ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3724/2018

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 160/01.04.2015 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2012, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.A., pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2012* prin declinare de la Judecătoria Iași, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.A., solicitând instanței să constate nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune nr. x/03.04.2008, autentificat la B.N.P. D. și a actelor adiționale motivat de faptul că la momentul încheierii contractului de asociere în participațiune nu exista mandatul Hotărârii Adunării generale Extraordinare a Acționarilor S.C. A. S.A. în sensul încheierii contractului de asociere în participațiune.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția prematurității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii concilierii directe prevăzută de art. 720 C. proc. civ. Această excepție a fost recalificată de către instanță ca fiind excepția de inadmisibilitate.

Analizând excepția inadmisibilității prima instanță a reținut relevante următoarele aspecte:

Instanța a fost sesizată de către reclamantă la data de 14.09.2011 când cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași. Ulterior invocării de către pârâta S.C. B. S.R.L. a excepției arătate, reclamanta a formulat o cerere identică cu cea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 în care a efectuat procedura concilierii anterior, tocmai cu scopul de a se înlătura neregularitatea din dosarul inițial - x/2011 al Judecătoriei Iași devenit ca urmare a declinării de competență - x/2012* al Tribunalului Iași. Dosarul nr. x/2013 în urma admiterii excepției de litispendență a fost reunit la dosarul nr. x/2012.

Chiar și în această ipoteză nu s-ar putea reține două date de sesizare a instanței de judecată, cea în raport cu care trebuie analizate îndeplinirea condițiilor de conciliere fiind cea a primului dosar înregistrat.

Aceasta și în considerarea art. 96 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prin care s-a stabilit că dacă se constată că pe rolul instanței există sau au existat cel puțin două cereri pendinte în același timp, formulate de aceeași parte, având același obiect principal și aceeași cauză, toate cererile aflate pe rol la momentul constatării vor fi judecate de către primul complet învestit, chiar dacă partea a renunțat la judecarea cererii aflate pe rolul acestui complet sau cererea a fost anulată ca netimbrată ori ca nesemnată (art. 96 din regulament). Așa cum s-a arătat, sesizarea instanței a avut loc la data de 14.09.2011, iar îndeplinirea concilierii la 04.12.2012 nu poate fi considerată decât a fi fost efectuată ulterior sesizării instanței.

Procedura concilierii directe a fost declanșată ulterior depunerii cererii de chemare în judecată, care a fost data de 14.09.2011, astfel că la acțiunea inițială nu a mai fost anexată dovada concilierii, așa cum prevede alin. (5) din art. 720

1

C. proc. civ. Față de cele de mai sus, nu poate fi luată în considerare motivarea reclamantei potrivit căreia, textul din art. 109 alin. C. proc. civ., nu are incidență în cauză și pe cale de consecință nu este întemeiată excepția neîndeplinirii procedurii concilierii prealabile. Față de cele ce preced, în E. reglementărilor din art. 720

1

și art. 109 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că procedura concilierii prealabile este obligatorie și că instanța nu poate fi sesizată valabil fără îndeplinirea acestei proceduri, sub sancțiunea respingerii acțiunii ca fiind inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel S.C. A. S.A., solicitând admiterea apelului, casarea sentinței nr. 160/2015/civ. din data de 01.04.2015 pronunțată de Tribunalul Iași si trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la Tribunalul Iași, secția I civilă. Apelanta precizează că a exercitat calea de atac a apelului și împotriva încheierii din data de 10.10.2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

În ceea ce privește legea aplicabilă litigiului, prima instanță a făcut o aplicare corectă a principiului,,tempus regit actum". Astfel, condițiile de legalitate ale contractului trebuie analizate în raport cu legea în vigoare la momentul încheierii contractului de asociere în participațiune (3.04.2008). Iar prin raportare la acest moment, legea materială aplicabilă este Codul Comercial de la 1887 care a fost abrogat doar în anul 2011.

Mai mult, din punct de vedere al dreptului procesual, litigiului de față i se aplică dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată la Judecătoria Iași (14.09.2011). Acesta este momentul de referință în prezentul dosar pentru a determina legea procesuală incidentă, independent de declinarea ulterioară a dosarului la alte instanțe.

Ulterior învestirii instanței, litigiul a fost declinat spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, unde a fost înregistrat inițial la secția I civilă iar ulterior, la solicitarea ambelor părți, a fost transpus la secția a II-a civilă pentru litigii cu profesioniști (fosta secție comercială).

În concordanță cu prima instanță, și instanța de apel a apreciat că litigiul era unul cu caracter comercial, contractul a cărui anulare se cere are o natură comercială și din această perspectivă, îndeplinirea procedurii prealabile de conciliere era obligatorie.

Mai mult, chiar și din punct de vedere al obiectului contractului de asociere în participațiune, instanța de apel a reținut că obligațiile asumate de către părți și diligențele pe care aceștia trebuie să le depună conform contractului în vederea maximizării profitului ce va fi obținut și împărțit, depășesc operațiunile uzuale ale vânzării civile a unui teren și încadrează toată operațiunea într-una organizată într-o manieră profesionistă, sub forma unui proiect complex care trebuie clasificată din această perspectivă și pentru aceste considerente ca operațiune comercială.

