ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4247/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4247/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

încheierea din data de încheierii din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel

București, secția I penală, a dispus prelungirea duratei arestării provizorii a

persoanei extrădabile P.M.I.

În

considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele:

Prin sesizarea nr. 3402/11/5/2012 din

data de 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a

fost înaintată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 8907/2/2012, cererea de

arestarea provizorie în vederea extrădării, formulată de autoritățile judiciare

americane, cu privire la persoana extrădabilă P.M.I., persoană urmărită internațional

pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19

noiembrie 2012 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite din Districtul

de Sud al Statului New York pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație de a

comite fraudă bancară, conspirație de a comite fraudă prin comunicări prin cablu

(criminalitate informatică).

S-a arătat că sunt incidente dispozițiile

art. 44 rap. la art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, art. 12 din

Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin

Legea nr. 111/2008.

Persoana extrădabilă P.M.I. nu a fost reținută,

fiind în stare de detenție preventivă în Dosarul nr. 53/DP/2012 al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., în care este cercetat

pentru fapte prevăzute de Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 39/2003.

Audiată fiind de instanță, persoana extrădabilă

P.M.I. nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea sa și a arătat că

nu este de acord să meargă în Statele Unite, nefiind vinovat de faptele care i se

impută acolo.

Prin încheierea de ședință din data de

29 noiembrie 2012, a Curții de

Apel București, secția I-a

penală, Dosar nr. 8907/2/2012,

definitivă prin decizia penală

nr. 4048 din 06 decembrie 2012, a Înaltei Curți

de

Casație și Justiție, Dosar nr. 8907/2/2012/a1,

în baza art. 40,

43, 44 alin. (1)-(5) din Legea

nr. 302/2004 modificată, art. 12 din

Tratatul de extrădare dintre

România și Statele Unite ale Americii,

ratificat prin Legea nr. 111/2008,

s-a dispus arestarea provizorie

în

vederea extrădării a numitului

P.M.I., urmărit internațional, pe o perioadă de 30 de

zile,

începând cu data de 29 noiembrie 2012, până la data de

28

decembrie 2012, inclusiv, dispunându-se emiterea mandatului de

arestarea

provizorie în vederea extrădării.

Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat

că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea cererii și arestarea

provizorie în vederea extrădării a persoanei solicitate.

Astfel, s-a observat că persoana extrădabilă

P.M.I., cetățean român, este urmărită internațional pentru punerea în executare

a mandatului de arestare emis la data de 19 noiembrie 2012 de către Tribunalul Districtual

al Statelor Unite din Districtul de Sud al Statului New York pentru săvârșirea infracțiunilor

de conspirație de a comite fraudă bancară, conspirație de a comite fraudă prin comunicări

prin cablu (criminalitate informatică).

S-a reținut că în perioada 2005-2012, numitul

P.M.I., cu domiciliu în România, a participat la diverse scheme masive de fraudare

a băncilor, a activităților comerciale al unor instituții guvernamentale și a unor

persoane juridice și fizice din Statele Unite și Europa și alte părți ale lumii

prin distribuirea de softuri malicioase pentru a obține informații confidențiale

de acces online a conturilor bancare, precum și informații personale de identificare

fără cunoștința deținătorilor de cont, informații ce erau folosite pentru a transfera

bani din conturile victimelor în conturi aflate sub controlul său.

În

primul rând, s-au constatat îndeplinite condițiile de formă,

potrivit art. 36 din Legea nr. 302/2004 și art. 8 din Tratatul de extrădare dintre

România și Statele Unite ale Americii, semnat la București, la data de 10

septembrie 2007 și ratificat prin Legea nr. 111/2008, înaintându-se o expunere a

faptelor pentru care s-a cerut arestarea provizorie în vederea extrădării, indicânduse

data și locul săvârșirii acestora, calificarea juridică și referiri la dispozițiile

legale aplicabile, acte din care a rezultat că nu există identitate între faptele

din Dosarul nr. 53/DP/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T., și cele pentru care se solicită extrădarea susnumitului,

aspect confirmat de referatul nr. 53/DP/2012 din 28 noiembrie 2012 al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., aflat la doar.

Astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite

condițiile prev. de art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, și art. 12

din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat

prin Legea nr. 111/2008, și că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată

sunt prevăzute ca infracțiuni în legea română, respectiv Legea nr. 161/2003.

