ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 78 din 31 mai 2019 pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A., (...) pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

II. În temeiul art. 396 alin. (2) și (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., (...) pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea, pe o durata de 2 (doi) ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, cu titlu de pedeapsă complementară, dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie și tractoare agricole sau forestiere. Executarea pedepsei complementare va începe odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen. i s-a interzis inculpatului exercitarea, cu titlu de pedeapsă accesorie, a dreptului de a conduce autovehicule, tramvaie și tractoare agricole sau forestiere.

III. În baza art. 91, 92 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere a inculpatului de 3 (trei) ani, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., i s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, program/-e care va/vor fi stabilit/-e de consilierul de probațiune în baza evaluării inițiale.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituții: Primăria comunei Sânzieni, Primăria Municipiului Târgu Secuiesc.

Conform art. 91 alin. (4) C. pen. raportat la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere:

- revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție;

- posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea și executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă.

I s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligației impuse, anume revocarea suspendării și dispunerea executării pedepsei.

În temeiul art. 114 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002, la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești va fi comunicat un exemplar și către organul de poliție competent, în vederea anulării permisului de conducere al inculpatului.

IV. În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., art. 25 alin. (1), art. 19 alin. (5) și art. 86 C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 și următoarele C. civ.:

S-a luat act că nu s-au constituit parte civilă persoanele vătămate B., C., D., E., F., G., prin Societatea Civilă Profesională de Avocați "H.".

A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către părțile civile I., J., K., L. și M., toate părțile civile cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat "N.".

A fost obligat inculpatul A. să plătească, cu titlu de daune morale, în RON, la cursul de schimb al pieței valutare stabilit de B.N.R. la data producerii accidentului, la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de 30.09.2016 (data producerii accidentului) și până la data plății efective:

- câte 40.000 euro pentru fiecare dintre părțile civile J., K. și M. (copiii victimelor)

- câte 30.000 euro pentru fiecare dintre părțile I. și L. (soțiile victimelor),

A fost obligat inculpatul A. să plătească, cu titlu de daune materiale, următoarele sume, începând cu data de 30.09.2016 (data producerii accidentului):

- 1/3 din salariul minim net pe economie, lunar, până la majorat, respectiv până la împlinirea vârstei de 25 ani dacă se află în continuarea studiilor, în favoarea părții civile M.;

- 1/6 din salariul minim net pe economie, lunar, până la majorat, respectiv până la împlinirea vârstei de 25 ani dacă se află în continuarea studiilor, în favoarea părții civile J.;

- 1/6 din salariul minim net pe economie, lunar, până la majorat, respectiv până la împlinirea vârstei de 25 ani dacă se află în continuarea studiilor, în favoarea părții civile K.;

- câte 1/3 din salariul minim net pe economie, lunar, prestație viageră, în favoarea fiecăreia dintre părțile civile I. și L..

În temeiul art. 16 alin. (2) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) cu sediul în București, Strada x nr. 40-40 bis.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată în contradictoriu cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a constatat că O. SA, cu sediul în București, Strada x nr. 5-7, și sediul comunicat în București, Strada x nr. 95, are calitatea de asigurător de răspundere civilă, în baza poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto sr. x nr. x și că răspunde pentru plata despăgubirilor civile datorate de către inculpat, în limita poliței de asigurare.

A fost obligată partea responsabilă civilmente O. SA, în calitate de asigurător de răspundere civilă, la plata către părțile civile a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile, în sarcina inculpatului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoare situația de fapt:

La data de 30.09.2016, ora 19:56, numitul P. conducea autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x în care se aflau ca pasageri numiții Q. și R., pe DN11 din direcția Brașov spre Târgu Secuiesc, iar când a ajuns la km. 41+360 a intrat în coliziune cu ansamblul auto format din tractorul rutier marca x cu numărul de înmatriculare provizoriu x și remorca cu numărul de înmatriculare x.

În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto și al pasagerilor din autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x.

Celălalt vehicul implicat în accident a fost identificat în curtea unei ferme din apropiere. Conducătorul ansamblului auto a fost identificat în persoana inculpatului A..

