ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1471/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1471/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

pârâtelor și derularea procedurilor în fața instanței de fond

Prin acțiunea formulată, reclamanta SC P.C.

SA a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili solicitând:

- anularea notei de

compensare prin care s-a realizat compensarea sumei de 2.838.626 RON,

reprezentând accesorii aferente impozitului de profit, comunicate prin Decizia

de calcul accesorii, înregistrată la 19 mai 2009 și, pe cale de consecință,

restabilirea situației fiscale anterioare emiterii acesteia, prin obligarea

autorității emitente la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în fișa plăților

astfel încât să reflecte statutul financiar al Societății anterior emiterii

notei de compensare;

- obligarea pârâtei

la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces (inclusiv

onorariu de avocat, onorarii consultanță de specialitate etc.) ce vor fi

dovedite la dosar.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a achitat către bugetul statului în anul 2008 suma de

170.587.887 RON, cu titlu de impozit pe profit și că obligația fiscală anuală,

așa cum rezultă din Declarația 101 privind impozitul pe profit, a fost de

105.555.687,10 RON, rezultând o sumă de 65.032.200 RON achitată anticipat.

S-a arătat că, la

data de 25 martie 2009, Tribunalul București a deschis procedura insolvenței

societății, iar la data de 11 mai 2009 reclamanta a fost înștiințată prin

Decizia nr. 1052148/1 și Decizia nr. 10521/2 că au fost calculate în sarcina sa

accesorii în valoare de 2.838.626 RON aferente impozitului pe profit, iar prin

adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009, primită de reclamantă la data de 18 iunie

2009, i s-a adus la cunoștință faptul că accesoriile calculate au fost șterse

din Declarația anuală 101 privind impozitul pe profit pe anul 2008,

reprezentând pierderi în valoare de 65.032,200 RON, soldul devenind 62.193.574

RON.

Reclamanta a mai

arătat că împotriva notei de compensare a formulat contestație, obligatorie

potrivit art. 205 - 207 din O.G. nr. 92/2003, la care nu a primit răspuns până

la data formulării acțiunii, că presupusa compensare nu a respectat

dispozițiile legale privind comunicarea actelor fiscale, iar potrivit

dispozițiilor art. 36 din Legea insolvenței, după data deschiderii procedurii

insolvenței orice altă procedură judiciară sau extrajudiciară se suspendă de

drept.

În raport de

împrejurarea că la data de 07 octombrie 2010 a fost soluționată contestația

administrativă formulată de reclamantă, fiind emisă Decizia nr. 29118A din 07

octombrie 2010, reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat în

principal anularea și a Deciziei nr. 29118/2010 și, în subsidiar, să se

constate că în mod greșit contestația a fost respinsă ca tardiv formulată,

obligând autoritatea de soluționare a contestației să o soluționeze pe fond.

S-a mai arătat că

adresa nr. 1063316/2009 prin care i s-a adus la cunoștință stingerea

obligațiilor (actul administrativ în temeiul căruia au fost stinse obligațiile

fiscale nefiind comunicat) a fost primită la data de 18 iunie 2009, iar

contestația administrativă a fost depusă la organul fiscal în data de 21 august

2009, fiind respectat termenul prevăzut de art. 207 C. proc. fisc.

Prin întâmpinarea

formulată la data de 10 ianuarie 2010, pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală a invocat excepția inadmisibilității cu privire la capătul de cerere

prin care s-a solicitat anularea notei de compensare pentru suma de 2.838.626

RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit, comunicate prin

Decizia nr. 1052148 din 19 mai 2009, având în vedere că prin Decizia nr.

29118A/2010 contestația formulată de reclamantă împotriva acestui act

administrativ fiscal a fost respinsă ca tardiv formulată.

Cu privire la cererea

de anulare a Deciziei nr. 29118A/2010, pârâta a solicitat respingerea acesteia,

întrucât potrivit dispozițiilor art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003,

contestația se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului

administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii, reclamanta depășind acest

termen.

instanței de fond

Prin Sentința civilă

nr. 2255 din 22 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis excepția

inadmisibilității acțiunii cu privire la cererea de anulare a Notei de

compensare comunicată cu adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009;

- a admis în parte

acțiunea precizată la data de 9 noiembrie 2010, formulată de reclamanta SC P.C.

SA prin administrator judiciar R.V.A. I.S. S.P.R.L., în contradictoriu cu

pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Municipiului București;

- a anulat Decizia

nr. 29119A din 7 octombrie 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București și a

trimis cauza la organul fiscal competent pentru a fi soluționată pe fond;

- a respins ca

inadmisibilă cererea de anulare a Notei de compensare comunicată cu adresa nr.