Curtea a amânat cauza la data de 18

decembrie 2012, în vederea prezentării unei cereri propriu zise de extrădare de

către Statele Unite ale Americii.

Potrivit art. 43 alin. (5) din Legea

nr. 302/2004 republicată, „în cursul soluționării cererii de extrădare, instanța

verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării

provizorii, putând dispune, după caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea

acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Măsura arestării

provizorii se

înlocuiește cu măsura obligării de a nu

părăsi țara sau localitatea numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța

apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii

de extrădare".

Totodată, potrivit art. 44 (intitulat "Arestarea

provizorie în caz de urgență") alin. (5) din aceeași lege, „Dispozițiile

art. 43 se aplică în mod corespunzător.", iar în alin. (6) se prevede că: "Instanța,

din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extrădabile,

poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării dacă,

în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea

de extrădare, însoțită de documentele prevăzute la art. 36. Arestarea provizorie

încetează de drept după trecerea unui termen de 40 de zile, dacă în acest interval

de timp nu se primesc cererea de extrădare și înscrisurile necesare, cu excepția

cazului în care printr-un tratat bilateral este prevăzut un alt termen privind durata

maximă a perioadei de arestare provizorie".

În

art. 12 alin. (4) din Tratatul de extrădare dintre România

și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 se arată că: „Cu

excepția cazului în care există motive temeinice pentru menținerea în stare de arest,

persoana care a fost arestată provizoriu va fi pusă în libertate la expirarea unei

perioade de 60 de zile de la data arestării provizorii, dacă statul solicitat nu

a primit cererea oficială de extrădare și documentele în sprijinul acesteia, cerute

potrivit art. 8. În acest scop, primirea cererii oficiale de extrădare și a documentelor

în sprijinul cererii de extrădare de către ambasada statului solicitat în statul

solicitant, până la data menționată mai sus, constituie primirea de către statul

solicitat".

În

consecință, în raport de aceste dispoziții legale și având

în vedere că recursul persoanei extrădabile împotriva încheierii de arestare provizorie

a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 4048 din 06 decembrie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dosar nr. 8907/2/2012/a1, instanța apreciază

că în speță nu au intervenit de la momentul arestării provizorii, acele cazuri bine

justificate, care să determine ca măsura arestării provizorii să fie înlocuită cu

măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Criticile apărării, vizând imposibilitatea

coexistenței cu privire la aceeași persoană a două mandate de arestare, dintre care

unul de arestare provizorie în vederea extrădării și altul de arestare preventivă,

în raport de disp. art. 43 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, nu pot fi reținute

la acest moment procesual și nu pot determina punerea în libertate a persoanei extrădabile,

aceste o

susțineri vizând de fapt încheierea din

data de 29 noiembrie 2012 care însă a rămas definitivă prin respingerea recursului,

apărarea având posibilitatea invocării lor în fața instanței de recurs care a pronunțat

decizia nr. 4048 din 06 decembrie 2012, în condițiile în care se dorește stabilirea

unui alt moment al producerii efectelor mandatului de arestare provizorie emis în

prezenta cauză.

Mai mult susținerile privind obiectul celor

două cauze, dintre una cercetată de autoritățile române și cealaltă de autoritățile

americane, precum și cele privind imposibilitatea extrădării persoanei în speță,

urmează a fi valorificate la momentul discutării cererii propriu-zise de extrădare,

în situația în care această cerere va fi primită la dosar.

Așa cum s-a precizat și prin încheierea

de ședință din data de 29 noiembrie 2012, împrejurarea că numitul P.M.I. este arestat

preventiv în cauza nr. 53/DP/2012 a D.I.I.C.O.T., nu poate împiedica menținerea

arestării provizorii în vederea extrădării în prezenta cauză, întrucât situația

din Dosarul nr. 53/DP/2012 poate suferi modificări de natură a impune punerea în

libertate a inculpatului, astfel încât, prin menținerea arestării provizorii în

vederea extrădării în prezenta cauză, se preîntâmpină eventuala sustragere a numitul

P.M.I. de la soluționarea cererii de extrădare, în condițiile în care acesta se

opune extrădării.

Faptul că la Dosarul nr. 3402/II-5/2012

nu există la acest moment mandatul de arestare emis la data de 19 noiembrie 2012

de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite din Districtul de Sud al Statului

New York sau alte documente care să confirme informațiile transmise de autoritățile

americane cu privire la cercetările ce se efectuează asupra numitul P.M.I., nu constituie

de asemenea un impediment în menținerea arestării provizorii, la acest moment procesual,

având în vedere disp. art. 44 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și art. 12 alin.