Inculpatul, la data de 30.09.2016 în jurul orelor 13:30, s-a deplasat cu tractorul marca x cu numărul de înmatriculare x ce tracta remorca cu numărul de înmatriculare x la câmp unde se recoltau cartofi. Tractorul condus de inculpat este proprietatea ginerelui său S., iar remorca este proprietatea fiului său T..

În momentul în care a atașat remorca la tractor, inculpatul a cuplat legătura la sistemul de frânare, însă nu a făcut legătura sistemului de iluminare întrucât mufele erau incompatibile. După ce a ajuns la câmp, remorca a fost încărcată cu saci de cartofi, această activitate finalizându-se în jurul orelor 19:00 și întrucât se întuneca inculpatul a aprins sistemul de iluminare al tractorului, nu și pe cel al remorcii deoarece acesta nu funcționa. Acesta a condus ansamblul auto până la intersecția drumului de câmp cu drumul național 11, unde a oprit și s-a deplasat pe jos cca. 100 m pentru a deschide poarta de acces în curtea fermei. Inculpatul a condus ansamblul auto pe DN11 aproximativ 100 m, a virat la dreapta pe drumul de acces în curtea fermei și când a ajuns cu roata față a tractorului în dreptul stâlpului porții a simțit atât la scaun cât și la volan o trepidație. Inculpatul a mai condus o anumită distanță ansamblul auto în curtea fermei, apoi a oprit.

După ce a oprit ansamblul auto, inculpatul a observat pe drumul național mai multe vehicule care opresc și a realizat că trepidația simțită a rezultat în urma producerii unui accident. În acest context, inculpatul A. l-a sunat pe ginerele său, S. și i-a povestit ce s-a întâmplat, iar acesta i-a spus că vine la fermă. În acest timp inculpatul a observat intervenția la fața locului a poliției și ambulanțelor.

Inculpatul A. a recunoscut de față cu organele de poliție că a condus ansamblul auto și a observat că remorca este avariată în partea din stânga spate.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Conform buletinului de analiză toxicologică nr. x din 03.10.2016 rezultatul alcoolemiei la proba recoltată în data de 30.09.2016 ora 22:08 a fost de 0,00 g/l alcool pur în sânge.

Autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x a fost avariat în proporție de 90%.

Prin Raportul de expertiză tehnică numărul 717/23.07.2017 s-a constatat că autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x, condus de victima P. circula cu viteza de 87 - 92 km/h, iar impactul s-a produs în timpul de reacție al conducătorului auto, respectiv acesta nu a avut timp și spațiu să frâneze la sesizarea remorcii neiluminate. Viteza autoturismului în momentul impactului este aceeași ca și în momentele premergătoare acestuia și a fost aproximată la 87 - 92 km/h.

În ceea ce privește posibilitățile de evitare a accidentului, din raportul de expertiză reiese faptul că inculpatul A. putea preveni producerea acestuia prin evitarea circulației pe DN11 pe timp de noapte cu remorca neiluminată, cu sistem electric incompatibil, cu ITP expirat la data de 10.04.2014, necorespunzătoare circulației pe drumurile publice. Conducătorul auto P. nu a dispus de timpul și spațiul necesar pentru a efectua manevre de evitare, aflându-se în imposibilitatea tehnică de evitare a impactului din cauza apariției surprinzătoare a unui obstacol imprevizibil - remorca x, în gabaritul autoturismului.

Prin Raportul medico-legal de necropsie nr. x din 03.10.2016 emis de S.M.L. Covasna s-a stabilit faptul că moartea numitului P. a fost violentă, ea s-a datorat multiplelor leziuni suferite care s-au putut produce prin lovire de corpuri dure și prin mecanism indirect, de hiperflexie-hiperextensie a coloanei cervicale în condițiile unui accident rutier cu victima în calitate de conducător auto. Între leziunile tanatogeneratoare și moarte există legătură de cauzalitate directă necondiționată. De asemenea, sângele recoltat de la cadavru nu conținea alcool.

Prin Raportul medico-legal de necropsie nr. x din 03.10.2016 emis de S.M.L. Covasna s-a stabilit faptul că moartea numitului Q. a fost violentă, ea s-a datorat siderării funcțiilor vitale consecința zdrobirii craniului și creierului în cadrul unui politraumatism soldat și cu alte leziuni. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire de și comprimare-strivire între corpuri dure în condițiile unui accident rutier cu victima în calitate de pasager. Între leziunile traumatice tanatogeneratoare și moarte există legătură de cauzalitate directă necondiționată. Sângele recoltat de la cadavru nu conținea alcool.

