ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1471/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată, apărările pârâtelor și derularea procedurilor în fața instanței de fond Prin acțiunea formulată, reclamanta SC P.C.

SA a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicitând: - anularea notei de compensare prin care s-a realizat compensarea sumei de 2.838.626 RON, reprezentând accesorii aferente impozitului de profit, comunicate prin Decizia de calcul accesorii, înregistrată la 19 mai 2009 și, pe cale de consecință, restabilirea situației fiscale anterioare emiterii acesteia, prin obligarea autorității emitente la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în fișa plăților astfel încât să reflecte statutul financiar al Societății anterior emiterii notei de compensare; - obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces (inclusiv onorariu de avocat, onorarii consultanță de specialitate etc.) ce vor fi dovedite la dosar.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a achitat către bugetul statului în anul 2008 suma de 170.587.887 RON, cu titlu de impozit pe profit și că obligația fiscală anuală, așa cum rezultă din Declarația 101 privind impozitul pe profit, a fost de 105.555.687,10 RON, rezultând o sumă de 65.032.200 RON achitată anticipat. S-a arătat că, la data de 25 martie 2009, Tribunalul București a deschis procedura insolvenței societății, iar la data de 11 mai 2009 reclamanta a fost înștiințată prin Decizia nr. 1052148/1 și Decizia nr. 10521/2 că au fost calculate în sarcina sa accesorii în valoare de 2.838.626 RON aferente impozitului pe profit, iar prin adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009, primită de reclamantă la data de 18 iunie 2009, i s-a adus la cunoștință faptul că accesoriile calculate au fost șterse din Declarația anuală 101 privind impozitul pe profit pe anul 2008, reprezentând pierderi în valoare de 65.032,200 RON, soldul devenind 62.193.574 RON.

Reclamanta a mai arătat că împotriva notei de compensare a formulat contestație, obligatorie potrivit art. 205 - 207 din O.G. nr. 92/2003, la care nu a primit răspuns până la data formulării acțiunii, că presupusa compensare nu a respectat dispozițiile legale privind comunicarea actelor fiscale, iar potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea insolvenței, după data deschiderii procedurii insolvenței orice altă procedură judiciară sau extrajudiciară se suspendă de drept. În raport de împrejurarea că la data de 07 octombrie 2010 a fost soluționată contestația administrativă formulată de reclamantă, fiind emisă Decizia nr. 29118A din 07 octombrie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat în principal anularea și a Deciziei nr. 29118/2010 și, în subsidiar, să se constate că în mod greșit contestația a fost respinsă ca tardiv formulată, obligând autoritatea de soluționare a contestației să o soluționeze pe fond.

S-a mai arătat că adresa nr. 1063316/2009 prin care i s-a adus la cunoștință stingerea obligațiilor (actul administrativ în temeiul căruia au fost stinse obligațiile fiscale nefiind comunicat) a fost primită la data de 18 iunie 2009, iar contestația administrativă a fost depusă la organul fiscal în data de 21 august 2009, fiind respectat termenul prevăzut de art. 207 C. proc. fisc. Prin întâmpinarea formulată la data de 10 ianuarie 2010, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția inadmisibilității cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea notei de compensare pentru suma de 2.838.626 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, comunicate prin Decizia nr. 1052148 din 19 mai 2009, având în vedere că prin Decizia nr. 29118A/2010 contestația formulată de reclamantă împotriva acestui act administrativ fiscal a fost respinsă ca tardiv formulată.

Cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 29118A/2010, pârâta a solicitat respingerea acesteia, întrucât potrivit dispozițiilor art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, contestația se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii, reclamanta depășind acest termen. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2255 din 22 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a admis excepția inadmisibilității acțiunii cu privire la cererea de anulare a Notei de compensare comunicată cu adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009; - a admis în parte acțiunea precizată la data de 9 noiembrie 2010, formulată de reclamanta SC P.C.

SA prin administrator judiciar R.V.A. I.S.