1053316/2009, înregistrată la societatea reclamantă la data de 18 iunie 2009.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care se solicită anularea

notei de compensare, comunicată prin Decizia nr. 1052148 din 19 mai 2009,

instanța a apreciat că este întemeiată, reținând că, deoarece prin cererea de

chemare în judecată s-a solicitat anularea Deciziei nr. 29118A/2010, prin care

contestația reclamantei împotriva modului de stingere a debitelor prin

compensare a fost respinsă ca tardiv formulată și față de împrejurarea că prin

această decizie contestația nu a fost soluționată pe fond, ci pe excepția

inadmisibilității, în raport de dispozițiile art. 218 C. proc. fisc., instanța

de fond nu poate analiza direct și pentru prima dată temeinicia și legalitatea

modalității de stingere a debitelor prin compensare. În caz contrar, aceasta

s-ar substitui organului competent cu soluționarea contestației.

Cu privire la fondul

cauzei, s-a reținut că prin Decizia nr. 29119A din 07 octombrie 2010 emisă de

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Municipiului București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili

Mijlocii a fost respinsă ca tardiv formulată contestația reclamantei împotriva

modului de stingere prin compensare a debitelor, comunicat prin adresa nr.

1052148/19 mai 2009 și că prin notificarea de stingere a obligațiilor de plată

suplimentare aferente impozitului pe profit în valoare de 2.838.626 RON a fost

comunicată societății la data de 16 iunie 2009 conform adresei 1053316/16 iunie

2009 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

S-a mai reținut că,

în fapt, contestația împotriva notei de compensare a fost înregistrată la

Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili la data de 21 august 2009 sub

nr. 1001634 și că începând cu data de 01 august 2009, reclamanta a devenit

contribuabil mijlociu, administrarea sa fiind preluată de către Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului București din

cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București, astfel

că la data de 02 august 2010 contestația a fost comunicată acestui organ fiscal,

fiind înregistrată sub nr. 58372/02 august 2010.

Instanța de fond a

apreciat că, în mod evident, actul contestat în prezenta cauză, respectiv

adresa nr. 1052148/16 iunie 2008, se încadrează în dispozițiile art. 207 alin.

(4) C. proc. fisc., astfel că înregistrarea contestației la data de 21 august

2009 a fost făcută în cadrul termenului legal de 3 luni și că nu prezintă

relevanță sub acest aspect împrejurarea că reclamanta a devenit, începând cu

data de 01 august 2009, contribuabil mijlociu, administrarea sa fiind preluată

de alt compartiment din cadrul Administrației Finanțelor Publice a Municipiului

București, atâta timp cât organul fiscal inițial, devenit necompetent, are

obligația de a înainta contestația primită organului fiscal competent, conform

art. 207 alin. (3), cum de altfel s-a și întâmplat, contestația fiind înaintată

acestui din urmă organ și înregistrată la 02 august 2009 sub nr. 58372.

În concluzie,

instanța a apreciat că în mod greșit organul fiscal de soluționare a

contestațiilor a reținut depășirea termenului legal de 30 de zile la depunerea

contestației, respingând-o ca tardiv formulată, astfel că, în temeiul

dispozițiilor art. 218 din O.U.G. nr. 92/2003 și art. 1, 18 din Legea nr.

554/2004, a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 29119A din 07

octombrie 2010 și a trimis cauza la organul fiscal competent pentru a se

soluționa contestația pe fond.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs atât pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală, cât și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București.

I. Recursul formulat

de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București

În susținerea

recursului declarat de această recurentă, s-a reținut în esență că:

- în mod greșit

instanța de fond a anulat Decizia nr. 29118A din 7 octombrie 2010 cu consecința

trimiterii cauzei la organul fiscal competent pentru a fi soluționată pe fond,

deoarece în mod corect s-a reținut ca fiind tardiv formulată contestația

introdusă de intimatul-reclamant, în raport de termenul de 30 de zile prevăzut

de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc;

- instanța de fond a

făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 207alin. (3) C. proc. fisc.,

acestea nefiind aplicabile în cauză;

- în soluționarea

cauzei, instanța de fond nu a avut în vedere că începând cu data de 1 august

2009, intimata-reclamantă a devenit contribuabil mijlociu, situație în care

organul fiscal competent să soluționeze contestația era Administrația finanțelor

publice din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice București.

