ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 51/RC/2016

Asupra recursului în casație de față,

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele

:

Prin sentința penală nr. 640 din 14 mai 2015 a Judecătoriei Constanța, în baza art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. și art. 5 C. pen. și art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. și art. 5 C. pen. ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice prevăzută de art. 120 C. proc. pen. pe o perioadă de 6 luni.

În temeiul art. 121 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus că pe durata măsurii educative a asistării

zilnice inculpatul A. trebuie să respecte următoarele obligații:

a) Să nu se apropie și să nu comunice cu numitul B.;

b) Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța la datele fixate de acesta.

c) Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.

S-a pus în vedere inculpatului A. să respecte programul stabilit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța și obligațiile stabilite de instanță.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a luat act de neconstituirea persoanei vătămate C. parte civilă și de renunțarea părții civile D. la pretențiile civile formulate în cauză.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 07 iunie 2012, persoana vătămată D., în vârstă de 56 de arii a sesizat lucrătorii Poliției Municipiului Constanța - Biroul Investigații Criminale cu privire la faptul că în ziua de 07 iunie 2012, în jurul orelor 14.30, în timp ce se deplasa pe strada x din mun. Constanta, dinspre „Piața x” către strada y în apropierea Complexului Comercial E., a fost acostată de doi tineri necunoscuți, iar unul dintre aceștia i-a smuls lanțul din aur de la gât după care ambii au fugit spre Complexul Comercial, au pătruns în interior după care nu i-a mai observat.

La data de 10 iunie 2012, persoana vătămate C., în vârstă de 78 de ani, a sesizat lucrătorii de poliție cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orelor 13.00, în timp ce se afla în autoturismul proprietate marca D. cu numărul de înmatriculare X, staționat, pe strada X, din municipiul Constanța, două persoane necunoscute s-au apropiat de autoturism, iar una dintre acestea i-a smuls lanțul din aur de la gât prin geamul portierei stânga față, aflat deschis.

După comiterea faptei cei doi necunoscuți au fugit către cartierul X, fără a mai putea fi observați.

Patrula de poliție sesizată de către persoana vătămate C. a procedat la efectuarea de verificări, și scotociri atât în zona comiterii faptei cât și în zona spre care s-au deplasat autorii.

Astfel, în timp ce se aflau pe strada X din mun. Constanța, persoana vătămată a indicat un tânăr având semnalmentele unuia dintre autori, care la vederea patrulei de poliție a încercat să se sustragă urmăririi încercând să intre în scara blocului X. Procedându-se la somarea și legitimarea persoanei s-a stabilit că este inculpatul A., în vârstă de 15 ani, cu domiciliu în municipiul Constanța.

Fiind condus la sediul poliției și cercetat, a declarat că este unul dintre autorii comiterii infracțiunilor de tâlhărie asupra persoanelor vătămate D. din data de 07 iunie 2012, dar: și asupra persoanei vătămate C. din ziua de 10 iunie 2012. De asemenea, acesta a declarat că la comiterea faptei a participat și numitul B.

În ziua de 10 iunie 2012, în jurul orelor 14.20, s-a prezentat la sediul poliției numitul B., care a afirmat că el este autorul celor două tâlhării comise asupra părților vătămate D. și C.

Cu ocazia efectuării unei recunoașteri după fotografii persoana vătămată D. l-a recunoscut pe inculpatul A., declarând că este cel care-l însoțea pe B. când i-a fost smuls lănțișorul de la gât, iar la recunoașterea din grup persoana vătămată l-a recunoscut pe B., declarând că este persoana care a deposedat-o de lanțul din aur în ziua de 07 iunie 2012.

Persoana vătămate C. l-a recunoscut din grup pe inculpatul A., declarând că este una dintre persoanele participante la comiterea faptei Aceeași parte vătămată l-a recunoscut și pe numitul B., declarând, că este persoana care în ziua de 10 iunie 2012, în timp ce se afla în autoturism i-a smuls lanțul din aur de la gât.

Cu ocazia verificărilor efectuate la casa de amanet aparținând SC F. SRL, cu sediul în strada Z - parter, s-a constatat existența contractului de amanet încheiat la data de 07 iunie 2012 prin care numitul B. a amanetat un lanț din aur 14 k în greutate de 3,69 gr și a unui pandantiv de 18 k, în greutate de 0,79 gr, pentru suma totală de 449,4 lei. De asemenea la aceeași casă de amanet a

fost încheiat contractul de amanet din 07 iunie 2012 din care rezultă că numitul B. a amanetat un lanț din aur de 14 k în greutate de 2,95 gr, pentru suma de 283,2 lei.

Persoana vătămată D. a declarat că valoarea prejudiciului creat este de 1.

000 lei sumă cu care se constituie parte civilă în procesul penal

.