Din punct de vedere al clasificării acțiunii în constatarea nulității absolute ca fiind o cerere evaluabilă sau neevaluabilă în bani, pentru a distinge în funcție de acest criteriu necesitatea parcurgerii procedurii prealabile așa cum era reglementată de art. 720

1

C. proc. civ., soluția pronunțată de către prima instanță este legală și temeinică.

Calificarea litigiului dedus judecății ca fiind unul comercial și mai ales evaluabil în bani atrage automat aplicabilitatea dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. anterior citat integral. Acest text a rezistat unor numeroase controale de constituționalitate, Astfel, spre exemplu, din motivarea deciziei nr. 335/2004 a Curții Constituționale reiese că "dispozițiile privind soluționarea litigiilor în materie comercială cuprinse în cap. 14 din Cartea VI a C. proc. civ. instituie o procedură specială de rezolvare a acestor categorii de litigii ce prevede concilierea directă, prealabilă, între părți și o procedură de judecată derogatorie de la dreptul comun". Se mai reține de către Curtea Constituțională că textul art. 720

1

C. proc. civ. este în deplin acord cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege.

Starea de fapt a fost reținută corect de către prima instanță de fond. Astfel, prima cerere de chemare în judecată a fost înregistrată de către reclamantă la data de 14.09.2011 pe rolul Judecătoriei Iași. Ulterior invocării de către pârâta S.C. B. S.R.L. a excepției de inadmisibilitate pentru lipsa procedurii prealabile, reclamanta a formulat o cerere identică care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, în care a efectuat procedura concilierii anterior sesizării instanței tocmai cu scopul de a se înlătura neregularitatea din dosarul inițial - x/2011 al Judecătoriei Iași devenit ca urmare a declinării de competență - x/2012* al Tribunalului Iași.

În urma admiterii unei excepții de litispendență, al doilea dosar cu nr. x/2013 a fost reunit la dosarul mai vechi cu numărul x/2012*.

Instanța de apel a reținut că în mod lipsit de echivoc, chiar și în această situație procedurală particulară, reunirea a două dosare cu privire la care s-a admis excepția de litispendență nu permite concluzia că există două date de sesizare a instanței. Dimpotrivă, cel de al doilea dosar își pierde identitatea și unica dată de sesizare a instanței rămâne cea a primului dosar, pe larg și în mod repetat descrisă anterior.

În consecință, având o dată unică de sesizare a instanței la 14.09.2011, îndeplinirea unei proceduri de conciliere la 04.12.2012 nu poate fi considerată decât a fi fost efectuată ulterior sesizării instanței. Consecința este aceea a nerespectării art. 720

1

și 109 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru toate aceste argumente, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a Civilă, prin decizia civilă nr. 1261/2015 din 29.09.2015 a respins ca neîntemeiat apelul declarat de către apelanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile 160/1.04.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosar x/2012

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei recurată și a sentinței de fond și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății la instanța de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a Civilă prin decizia nr. 612 din 24 martie 2016 a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1261/2015 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a Civilă, a modificat decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 160/2015/CIV din 01 aprilie 2015 a Tribunalului Iași, a anulat sentința atacată și a trimis cauza la această instanță pentru soluționare pe fond.

Prin sentința civilă nr. 436/2017/CIV/12 aprilie 2017 Tribunalul Iași a respins ca prescrisă acțiunea în anulare pe motivele legate de încălcarea

art. 153

22

din Legea nr. 31/1990 și ca nefondată pe celelalte motive de nulitate.

A reținut prima instanță că

art. 153

22

din Legea nr. 31/1990 are în vedere lipsa totală a consimțământului exprimat prin adunarea generală a acționarilor.

Textul enunțat se referă la o încălcare a regulilor capacității de exercițiu. Ceea ce se sancționează este faptul că organul de conducere al societății - administratorul - a acționat cu depășirea limitelor mandatului încredințat de adunarea generală.

Lipsa aprobării adunării generale a acționarilor la înstrăinarea unui activ care depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic conduce la nulitatea relativă întrucât chiar dacă normele legale sunt imperative, interesul ocrotit (criteriu de distincție între nulitatea absolută si aceea relativă) fiind cel particular, al acționarilor sau al fiecărei societăți în parte, nicidecum un interes obștesc, general. Se admite că nulitatea va putea fi acoperită prin votul adunării generale, luat în baza unui raport special al cenzorilor (care vor explica rațiunile pentru care aprobarea nu a fost cerută în prealabil); or, confirmare nulității absolute, în lipsa unei dispoziții speciale (precum art. 1176 alin. (3) C. civ.) este imposibilă din cauza interesului general ocrotit.

În plus, prin Legea societăților comerciale există o consacrare și în domeniul dreptului comercial a teoriei mandatului aparent, caz în care - deși lipsește voința mandantului de a fi reprezentat (mandatarul a depășit împuternicirea sau mandatul a încetat ori aceasta nici nu a existat în realitate) - terții contractează cu credința scuzabilă și legitimă (deci fără vreo culpă, dar nu neapărat eroare comună) că mandatarul aparent are puteri de reprezentare - "Credința legitimă valorează titlu", iar buna-credință a terțului se prezumă potrivit regulilor generale (art. 1890 alin. (2) C. civ.).

Din interpretarea 153

22

din Legea nr. 31/1990 rezultă că nulitatea actului poate interveni doar dacă societatea va face dovadă că terțul știa faptul că valoarea actului depășește jumătate din valoarea activelor contabile ale societății, deoarece acestea sunt mai greu de cunoscut, dacă nu imposibil de către terți, decât valoarea capitalului social.

Fiind vorba despre o nulitate relativă aceasta este prescriptibilă, aceasta urmând a curge de la data încheierii contractului .

În ce privește motivul referitor la neîndeplinirea obligațiilor contractule către pârâtă, respectiv că în afara de aportul în bani a sumei de 3.500.000 euro, ar mai fi trebuit îndeplinită și obligația de a activa în vederea prospectării pieței imobiliare, prima instanță a reținut că nici acesta nu poate fi primit, deoarece acest motiv nu se poate circumscrie cauzelor care pot atrage nulitatea absolută a contractului, ci ar putea constitui cel mult un motiv de rezoluțiune a contractului.

