ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 17/2019

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a dispus, prin Încheierea din 9 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 6.386/299/2018, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept menționată.

Cererea de pronunțare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la 8 ianuarie 2019, cu nr. 97/1/2019. II. Temeiul juridic al sesizării

Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Art. 688 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "În cazul în care moștenirea a fost acceptată și există numai moștenitori majori, executarea silită va fi pornită împotriva tuturor, în afară de cazul în care numai unii dintre aceștia sunt chemați, de lege ori potrivit voinței defunctului, să răspundă pentru anumite datorii ale defunctului. Dacă executarea silită este pornită contra tuturor moștenitorilor, aceștia vor fi citați, printr-o înștiințare colectivă, făcută la locul deschiderii moștenirii, pe numele acesteia, cu excepția cazului în care au ales, cu ocazia dezbaterii succesorale ori chiar ulterior, un alt domiciliu în vederea citării sau un reprezentant al acestora, după caz".

Art. 1.155 alin. (2) din Codul civil: "Înainte de partajul succesoral, creditorii ale căror creanțe provin din conservarea sau din administrarea bunurilor moștenirii ori s-au născut înainte de deschiderea moștenirii pot cere să fie plătiți din bunurile aflate în indiviziune. De asemenea, ei pot solicita executarea silită asupra acestor bunuri". IV. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată la data de 8 martie 2018 cu nr. 6.386/299/2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere cererea creditoarei bancă comercială, executorul judecătoresc a solicitat, în temeiul unui bilet la ordin emis la 19 decembrie 2013 și scadent la 30 septembrie 2014, încuviințarea executării silite împotriva activului moștenirii debitorului, decedat la 19 august 2014, pe seama celor patru moștenitori acceptanți.

Judecătoria Sectorului 1 București, prin Încheierea din 26 martie 2018, a respins ca neîntemeiată cererea de încuviințare a executării silite, cu motivarea că persoanele indicate ca fiind moștenitori acceptanți nu au calitatea de moștenitori și, implicit, de debitori în sensul prevederilor art. 645 alin. (1) din Codul de procedură civilă, iar conform dispozițiilor art. 688 alin. (2) din același act normativ, executarea nu poate fi începută împotriva activului moștenirii în cazul în care succesiunea a fost acceptată, fiind necesară începerea executării împotriva persoanelor ce au calitatea de moștenitor, astfel încât există un impediment la încuviințarea executării silite, în conformitate cu dispozițiile art. 687 din Codul de procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea, solicitând schimbarea ei în tot în sensul încuviințării executării silite împotriva activului moștenirii debitorului și a celor patru moștenitori acceptanți. V. Motivele reținute de titularul sesizării care susțin admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere, reținând incidența prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, a apreciat admisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că obiectul Dosarului nr. 6.386/299/2018 vizează soluționarea unui apel împotriva încheierii primei instanțe, de respingere a cererii creditoarei de încuviințare a executării silite, tribunalul urmând a se pronunța asupra apelului printr-o decizie definitivă.

De asemenea, problema de drept vizând posibilitatea încuviințării executării silite asupra bunurilor moștenirii împotriva succesibililor acceptanți, câtă vreme nu s-a emis certificat de moștenitor, are incidență asupra fondului apelului, reprezentând singurul motiv de apel.

S-a considerat că problema de drept este una nouă, neexistând un recurs în interesul legii cu acest obiect, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu are competență materială în privința cererilor formulate în cadrul executărilor silite. Totodată, din hotărârile judecătorești depuse de apelantă la dosar rezultă împrejurarea că asupra aceleiași probleme de drept, enunțată anterior, instanțele au opinii diferite, cu interpretări contradictorii ale dispozițiilor art. 688 alin. (2) din Codul de procedură civilă și art. 1.155 alin. (2) din Codul civil. VI. Punctul de vedere al completului de judecată