Persoana vătămate C. a declarat că în urma comiterii faptei i-a fost cauzat un prejudiciu de 3.500 lei sumă cu care nu se mai constituie parte civilă în procesul penal, întrucât i-a fost achitat integral de B.

Inculpatul A. a recunoscut comiterea celor două infracțiuni pentru

care este cercetat, arătând disponibilitate în recuperarea prejudiciului creat.

Din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 29 ianuarie 2013 a rezultat că inculpatul A. la data comiterii faptelor cât și în prezent are discernământul păstrat.

Audiat fiind în fața instanței, inculpatul A. a arătat că recunoaște

situația de fapt reținută în actul de sesizare al instanței, regretă faptele de care este acuzat, și a

motivat săvârșirea infracțiunilor de faptul că era mai mic de vârstă și a fost ușor influențat de ideea de a obține bani, însă acum regretă faptele și a realizat că banii se obțin prin muncă (f. 21).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., instanța a constatat, dincolo de orice îndoială

rezonabilă, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța,

criticând, modalitatea de individualizare judiciară a măsurii educative aplicată de instanța de fond, având în vedere gravitatea și pericolul social concret al infracțiunilor comise de către inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 117/MP din 11 septembrie 2015, Curtea de Apel Constanța,

secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva Sentinței penale nr. 640 din 14 mai 2015 a Judecătoriei Constanța, pe care a desființat-o, în parte, și, rejudecând, în baza art. 125 alin. (2) rap. la art. 115 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. pen., a dispus măsura educativă a internării într-un centru de detenție, pe o perioadă de 2 ani, a inculpatului A., pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. și art. 5 C. pen.

Au fost înlăturate din sentința penală apelată dispozițiile contrare deciziei instanței de apel și au fost menținute celelalte dispoziții.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat în apel au. rămas în sarcina acestuia, iar

onorariul parțial al apărătorului din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a avut în vedere următoarele

:

Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului A., fiind îndeplinite condițiile pentru luarea unei măsuri educative.

Sub aspectul stării de fapt s-a constatat că, la data de 07 iunie 2012 în jurul, orelor 14,30 inculpatul A. împreună cu numitul B. prin violență au

deposedat-o pe persoana vătămată D. in vârstă de 56 de ani de un lănțișor din aur

in timp ce aceasta se deplasa pe Str. Y din municipiul Constanța, cauzând un prejudiciu in valoare de 1.000 lei și la data de 10 iunie 2012 în jurul orelor 12.45 -13.00 inculpatul A. împreună cu numitul B., prin violență au

deposedat-o pe persoana vătămate C. în vârstă de aproximativ 78 de ani de un

lănțișor din aur, in timp ce aceasta stătea in autoturismul său staționat pe Str. X din municipiul Constanța, cauzând un prejudiciu în valoare de 3.500 lei.

Situația de fapt astfel expusă a rezultat din: declarațiile părții vătămate D.; declarațiile părții vătămate C.; procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele cu fotografii judiciare; procesul verbal cu verificările efectuate la casa de amanet; copia contractelor de amanet încheiate de învinuitul B.

Potrivit art. 115 alin. (2) C. pen., alegerea măsurii educative care urmează să fie luată față de minor se face, în condițiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74.

Potrivit art. 74 C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;

d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;

e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;

g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Pentru a-și îndeplini funcțiile, măsura educativă trebuie să corespundă, sub aspectul duratei și naturii (privativă sau neprivativă de libertate), atât a gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al măsurilor educative privative de libertate pot fi realizate numai printr-o individualizare care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

De asemenea, în procesul de individualizare judiciară a măsurii educative a internării într-un centru de detenție, Curtea a reținut că aceasta este un mijloc specific de coerciție penală, de represiune, implică în mod necesar o suferință (afecțiune) ce se realizează în timpul executării ei; de asemenea, caracterul coercitiv-aflictiv al măsurii educative impune ca durata executării să fie corelată atât cu gravitatea faptei cât și cu gradul de periculozitate al infractorului. Măsura educativă privativă de libertate nu reprezintă numai un mijloc de constrângere a infractorului, dar și un mijloc de reeducare al acestuia.

Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea infractorului de a repeta alte încălcări ale legii penale, dar și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute scopul măsurii educative.

În stabilirea unei măsuri educative, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare, este necesar a se examina cumulativ circumstanțele reale de comitere a faptelor, urmările produse, dar și circumstanțele personale ale inculpatului.

La individualizarea măsurii educative, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 115 C. pen. și art. 74 C. pen. cu referire la circumstanțele reale ale infracțiunii de tâlhărie, urmările produse, modul în care s-a acționat dar și circumstanțele personale ale inculpatului A.