Acțiunea în rezoluțiune este supusă de asemenea termenului de prescripție de 3 ani care curge însă de la data de încetării contractului, respectiv 04 aprilie 2010, acțiunea fiind introdusă în termen, neoperând excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În ceea ce privește motivele de nulitate referitoare la clauza leonină instanța a reținut că asocierea în participațiune este un contract prin care un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai multor persoane sau societăți o participație în beneficiile și pierderile uneia sau mai multor operațiuni sau chiar asupra întregului său comerț. Asocierea în participațiune a fost analizată în literatura de specialitate ca un contract special prin care două sau mai multe persoane fizice și/sau juridice române și/sau străine convin să creeze o colaborare prin contribuirea cu anumite bunuri, bani, servicii, în vederea exercitării în comun a unor activități, cu scopul de a împărți profitul obținut.

Dispoziții art. 1513 C. civ. sunt de ordine publică, sancțiunea fiind nulitatea absolută, sub acest aspect dreptul material la acțiune fiind imprescriptibil.

Pe fondul acestui motiv a reținut prima instanță că în contractul de asociere în participațiune încheiat între părți, nici o dispoziție legală nu impune împărțirea beneficiilor în mod egal sau participarea la pierderi în mod egal, pentru că s-ar contraveni principiului libertății de voință a părților și s-ar nesocoti caracterul dispozitiv al normelor din Codul comercial care reglementează această formă contractuală de asociere.

Clauza leonină, în înțelesul art. 251 și art. 252 din Codul comercial coroborat cu art. 1513 din C. civ. din 1864, privește numai nulitatea prevederilor stipulate la încheierea contractului, cu privire la atribuirea întregului câștig către un singur asociat sau de exceptare a unuia sau mai mulți asociați de la pierderea realizată de societate si rezultate din săvârșirea operațiunii comerciale propuse si nu își găsește aplicabilitatea cu privire la alte obligații asumate între asociați.

În cauza dedusă judecații, referitor la răspunderea contractuală după încetarea acestuia de drept, s-a stabilit, prin acordul părților, în sarcina reclamantei, garantarea restituirii aportului și a unei dezdăunări, în calitate de debitor, strict pentru cazul de neîndeplinire a obiectului contractului până la terminarea perioadei pentru care a fost încheiat, prin coroborare cu nerestituirea aportului în natură (art. 4.2 din contract).

Asociatul S.C. B. S.R.L. a adus o miză socială, un aport la constituirea asocierii. Din clauzele contractului rezultă, fără echivoc, lipsa vreunei prevederi potrivit cu care asociatului S.C. B. S.R.L. Iași să i se atribuie totalitatea câștigului. De asemenea, nu există nici o prevedere contractuală, prin care același asociat să fi fost exceptat de la pierderea ce ar fi rezultat din săvârșirea obiectului contractului de asociere in participațiune.

Dovada în acest sens este conținutul obiectului contractului (art. 2) coroborat cu cele prevăzute la art. 4.1, art. 4.2 și art. 6 din contract, denumit - Repartizarea beneficiilor - dispoziții prin care părțile, exprimându-și liber voința și asistați de profesioniști, indică in mod expres repartizarea eventualelor beneficii și pe cale de consecință a eventualelor pierderi, numai după îndeplinirea obiectului contractului.

Susținerile din cererea de chemare în judecată a faptului că pentru pârâta S.C. C. S.A. Iași, precum și pentru reclamanta S.C. A. S.A. "scopul asocierii nu produce niciun beneficiu", iar drepturile acestora "nu își au originea în contractul de asociere", nu au putut fi primite, întrucât din prevederile contractului rezultă că nu au fost exceptate de la beneficii reclamanta S.C. A. S.A. și nici pârâta S.C. C. S.A. și nici nu au fost exceptate niciuna din părți de la pierderile rezultate din săvârșirea operațiunii propuse.

În ce privește existența unui dol săvârșit la semnarea contractului de către asociatul S.C. B. S.R.L., care nu ar fi depus minimul de diligență pentru aducerea în totalitate a aportului la care s-a angajat și care a urmărit obținerea de foloase materiale injuste indiferent dacă se realiza sau nu contractul, instanța l-a respins ca nefondat, deoarece dolul - viciu de consimțământ, constând în inducerea în eroare a unei persoane prin întrebuințarea de mijloace viclene, în scopul de a o determina astfel să încheie un act juridic, constituie o cauză de nulitate relativă a actului juridic .

Or, fiind o cauză de nulitate relativă este supus termenului de prescripție care se calculează de la data încheierii contractului, excepția prescripției pentru acest motiv operând în cauză, dispensând instanța de a mai analiza temeinicia acestui motiv.

A mai reținut prima instanță că prin concluziile orale ale apărătorului reclamantei s-a reclamat o altă calificare juridică a contractului încheiat între părți, recalificare după părerea căreia, ar atrage alte consecințe juridice, altele decât cele ce au delimitat cadrul primei investiri a instanței de judecată, însă acestea nu au putut fi primite, deoarece nu sunt admisibile în acest stadiu procedural. reprezentând susțineți făcute cu depășirea termenului procedural impus în acest sens (art. 132 si art. 134 din C. proc. civ. 1865).

Prin concluziile orale s-a susținut, fără vreo precizare făcută în scris, împrejurarea potrivit cu care contractul ar fi fost unul de creditare, simulat prin contractul de asociere în participațiune.

Totodată, nu se poate trece cu vederea peste faptul că, în cazul invocării caracterului simulat al unui act juridic, la îndemâna părții, legea stabilește un alt demers juridic.

În cauza dedusă judecății, contractul a fost unul de asociere în participațiune, intenția părților exprimată prin semnarea clauzelor contractuale, coroborându-se cu atitudinea acestora de a acționa, în vederea realizării obiectului asocierii în participațiune, pe perioada derulării contractului. Instanța a reținut că din probele administrate în cauză rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că părțile au înțeles să efectueze demersuri în conformitate cu prevederile și obligațiile stabilite prin asocierea în participațiune, pe toată perioada derulării acesteia. De asemenea, nu s-a făcut dovada că părțile au intenționat în realitate să încheie un contract de creditare nefiind îndeplinite și dovedite condițiile unei simulații (nu există act secret prin care părțile să fi convenit că în realitate între ele s-a încheiat un astfel de contract).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A. prin care a solicitat modificarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul admiterea cererii de chemare în judecată și constatării nulității absolute a contractului de asociere în participațiune nr. 888 din data de 03.04.2008 autentificat sub nr. x/03.04.2008 la BNP D. și a actelor adiționale la acest contract, precum și repunerea părților în situația anterioară, cu consecința restituirii sumei de 3.500.000 Euro paratului S.C. B. S.R.L.

