ÎCCJ, decizie (scj.ro #133992)

Contract de achiziție publică. Cerere în constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale. Instanță competentă material să judece cauza.

O.U.G. nr.34/2006, art.286 alin.(1)

Cererile având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate într-un contract de achiziție publică sunt în competența instanței de contencios administrativ, fiind vorba de o acțiune în anularea unor clauze din contract, date expres în competența acestei instanțe de art.286 alin.(1) din O.U.G. nr.34/2006.

Declinarea competenței teritoriale de către o instanță învestită prin regulatorul de competență pronunțat în stabilirea competenței materiale. Nelegalitate

Odată soluționat un conflict negativ de competență, fiind statuată în mod definitiv competența de soluționare a litigiului, instanța în favoarea căreia s-a stabilit competența nu mai are posibilitatea să invoce necompetența în temeiul acelorași dispoziții legale avute în vedere de instanța care a pronunțat regulatorul de competență.

Codul de procedură civilă, art. 133 -135

Decizia nr. 3220 din 17 noiembrie 2016

Notă:

O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii a fost abrogată, începând cu 26 mai 2016, prin Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, publicată în M.Of. nr. 23.05.2016

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a II-a în data de 25.03.2015, reclamanta  A SRL a chemat în judecată pe pârâta Comuna B, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate, în temeiul prevederilor art.12-15 și art.21 din Legea nr.72/2013 privind masurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și autoritatea contractantă, caracterul abuziv al clauzei din art.18.1 fraza a II a din Contractul de execuție lucrări nr.3924/24.08.2009 având ca obiect Modernizare și asfaltare drum comunal DC 104 X-Y și străzi principale în com. B, jud. Vâlcea, urmând să se restabilească echilibrul contractual și să se dea prioritate unei scadențe certe de 15 zile de la emiterea facturii și prevederile art.18.4 alin.1 și 3 din contract, precum și obligarea pârâtei la plata sumei de 15.832.343,99 lei penalități contractuale aplicate în urma întârzierii plății în intervalul 13.11.2009-24. 11.2014.

La data de 06.07.2015 pârâta comuna B prin primar a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București.

Pârâta a depus și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea pârâtei la finalizarea lucrărilor de construcții rămase neexecutate, precum și la plata sumei de 136.779,74 lei, calculate de la data de 24.11.2014, penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Încheierea din data de 24.11.2015 a Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția necompetenței funcționale și s-a înaintat cauza Secției a VI-a civilă spre competentă soluționare.

A reținut Tribunalul că din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art.2, alin.l lit.c a Legii nr.554/2004, rezultă că nu toate contractele încheiate de autoritățile publice sunt suspuse jurisdicției administrative, ci numai acelea care au ca obiect punerea în valoarea a unor bunuri proprietate publică încheiate după data apariției Legii nr.554/2004 sau cele încheiate în baza OUG nr.34/2006, adică cele care au ca obiect executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achizițiile publice.

Instanța a constatat că în cauza de fată, reclamanta pretinde constatarea caracterului abuziv al unor clauze, situație în care competența de soluționare a cauzei aparține secției civile și nu secției de contencios a tribunalului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VI-a Civilă la data de 12.01.2016 sub nr. 10852/3/2015*.

Prin Încheierea din data de 28.01.2016, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a civilă în dosar nr. 10852/3/2015*, s-a admis excepției necompetenței funcționale și s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Secției a II-a a Tribunalului București.

S-a reținut că cererile având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze inserate într-un contract de achiziție publică sunt în competența instanței de contencios administrativ, fiind vorba de o acțiune în anularea unor clauze din contract, date expres în competența acestei instanțe de art.286 alin.1 din OUG nr.34/2006.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a V-a Civilă la data de 18.02.2016 sub nr. 1140/2/2016.

Investită fiind cu pronunțarea regulatorului de competență, în temeiul art. 135, 136 N.C.pr.civ., Curtea a  reținut că raportul juridic care a determinat prezentul litigiul îl constituie un contract de achiziției publică.

S-a mai observat că Legea nr. 72/2013 nu conține norme speciale privind competența în ceea ce privește raporturile contractuale între profesionist și autoritatea contractantă, stabilind doar că o clauză abuzivă este lovită de nulitate absolută.