S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București; - a anulat Decizia nr. 29119A din 7 octombrie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și a trimis cauza la organul fiscal competent pentru a fi soluționată pe fond; - a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Notei de compensare comunicată cu adresa nr. 1053316/2009, înregistrată la societatea reclamantă la data de 18 iunie 2009. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicită anularea notei de compensare, comunicată prin Decizia nr. 1052148 din 19 mai 2009, instanța a apreciat că este întemeiată, reținând că, deoarece prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat anularea Deciziei nr. 29118A/2010, prin care contestația reclamantei împotriva modului de stingere a debitelor prin compensare a fost respinsă ca tardiv formulată și față de împrejurarea că prin această decizie contestația nu a fost soluționată pe fond, ci pe excepția inadmisibilității, în raport de dispozițiile art. 218 C. proc.

fisc., instanța de fond nu poate analiza direct și pentru prima dată temeinicia și legalitatea modalității de stingere a debitelor prin compensare. În caz contrar, aceasta s-ar substitui organului competent cu soluționarea contestației. Cu privire la fondul cauzei, s-a reținut că prin Decizia nr. 29119A din 07 octombrie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a fost respinsă ca tardiv formulată contestația reclamantei împotriva modului de stingere prin compensare a debitelor, comunicat prin adresa nr. 1052148/19 mai 2009 și că prin notificarea de stingere a obligațiilor de plată suplimentare aferente impozitului pe profit în valoare de 2.838.626 RON a fost comunicată societății la data de 16 iunie 2009 conform adresei 1053316/16 iunie 2009 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

S-a mai reținut că, în fapt, contestația împotriva notei de compensare a fost înregistrată la Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili la data de 21 august 2009 sub nr. 1001634 și că începând cu data de 01 august 2009, reclamanta a devenit contribuabil mijlociu, administrarea sa fiind preluată de către Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului București din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, astfel că la data de 02 august 2010 contestația a fost comunicată acestui organ fiscal, fiind înregistrată sub nr. 58372/02 august 2010. Instanța de fond a apreciat că, în mod evident, actul contestat în prezenta cauză, respectiv adresa nr. 1052148/16 iunie 2008, se încadrează în dispozițiile art. 207 alin. (4) C. proc.

fisc., astfel că înregistrarea contestației la data de 21 august 2009 a fost făcută în cadrul termenului legal de 3 luni și că nu prezintă relevanță sub acest aspect împrejurarea că reclamanta a devenit, începând cu data de 01 august 2009, contribuabil mijlociu, administrarea sa fiind preluată de alt compartiment din cadrul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului București, atâta timp cât organul fiscal inițial, devenit necompetent, are obligația de a înainta contestația primită organului fiscal competent, conform art. 207 alin. (3), cum de altfel s-a și întâmplat, contestația fiind înaintată acestui din urmă organ și înregistrată la 02 august 2009 sub nr. 58372. În concluzie, instanța a apreciat că în mod greșit organul fiscal de soluționare a contestațiilor a reținut depășirea termenului legal de 30 de zile la depunerea contestației, respingând-o ca tardiv formulată, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 218 din O.U.G.

nr. 92/2003 și art. 1, 18 din Legea nr. 554/2004, a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 29119A din 07 octombrie 2010 și a trimis cauza la organul fiscal competent pentru a se soluționa contestația pe fond. 3. Cererile de recurs Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, cât și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București. I. Recursul formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București În susținerea recursului declarat de această recurentă, s-a reținut în esență că: - în mod greșit instanța de fond a anulat Decizia nr. 29118A din 7 octombrie 2010 cu consecința trimiterii cauzei la organul fiscal competent pentru a fi soluționată pe fond, deoarece în mod corect s-a reținut ca fiind tardiv formulată contestația introdusă de intimatul-reclamant, în raport de termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 alin. (1) din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc; - instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 207alin. (3) C. proc. fisc., acestea nefiind aplicabile în cauză; - în soluționarea cauzei, instanța de fond nu a avut în vedere că începând cu data de 1 august 2009, intimata-reclamantă a devenit contribuabil mijlociu, situație în care organul fiscal competent să soluționeze contestația era Administrația finanțelor publice din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice București. II.