Analizând în acest context conținutul sentinței nr. 436/12.04.2017 se observă că Tribunalul Iași a pronunțat o hotărâre judecătorească care nu cuprinde motivele pe care se sprijină, lipsită de temei legal și data cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deși necesitatea unei analize punctuale a fiecărui capăt de cerere si expunerea considerentelor care au format convingerea instanței precum si cele de înlăturare a argumentelor prezentate de părți, constituie un imperativ si o garanție a calității actului de justiție.

În speță se remarcă inexistența raționamentului logico-juridic propriu al magistratului în condițiile în care în cuprinsul considerentelor sentinței apelate sunt copiate integral, ad literam (inclusiv greșelile gramaticale) concluziile paratei B.

Superficialitatea manifestată de instanța de fond se reflectă în pronunțarea unei hotărâri care nu respectă nici garanțiile prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici jurisprudența CEDO care a sancționat în precedent instanțele de drept comun din Romania pentru nerespectarea obligației de a examina efectiv, real și consistent, mijloacele, argumentele și probatoriile pârtilor, pentru a le aprecia în determinarea situației de fapt și de drept incidența într-o cauză. În acest sens, apelanții au și făcut trimitere la hotărârile CEDO pronunțate în cauza Albina c. României si Gheorghe c. României, solicitând expres Tribunalului Iași asumarea și aplicarea corectă a acestor obligații prin raportare la soluția instanței de fond.

Complementar practicii instanței europeane, invocă și jurisprudența instanței supreme interne care a statuat, în deciziile nr. 2922/2000 și nr. 2079 a secției de contencios administrativ, faptul că judecătorii fondului sunt datori să arate motivele de fapt și de drept care au format convingerea lor, să enunțe cele constatate și motivele pentru care au fost înlăturate apărările părților, nerespectarea acestora ducând la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Or, maniera în care a fost administrat actul de justiție în prezenta cauză de către magistratul fondului, reprezintă nu doar un motiv de nulitate a hotărârii pronunțate, ci și o abatere disciplinară, astfel cum aceasta este reglementată prin dispozițiile art. 99 lit. t) coroborat cu art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Solicită instanței de control judiciar să observe că textul hotărârii, începând cu pagina 8 după mențiunea, "Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele aspecte", cu excepția clauzelor preluate din contractul nr. x/2008, este integral copiat din concluziile depuse la dosarul cauzei de B., atât varianta semnată de avocat, cât și cea semnată de administratorul societății, după un tipar și o corespondență ce urmează a fi prezentată în fața instanței de apel pe parcursul cercetării judecătorești.

Existența unor vădite elemente de nelegalitate, precum și de imparțialitate a magistratului fondului se conturează și pe faptul că acesta, amânând pronunțarea în mod succesiv, ar fi reușit să își structureze vastitatea noțiunilor, principiilor și normelor de drept care sunt incidente în speță, să motiveze în extenso și să redacteze hotărârea judecătorească (conform mențiunii de la pag. 19 a hotărârii, sentința a fost tehnoredactată la data de 12.04.2017).

Având în vedere statisticile instanței de fond în raport de termenul mediu de redactare a unei hotărâri judecătorești și chiar performanțele aceluiași magistrat, consideră că în prezenta cauză Tribunalul Iași a girat un simulacru de proces, judecătorul urmărind dezînvestirea de judecată a cauzei.

Aceste susțineri se fundamentează și pe faptul că prin preluarea în întregime a concluziilor scrise ale părții adverse, în considerentele hotărârii se regăsesc dezbătute chestiuni străine de obiectul cauzei referitoare la dosarul de insolvență a S.C C. S.A, care nu rezultă din nici una din probele administrate, dar si elemente de fapt specifice momentului semnării contractului nr. x/2008 (referirea la prezenta avocatului apelantei la BNP care a autentificat actul) care, de asemenea, nu au fost sub nici o formă probate.

Pe fondul certei inexistente a raționamentului logico-juridic care a format convingerea judecătorului fondului, solicită curții de apel să efectueze o judecată efectiv, reală, a tuturor acestor aspecte.

În conformitate cu prevederile

art. 153

22

din Legea nr. 31/1990 consiliul de administrație, respectiv directoratul, va putea să încheie acte juridice în contul și numele societății, prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale a acționarilor, dată în condițiile art. 115.

Sancțiunea aplicabilă actelor încheiate cu desconsiderarea dispoziției imperative a Legii nr. 31/1990 este nulitatea absolută, întrucât dacă actele sunt încheiate cu depășirea limitelor legale ale împuternicii reprezentanților societății, obligațiile ce rezultă nu sunt opozabile societății, pentru ca orice creditor trebuie să cunoască limitele legale ale puterilor administratorilor.

Mai mult decât atât, dispozițiile art. 55 alin. t din Legea nr. 31/1990 arată că în raporturile cu terții societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de activitate a societății, în afară de cazul în care ea dovedește ca terții cunoșteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depășirea acestuia, ori când actele astfel încheiate depășesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective. Din analiza normei enunțate se desprinde regula asumării de către societate a actelor încheiate de organele de conducere în cazul în care acestea depășesc obiectul său de activitate. Legea reglementează doua excepții de la aceasta regulă, relevante în speță fiind ambele cazuri, atât situația în care actele astfel încheiate depășesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective, cât si situația în care terții cunoșteau depășirea mandatului conferit organelor de conducere ai S.C. C. S.A.

