ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 761/2018

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1601 din 19 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondate, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. și recursul incident declarat de pârâtul B. împotriva deciziei nr. 75/A din 31 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IIl-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

L-a obligat pe recurentul-pârât B. la plata sumei de 44.229,14 RON, către recurenta-reclamantă S.C. A. S.A,, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 453 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Pentru a decide astfel cu privire la recursul incident declarat de pârâtul B., Înalta Curte a avut în vedere următoarele considerente:

Instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. care permit cenzurarea onorariului de avocat, atât în raport de criteriile legale: complexitatea cauzei, munca depusă de avocat și circumstanțele particulare ale litigiului, dar și în raport de alte criterii de apreciere cum ar fi: volumul de muncă al avocatului, valoarea litigiului, gradul de dificultate și complexitate a! cauzei, durata procedurii, diligentele depuse de avocat personal în vederea administrării probatoriului, sau prezența acestuia Ia toate termenele de judecată, în raport de circumstanțele existente,

Reținând că onorariul de avocat trebuie să se supună și cerinței rezonabilîtății, instanța de apei a dat eficiență tuturor acestor criterii și aspecte, raportat la situația de fapt ce rezultă din dosarul cauzei și a redus cuantumul onorariului solicitat la suma de 1.000 RON, Înalta Curte a constatat, pe de o parte, că motivul de casare invocat, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează, fără echivoc, numai încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, substanțial, ceea ce exclude posibilitatea ca, în cadrul acestui motiv, să se invoce încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de procedură.

Pe de altă parte, Înalta Curte a constatat că instanța de apel a făcut aplicarea criteriilor indicate în conținutul normei (art. 451 alin. (2) C. proc. civ.), aprecierea subiectivă a instanței asupra aspectelor de fapt ce rezultă din datele dosarului, în stabilirea cuantumului redus al cheltuielilor de judecată, neputând face obiect de analiză în recurs, fiind o chestiune de netemeinîcie, ci nu de nelegalitate, incompatibilă cu structura acestei căi de atac.

Pentru aceste considerente, constatând legalitatea deciziei recurate, sub aspectele deduse judecății pe calea recursului incident declarat de pârâtul B., în raport de prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte l-a respins, ca nefondat.

Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de recurentul-pârât B. în recurs, Înalta Curte a reținut că, atât recurenta-reclamantă cât și recurentul-pârât sunt în culpa procesuală pentru respingerea propriei căi de atac, dar parte câștigătoare în calea de atac a adversarului și a obligat părțile cu interese contrare la suportarea reciprocă a cheltuielilor de judecată, dispunând compensarea lor, până la concurența sumei celei mai mici, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) teza a Il-a C. proc. civ.

Totodată, l-a obligat pe recurentui-pârât B. la plata sumei de 44.229,14 RON (51.048,14 RON - 6819 RON), către recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând diferența rezultată în urma compensării cheltuielilor făcute de ambele părți, reținând culpa procesuală a acestuia, în raport cu cheltuielile făcute de recurenta-reclamantă în această etapă procesuală.

La data de 11 decembrie 2017 (data poștei - fila 11 dosar recurs), B. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1601 din 19 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a susținut, în esență, că dezlegarea recursului este rezultatul unei erori materiale întrucât instanța de recurs a omis să constate că recursul pe care I-a declarat era un recurs incident, care viza numai cheltuielile de judecată acordate de instanța de apel, tară a ataca în vreun fel soluția pe fondul acesteia, aceasta fiind o eroare materială și nu o eroare de judecată.

A susținut că, prin cererea de recurs, a atacat hotărârea numai în ceea ce privește diminuarea onorariului de avocat solicitat în faza apelului, nu și fondul cauzei, însă instanța de recurs, în mod eronat a confundat cererea sa cu un recurs veritabil.

Contestaîorul a mai susținut că, în speță, culpa procesuală aparține doar reclamantei S.C. A. S.A. întrucât aceasta a inițiat cererea de chemare în judecată, care a fost respinsă, la fel cum au fost respinse și apelul și recursul acesteia, cu privire la fondul cauzei. A conchis că nu poate fi decât o eroare materială hotărârea instanței de recurs de a acorda cheltuieli de judecată unei părți care a pierdut definitiv procesul.

Invocând în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. și art. 31 din Legea nr. 51/1995 a solicitat admiterea contestației în anulare și anularea în parte a deciziei nr. 1601 din 19 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014 și, în consecință, în rejudecarea cauzei numai sub aspectul cheltuielilor de judecată și a compensării lor, a solicitat obligarea recurentei S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de judecată.

Contestația în anulare va fi respinsă, pentru considerentele care succed.

Potrivit art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Erorile materiale la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează aspecte formale aie judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei și constau în respingerea recursului, ca tardiv sau anularea lui, ca netimbrat sau insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar există chitanța de piață a taxei de timbru, ori recipisa de expediere a recursului prin poștă, înăuntrul termenului legal ori dovada că recursul a fost formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, aceste erori materiale cu caracter procedural ducând la pronunțarea unor soluții eronate.

Contestația în anulare este o cale de retractare, și nu o cale de reformare a unei decizii definitive, pronunțată de o instanță de judecată, ceea ce înseamnă că nu se poate formula contestație,în anulare pentru a " provoca " rejudecarea cauzei pe fondul său, respectiv pentru a repune în discuție nelegalitatea hotărârii pronunțate, ca urmare a invocării unor greșefi materiale care, în fapt, vizează greșeli de judecată, relative ia dezlegarea dată de instanță raportului juridic dedus judecății.

în speță, deși contestatorul a invocat în drept dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin crîtîcile formulate, constând în faptul că, mod greșit, instanța de recurs a apreciat că ar avea o culpă procesuală și 1-a obligat la cheltuieli de judecată în recursul incident pe care 1-a declarat, deși motivele sale de recurs vizau nelegala reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată acordate în apel, contestatorul tinde să pună în discuție elemente ale cauzei care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecății, țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs modului de aplicare a dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Astfel, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina pretinsa " eroare materială " ce se impută instanței de recurs, din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un " recurs la recurs".

Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse și constatând că motivele invocate de contestator nu se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul exprimându-și, de fapt, nemulțumirea cu privire ia modul în care instanța de recurs a i'acut aplicarea dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. atunci când a stabilit, în sarcina sa, obligația de a-i plăti recurentei-pârâte cheltuieli de judecată reprezentând diferența rezultată în urma compensării cheltuielilor făcute de ambii recurenți, va respinge contestația în anulare,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 1601 din 19 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția 1 civilă, pronunțată în Dosar nr. x/3/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2018.