Prin Raportul medico-legal de necropsie nr. x din 03.10.2016 emis de S.M.L. Covasna s-a stabilit faptul că moartea numitului R. a fost violentă, ea s-a datorat siderării funcțiilor vitale consecința zdrobirii craniului și creierului în cadrul unui politraumatism soldat și cu alte leziuni unele de asemenea cu caracter tanatogenerator. Leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire de și comprimare-strivire între corpuri dure precum și sfâșiere de corp dur cu muchie/margine ascuțită în condițiile unui accident rutier cu victima în calitate de pasager. Între leziunile traumatice tanatogeneratoare și moarte există legătură de cauzalitate directă necondiționată. Sângele recoltat de la cadavru nu conținea alcool.

Tractorul cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA - polița de asigurare de răspundere civilă auto seria x nr. x valabilă începând cu data de 29.09.2016 până la data de 28.10.2016.

Autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA - polița de asigurare de răspundere civilă auto seria x nr. x valabilă începând cu data de 18.04.2016 până la data de 17.04.2017.

Din adresa nr. x/31.01.2018 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară rezultă că remorca cu numărul de înmatriculare x nu figurează ca fiind înregistrată cu o poliță RCA valabilă la data de 30.09.2016.

La data de 01.10.2016 ansamblul auto format din tractorul x cu numărul de înmatriculare CV provizoriu x și remorca cu numărul de înmatriculare x a fost lăsat în custodia numitului S., căruia i s-a adus la cunoștință că are obligația de a le păstra și conserva, precum și de a le pune la dispoziția organelor urmărire penală la cererea acestora.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A., care la data de 30.09.2016, orele 19:56, a condus ansamblul auto format din tractorul marca x cu numărul de înmatriculare provizoriu x și remorca cu numărul de înmatriculare x pe DN11 la km 41+400 m, fără a pune în funcțiune sistemul de iluminare al remorcii, în acest mod cauzând impactul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x condus regulamentar de numitul P. cu remorca aflată în viraj pe drumul de acces la ferma, impact în urma căruia a rezultat decesul numiților P., Q. și R., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen.

Elementul material al infracțiunii de ucidere se exprimă printr-o acțiune, respectiv cea de accidentare în timpul conducerii unui autovehicul, care a dus în cele din urmă la decesul victimelor P., Q. și R..

O condiție esențială a elementului material al infracțiunii pentru a se reține varianta agravată a infracțiunii de ucidere din culpă reglementată de alin. (2) este ca acțiunea de ucidere să fie consecința, printre altele, a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru efectuarea unei anumite activități.

În cauză, această condiție este îndeplinită, activitatea reglementată de lege fiind conducerea pe drumurile publice a vehiculelor. Dispozițiile legale ce nu au fost respectate de inculpat sunt cele de la art. art. 10 din Anexa 1 la H.G. nr. 1391/2006, referitor la condițiile minime de iluminare/semnalizare a remorcii pentru a circula pe drumurile publice (Autovehiculele, tractoarele folosite în exploatări agricole și forestiere și vehiculele pentru efectuarea de servicii sau lucrări, tramvaiele și remorcile trebuie să fie dotate, prin construcție, cu instalații de iluminare, semnalizare luminoasă și avertizare sonoră, omologate, care să corespundă condițiilor tehnice stabilite de autoritatea competentă), coroborat cu art. 10 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind interdicția de a circula pe drumurile publice impusă vehiculelor al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat (Este interzisă circulația pe drumurile publice a vehiculelor (...) al căror termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat ori este anulată).

Condiția privind agravanta de la alin. (3) al art. 192 C. pen. este de asemenea îndeplinită, fapta inculpatului cauzând decesul a 3 persoane.

Referitor la urmarea imediată, fiind o infracțiune de rezultat pentru a fi întrunite elementele constitutive se impune ca decesul victimei să fi intervenit efectiv. În cauză, victimele au decedat la 30.09.2016, după cum rezultă din certificatele de deces și rapoartele medico-legale de necropsie.

Legătura de cauzalitate este evidentă, întrucât accidentul a produs leziunile care au condus la intervenirea deceselor. Morțile au fost consecutive traumatismelor produse prin accident rutier (aspecte care reies din rapoartele de constatare medico-legală de la dosar urmărire penală).