II. Recursul formulat

de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală

În susținerea acestui

recurs, recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a susținut,

în esență, că:

- termenul de 30 de

zile înlăuntrul căruia trebuia formulată contestația împotriva Deciziei nr.

29118A/2010 curge de la 18 iunie 2009 când a fost făcută Notificarea nr.

1053316/2009 privind stingerea prin compensare a sumei de 2.838.626 RON;

- contestația

intimatei-reclamante a fost făcută la 21 august 2009 cu depășirea termenului

prevăzut de art. 207 alin. (1) C. proc. fisc.;

- în mod eronat

instanța a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 207 alin. (3)

C. proc. fisc.

Analizând recursurile

formulate prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale

aplicabile în materie, Curtea le va respinge ca nefondate pentru următoarele

considerente:

Motivele reținute de

Curte la pronunțarea soluției vor fi analizate pentru ambele recursuri, având

în vedere că susținerile făcute vizează aceleași critici de nelegalitate.

Curtea reține astfel

că problema de drept pusă în discuție în raport de soluția pronunțată prin

Sentința civilă nr. 2255/2011 de Curtea de Apel București ca instanță de fond,

prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 29118A din 7 octombrie 2010 privind

respingerea ca tardivă a contestației formulate de intimata-reclamantă, este

aceea a termenului în care se putea formula această contestație, respectiv a aplicării

dispozițiilor art. 207 alin. (1) sau art. 207 alin. (4) C. proc. fisc.

Se reține astfel că

prin Decizia nr. 29118A/2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală

- Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București - Administrația

fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, a fost respinsă ca tardiv formulată

contestația intimatei-reclamante împotriva modului de stingere prin compensare

a debitelor comunicat prin Adresa nr. 1052148 din 19 februarie 2009.

Așa cum rezultă însă

atât din actele depuse la dosar cât și din cuprinsul deciziei atacate,

notificarea de stingere a obligațiilor de plată aferente impozitului pe profit

în valoare de 2.838.626 RON a fost comunicată societății intimate prin adresa

nr. 1053316 din 16 iunie 2009 și înregistrată la această societate la 18 iunie

2009.

Prin contestația

formulată de societatea intimată la 21 august 2009 ceea ce s-a contestat a fost

tocmai modalitatea de stingere prin compensare a debitelor astfel cum s-a

comunicat intimatei prin Adresa nr. 1052148 din 19 februarie 2009.

În această ultimă

adresă însă, intimatei nu i se aducea la cunoștință modul cum a operat

compensarea, această modalitate fiind făcută cunoscută ulterior prin adresa nr.

1053316 din 18 iunie 2009.

Curtea reține cu

privire la această ultimă adresă că ea nu îndeplinește condițiile prevăzute de

art. 43 alin. (2) lit. i) C. proc. fisc., respectiv nu conține referiri cu

privire la posibilitatea de a fi contestat termenul de depunere a contestației

sau organul competent să soluționeze contestația.

Or, potrivit

dispoziției art. 207 alin. (4) C. proc. fisc.: „pe cale de excepție dacă actul

administrativ nu conține referiri cu privire la posibilitatea de a fi

contestat, termenul de depunere a contestării sau organul la care se depune contestația

- elemente prevăzute de art. 43 lit. i) C. proc. fisc., termenul de contestație

urmează a fi considerat de 3 luni de la comunicarea actului administrativ”.

În baza acestor

dispoziții legale, în mod corect instanța de fond a reținut că organul fiscal

de soluționare a contestației greșit a respins ca tardivă contestația

formulată.

Având în vedere că

adresa nr. 1053316 din 16 iunie 2009 a fost comunicată intimatei-reclamante la

18 iunie 2009, iar contestația a fost înregistrată sub nr. 1001634 din 21 august

2009, este evident că aceasta a fost depusă în cadrul termenului legal de 3

luni.

De altfel, într-o

cauză similară și între același părți, respectiv în Dosarul nr. 2443/2/2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în mod irevocabil că în lipsa

elementelor obligatorii prevăzute de art. 43 C. proc. fisc., devin incidente

dispozițiile art. 207 alin. (4) C. proc. fisc., respectiv este aplicabil

termenul de 3 luni (Decizia nr. 252 din 20 ianuarie 2012 a secției

administrativ și fiscal).

În raport de cele mai

sus arătate și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursurile formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția

Generală a Finanțelor Publice București vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva Sentinței civile nr.

2255 din 22 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 martie 2012.

Procesat de GGC - AS