ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 902/2016

Decizia

nr. 902/2016

Asupra cauzei penale de față, constată

următoarele:

Prin

Decizia penală nr. 1721 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, în Dosarul nr. x/3/2013, s-au dispus următoarele:

de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de apelanții inculpați A., B.,

C. și D. împotriva sentinței penale nr. 2691/F din 17 noiembrie 2014 pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală.

A fost desființată, în parte, sentința

penală apelată și rejudecând în fond:

rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului B. și repuse în

individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la

art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de

domiciliu prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen.,

prin încheierea unui acord de mediere cu părțile civile E. și F.

A fost schimbată încadrarea juridică

dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea prev. de art.

32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 32 C. pen.

rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 C. pen.

În baza art. 32 C. pen. rap. la art.

188 C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost

condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului B. pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen.

pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) cu titlu de

pedeapsă accesorie.

Împotriva Deciziei penale nr. 1721

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr.

x/3/2013, inculpatul B. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia,

desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând recursul de

față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că

acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Cu titlu de premisă, Înalta Curte

arată că atât în C. proc. pen. din 1936, cât și în reglementarea românească

ulterioară, până la actualul C. proc. pen., recursul a constituit o cale de

atac ordinară, și nu extraordinară, determinând verificarea legalității și

temeiniciei hotărârii atacate, pentru o serie de motive expres prevăzute de

lege.

În noua reglementare însă, fiind

introdus recursul în casație ca o cale de atac extraordinară, s-a revenit la

sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, așa cum se regăsea el în

majoritatea legislațiilor moderne occidentale, încă de la începutul secolului

al XlX-lea. Acesta a fost, de altfel, modelul inițial al recursului, așa cum a

fost conturat încă de la codificarea napoleoniană, de unde s-a extins în majoritatea

legislațiilor și în concepția juridică europeană, pornind de la teza că în

această cale de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se

fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Astfel, recursul nu reprezintă un

mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect

rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea sentințelor și deciziilor

necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității

jurisprudenței. Recursul nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri

a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o

urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfacătoare.

În concluzie, în noua reglementare

procesual penal a fost consacrat dublul grad de jurisdicție, recursul de

casație fiind o cale extraordinară de atac.

Prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și

completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, au

fost prevăzute în cap. II, Dispoziții privind situații tranzitorii.

Art. 11 din Legea nr. 255/2013 prevede

la alin. (1) că deciziile pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a

C. proc. pen. cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac

prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii

noi sunt supuse recursului în casație.

Art. 12 din Legea nr. 255/2013 prevede

la alin. (1) că recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a

legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului

potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă

potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Însă, având în vedere faptul că în

cauză a fost pronunțată sentința penală nr. 2691/F la 17 noiembrie 2014 de

către Tribunalul București, modificată prin Decizia penală nr. 1721 din 11

decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, se constată că, raportat

la data intrării în vigoare a C. proc. pen., 01 februarie 2014, nu ne aflăm in

cazurile tranzitorii prevăzute de Legea nr. 255/2013, cauza intrând sub

incidența noului Cod de procedură penală, acesta fiind de imediată aplicare.

Astfel, N.C.P.P. prevede numai

instituția recursului în casație, cale extraordinară de atac ce poate fi

declarată împotriva deciziilor definitive pronunțate de curțile de apel, ca

instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea

cauzelor.

Înalta Curte reține că recursul în

casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot

apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în

condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc.

pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul

legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu

dispozițiile legii material și procesuale atacate.

Instanța constată că, deși în prezenta

cauză inculpatul a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 1721 din 11

decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

susținând că recursul este calea legală de atac împotriva deciziei atacate,

inculpatul a declarat și recurs în casație împotriva aceleiași hotărâri, fiind

înregistrat sub nr. x/3/2013 având termen de judecată la data de 30 iunie 2016,

după ce a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație, la data de 19

mai 2016.

În acest sens, având în vedere inexistența

instituției recursului conform noilor dispoziții procesual penale, Înalta Curte

constată că recursul formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr.

1721/A din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

este inadmisibil.

O hotărâre judecătorească nu poate fi

atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte,

căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din

Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii

judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se

realizează în condițiile legii.

Recunoașterea unei căi de atac în alte

situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a

principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al

egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o

situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea

instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței

atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit

prin art. 126 din Constituția României.

De asemenea, inadmisibilitatea

reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate

în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum

și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale

procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Având în vedere faptul că a fost

formulată o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte,

va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul B. împotriva

Deciziei penale nr. 1721/A din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1721/A din 11 decembrie

2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17

iunie 2016.