Elementul subiectiv al infracțiunii presupune existența unei culpe care în cauza de față se concretizează în forma culpei fără prevedere, întrucât inculpatul nu a prevăzut rezultatul faptei sale - moartea victimelor, deși în raport cu conduita ipotetică a omului normal trebuia să îl prevadă, iar în raport cu persoana sa, putea să aibă previziunea lui, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 16 alin. (4) lit. b) C. pen.

Cu privire la acuzarea că inculpatul a comis infracțiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută și pedepsită de art. 338 alin. (1) din C. pen., instanța de fond a reținut următoarele împrejurări:

Pentru rigurozitate în stabilirea împrejurărilor cauzei, în raport de mențiunile din actul de sesizare în sensul că inculpatul a condus ansamblul auto aproximativ 70 m în curtea fermei, fără încuviințarea poliției, instanța constată că, prin procesul-verbal de cercetare la fața locului se menționează distanța de 60,60 m a remorcii față de poarta de acces în fermă (zona accidentului) . Este singura mențiune în legătură cu distanța exactă parcursă de inculpat de la locul accidentului în interiorul fermei dar care, coroborată cu explicațiile fotografiei nr. 48 din procesul-verbal, ar putea fi chiar mai mică în condițiile în care măsurătorile s-au efectuat, așa cum se specifică, din fața tractorului, a locului unde se află contragreutățile. Astfel distanța exactă parcursă de inculpat este fie de 60,60 m, fie mai mică cu 14,70 m, cât are întregul ansamblul auto (și care constituie și distanța dintre partea din față a tractorului și zona din spate a remorcii unde a avut loc coliziunea).

Prin urmare, s-a reținut că distanța parcursă de inculpat de la locul producerii accidentului este cuprinsă între 45,90 și 60,60 metri.

S-a reținut de asemenea că, accidentul s-a produs la orele 19:56, iar cercetarea la fața locului a început 24 de minute mai târziu, respectiv la ora 20:20. Inculpatul a fost identificat cu ocazia cercetării la fața locului, așadar la scurt timp de la eveniment, el făcând declarații organelor de poliție prezente, fiind testat cu aparatul etilotest marca x și, ulterior condus pentru recoltare de probe biologice.

S-a mai reținut și răspunsul expertului tehnic auto U., dat prin Raportul de expertiză tehnică nr. x din 23 iulie 2017 la întrebarea dacă suspectul putea sesiza sau nu impactul violent de la spatele remorcii, părăsind locul producerii accidentului, acesta indicând că "este puțin probabil că suspectul ar fi putut sesiza impactul la colțul stâng al remorcii având în vedere următoarele elemente:

- izolația termo-fonică bună a cabinei tractorului

- ansamblul de autovehicule agabaritic (greutatea totală de cca 27.000 kg, lungimea totală de 14,50 m)

- șocurile remorcii la ieșirea de pe carosabilul cu asfalt pe drumul de acces pietruit al fermei, datorită diferenței existente de nivel de cca 15 - 20 cm".

Cele expuse se coroborează cu declarațiile inculpatului care arată că, după ce a condus până în interiorul fermei, a văzut că se opreau mașini la intrarea în fermă, a făcut legătura cu trepidația pe care a simțit-o la virajul spre dreapta, a văzut când a venit poliția, a rămas în apropiere și, fiind sunat de ginere să vină imediat, a sosit și a dat explicații polițiștilor.

Instanța de fond a reținut și faptul că incriminarea faptei de a părăsi locul accidentului fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea la fața locului se justifică prin necesitatea stabilirii cauzelor ce au provocat accidentul, a identificării persoanelor vinovate de producerea lui și, pe cale de consecință, a tragerii la răspundere a acestora, precum și de necesitatea acordării primului ajutor victimelor accidentelor de circulație. Niciuna dintre relațiile sociale care sunt în legătură cu cele anterior expuse nu a fost afectată în prezenta cauză.