(2) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat

prin Legea nr. 111/2008, aceste acte menționate ca fiind lipsă, de către apărare,

nefiind printre cele care trebuie transmise anterior cererii de extrădare, la momentul

formulării cererii de arestare provizorie, ci trebuie transmise împreună cu cererea

de extrădare, conform art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele

Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 și art. 36 din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei încheieri, în termenul

legal, recurentul persoană extrădabilă P.M.I. a declarat recurs,

criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că emiterea mandatului de

arestare provizorie este nelegală, deoarece în paralel este emis un mandat de arestare

preventivă de către autoritățile din România și că persoana extrădabilă ar trebui

cercetată în România, având în vedere faptul că deja se desfășoară o cercetare penală

de către D.I.I.C.O.T. pentru aceleași fapte pentru care s-a solicitat extrădarea

în Statele Unite ale Americii.

Examinând încheierea atacată în raport

de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din actele dosarului rezultă că prin încheierea

de ședință din data de 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I-a

penală, s-a dispus arestarea provizorie, reținându-se în fapt că în perioada 2005-2012,

recurentul persoană extrădabilă P.M.I., a participat la diverse scheme masive de

fraudare a băncilor, a activităților comerciale al unor instituții guvernamentale

și a unor persoane juridice și fizice din Statele Unite și Europa și alte părți

ale lumii prin distribuirea de softuri malicioase pentru a obține informații confidențiale

de acces online a conturilor bancare, precum și informații personale de identificare

fără cunoștința deținătorilor de cont, informații ce erau folosite pentru a transfera

bani din conturile victimelor în conturi aflate sub controlul său.

Înalta Curte constată că în cauză, în mod

corect instanța de fond a menținut starea de arestare provizorie, fiind întrunite

condițiile legale pentru menținerea acestei măsuri, criticile formulate de către

recurent cu privire la nelegalitatea mandatului de arestare provizorie, fiind nefondate.

Înalta Curte constată faptul că prevederile

art. 43 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, nu interzice emiterea unui

mandat de arestare preventivă de către autoritățile din România în paralel cu un

mandat de arestare provizorie. Nu se pune problema imposibilității coexistenței

celor două mandate ci, se poate pune eventual, doar problema momentului de la care

începe să curgă termenul de 30 de zile de arestare provizorie dar în nici un caz,

nu este de natură să atragă nulitatea celor două mandate. De asemenea, având în

vedere prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 111/2007 pentru ratificarea Tratatului

de extrădare dintre România și Statele Unite al Americii, extrădarea se poate

realiza

și în situația în care persoana

este cercetată pentru aceleași fapte pentru care se solicită extrădarea pe teritoriul

României. Ori, în condițiile în care aceasta este cercetată conform legislației

din România, acest fapt presupune derularea unor acte procedurale în conformitate

cu C. proc. pen. deci și emiterea unui mandate de arestare preventivă. Având în

vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu există incompatibilitate

între cele două mandate de arestare acestea putând să coexiste.

În

ceea ce privește critica privind imposibilitatea extrădării

în condițiile în care persoana extrădabilă este cercetată penal și în România pentru

aceleași fapte, Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 111/2007, în care se stipulează că extrădarea poate fi acordată chiar

dacă pentru aceleași fapte, persoana este cercetată și în România.

Înalta Curte constată că, față de infracțiunile

pentru care este cercetat și având în vedere prevederile art. 12 alin. (4) din Legea

nr. 111/2008, nu s-au modificat motivele temeinice avute în vedere la momentul arestării,

astfel că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării

de a nu părăsi țara sau localitatea.

De asemenea, aprecierea cu privire la regularitatea

cererii de extrădare și dacă se poate da curs unei astfel de cereri, aceasta nu

poate constitui obiectul prezentei cauze, o astfel de cerere putând fî făcută doar

în cursul judecării cererii de extrădare.

Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile

formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul

și va dispune obligarea persoanei extrădabilă P.M.I. la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de persoana extrădabilă P.M.I. împotriva încheierii din 18 decembrie 2012 a Curții

de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 8907/2/2012 (3771/2012).

Obligă recurentul persoană extrădabilă

la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de

80 RON, reprezentând onorariul parțial

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului

ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunță

în ședință publică, azi 27 decembrie 2012.