Recursul formulat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală În susținerea acestui recurs, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut, în esență, că: - termenul de 30 de zile înlăuntrul căruia trebuia formulată contestația împotriva Deciziei nr. 29118A/2010 curge de la 18 iunie 2009 când a fost făcută Notificarea nr. 1053316/2009 privind stingerea prin compensare a sumei de 2.838.626 RON; - contestația intimatei-reclamante a fost făcută la 21 august 2009 cu depășirea termenului prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.; - în mod eronat instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 207 alin. (3) C. proc. fisc.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile în materie, Curtea le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente: Motivele reținute de Curte la pronunțarea soluției vor fi analizate pentru ambele recursuri, având în vedere că susținerile făcute vizează aceleași critici de nelegalitate. Curtea reține astfel că problema de drept pusă în discuție în raport de soluția pronunțată prin Sentința civilă nr. 2255/2011 de Curtea de Apel București ca instanță de fond, prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 29118A din 7 octombrie 2010 privind respingerea ca tardivă a contestației formulate de intimata-reclamantă, este aceea a termenului în care se putea formula această contestație, respectiv a aplicării dispozițiilor art. 207 alin. (1) sau art. 207 alin. (4) C. proc.

fisc.

Se reține astfel că prin Decizia nr. 29118A/2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București - Administrația fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, a fost respinsă ca tardiv formulată contestația intimatei-reclamante împotriva modului de stingere prin compensare a debitelor comunicat prin Adresa nr. 1052148 din 19 februarie 2009. Așa cum rezultă însă atât din actele depuse la dosar cât și din cuprinsul deciziei atacate, notificarea de stingere a obligațiilor de plată aferente impozitului pe profit în valoare de 2.838.626 RON a fost comunicată societății intimate prin adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009 și înregistrată la această societate la 18 iunie 2009. Prin contestația formulată de societatea intimată la 21 august 2009 ceea ce s-a contestat a fost tocmai modalitatea de stingere prin compensare a debitelor astfel cum s-a comunicat intimatei prin Adresa nr. 1052148 din 19 februarie 2009. În această ultimă adresă însă, intimatei nu i se aducea la cunoștință modul cum a operat compensarea, această modalitate fiind făcută cunoscută ulterior prin adresa nr. 1053316 din 18 iunie 2009. Curtea reține cu privire la această ultimă adresă că ea nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 43 alin. (2) lit. i) C. proc.

fisc., respectiv nu conține referiri cu privire la posibilitatea de a fi contestat termenul de depunere a contestației sau organul competent să soluționeze contestația. Or, potrivit dispoziției art. 207 alin. (4) C. proc. fisc.: „pe cale de excepție dacă actul administrativ nu conține referiri cu privire la posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestării sau organul la care se depune contestația - elemente prevăzute de art. 43 lit. i) C. proc. fisc., termenul de contestație urmează a fi considerat de 3 luni de la comunicarea actului administrativ”. În baza acestor dispoziții legale, în mod corect instanța de fond a reținut că organul fiscal de soluționare a contestației greșit a respins ca tardivă contestația formulată.

Având în vedere că adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009 a fost comunicată intimatei-reclamante la 18 iunie 2009, iar contestația a fost înregistrată sub nr. 1001634 din 21 august 2009, este evident că aceasta a fost depusă în cadrul termenului legal de 3 luni. De altfel, într-o cauză similară și între același părți, respectiv în Dosarul nr. 2443/2/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod irevocabil că în lipsa elementelor obligatorii prevăzute de art. 43 C. proc. fisc., devin incidente dispozițiile art. 207 alin. (4) C. proc. fisc., respectiv este aplicabil termenul de 3 luni (Decizia nr. 252 din 20 ianuarie 2012 a secției administrativ și fiscal). În raport de cele mai sus arătate și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursurile formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice București vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Sentinței civile nr. 2255 din 22 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2012. Procesat de GGC - AS