Opinia instanței de sesizare este în sensul că dispozițiile legale incidente nu pot fi interpretate în sensul că permit încuviințarea executării silite asupra bunurilor moștenirii împotriva succesibililor acceptanți, câtă vreme nu s-a emis certificat de calitate de moștenitor sau certificat de moștenitor. VII. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta a considerat că sesizarea este admisibilă, tribunalul fiind învestit cu soluționarea prezentei cauze în ultimă instanță, iar de chestiunea de drept supusă judecății depinde soluția ce se va pronunța pe fondul apelului. Litigiul are ca obiect încuviințarea executării silite împotriva moștenitorilor acceptanți ai debitorului decedat înaintea începerii executării silite, la un moment la care moștenirea nu a fost dezbătută, situație care se încadrează în ipoteza art. 688 din Codul de procedură civilă. Ca atare, pentru a se dispune încuviințarea executării silite este necesar ca instanța de apel să stabilească dacă se poate porni executarea silită împotriva persoanelor care au acceptat succesiunea debitorului decedat, cât timp succesiunea nu a fost dezbătută. S-a susținut că problema de drept este nouă, deoarece asupra sa Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Pe fondul cererii de sesizare s-a arătat că art. 688 alin. (2) din Codul de procedură permite începerea executării silite împotriva moștenitorilor acceptanți, chiar și înainte ca succesiunea să fie dezbătută, să fie stabilite cotele fiecăruia dintre moștenitori și să se emită certificatele de moștenitor pentru aceștia. Rațiunea art. 1.155 alin. (2) din Codul civil este tocmai aceea de a nu impune creditorilor defunctului - care sunt considerați "creditori ai succesiunii" - să aștepte dezbaterea succesorală și partajul, care pot avea loc și după trecerea unei perioade îndelungate de la data deschiderii succesiunii, și de a-i proteja pe aceștia de "riscul insolvabilității unora dintre moștenitori". Prin urmare, creditorul are posibilitatea de a-și realiza creanța din bunurile moștenirii, chiar dacă nu s-a stabilit care sunt moștenitorii și care sunt cotele lor asupra moștenirii. În acest fel nici moștenitorii nu sunt prejudiciați, deoarece masa patrimonială succesorală se diminuează numai în măsura satisfacerii creanței creditorului, pentru care moștenitorii răspund, în limita activului succesoral [art. 1.114 alin. (2) din Codul civil]. S-a mai argumentat că art. 1.155 alin. (2) din Codul civil este recunoscut în doctrină ca o excepție de la regula divizării de drept a pasivului succesoral proporțional cu cotele succesorale instituită în alin. (1) al aceluiași articol. Pe cale de consecință, creditorii la care acesta se referă - inclusiv cei ai defunctului - pot să urmărească bunurile indiviziunii succesorale, fără a se preocupa de diviziunea de drept a pasivului și de faptul că plata datoriilor și sarcinilor moștenirii se suportă proporțional cu cota succesorală la care moștenitorii au vocație. De aceea, condiționarea executării silite a bunurilor moștenirii de stabilirea cotelor succesorale nu are nicio justificare, câtă vreme legiuitorul a conferit creditorilor moștenirii beneficiul neaplicării, în ceea ce privește creanțele lor, a regulii diviziunii pasivului succesoral. Această exceptare permite creditorilor evidențiați în art. 1.155 alin. (2) din Codul civil să evite "divizarea acțiunii de executare a creanțelor, ceea ce poate antrena o multitudine de acțiuni în executare și apărări din partea fiecărui moștenitor în parte, aspecte care fac ca procesul plății creanței să devină complicat, lung și oneros". Art. 688 din Codul de procedură civilă transpune în mod corespunzător această preferință a creditorilor succesiunii în materia executării silite, arătând, pe de o parte, că executarea silită a creanțelor lor poate începe după decesul debitorului și că, pe de altă parte, în locul acestuia vor sta în procesul execuțional: (i) conform alin. (1), cât timp moștenirea nu a fost acceptată și nu a fost numit un curator al succesiunii, potrivit art. 1.136 alin. (1) din Codul civil, curatorul special numit la cererea creditorului ori a executorului de instanța de executare [în caz contrar, executarea nu poate fi începută, aspect ce rezultă din art. 687 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă]; (ii) conform aceluiași alin. (1), interpretat per a contrario, curatorul succesiunii, numit conform art. 1.136 alin. (1) din Codul civil, dacă moștenirea nu a fost acceptată și un asemenea curator a fost desemnat; (iii) în temeiul alin. (2), după acceptarea moștenirii, toți moștenitorii acceptanți, dacă sunt numai moștenitori majori. Totodată, în baza alin. (3) al aceluiași articol, dacă printre moștenitorii acceptanți se găsesc și minori ori persoane puse sub interdicție judecătorească, executarea nu va putea fi începută până la numirea reprezentanților sau a ocrotitorilor legali ai acestora, după caz, ori până la numirea unui curator special. Așadar, nu se poate admite ca executarea silită să nu poată fi începută cât timp succesiunea nu a fost dezbătută, în ciuda împrejurării că ea poate fi pornită, conform art. 688 alin. (1) din Codul de procedură civilă, inclusiv înainte ca moștenirea să fie acceptată sau curatorul succesiunii să fie numit, moment la care, conform art. 1.136 alin. (1) din Codul civil, este posibil ca succesibilii nici măcar să nu fie cunoscuți. Nu există nicio rațiune pentru care executarea bunurilor moștenirii să poată fi pornită înainte de acceptarea moștenirii sau chiar înainte ca succesibilii să fie cunoscuți, dar să nu mai poată fi pornită odată ce există moștenitori acceptanți decât după ce moștenirea este dezbătută. O asemenea diferență de tratament nu are nicio justificare, mai ales în contextul în care moștenitorii acceptanți nu pot opune creditorului succesiunii divizarea pasivului proporțional cu cotele succesorale care i-ar reveni fiecăruia. Mai mult, ei nu pot opune nici calitatea de legatar cu titlu particular, deoarece, în temeiul art. 1.067 alin. (1) din Codul civil, creditorii moștenirii sunt plătiți cu prioritate față de legatari. Interpretarea art. 688 alin. (2) din Codul de procedură civilă, prin raportare la art. 1.155 alin. (2) din Codul civil, astfel cum a fost expusă, a fost îmbrățișată și de majoritatea instanțelor de judecată. Cu titlu de exemplu, apelanta a indicat că, în sentința civilă nr. 2.203 din 10 aprilie 2018, Judecătoria Sectorului 1 a statuat că, deși "în actele existente la dosar nu rezultă că a fost dezbătută succesiunea, [...] pentru începerea executării nu este necesar a se face dovada calității de moștenitor în mod obligatoriu prin depunerea unui certificat de moștenitor", iar în Sentința civilă nr. 650 din 21 ianuarie 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 s-a evidențiat că "interdicția de a porni executarea silită în ipoteza în care debitorul moare înainte de sesizarea executorului judecătoresc este limitată de legiuitor doar până la momentul la care există o persoană care să reprezinte interesele moștenirii - fiind posibile două variante, respectiv: fie până la momentul acceptării moștenirii de către cel puțin un succesibil cu vocație concretă la moștenire (iar nu până la dezbaterea succesiunii, cum s-a susținut, întrucât, în caz contrar, moștenitorii ar avea posibilitatea să anihileze demersul creditorilor de a-și satisface creanțele prin nefinalizarea procedurii succesorale), fie până la momentul desemnării unui curator al succesiunii".

