ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4247/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de încheierii din 18 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus prelungirea duratei arestării provizorii a persoanei extrădabile P.M.I.

În considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele: Prin sesizarea nr. 3402/11/5/2012 din data de 29 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a fost înaintată acestei instanțe și înregistrată sub nr. 8907/2/2012, cererea de arestarea provizorie în vederea extrădării, formulată de autoritățile judiciare americane, cu privire la persoana extrădabilă P.M.I., persoană urmărită internațional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19 noiembrie 2012 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite din Districtul de Sud al Statului New York pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație de a comite fraudă bancară, conspirație de a comite fraudă prin comunicări prin cablu (criminalitate informatică).

S-a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 44 rap. la art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008. Persoana extrădabilă P.M.I. nu a fost reținută, fiind în stare de detenție preventivă în Dosarul nr. 53/DP/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., în care este cercetat pentru fapte prevăzute de Legea nr. 161/2003 și Legea nr. 39/2003. Audiată fiind de instanță, persoana extrădabilă P.M.I. nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea sa și a arătat că nu este de acord să meargă în Statele Unite, nefiind vinovat de faptele care i se impută acolo.

Prin încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2012, a Curții de Apel București, secția I-a penală, Dosar nr. 8907/2/2012, definitivă prin decizia penală nr. 4048 din 06 decembrie 2012, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dosar nr. 8907/2/2012/a1, în baza art. 40, 43, 44 alin. (1)-(5) din Legea nr. 302/2004 modificată, art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, s-a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a numitului P.M.I., urmărit internațional, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29 noiembrie 2012, până la data de 28 decembrie 2012, inclusiv, dispunându-se emiterea mandatului de arestarea provizorie în vederea extrădării.

Pentru a dispune astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea cererii și arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei solicitate. Astfel, s-a observat că persoana extrădabilă P.M.I., cetățean român, este urmărită internațional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis la data de 19 noiembrie 2012 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite din Districtul de Sud al Statului New York pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație de a comite fraudă bancară, conspirație de a comite fraudă prin comunicări prin cablu (criminalitate informatică).

S-a reținut că în perioada 2005-2012, numitul P.M.I., cu domiciliu în România, a participat la diverse scheme masive de fraudare a băncilor, a activităților comerciale al unor instituții guvernamentale și a unor persoane juridice și fizice din Statele Unite și Europa și alte părți ale lumii prin distribuirea de softuri malicioase pentru a obține informații confidențiale de acces online a conturilor bancare, precum și informații personale de identificare fără cunoștința deținătorilor de cont, informații ce erau folosite pentru a transfera bani din conturile victimelor în conturi aflate sub controlul său.

În primul rând, s-au constatat îndeplinite condițiile de formă, potrivit art. 36 din Legea nr. 302/2004 și art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, semnat la București, la data de 10 septembrie 2007 și ratificat prin Legea nr. 111/2008, înaintându-se o expunere a faptelor pentru care s-a cerut arestarea provizorie în vederea extrădării, indicânduse data și locul săvârșirii acestora, calificarea juridică și referiri la dispozițiile legale aplicabile, acte din care a rezultat că nu există identitate între faptele din Dosarul nr. 53/DP/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., și cele pentru care se solicită extrădarea susnumitului, aspect confirmat de referatul nr. 53/DP/2012 din 28 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., aflat la doar.