Mai mult, conduita inculpatului de a se deplasa pe distanța de 45,9 - 60,6 m de locul coliziunii, în condițiile în care, potrivit expertului în cauză, este improbabil să fi putut sesiza impactul vehiculelor, deplasarea acestuia fiind într-o zonă deschisă, accesibilă și vizibilă, faptul de a se pune de îndată la dispoziția organelor de cercetare ale poliției sosite la fața locului, faptul de a oferi toate detaliile către polițiști în legătură cu faptele sale, sunt apreciate de instanță că nu pot avea înțelesul de părăsire a locului accidentului în sensul cerut de legiuitor.

În concluzie, reținând dubiul cu privire la faptul că inculpatul a putut sesiza impactul cu ansamblul auto condus de acesta precum și cele arătate în parag. anterior, instanța de fond a apreciat că fapta nu există în materialitatea ei.

Prin urmare, cu privire la infracțiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută și pedepsită de art. 338 alin. (1) din C. pen., s-a reținut că se impune soluția de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, inculpatul A., părțile civile J., I., K., L. și M. și partea responsabilă civilmente O. SA.

Prin Decizia penală nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, părțile civile J., I., K., partea responsabilă civilmente O. SA și de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 78 din 31 mai 2019, pronunțată de Judecătoria Târgu Secuiesc, care a fost desființată în parte.

În baza art. 338 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, faptă din data de 30.09.2016.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., faptă din data de 30.09.2016, la 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 6 luni închisoare (o treime din cuantumul celeilalte pedepse stabilite), în final pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat alături de pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară aplicată prin sentința apelată pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

În baza art. 45 alin. (5) raportat la alin. (1) C. pen. s-a aplicat alături de pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie stabilită prin sentința apelată pentru infracțiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

S-au menținut dispozițiile art. 91 și următoarele C. pen., referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, precum și durata termenului de supraveghere stabilit prin sentința apelată, de 3 ani.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic al acestuia în S.N.D.G.J.

S-a înlăturat obligarea inculpatului A. la plata despăgubirilor civile (daune materiale și daune morale) către părțile civile.

A fost obligată partea responsabilă civilmente O. SA la plata către părțile civile a sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri civile prin sentința apelată, conform modificărilor de mai jos:

- majorează cuantumul daunelor morale acordate părților civile J. și K. la câte 60.000 euro pentru fiecare (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății);

- majorează cuantumul daunelor morale acordate părții civile I. la 40.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății);

- reduce cuantumul daunelor morale acordate părții civile M. la 20.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății);

- menține cuantumul daunelor morale acordate părții civile L. la 30.000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății);

- menține daunele materiale acordate prin sentința apelată părților civile M. și L..

- înlătură obligarea părții responsabile civilmente la plata daunelor materiale către părțile civile J., I., K..

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile L. și M. împotriva aceleiași sentințe.

Examinând cauza potrivit art. 420 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în limitele prevăzute de art. 417 C. proc. pen., instanța de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește prima infracțiune reținută în sarcina inculpatului, s-a constatat că instanța de fond a reținut în mod just că fapta inculpatului A. care la data de 30.09.2016, orele 19:56, a condus ansamblul auto format din tractorul marca x cu numărul de înmatriculare provizoriu x și remorca cu numărul de înmatriculare x pe DN11 la km 41+400 m, fără a pune în funcțiune sistemul de iluminare al remorcii, în acest mod cauzând impactul autoturismului marca x cu numărul de înmatriculare x condus regulamentar de numitul P. cu remorca aflată în viraj pe drumul de acces la ferma, impact în urma căruia a rezultat decesul numiților P., Q. și R. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) și (3) din C. pen.

De altfel, acest aspect nu este criticat în niciunul dintre apelurile declarate în cauză.

Critica parchetului este întemeiată sub aspectul soluției eronate de achitare pronunțată de instanța de fond cu privire la săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen.

S-a arătat mai întâi că în faza de judecată în primă instanță inculpatul A. a declarat în ședința de judecată din data de 26.03.2019 că recunoaște faptele săvârșite astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare a instanței, necontestând probele administrate în cursul urmăririi penale și a solicitat judecarea cauzei în baza acestor probe. Instanța de fond a încuviințat solicitarea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii și a soluționat cauza în consecință.

Apoi, soluția de achitare pronunțată de judecătorie a fost întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen. - fapta nu există. Or, acest temei juridic al soluției de achitare se poate reține numai în situația în care nu a existat deloc o faptă, în mod obiectiv. În prezenta cauză nu se poate reține că nu a existat nicio faptă; nici măcar inculpatul nu contestă faptul că după impact el a condus ansamblul compus din tractor și remorcă până în curtea fermei.