Atunci când membrii consiliului de administrație sau ai directoratului, după caz, directorii societății pe acțiuni, încheie acte juridice de dispoziție cu privire la activul societății, acestea se consideră valabil încheiate numai în situația în care regăsesc în interiorul mandatatului conferit acestor organe prin lege, actul constitutiv sau hotărârile organelor statutare, conform dispozițiilor art. 701 din Legea 31/1990.

Contrar, opiniei pârâtei, în situația în care nu există mandatul clar exprimat, actele juridice astfel încheiate sunt nule absolut întrucât norma de reglementare vizează un interes general și nu unul particular, care ar atrage doar o nulitate relativă.

Mai mult decât atât, analiza consimțământului trebuie realizată într-un cadru mai larg inclusiv din perspectiva voinței reale a părților contractante la momentul semnării actului.

Or, astfel cum însăși pârâta S.C. B. S.R.L. recunoaște prin înscrisurile prezentate instanței, partea a semnat contractul nr. x/2008 având la dispoziție hotărârea din data de 4.09.2007 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. C. S.A. din conținutul căreia rezulta în mod clar întinderea mandatului acordat Consiliului de Administrație, sens în care organul de conducere al C. nu a avut mandat pentru încheierea unui contract de asocierea si asumarea de către societate a unor obligații de plata suplimentare cuprinse între 500.000 Euro și 3.338.500 euro sau pentru împuternicirea unei alte persoane in acest sens.

În ceea ce privește incidența cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 1513 C. civ. 1864, din interpretarea art. 254 Codul comercial în vigoare la data semnării actului, reiese că de esența asocierii în participațiune este aducerea unor aporturi pentru constituirea unui rond destinat desfășurării operațiunilor comerciale propuse și asumarea unor pierderi, adică constituirea unei mize sociale.

În temeiul contractului de asociere invocat în speță, asociatul S.C. B. S.R.L, s-a obligat să aducă ca aport suma de 3.500.000 euro în numerar si prestația unor servicii de prospectare a pieții mobiliare si de găsire a ofertei celei mai avantajoase pornind de la un preț minim de 250 Euro/mp ca aport în natură.

În conformitate cu dispozițiile legale de resort nici unul dintre asociați nu poate fi scutit de obligația de a aduce un aport. În cazul raportului juridic care s-ar naștere prin semnarea contractului de asociere în participațiune, aportul asumat de către asociatul S.C. B. S.R.L. care constă în prestații în muncă nu poate fi confundat cu munca desfășurată de asociați în cadrul administrării asocierii. Serviciile asumate de S.C. B. S.R.L. reprezintă acte si fapte care depășesc activității comune obișnuite și care sunt de natură să aducă foloase asocierii.

Prin urmare, având în vedere caracterul intuitu personae al contractului de asociere, faptul că acest contract de încheie în considerarea persoanelor care sunt părți, consecința neconstituirii aportului asociatului care a fost cooptat în considerația calităților sale și nedefinirea corelativă a pierderilor, o reprezintă nulitatea contractului de asociere.

De asemenea, de esența contractului de asociere este și obligația de determinare clară a modalității de participare la beneficii si pierderi. Dispozițiile art. 1513 C. civ. declară nul contractul prin care totalitatea foloaselor s-ar atribui unui singur asociat sau prin care s-ar stipula ca unul sau mai mulți asociați să fie scutiți de a participa la pierderi. În aceeași ordine de idei, invocă și opinia unanima a doctrinei, în sensul că în situația contractelor de asociere guvernate și de dispozițiile Codului comercial se consideră a fi ilicită orice clauză care "încalcă principiile egalitare ce trebuie s stea la baza contractului", atrăgând nulitatea lui absolută.

Analizând contractul de asociere în participațiune singurul asociat care participa la beneficiile realizate prin executarea contractului este S.C. B. S.R.L. iar pe de altă parte, același asociat este singurul care nu participă la acoperirea pierderilor rezultate din asociere.

Clauzele contractuale cuprinse în art. 6 Repartizarea beneficiilor nu reglementează participarea la beneficii a celorlalți doi asociați. Drepturile apelantei și ale asociatului S.C. C. S.A. nu își au originea în contractul de asociere. În ceea ce îl privește pe asociatul S.C. C. S.A., încasarea prețului vânzării bunului propriu este o consecința directă a dispozițiilor art. 1294 C. civ.

Totodată pentru a se realiza această operațiune juridică, vânzarea bunului asociatului S.C. C. S.A., era obligatorie degrevarea de sarcinile instituite de apelantă, în consecință, realizarea tranzacției având ca obiect vânzarea, respectiv cumpărarea imobilului proprietate a asociatului S.C. C. S.A., presupunea concursul asociatului S.C. A. S.A., sumele încasate de acesta neconstituind beneficii în înțelesul legii, ci realizarea unor drepturi consfințite a priori încheierii contractului de asociere.

Termenul de beneficiu prezintă următoarele accepțiuni cu valență juridică: 1. câștig, profit sau folos pe care-1 are cineva urmare a unui raport juridic, 2. profit financiar al unei întreprinderi, reprezentând veniturile realizate și cheltuielile ocazionate de acestea.

Transpunând noțiunea de beneficiu în contextul contractului de asociere în participațiune, se constată că în privința asociaților S.C. C. S.A. și S.C. A. S.A. scopul asocierii nu produce nici un beneficiu.

Dimpotrivă, semnarea contractului de asociere în participațiune conduce la stabilirea ab initio a pierderilor la care numai cei doi asociați, C. S.A. si S.C. A. S.A., se obligă a le suporta.

Având în vedere aceste considerente de natură juridică asocierea în participațiune este grevată de o clauză leonină care în temeiul legii conduce la nulitatea absolută a actului. Litigiul trebuie raportat și la prevederile art. 970 din C. civ. potrivit căruia contractele trebuie executate cu bună credință.

