunii:

Prin acest capăt al acțiunii,

societatea reclamantă a solicitat anularea Notei de compensare prin care s-a realizat

compensarea sumei de 2.838.626 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe

profit, comunicate prin decizia de calcul accesorii înregistrată sub nr. 1052.148

din 19 mai 2009. Or, cum contestația adresată organului fiscal nu a fost soluționată

pe fond, ci a fost respinsă ca fiind nemotivată, în raport de dispozițiile art.

205, art. 218 și urm. C. proc. fisc., instanța de judecată nu se poate pronunța

asupra legalității și temeiniciei actului administrativ fiscal, mai înainte ca acesta

să fi fost analizat de organul fiscal competent să soluționeze contestația, așa

încât, excepția este întemeiată.

În ceea ce privește capătul

2 al acțiunii:

Autoritatea publică pârâtă,

în mod greșit, a reținut că respectiva contestație ar fi nemotivată.

Societatea reclamantă

a susținut, în esență, că nu datorează accesoriile respective, dată fiind deschiderea

procedurii insolvenței, argumentând că debitele fiscale au fost stabilite prin decizia

emisă în data de 19 mai 2009, decizie reprezentând titlu de creanță emis ulterior

datei de deschidere a procedurii de insolvență, comunicată părții în data de 22

mai 2009, dată la care creanțele au devenit certe. Ulterior, la data de 20

iunie 2009, creanțele au devenit exigibile [art. 111 alin. (2) lit. b) C. proc.

fisc.].

Astfel, organele fiscale

au procedat în mod eronat la compensarea creanțelor fiscale reciproce ale Statului

și P.C., întrucât creanța statului nu îndeplinește, la momentul de timp 25

martie 2009, condițiile de creanță certă, lichidă și exigibilă.

Pe de altă parte, autoritatea

fiscală pârâtă, deși reține ca fiind nemotivată contestația formulată de SC P.C.

SRL, în conținutul deciziei nr. 413082A din 07 mai 2012 susține doar că operațiunea

de compensare este legală și temeinică, fiind realizată în conformitate cu art.

115 și art. 116 C. proc. fisc., fără a răspunde apărărilor formulate de societatea

contestatoare și fără a arăta motivele pentru care apărările respective au fost

înlăturate, fiind deci, un act administrativ fiscal nemotivat, în conformitate cu

prevederile art. 211 C. proc. fisc., coroborat cu art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ.

Împotriva sentinței civile

nr. 6872 din 3 decembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcția

Generală Regională a Finanțelor Publice București, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră

că, în mod greșit, instanța de fond a anulat decizia nr. 413082A din 07 mai

2012 și a obligat Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București

- Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii să soluționeze

pe fond contestația formulată împotriva deciziei nr. 1052148/1 și respectiv,

nr. 1052148/2 din 19 mai 2009.

Într-o primă critică,

recurenta învederează că, deși deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii

nr. 1052148/1 și nr. 1052148/2 au fost emise ulterior datei de deschidere a procedurii

de insolvență, acestea stabilesc accesorii aferente perioadei anterioare deschiderii

procedurii de insolvență (2007-2008). Aceste accesorii au fost calculate în mod

corect de către organele fiscale, pentru o perioadă anterioară datei deschiderii

procedurii de insolvență și stopate la data deschiderii procedurii de insolvență,

în acord cu Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Recurenta mai susține

că deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii nu au fost desființate

pe calea unei contestații la titlu, astfel că, nu se poate pune în discuție certitudinea

creanței reținută în cuprinsul acestora.

De asemenea, creanța în

valoare de 2.838.626 RON este lichidă, întrucât câtimea ei este determinată prin

însuși titlul de creanță, iar în privința exigibilității, instanța de fond s-a raportat

în mod greșit la data de 25 martie 2009, deoarece momentul deschiderii procedurii

de insolvență nu are relevanță în cauză, raportat la obiectul acesteia, și anume,

stingerea obligațiilor fiscale.

Într-o altă critică, recurenta-pârâtă

afirmă că în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației, organul fiscal a

arătat motivele pentru care apărările formulate de reclamantă au fost înlăturate

și anume, a constatat că în cauză nu este vorba despre o „notă de compensare” care

să fie întocmită pentru două impozite diferite, ci despre o stingere în cadrul aceluiași

impozit.

Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările

dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu,

în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Prin decizia nr. 413082A

din 07 mai 2012 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București

- Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, a fost respinsă

ca nemotivată contestația formulată de reclamantă împotriva stingerii sumei de 2.838.626

RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit din soldul

de 62.193.574 RON din declarația anuală 101 privind impozitul pe profit pe anul

2008.

Organul fiscal a apreciat

că reclamanta nu a motivat contestația în ceea ce privește anularea stingerii automate

a majorărilor de întârziere stabilite prin decizia de calcul accesorii nr.

1051248 din 19 mai 2009, din impozitul pe profit de recuperat conform declarației

101 aferentă anului 2008, reținând că nu este vorba despre o notă de compensare

care să fie întocmită pentru două impozite diferite, ci despre o stingere în cadrul

aceluiași impozit.

Potrivit art. 218 C. proc.

fisc., obiect al acțiunii judiciare cu care este învestită instanța de contencios

administrativ îl constituie decizia privind soluționarea contestației.

În aceste circumstanțe

legale și factuale, instanța de contencios administrativ nu se putea pronunța pe

fond asupra sumelor pentru care organul fiscal nu a procedat la analiza pe fond

a contestației. Se impunea a fi analizată de către prima instanță decizia de respingere

ca nemotivată, prin verificarea contestației administrative.

Sub acest aspect, în acord

cu opinia instanței de fond, Înalta Curte constată că reclamanta a motivat contestația

administrativă și cu privire la nelegalitatea efectuării operațiunii de compensare

după data deschiderii procedurii de insolvență a societății, arătând că organele

de control au procedat în mod eronat la compensarea creanțelor fiscale reciproce

ale Statului și P.C., întrucât creanța statului nu îndeplinește la momentul de timp

25 martie 2009, condițiile de creanță certă, lichidă și exigibilă (contestația înregistrată

la Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub din 21 august 2009).

În consecință, organul

fiscal trebuia să analizeze și argumentele invocate de societatea reclamantă vizând

modul de îndeplinire a condițiilor prevăzute de C. proc. fisc. în materie de compensare

legală, la data deschiderii procedurii de insolvență a societății.

În mod greșit, recurenta

a afirmat că instanța de fond s-a pronunțat asupra apărărilor formulate de reclamantă

sub acest aspect, având în vedere că în considerentele sentinței atacate au fost

numai reiterate susținerile reclamantei, astfel cum au fost învederate în cuprinsul

contestației administrative, spre exemplificarea motivării acesteia.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, ca nefondat, nefiind

identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva sentinței

civile nr. 6872 din 3 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2014.