Pe de altă parte OUG nr.34/2006, art.286 alin.1 stabilește că procesele și cererile privind actele autorităților contractante, executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

În aceste condiții, Curtea de Apel București a apreciat faptul că în lipsa unei alte norme exprese care să stabilească o competență funcțională diferită, raportul litigios având ca obiect nulitate parțială a unui contract de achiziție publică trebuie soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal, motiv pentru care, raportat la dispozițiile art. 286 din OUG nr.34/2006 și ale art. 135-136 Ncpc, a stabilit competența de soluționare în favoarea Secției a II-a contencios administrativ și fiscal a  Tribunalului București, fiind pronunțată Sentința nr.63/ 26.02.2016.

Tribunalul București - Secția a II-a Contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3031/10.05.2016, și-a declinat competența de soluționarea în favoarea Tribunalului Vâlcea, invocând dispozițiile art. 286 alin. 1 din OUG nr.34/2006, apreciind că instanța competentă teritorial este secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 16 august 2016, sub numărul 2390/90/2016.

La termenul din 23 septembrie 2016 reclamanta-pârâtă A SRL a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Vâlcea.

Prin Sentința  nr.1232 din 23.09.2013, Tribunalul Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței , a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București – Secția a II a de contencios administrativ și fiscal și a constatat ivit conflictul negativ de competență, reținând următoarele.

Chestiunea competenței de soluționare a cauzei a mai fost tranșată odată în prezenta speță, Curtea de Apel București soluționând, prin sentința civilă nr. 63/26.02.2016, conflictul negativ de competență ivit între Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și Secția a VI-a Civilă ale Tribunalului București. Prin sentința menționată Curtea a stabilit că, în raport de obiectul raportului litigios, privitor la nulitatea parțială a unui contract de achiziție publică, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

În opinia instanței, este important de stabilit dacă instanța sesizată cu un conflict de competență are posibilitatea să constate, analizând toate normele de competență aplicabile, că niciuna dintre instanțele în conflict nu este competentă să soluționeze cauza, că o a treia instanță are această competență și dacă, în această eventualitate, are posibilitatea să trimită dosarul instanței identificate ca fiind competentă, sau dimpotrivă, instanța care pronunță regulatorul de competență are posibilitatea stabilirii competenței doar între instanțele aflate în conflict.

Sub acest aspect, tribunalul a apreciat că instanța învestită cu soluționarea conflictului de competență are nu numai posibilitatea, dar și obligația de a identifica instanța competentă și de a trimite dosarul acestei instanțe.

În concluzie prin stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București a tranșat în mod definitiv chestiunea competenței, iar soluția pronunțată are autoritate de lucru judecat și este obligatorie pentru instanța căreia i-a fost trimisă cauza. Prin urmare, această instanță nu mai avea posibilitatea să-și invoce, din nou, necompetența, ci era ținută să soluționeze cauza, mai ales că, la momentul noii declinări, nu au fost avute în vedere aspecte noi, care să nu fi fost cunoscute instanței care soluționase anterior conflictul de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal reține că revine competența de soluționare a cauzei Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal pentru considerentele ce urmează a fi prezentate în continuare.

Prin Sentința civilă nr.63 din 26.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă, în regulatorul de competență, în temeiul art.135, 136 N. C.p.c., s-a stabilit că obiectul litigiului îl constituie un contract de achiziție publică.

În raport de dispozițiile art.286 alin.1 din OUG nr.34/2006 s-a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A SRL și pârâta Comuna B, în favoarea Secției a II-a de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

Se constată că ulterior acestei sentințe definitive, Tribunalul București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, invocând aceleași dispoziții ale art.286 alin.1 din OUG nr.34/2006, prin Sentința nr.3031/ 10.05.2016 și Tribunalul Vâlcea – Secția a II-a civilă, prin Sentința nr.1232/ 23.09.2016, și-au declinat reciproc competența.

Prin Sentința civilă nr.63 din 26.02.2016 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a V-a civilă pronunțată în regulator de competență, s-a statuat definitiv asupra competenței de soluționare a litigiului (generale, materiale sau teritoriale), fiind reținut ca temei legal art.286 alin.1 din OUG nr.34/2006.

Or, în acest context, în mod corect Tribunalul Vâlcea a reținut că instanța în favoarea căreia s-a stabilit competența nu mai are posibilitatea să invoce necompetența (teritorială), în temeiul acelorași dispoziții legale avute în vedere de instanța care a pronunțat regulatorul de competență.

Altfel, s-ar nesocoti efectele unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în procedura regulatorului de competență, ajungându-se la tergiversarea procesului și încălcarea unuia din principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la un proces echitabil în termen optim și rezonabil prevăzut de art.6 din Codul de procedură civilă.

Față de aceste considerente, în temeiul art.135 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția contencios administrativ și fiscal.