Intimații nu au exprimat un punct de vedere. VIII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Întrucât ceea ce se valorifică în soluționarea prezentei sesizări este jurisprudența dezvoltată la nivelul instanțelor, și nu opiniile exprimate de judecători în cadrul unor dezbateri teoretice sau al unor ședințe de lucru, așa cum rezultă din dispozițiile art. 520 alin. (11) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, care face referire la soluțiile diferite date problemei de drept, trebuie menționat că au fost identificate hotărâri judecătorești care au adoptat ambele soluții posibile. Astfel, au fost înaintate soluții favorabile încuviințării executării silite, în circumstanțele regăsite în sesizarea instanței de trimitere, care provin de la Judecătoria Sector 6 București și Tribunalul Brașov. În cazul acestei din urmă instanțe, prin Încheierea din 3 august 2018 a Judecătoriei Brașov, fusese respinsă cererea de încuviințare a executării silite sub motivul că succesiunea debitorului decedat anterior începerii executării silite nu a fost acceptată de către cei chemați la moștenire și că nici nu a fost numit un curator al succesiunii în condițiile art. 1.136 din Codul civil. Această soluție a fost schimbată prin Decizia civilă nr. 1.520 din 1 noiembrie 2017 a Tribunalului Brașov, care a încuviințat executarea silită prin poprire împotriva moștenirii defunctului debitor, reținând că interdicția pornirii executării silite stabilită de art. 687 alin. (1) din Codul civil nu mai subzistă cât timp nu există moștenitori acceptanți, de vreme ce a fost numit un curator special pentru executarea silită. În sens contrar, au fost înaintate încheieri pronunțate de Judecătoria Lehliu-Gară și Judecătoria Suceava.