Astfel, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 44 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, și art. 12 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, și că faptele pentru care este cercetată persoana solicitată sunt prevăzute ca infracțiuni în legea română, respectiv Legea nr. 161/2003. Curtea a amânat cauza la data de 18 decembrie 2012, în vederea prezentării unei cereri propriu zise de extrădare de către Statele Unite ale Americii. Potrivit art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată, „în cursul soluționării cererii de extrădare, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Măsura arestării provizorii se înlocuiește cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare". Totodată, potrivit art. 44 (intitulat "Arestarea provizorie în caz de urgență") alin. (5) din aceeași lege, „Dispozițiile art. 43 se aplică în mod corespunzător.", iar în alin. (6) se prevede că: "Instanța, din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extrădabile, poate dispune încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării dacă, în termen de 18 zile de la luarea măsurii, statul român nu a fost sesizat prin cererea de extrădare, însoțită de documentele prevăzute la art. 36. Arestarea provizorie încetează de drept după trecerea unui termen de 40 de zile, dacă în acest interval de timp nu se primesc cererea de extrădare și înscrisurile necesare, cu excepția cazului în care printr-un tratat bilateral este prevăzut un alt termen privind durata maximă a perioadei de arestare provizorie". În art. 12 alin. (4) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 se arată că: „Cu excepția cazului în care există motive temeinice pentru menținerea în stare de arest,

persoana care a fost arestată provizoriu va fi pusă în libertate la expirarea unei perioade de 60 de zile de la data arestării provizorii, dacă statul solicitat nu a primit cererea oficială de extrădare și documentele în sprijinul acesteia, cerute potrivit art. 8. În acest scop, primirea cererii oficiale de extrădare și a documentelor în sprijinul cererii de extrădare de către ambasada statului solicitat în statul solicitant, până la data menționată mai sus, constituie primirea de către statul solicitat". În consecință, în raport de aceste dispoziții legale și având în vedere că recursul persoanei extrădabile împotriva încheierii de arestare provizorie a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 4048 din 06 decembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dosar nr. 8907/2/2012/a1, instanța apreciază că în speță nu au intervenit de la momentul arestării provizorii, acele cazuri bine justificate, care să determine ca măsura arestării provizorii să fie înlocuită cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Criticile apărării, vizând imposibilitatea coexistenței cu privire la aceeași persoană a două mandate de arestare, dintre care unul de arestare provizorie în vederea extrădării și altul de arestare preventivă, în raport de disp. art. 43 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, nu pot fi reținute la acest moment procesual și nu pot determina punerea în libertate a persoanei extrădabile, aceste o susțineri vizând de fapt încheierea din data de 29 noiembrie 2012 care însă a rămas definitivă prin respingerea recursului, apărarea având posibilitatea invocării lor în fața instanței de recurs care a pronunțat decizia nr. 4048 din 06 decembrie 2012, în condițiile în care se dorește stabilirea unui alt moment al producerii efectelor mandatului de arestare provizorie emis în prezenta cauză.

Mai mult susținerile privind obiectul celor două cauze, dintre una cercetată de autoritățile române și cealaltă de autoritățile americane, precum și cele privind imposibilitatea extrădării persoanei în speță, urmează a fi valorificate la momentul discutării cererii propriu-zise de extrădare, în situația în care această cerere va fi primită la dosar. Așa cum s-a precizat și prin încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2012, împrejurarea că numitul P.M.I. este arestat preventiv în cauza nr. 53/DP/2012 a D.I.I.C.O.T., nu poate împiedica menținerea arestării provizorii în vederea extrădării în prezenta cauză, întrucât situația din Dosarul nr. 53/DP/2012 poate suferi modificări de natură a impune punerea în libertate a inculpatului, astfel încât, prin menținerea arestării provizorii în vederea extrădării în prezenta cauză, se preîntâmpină eventuala sustragere a numitul P.M.I.

de la soluționarea cererii de extrădare, în condițiile în care acesta se opune extrădării. Faptul că la Dosarul nr. 3402/II-5/2012 nu există la acest moment mandatul de arestare emis la data de 19 noiembrie 2012 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite din Districtul de Sud al Statului New York sau alte documente care să confirme informațiile transmise de autoritățile americane cu privire la cercetările ce se efectuează asupra numitul P.M.I., nu constituie de asemenea un impediment în menținerea arestării provizorii, la acest moment procesual, având în vedere disp.

