ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1187/2018

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2009 din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, au fost admise apelurile declarate de pârâții A., B., C. și D., împotriva Sentinței civile nr. 1731 din 8 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Prahova. A fost schimbată, în parte, sentința atacată, în sensul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale a apelanților D.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs recurenta - reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 22 ianuarie 2018 și repartizată aleatoriu, spre soluționare, Completului de filtru nr. 12.

În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. cu referire la art. 499 teza finală din același cod, Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate admisibilitatea recursului, față de care constată următoarele:

Obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea prin care reclamanta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, în contradictoriu cu pârâții Comisia Județeană Prahova pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin Prefect, Comisia Locală Filipeștii de Târg pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, prin Primar, A., B., C. și D., a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 4747/2006, emisă de Consiliului Județean Prahova cu privire la aprobarea Contestației nr. 4869/2006, formulată de F. și A. și a tuturor actelor subsecvente acesteia, precum și anularea Titlului de proprietate nr. 29 din 2 februarie 2007, emis în favoarea sus-numitelor, pentru suprafața de 150 ha, teren cu vegetație forestieră.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, prin Hotărârea nr. 4747/2006, emisă de Consiliului Județean Prahova și, ulterior, prin Titlul de proprietate nr. 29/2007, s-a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea pârâților persoane fizice, în lipsa declarației prevăzute la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, a faptului că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului vegetație forestieră și a împrejurării că nu a fost verificată și clarificată situația juridică a pădurii solicitate.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005 și H.G. nr. 890/2005.

Astfel, raportul juridic dedus judecății are ca obiect o acțiune în materia fondului funciar.

Potrivit art. 1 al Titlului XIII, "Accelerarea judecăților în materia restituirii proprietăților funciare" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare:

"În scopul accelerării judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C. proc. civ..".

Art. 5 alin. (1) din același act normativ, prevede că:

"Hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt supuse numai recursului. Hotărârile definitive și irevocabile susceptibile de înscriere în cartea funciară sunt comunicate din oficiu de către instanța de judecată birourilor de carte funciară".

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispozițiile legale menționate trebuie însă coroborate cu prevederile alin. (1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M.Of. nr. 365 din 30 mai 2012, care statuează că: (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.

Dispozițiile cuprinse în Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 sunt dispoziții speciale, astfel că normele de procedură consacrate de prevederile alin. (1) și (2) ale art. 7 Legea nr. 76/2012 au incidență în cauza de față.

Coroborând prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, cu cele ale art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului, rezultă că hotărârile pronunțate în faza procesuală a apelului, în procesele funciare, nu sunt supuse recursului.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Aceasta înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale sus redate rezultă că Decizia civilă nr. 2009 din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva deciziei civile nr. 2009 din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva Deciziei civile nr. 2009 din 12 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 martie 2018.

Procesat de GGC - LM