Opiniile teoretice exprimate de colectivele de judecători de la Curtea de Apel Bacău (Judecătoria Piatra-Neamț, Tribunalul Bacău), Curtea de Apel Brașov (Judecătoria Brașov), Curtea de Apel București (Tribunalul Ialomița, Tribunalul Teleorman, Judecătoria Turnu Măgurele), Curtea de Apel Craiova (Judecătoria Drobeta-Turnu Severin), Curtea de Apel Cluj (Tribunalul Cluj și Judecătoria Cluj, Judecătoria Baia Mare), Curtea de Apel Constanța (Judecătoria Babadag), Curtea de Apel Galați (judecătoriile Galați, Tecuci, Liești), Curtea de Apel Iași (Judecătoria Iași, Tribunalul Iași, Judecătoria Pașcani, Hârlău, Tribunalul Vaslui), Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești sunt, în majoritate, în sensul că, față de dispozițiile art. 1.155 alin. (2) din Codul civil, începerea executării silite este posibilă în ipoteza enunțată. Rațiunea art. 1.155 alin. (2) din Codul civil este tocmai aceea de a nu impune creditorilor defunctului, care sunt considerați "creditori ai succesiunii", să aștepte dezbaterea succesorală și partajul, care pot avea loc și după trecerea unei perioade îndelungate de la data deschiderii succesiunii și de a-i proteja pe aceștia de riscul insolvabilității unora dintre moștenitori. Executarea silită poate porni asupra bunurilor moștenirii împotriva moștenitorilor acceptanți ai debitorului decedat, chiar dacă nu au fost stabilite cotele succesorale și calitatea de moștenitor a acestora, având în vedere că art. 688 alin. (2) din Codul de procedură civilă are caracter special și prevede doar condiția ca moștenirea să fi fost acceptată, și nu dezbătută. Din cuprinsul dispozițiilor art. 687 alin. (2) și (3) și art. 688 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă se constată că începerea sau continuarea executării silite împotriva moștenitorilor nu depinde de dezbaterea succesiunii debitorului decedat. Prin urmare, o interpretare în sensul că bunurile moștenirii pot fi executate silit înainte de acceptarea moștenirii sau chiar înainte ca succesibilii să fie cunoscuți, dar nu poate fi pornită executarea silită în situația în care există moștenitori acceptanți decât după ce moștenirea este dezbătută este contrară rațiunii pentru care au fost edictate dispozițiile art. 687 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă și art. 688 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Opinia contrară, în sensul că nu există posibilitatea începerii executării silite a bunurilor moștenirii împotriva moștenitorilor acceptanți ai debitorului decedat, cât timp nu au fost stabilite cotele succesorale și calitatea de moștenitor a acestora în cadrul dezbaterii succesorale a fost exprimată, în cea mai mare parte, de judecători de la nivelul judecătoriilor și tribunalelor din raza Curții de Apel București (Judecătoria Oltenița, Călărași, Giurgiu, Alexandria, Roșiori de Vede, Videle, Zimnicea, Tribunalul Giurgiu, Ialomița, Ilfov), judecătoriile Slatina și Caracal, Suceava.

Curțile de apel Alba Iulia, Timișoara și Târgu Mureș au învederat că nu s-a identificat practică judiciară și nu au comunicat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Adresa nr. 137/C/117/III-5/2019 din 13 februarie 2019, a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. IX. Jurisprudența Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție

La nivelul Curții Constituționale nu a fost identificată jurisprudență cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

Prin Decizia nr. 12 din 11 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 3.166/1/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 23 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în Dosarul nr. 6.390/299/2018, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: "Interpretarea dispozițiilor art. 688 alin. (2) din Codul de procedură civilă și art. 1.155 alin. (2) din Codul civil, în sensul de a se stabili dacă există posibilitatea începerii executării silite a bunurilor moștenirii împotriva moștenitorilor acceptanți ai debitorului decedat, cât timp nu au fost stabilite cotele succesorale și calitatea de moștenitor a acestora în cadrul dezbaterii succesorale". X. Punctul de vedere exprimat de către judecătorii- raportori asupra sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile vizând noutatea și dificultatea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Prezenta analiză va porni de la informația reținută la pct. 20, în sensul că, la o dată anterioară, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost înregistrat Dosarul nr. 3.166/1/2018 având ca obiect aceeași chestiune de drept cu cea dedusă soluționării în dosarul de față, soluția adoptată în cazul celei dintâi sesizări fiind aceea de respingere ca inadmisibilă.