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și art. 12 alin. (2) din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, aceste acte menționate ca fiind lipsă, de către apărare, nefiind printre cele care trebuie transmise anterior cererii de extrădare, la momentul formulării cererii de arestare provizorie, ci trebuie transmise împreună cu cererea de extrădare, conform art. 8 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 și art. 36 din Legea nr. 302/2004. Împotriva acestei încheieri, în termenul legal, recurentul persoană extrădabilă P.M.I.

a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că emiterea mandatului de arestare provizorie este nelegală, deoarece în paralel este emis un mandat de arestare preventivă de către autoritățile din România și că persoana extrădabilă ar trebui cercetată în România, având în vedere faptul că deja se desfășoară o cercetare penală de către D.I.I.C.O.T. pentru aceleași fapte pentru care s-a solicitat extrădarea în Statele Unite ale Americii. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului rezultă că prin încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I-a penală, s-a dispus arestarea provizorie, reținându-se în fapt că în perioada 2005-2012, recurentul persoană extrădabilă P.M.I., a participat la diverse scheme masive de fraudare a băncilor, a activităților comerciale al unor instituții guvernamentale și a unor persoane juridice și fizice din Statele Unite și Europa și alte părți ale lumii prin distribuirea de softuri malicioase pentru a obține informații confidențiale de acces online a conturilor bancare, precum și informații personale de identificare fără cunoștința deținătorilor de cont, informații ce erau folosite pentru a transfera bani din conturile victimelor în conturi aflate sub controlul său.

Înalta Curte constată că în cauză, în mod corect instanța de fond a menținut starea de arestare provizorie, fiind întrunite condițiile legale pentru menținerea acestei măsuri, criticile formulate de către recurent cu privire la nelegalitatea mandatului de arestare provizorie, fiind nefondate. Înalta Curte constată faptul că prevederile art. 43 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 republicată, nu interzice emiterea unui mandat de arestare preventivă de către autoritățile din România în paralel cu un mandat de arestare provizorie. Nu se pune problema imposibilității coexistenței celor două mandate ci, se poate pune eventual, doar problema momentului de la care începe să curgă termenul de 30 de zile de arestare provizorie dar în nici un caz, nu este de natură să atragă nulitatea celor două mandate.

De asemenea, având în vedere prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 111/2007 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România și Statele Unite al Americii, extrădarea se poate realiza și în situația în care persoana este cercetată pentru aceleași fapte pentru care se solicită extrădarea pe teritoriul României. Ori, în condițiile în care aceasta este cercetată conform legislației din România, acest fapt presupune derularea unor acte procedurale în conformitate cu C. proc. pen. deci și emiterea unui mandate de arestare preventivă. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu există incompatibilitate între cele două mandate de arestare acestea putând să coexiste.

În ceea ce privește critica privind imposibilitatea extrădării în condițiile în care persoana extrădabilă este cercetată penal și în România pentru aceleași fapte, Înalta Curte reține incidența prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 111/2007, în care se stipulează că extrădarea poate fi acordată chiar dacă pentru aceleași fapte, persoana este cercetată și în România. Înalta Curte constată că, față de infracțiunile pentru care este cercetat și având în vedere prevederile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 111/2008, nu s-au modificat motivele temeinice avute în vedere la momentul arestării, astfel că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

De asemenea, aprecierea cu privire la regularitatea cererii de extrădare și dacă se poate da curs unei astfel de cereri, aceasta nu poate constitui obiectul prezentei cauze, o astfel de cerere putând fî făcută doar în cursul judecării cererii de extrădare. Așa fiind, constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul și va dispune obligarea persoanei extrădabilă P.M.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana extrădabilă P.M.I. împotriva încheierii din 18 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 8907/2/2012 (3771/2012). Obligă recurentul persoană extrădabilă la plata sumei de 180 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 80 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunță în ședință publică, azi 27 decembrie 2012.