ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 902/2016

Decizia nr. 902/2016 Asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1721 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2013, s-au dispus următoarele: 1. Au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de apelanții inculpați A., B., C. și D. împotriva sentinței penale nr. 2691/F din 17 noiembrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond: 2. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului B. și repuse în individualitatea lor pedepsele componente. În baza art. 396 alin. (6) rap.

la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplic. art. 5 C. pen., prin încheierea unui acord de mediere cu părțile civile E. și F. A fost schimbată încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 C. pen. În baza art. 32 C. pen. rap. la art. 188 C. pen. cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

S-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 66 lit. a) și b) cu titlu de pedeapsă accesorie. Împotriva Deciziei penale nr. 1721 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/3/2013, inculpatul B. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând recursul de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente: Cu titlu de premisă, Înalta Curte arată că atât în C. proc.

pen. din 1936, cât și în reglementarea românească ulterioară, până la actualul C. proc. pen., recursul a constituit o cale de atac ordinară, și nu extraordinară, determinând verificarea legalității și temeiniciei hotărârii atacate, pentru o serie de motive expres prevăzute de lege. În noua reglementare însă, fiind introdus recursul în casație ca o cale de atac extraordinară, s-a revenit la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, așa cum se regăsea el în majoritatea legislațiilor moderne occidentale, încă de la începutul secolului al XlX-lea. Acesta a fost, de altfel, modelul inițial al recursului, așa cum a fost conturat încă de la codificarea napoleoniană, de unde s-a extins în majoritatea legislațiilor și în concepția juridică europeană, pornind de la teza că în această cale de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Astfel, recursul nu reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea sentințelor și deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței. Recursul nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfacătoare. În concluzie, în noua reglementare procesual penal a fost consacrat dublul grad de jurisdicție, recursul de casație fiind o cale extraordinară de atac. Prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc.

pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, au fost prevăzute în cap. II, Dispoziții privind situații tranzitorii. Art. 11 din Legea nr. 255/2013 prevede la alin. (1) că deciziile pronunțate în apel înainte de intrarea în vigoare a C. proc. pen. cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casație. Art. 12 din Legea nr. 255/2013 prevede la alin. (1) că recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Însă, având în vedere faptul că în cauză a fost pronunțată sentința penală nr. 2691/F la 17 noiembrie 2014 de către Tribunalul București, modificată prin Decizia penală nr. 1721 din 11 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, se constată că, raportat la data intrării în vigoare a C. proc. pen., 01 februarie 2014, nu ne aflăm in cazurile tranzitorii prevăzute de Legea nr. 255/2013, cauza intrând sub incidența noului Cod de procedură penală, acesta fiind de imediată aplicare. Astfel, N.C.P.P. prevede numai instituția recursului în casație, cale extraordinară de atac ce poate fi declarată împotriva deciziilor definitive pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Înalta Curte reține că recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii material și procesuale atacate.

Instanța constată că, deși în prezenta cauză inculpatul a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 1721 din 11 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, susținând că recursul este calea legală de atac împotriva deciziei atacate, inculpatul a declarat și recurs în casație împotriva aceleiași hotărâri, fiind înregistrat sub nr. x/3/2013 având termen de judecată la data de 30 iunie 2016, după ce a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație, la data de 19 mai 2016. În acest sens, având în vedere inexistența instituției recursului conform noilor dispoziții procesual penale, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1721/A din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, este inadmisibil.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României. De asemenea, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual. Având în vedere faptul că a fost formulată o cale de atac nerecunoscută de legea procesual penală, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1721/A din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 1721/A din 11 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 iunie 2016.