Analizând structura, conținutul și efectele contractului pretins de asociere în participațiune din care rezultă fără echivoc și scopul ilicit urmărit de asociatul S.C. B. S.R.L. care și-a asigurat câștigul unilateral, duce la concluzia că participarea exclusivă la beneficii, în concurs cu lipsa asumării proporționale a oricărui risc, a reprezentat factorul determinant al încheierii convenției, care în realitate reprezintă o veritabilă operațiune de împrumut și care atrage nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune în ansamblul său.

În susținerea punctului de vedere referitor la natura juridică reală a înțelegerii dintre părți invocă un alt înscris prezentat de pârâtul S.C. B. S.R.L., respectiv pretinsa scrisoare de intenție "a reprezentantului S.C. C. S.A., document are reflectă pe de o parte esența împrumutului, iar pe de altă parte discuția referitoare la o cesiune de creanță.

În altă ordine de idei, pentru a antama și ultima direcție de analiză a actului juridic dedus judecații, în măsură verificării contractului pornind de la titulatura acordată de părti, se observă și nerespectarea de către pârâtul S.C. B. S.R.L. a obligației de a activa în vederea prospectării pieții imobiliare și găsirii ofertei celei mai avantajoase începând de la un preț de 250 Euro/mp.

Indiferent dacă se interpretează această prevedere contractuală ca reprezentând parte a aportului cu care asociatul s-a obligat să sprijine asocierea sa, în sensul unei obligații de rezultat în cadrul căreia debitorul S.C. B. S.R.L. și-a asumat obligația ca prin acțiunile sale să activeze în sensul prospectării pieții imobiliare și a găsirii ofertei celei mai avantajoase pentru vânzarea bunului imobil, caracterul dominant al acestei împrejurări în determinarea convingerii apelantei în sensul încheierii contractului de asociere în participațiune este evident și facil de înțeles.

Prin încheierea nr. 1553/12.10.2017 Înalta Curte de Casație și Justiție a strămutat cauza spre soluționare Curții de Apel Bacău, arătând că actele procedurale întocmite în cauză vor fi păstrate.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut că apelul este neîntemeiat.

Ca situație de fapt dedusă judecății, instanța de apel reține că la data de 03.04.2008 între părțile din prezentul litigiu s-a încheiat în fața notarului public un contract intitulat de "contract asociere în participațiune". Prin acest contract intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. se obliga să aducă un aport în numerar de 3.500.000 euro, sumă necesară celorlalte două părți, respectiv reclamanta-apelantă S.C. A. S.A. și pârâta-intimată S.C. C. S.A., pentru stingerea obligațiilor anterioare derivate din încheierea anterioară a unui antecontract de vânzare cumpărare-antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007 și actul adițional nr. x/2007, încheiate de S.C. C. S.A. și reclamanta S.C. A. S.A. cu G. Printre obligațiile ce derivau din acest antecontract se numărau obligația de restituire a sumei încasate cu titlul de avans preț (suma de 1.550.000 euro) și restituirea daunelor interese pentru rezoluțiunea unilaterală, în sumă de 890.000 euro.

Fără plata celor două sume degrevarea suprafeței de teren în vederea vânzării la un preț mai mare decât cel prevăzut în antecontract, nu era posibilă.

Pârâtul-asociat în participațiune S.C. B. S.R.L. a virat aportul în sumă de 3.500.000 euro direct în contul asociatei - reclamante S.C. A. S.A., deși terenul aparținea pârâtei - asociate S.C. C. S.A., din explicațiile părților rezultând că S.C. A. S.A. urma să se ocupe de rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare.

De asemenea, părțile asociate se obligau să facă prospecțiuni pentru vânzarea terenului la un preț minim de 250 euro/mp, aproximativ de 10 ori mai mare decât prevăzut în antecontract.

Contractul de asociere în participațiune avea și un termen, iar în caz de neîndeplinire a obiectului în termen, respectiv vânzarea terenului la un preț minim de 250 euro/mp era prevăzut ca pârâtul S.C. B. S.R.L. să beneficieze în plus, alături de restituirea aportului, de suma de 1.500.000 euro, plus cedarea în favoarea sa a garanțiilor reale imobiliare asupra suprafeței de teren.

Pe fondul intrării în insolvență a asociatului S.C. C. S.A., pârâtul S.C. B. S.R.L. a formulat declarație de creanță, fiind înscris de judecătorul sindic în mod definitiv cu suma adusă ca aport (echivalentă a sumei de 3.500.000 de euro) și cu suma de 1.500.000 cu titlul provizoriu.

În acest context reclamanta S.C. A. S.A. a formulat prezenta cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a asocierii din data de 03.04.2008.

1) Cu privire la încălcarea instanței de fond a unor reguli care ar atrage cercetarea și/sau sancțiunea disciplinară și/ori penală a magistratului care a soluționat în prim fond cauza, instanța de apel reține că, nu este competentă să se pronunțe asupra acestor aspecte, iar pe de altă parte că numai rămânerea definitivă a unei condamnări sau sancționări disciplinare poate avea ca efect revizuirea hotărârii, dar nu de către instanța de control judiciar. Prin urmare, susținerile privind copierea motivelor din întâmpinare în considerentele hotărârii sau pretinsa neglijență manifestată de judecătorul fondului nu pot constitui motive de admitere a apelului, care să poată fi cenzurate de către instanța de apel.

În ce privește incidența prevederilor art. 261 C. proc. civ., instanța de apel constată că, judecătorul fondului a cercetat fiecare din motivele de apel invocate, sub toate aspectele, de la sancțiunea aplicabilă la prescripția deosebită în funcție de natura sancțiunii și până la fondul fiecărui motiv de nulitate invocat. Instanța de apel reține că, obligația judecătorului de calificare/recalificare există numai în privința cererii/căii de atac greșit denumite de parte, în conformitate cu prevederile art. 84 C. proc. civ. (1865), însă această obligație nu poate fi interpretată în sensul că instanța poate fi obligată să invoce din oficiu și în favoarea cererii introductive motive care atrag nulitatea absolută a actului juridic avut în vedere în cererea introductivă, o asemenea obligație procedurală fiind instituită abia prin art. 1.237 alin. (3) C. civ., care a intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011, după data pornirii prezentului litigiu - data de 14.09.2011. Conform art. 25 din noul C. proc. civ., procesele se judecă după legea în vigoare la data când au fost începute.