Ambele sesizări provin din dosare aflate pe rolul Tribunalului București, la secții diferite (a IV-a și a V-a), instanță care a fost învestită cu judecarea apelurilor declarate împotriva unor încheieri de respingere a cererilor de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Sector 1, în cauze diferite, dar privind situația juridică a acelorași creditor și debitor, respectiv moștenitori acceptanți ai succesiunii acestuia din urmă.

Argumentele de inadmisibilitate reținute în cazul sesizării din Dosarul nr. 3.166/1/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au subliniat neîndeplinirea condițiilor vizând noutatea și dificultatea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.

Astfel, evidențiind că cerința "noutății chestiunii de drept" regăsită în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă este o condiție diferită de aceea a nepronunțării anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție sau de cea a inexistenței unui recurs în interesul legii în curs de soluționare pe problema de drept sesizată, s-a reținut că întrebarea instanței de trimitere vizează o problemă de drept - cea a excepției de la regula divizării de drept a pasivului succesoral proporțional cu cotele succesorale - care a fost recunoscută și acceptată la nivel jurisprudențial și doctrinar chiar și sub legislația vechiului Cod civil (care, prin mai multe dispoziții legale, instituia regula divizării de drept a pasivului succesoral între moștenitorii universali și cu titlu universal, proporțional cu cotele succesorale ale acestora) și în lipsa unei reglementări legale exprese, fiind instituită pe cale jurisdicțională pentru a surmonta neajunsurile aplicării în toate cazurile a regulii diviziunii de drept a pasivului asupra creditorilor, excepție ce a fost întemeiată și justificată pe dreptul de gaj general al creditorilor chirografari. Această excepție a fost recunoscută în doctrină ca adăugându-se celor patru cazuri de excepție de la regula diviziunii de drept a pasivului succesoral proporțional cu părțile ereditare, consacrate legislativ prin art. 1.061 pct. 1, 2, 3 și art. 893, 896 din Codul civil de la 1864.

În acest context s-a menționat că textul art. 1.155 alin. (2) din Codul civil nu face decât să valorifice soluția care a fost identificată în doctrină și jurisprudență sub reglementarea Codului civil de la 1864.

Astfel fiind, s-a concluzionat că problema de drept sesizată nu este nouă, aceasta chiar în condițiile în care prima consacrare la nivel legislativ se regăsește în dispozițiile art. 1.155 alin. (2) din Codul civil, rațiunea și necesitatea reglementării care indică, deopotrivă, și soluția de urmat în cazul dat, regăsite în întreaga dezbatere doctrinară asupra acestuia, sub imperiul Codului civil din 1864, făcând superfluă dezbaterea chestiunii de drept pe calea procedurală a pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unei hotărâri prealabile.

De asemenea s-a mai observat că orientarea jurisprudențială actuală este majoritar îndreptată în sensul încuviințării executării silite la cererea creditorului a cărui creanță s-a născut înainte de deschiderea moștenirii, asupra bunurilor în indiviziune aflate în patrimoniul succesoral, în situația în care moștenirea a fost acceptată și există numai moștenitori majori, în același sens fiind și opiniile teoretice exprimate de curțile de apel și de tribunale.

Tot în cadrul analizei condițiilor de admisibilitate a sesizării s-a remarcat și absența oricăror elemente care să evidențieze caracterul dificil al problemei de drept, care este privitoare la dispoziții legale redactate în mod clar, lipsit de echivoc, fără potențial de a genera interpretări diferite și care să necesite pronunțarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariției unei practici judiciare neunitare.

Văzând argumentele de inadmisibilitate reținute în cazul precedentei sesizări identice, care afirmă lipsa condiției noutății și a caracterului dificil al problemei de drept, ca și stadiul similar al jurisprudenței și opiniilor teoretice exprimate de colectivele de judecători, se impune - în virtutea coerenței jurisprudențiale și a necesității asigurării caracterul unitar al acesteia, elemente care trebuie să se regăsească inclusiv la nivelul completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - adoptarea aceleiași soluții în privința actualei sesizări, identice cu cea care a făcut obiectul Dosarului nr. 3.166/1/2018. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,