Motivarea sentinței cu privire la acest aspect se bazează în esență pe faptul că ar exista un dubiu cu privire la faptul că inculpatul a putut sesiza impactul autoturismului în care se aflau victimele cu ansamblul auto condus de acesta. Acest raționament ar fi putut justifica pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., nu pe dispozițiile art. 16 lit. a) din C. proc. pen.

Însă, prin Decizia nr. 4/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., s-a stabilit că în ipoteza în care instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din C. proc. pen.

În considerentele acestei decizii se arată, printre altele, că "din interpretarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. rezultă că noua codificare procesual penală nu exclude de plano pronunțarea de către instanță a unei hotărâri de achitare în cazul în care judecata s-a efectuat în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, însă cazurile în care aceasta se poate dispune sunt limitate chiar de condițiile de admisibilitate ale cererii de parcurgere a unei atare proceduri (cu referire, în special, la recunoașterea în totalitate a faptelor și aprecierea caracterului suficient al probelor pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei), așa încât, dacă se consideră că acestea sunt îndeplinite și se face aplicarea art. 375 alin. (2) din C. proc. pen., o eventuală soluție de achitare nu va putea depinde de evaluarea pe fond a probatoriului administrat (altfel decât prin prisma suficienței probelor în stabilirea existenței faptei și a vinovăției inculpatului în comiterea ei), ci exclusiv de intervenția unor cauze evidente care împiedică exercitarea, în continuare, a acțiunii penale, cum ar fi, spre exemplu, intrarea în vigoare a unei legi de dezincriminare, declararea neconstituționalității normei de incriminare și neintervenția legiuitorului în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, absența discernământului în comiterea faptei, lipsa calității speciale prevăzute de lege pentru subiectul activ al infracțiunii etc.

În concluzie, având în vedere că, potrivit prescripțiilor normative ce reglementează procedura în cazul recunoașterii învinuirii, pentru aplicarea acesteia este imperios necesar ca inculpatul să accepte integral și necondiționat faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu sau, după caz, prin încheierea pronunțată potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., sub aspectul tuturor elementelor de ordin obiectiv și subiectiv [condiție reglementată de art. 349 alin. (2) teza a II-a și art. 374 alin. (4) teza finală din C. proc. pen..], dar și ca instanța să aprecieze că probele sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei [cerință prevăzută de art. 349 alin. (2) teza a III-a din C. proc. pen..], în situația admiterii cererii și judecării cauzei într-o asemenea procedură, instanța, la finalul cercetării judecătorești realizate potrivit art. 377 alin. (1)-(4) din C. proc. pen., nu va putea pronunța o hotărâre de achitare întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din același cod."

Curtea de apel a reținut că încă din cursul urmăririi penale, inculpatul A. a declarat că în momentul în care a condus respectivul ansamblu a simțit o zdruncinătură, însă aceasta a fost pusă pe seama faptului că ar fi intrat cu roata în șanț. Mai mult, după ce a oprit ansamblul auto în curtea fermei, inculpatul a observat pe drumul național mai multe vehicule care opresc și a realizat că trepidația simțită a rezultat în urma producerii unui accident. În acest context, inculpatul A. l-a sunat pe ginerele său, S. și i-a povestit ce s-a întâmplat, iar acesta i-a spus că vine la fermă. În acest timp inculpatul a observat intervenția la fața locului a poliției și ambulanțelor.

În acest context, nu se poate reține că inculpatul nu ar fi avut posibilitatea de a percepe că a avut loc un impact între ansamblul (tractor și remorcă) pe care îl conducea și alt autoturism. O conduită diligentă din partea acestuia ar fi impus ca el să se oprească și să verifice ce s-a întâmplat, nu să conducă mai departe până în curtea fermei și să îl sune pe ginerele său.