În fine, instanța reține totuși că, acțiunea sau capătul de cerere prin care se cere constatarea simulației nu se confundă și nu se poate confunda cu acțiunea în anulare/constatarea nulității absolute, astfel că instanța nu este obligată să se investească niciodată cu o astfel de acțiune, pe motivul că ar putea sau ar fi obligată să invoce nulitatea absolută a unui act juridic ce face obiectul judecății, fiindcă actul simulat nu semnifică automat și faptul că acesta este nul. În speță, apelanta pretinde că instanța de fond trebuia să invoce din oficiu simulația sau să se pronunțe pe aceasta din cauză că apărările pârâtului B. S.R.L. indicau un contract de creditare, însă instanța de judecată nu se poate învesti și nu se poate pronunța din oficiu asupra unei cereri decât în cazurile expres prevăzute de lege (ex: încredințarea copiilor minori în procesul de divorț în care părinții omit să o solicite), neexistând obligația pronunțării atâta timp cât nici reclamanta, prin cererea introductivă sau completată/modificată în condițiile legii și nici pârâtul, prin cerere reconvențională, nu solicitaseră instanței să se pronunțe asupra caracterului simulat al contractului de asociere în participațiune.

Instanța reține deci că judecătorul fondului nu a încălcat obligația de a recalifica juridic contractul dedus judecății, în realitate reclamanta fiind cea în culpă procesuală, deoarece nu l-a invocat în condițiile legii și nu a învestit (valabil) instanța cu acest capăt de cerere.

2) În ce privește motivul de apel legat de nulitatea absolută pentru încălcarea mandatului acționarilor S.C. C. S.A., instanța de apel constată că acesta este în primul rând inadmisibil, fiind invocat pentru prima oară în apel, reprezentând deci o cerere/apărare nouă, care nu poate fi pentru prima dată pusă în discuția părților și analizată în această fază procesuală, dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. fiind foarte clare în acest sens. Pe fondul acestui motiv se constată că eventuala încălcare a mandatului acționarilor S.C. C. S.A. la încheierea contractului de asociere în participațiune de către reprezentantul acesteia nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută, întrucât ceea ce ocrotește

art. 153

22

din Legea nr. 31/1990 este interesul particular al acționarilor, natura interesului atrăgând doar nulitatea relativă; putând fi ratificat cu efect retroactiv de cei direct interesați (acționarii), încălcarea limitelor mandatului este sancționată cu nulitatea relativă a actului încălcat, nu cu nulitatea absolută; cum nulitatea relativă, spre deosebire de cea absolută, poate fi invocată în proces numai de partea direct interesată și care putea fi și singura vătămată de depășirea limitelor mandatului, rezultă că apelanta - reclamantă S.C. A. S.A. nu se poate prevala de această încălcare a mandatului dat de acționarii S.C. C. S.A.

Instanța de apel reține că sancțiunea nulității relative a contractului nu ar putea fi admisă nici dacă ar fi fost invocată de S.C. C. S.A., întrucât din conținutul contractului se poate observa și constata cu ușurință că suma de 5.000.000 euro (3.500.000 + 1.500.000 euro) cu care această pârâtă s-a obligat în caz de neîndeplinire a asocierii nu reprezenta jumătate din activul de care pârâtul B. S.R.L. putea avea cunoștință la data încheierii contractului, din moment ce terenul în discuție era singur evaluat la cel puțin 250 euro/mp, ceea ce făcea ca valoarea estimată a acestuia să fie de cel puțin 33.385.000 de euro (133.542 mp x 250 euro mp), astfel că mandatul expres al acționarilor nu era necesar nici dacă contractul de asociere în participațiune ar fi interpretat forțat ca fiind un act de dispoziție și obligația de restituire nu ar mai fi privită ca fiind corelativă sumei primite și de care s-a folosit S.C. C. S.A. pentru stingerea obligațiilor rezultate din rezoluțiunea antecontractului de vânzare cumpărare.

Nu există așadar o încălcare a prevederilor

art. 153

22

din Legea nr. 31/1990 pentru mandatul reprezentantului S.C. C. S.A., iar această încălcare nici nu poate fi invocată de reclamanta-apelantă ca motiv de nulitate a contractului de asociere în participațiune, fiindcă nulitatea pentru depășirea mandatului acționarilor este doar una relativă, care putea fi invocată, în condițiile legii, numai de partea direct vătămată de/prin încheierea actului.

Dacă se are în vedere motivul de nulitate reprezentat de încălcarea mandatului dat reprezentantului apelantei-reclamante S.C. A. S.A., aceasta este una relativă, însă în speță nu există probată nicio vătămare a reclamantei care să derive din încheierea contractului de asociere în participațiune, întrucât nu aceasta s-a obligat la restituirea aportului de 3.500.000 euro și la suma de 1.500.000 în caz de neîndeplinire a obiectului contractului; dimpotrivă, aceasta doar a beneficiat de suma aportată, prin aceea că a putut rezoluționa antecontractul de vânzare-cumpărare și a degrevat de ipotecă imobile asupra cărora avea propriile garanții imobiliare.

Neexistând nicio vătămare, nu poate exista nici nulitatea asocierii pentru depășirea limitelor mandatului dat reprezentantului apelantei - reclamante S.C. A. S.A. pentru încheierea contractului de asociere în participațiune, întrucât una din condițiile sancțiunii nulității este existența unei vătămări care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.

3) Referitor la existența unei clauze leonine și la nulitatea absolută a contractului de asociere în participațiune pentru acest motiv, instanța de apel reține în primul rând că pârâtul S.C B. S.R.L. este și singurul asociat care și-a îndeplinit obligația imediată care rezulta din contract, anume vărsarea aportului în sumă de 3.500.000 în contul asociatei - apelante. Această sumă a fost folosită pentru rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare ce greva terenul de 133.542 m

2

, astfel că, contrar celor susținute de apelanta-reclamantă, asociații S.C. A. S.A. și S.C. C. S.A. au obținut un beneficiu imediat din aportul adus de pârâtul-asociat S.C B. S.R.L., iar toți trei asociații aveau, după rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, șansa de a obține o sumă de cel puțin 10 ori mai mare decât suma care ar fi fost obținută dacă se perfecta acest antecontract. Rezultă că imediat după semnarea contractului numai cei doi asociați S.C. A. S.A. și S.C. C. S.A. au obținut un beneficiu concret, în sensul în care și-au degrevat terenul și au plătit prețul rezoluțiunii antecontractului (prețul răzgândirii), pe când pentru pârâtul S.C B. S.R.L. nu a existat un beneficiu imediat, ci numai unul îndepărtat în timp și care era condiționat de vânzarea terenului. Era normal ca în aceste condiții asociatul care a aportat suma de bani și și-a afectat în acest sens propriul patrimoniu cu suma de 3.500.000 euro să-și ia măsuri de garantare a recuperării sumei aportate în situația în care contractul de asociere nu s-ar fi îndeplinit în termenul prevăzut de părți, condiții în care suma de 1.500.000 de euro nu poate avea altă natură juridică decât a unui minim beneficiu, stabilit convențional și cu titlu de despăgubire echivalentă, la care era îndreptățit pârâtul S.C B. S.R.L. în ipoteza în care obiectul contractului nu s-ar fi îndeplinit în termenul stabilit de părți. Faptul că în prezent terenul se poate vinde cu un preț mult mai mare decât cel prevăzut în antecontractul rezoluționat face ca suma de 1.500.000 să aibă natura juridică a unui minim câștig (beneficiu) la care sperase asociatul-pârât S.C B. S.R.L. și care era prevăzut în art. 6 din contract, câștig care a reprezentat scopul încheierii contractului (justa cauză) a aportării sumei de 3.500.000 euro.

Instanța reține de asemenea că în lipsa capătului de cerere în simulație și în lipsa unui înscris ascuns, care să facă dovada că în realitate părțile au urmărit încheierea unui contract de creditare, instanța de prim fond și de apel nu poate analiza și nu se poate pronunța pe existența unei clauze penale, prohibită în mod absolut în contractele de împrumut. Dimpotrivă, din toate elementele contractului încheiat între părți rezultă că asocierea a avut un scop licit și că aportul vărsat de S.C B. S.R.L. a avut un beneficiu imediat pentru ceilalți doi asociați, pentru că aceștia nu putea vinde la un preț mai mare de 10 ori decât cel prevăzut în antecontract dacă din aportul vărsat de asociatul S.C B. S.R.L. nu s-ar fi plătit prețul rezoluțiunii unilaterale a antecontractului de vânzare-cumpărare a terenului (prețul răzgândirii). De asemenea rezultă că pentru toate părțile erau prevăzute beneficii în ipoteza în care obiectul contractului de asociere era îndeplinit, beneficii rezultate din vânzarea la un preț mult mai mare decât cel prevăzut anterior în antecontractul rezoluționat. Pe de altă parte instanța de apel nu poate reține că în ipoteza pierderii numai pârâtul-asociat S.C B. S.R.L. ar fi scutit de suportarea pierderilor, întrucât neîndeplinirea obiectului contractului de asociere, în termenul prevăzut de părți, nu înseamnă că terenul a fost valorificat în pierdere, neexistând deci nicio pierdere, nici teoretică și prevăzută ca atare în clauzele contractuale și nici una faptică. În acest sens nu s-a făcut dovada că terenul s-a valorificat la un preț din care, dacă ar fi scăzută suma de 5.000.000 euro (1.500.000 beneficiu minim prevăzut în favoarea asociatului S.C B. S.R.L.+ 3.500.000 aport vărsat), ar rezulta că asociații S.C. A. S.A. și S.C. C. S.A. au fi obținut mai puțin decât obțineau în ipoteza în care alegeau să perfecteze antecontractul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 2007 cu numitul G.

Neexistând noțiunea de pierdere prevăzută în contract, unit cu faptul că nu s-a dovedit că asocierea a generat pierderi prin raportare la obiectul său, nu se poate vorbi de existența unei clauze leonine în favoarea pârâtului S.C B. S.R.L și nu poate fi anulat contractul de asociere în participațiune pentru acest motiv.

4) În legătură cu motivul de apel prin care apelanta susține că pârâtul nu și-a îndeplinit și obligațiile suplimentare obligației de vărsare a sumei de 3.500.000 euro cu titlu de aport, instanța reține în primul rând că acesta nu poate constitui un motiv de nulitate, ci unul de rezoluțiune a contractului de asociere în participațiune, contractul încheiat între părți neprevăzând sancțiuni pentru neîndeplinirea obligațiilor de prospectare a pieții și nici posibilitatea rezoluțiunii convenționale. Din contră, din conținutul art. 4.2 din contract rezultă că aceste obligații erau unele de diligență, nu unele de rezultat, deoarece contractul face referire la restituirea aportului și a câștigului minim preconizat pentru pârâtul S.C B. S.R.L prin simpla referire la momentul încetării contractului prin neîndeplinirea obiectului său, se subînțelege, în termenul maxim prevăzut de părți și care rezultă din conținutul art. 3 - respectiv data de 04.04.2010, necondiționate de cercetarea privind îndeplinirea obligațiilor pârâtului S.C B. S.R.L., ceea ce duce la concluzia încetării de drept a contractului la împlinirea termenului de 2 ani de la data încheierii sale și la despăgubiri care