Curtea de apel nu a reținut opinia expertului U. în ceea ce privește faptul că inculpatul nu ar fi putut percepe impactul. În primul rând, acest aspect nu a constituit un obiectiv al expertizei judiciare dispuse în cauză. În al doilea rând, nu este vorba despre o chestiune tehnică, un aspect vizat de dispozițiile art. 172 alin. (1) C. proc. pen., ci despre o problemă care vizează întrunirea sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunii și care face obiectul evaluării de către instanță, pe baza tuturor probelor administrate în cauză. În al treilea rând, așa cum s-a arătat mai sus, însuși inculpatul a admis în cadrul declarației date în faza de urmărire penală că a simțit o zdruncinătură, ceea ce impunea minima diligență de a opri și de a verifica ce s-a întâmplat.

S-a reținut deci că fapta inculpatului A. care la data de 30.09.2016, după producerea accidentului rutier, a părăsit locul faptei prin conducerea ansamblului auto până în curtea fermei, câteva zeci de metri, fără încuviințarea poliției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

Constatând așadar, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, curtea de apel a reținut că se impune pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului pentru această infracțiune, apelul parchetului fiind fondat sub acest aspect.

Împotriva Deciziei penale nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin încheierea din 05 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2018 a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la Completul 4 și s-a fixat termen la data de 03 decembrie 2020, cu citarea părților și desemnarea unui apărător din oficiu pentru recurentul inculpat.

Pentru a dispune astfel, în esență, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute art. 434 - art. 438 C. proc. pen.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de "recurs în casație, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale. Cu alte cuvinte, scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel legiuitorul prevăzând expres și limitativ în disp. art. 438 alin. (1) C. proc. pen. cazurile în care poate fi declarat recursul în casație.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

În susținerea căii extraordinare de atac inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în sensul că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație anterior menționat, recurentul inculpat A. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Așadar, a menționat că fapta pe care instanța de apel a apreciat-o că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia nu este prevăzută de legea penală.

A mai arătat că, nu avea reprezentarea accidentului în momentul producerii lui, iar după ce a dedus gravitatea celor întâmplate i-a fost teamă să se apropie de locul accidentului, însă nu s-a ascuns și nu a modificat utilajul implicat în accident.

De asemenea, a susținut că soluția de achitare, pronunțată de instanța de fond este legală și nu intră în contradicție cu Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

Înalta Curte raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul A. constată că recursul în casație este nefondat, drept pentru care îl va respinge pentru următoarele motive:

Sfera controlului judiciar a fost limitată, astfel că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prev. de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispozițiile art. 438 pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

În decizia recurată, instanța de apel a reținut în sarcina inculpatului A. că la data la data de 30 septembrie 2016, după producerea accidentului rutier, a părăsit locul faptei prin conducerea ansamblului auto până în curtea fermei, câteva zeci de metri, fără încuviințarea poliției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

În ceea ce privește latura obiectivă, situația premisă a infracțiunii este reprezentată de implicarea de către inculpat într-un accident de circulație soldat cu decesul a trei persoane. Elementul material al infracțiunii s-a realizat prin acțiunea inculpatului care, după producerea accidentului rutier, a părăsit locul faptei prin conducerea ansamblului auto până în curtea fermei, câteva zeci de metri. Urmarea imediată a infracțiunii constă în producerea unei stări de pericol pentru relațiile sociale ocrotite de dispozițiile care stabilesc regimul circulației pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate rezultă din însăși săvârșirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, acesta având reprezentarea faptei sale și a consecințelor acesteia, prevăzând rezultatul socialmente periculos. Vinovăția inculpatului rezultă din ansamblul probatoriului administrat în cauză.

Înalta Curte constată în raport de argumentele ce susțin recursul în casație invocate că, în realitate, ele nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se contestă situația de fapt stabilită de către instanța de apel, fondul criticii formulată pe calea recursului în casație pornind de la negarea bazei factuale care a condus la reținerea vinovăției inculpatului, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Astfel, o apreciere a probelor deja administrate în cauză cu influențe asupra situațiilor faptice constatate și reținute de instanța inferioară, constituie o analiză ce excedează verificărilor de legalitate ce pot face obiectul judecării căii extraordinare a recursului în casație.

Scopul recursului în casație este acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de control judiciar, iar argumentele invocate de către inculpat nu susțin niciunul dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., fiind doar formal circumscrise de către recurent cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Spre deosebire de contestația în anulare, care vizează îndreptarea erorilor de procedură, sau de revizuire, cale de atac de fapt care urmărește îndreptarea erorilor de judecată, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 210/Ap din 02 aprilie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 157 RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 decembrie 2020.

GGC - GV