Curtea a constatat necesitatea luării măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani față de inculpatul A., având în vedere datele. despre infracțiunile de tâlhărie comise, de natura și valorile sociale prejudiciată în desfășurarea activității infracționale, modalitatea concretă de comitere - infracțiuni comise în locuri publice intens circulate din municipiul Constanța, respectiv strada Y și strada X, faptele cu caracter infracțional fiind comise împreună cu o altă persoană, ceea ce a asigurat consumarea infracțiunilor și asigurarea plecării autorilor de la locul faptei, în desfășurarea activității infracțiunilor inculpații au profitat de vârsta înaintată a victimelor și rezistența scăzută în apărare a acestora, D. având vârsta de 56 de ani iar, C. având vârsta de 78 de ani, dar și valoarea însemnată a prejudiciului, în cuantum de 4.500 de lei.

Deși legea prevede posibilitatea luării măsurii educative pe o perioadă până la 5 ani, Curtea prin raportare și la circumstanțele personale ce caracterizează favorabil persoana inculpatului. A., respectiv este elev în clasa a XII-a în cadrul Grupului Școlar „X" din municipiul Constanța, unde a fost transferat în semestrul I din clasa a X-a de la Liceul Y, a participat la concursuri și olimpiade școlare, prejudiciul a fost recuperat, a dispus luarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani, pentru comiterea a două infracțiuni de tâlhărie prev. de art. 233 C. pen. cu aplicarea art. 113 C. pen. și art. 5 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales G., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de

dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen

.

Prin Încheierea nr 17/RC pronunțată la data de 22 ianuarie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a constatat că cererea de recurs în casație formulată de

inculpatul A. îndeplinește cerințele prevăzute de art. 434-438 din C. proc.

pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare indicat. Față de aceste aspecte, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, CIO, în compunerea de

3 judecători, cauza fiind înregistrată pe rolul instanței sub nr. xxx/1/2016, stabilindu-se termen

de judecată la data de 19 februarie 2016.

Învestită cu soluționarea recursului în casație formulat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată și reține următoarele:

Prin recursul în casație formulat, inculpatul A. a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 438 alicul pct. 12 C. proc. pen., susținând că măsura aplicată de

instanța de apel este în alte limite decât cele prevăzute de lege, fiind rezultatul unei greșite individualizări a măsurii educative aplicate inculpatului în raport de gravitatea și pericolul

concret al infracțiunii săvârșite de acesta, de condițiile concrete ale comiterii faptelor, profilul

socio-moral și de personalitate ale minorului, care de la data săvârșirii faptelor a făcut progrese importante pentru a se îndrepta, a finalizat studiile liceale și a performat o disciplină sportivă.

Apărarea a mai susținut că în art. 114 alin. (1) C. pen. se prevede imperativ că față de minorul care la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate, astfel că, măsura internării inculpatului într-un centru de detenție luată de instanța de apel este o măsură de excepție, care nu se impune a fi. luată raportat la persoana inculpatului, această măsură nefiind cuprinsă nici în recomandările serviciului de probațiune cu ocazia întocmirii referatului de probațiune privind pe inculpat.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casație, cu consecința casării deciziei

instanței de apel și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

Analizând recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că motivele invocate se acesta nu sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție.

În acest context, noua legislație procesual penală prevede, o singură cale de atac ordinară, și anume apelul, recursul devenind astfel o cale extraordinară de atac, sub denumirea de „recurs în casație", exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Așa cum reiese chiar din Expunerea de motive la Proiectul NCPP, recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează așadar exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.

Potrivit dispozițiilor art. 447 C. proc. pen., instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate prin cerere de procuror sau de părți, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenția europeană a drepturilor omului. Curtea de la Strasbourg a subliniat că dispozițiile art. 7 din Convenție nu se limitează la a interzice aplicarea retroactivă a normelor penale în detrimentul acuzatului; ele consacră, de asemenea, într-un mod general, principiul delictelor și pedepselor.

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., criticând aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, deși, în opinia sa, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani se poate aplica doar o măsură educativă neprivativă de libertate.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de către inculpat nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., având în vedere că nu există nicio dispoziție expresă prevăzută de legea penală care interzice aplicarea unei măsuri educative privative de libertate unui minor cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani. Mai mult, potrivit art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen. „față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă privativă de libertate, atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viața.

”

În speță, inculpatul a fost condamnat de instanțele inferioare pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, pentru care legea prevede pedeapsa de la 2 la 7 ani închisoare, fiind astfel incidente dispozițiile art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanța de apel a dispus luarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani, perioadă ce se încadrează-în limitele expres prevăzute de dispozițiile art. 125 alin. (2) C. pen. Or, se reține că pct. 12 al art. 438 C. proc. pen. este incident atunci când s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei prin aplicarea unei pedepse neprevăzute de legea penală sau prin depășirea limitelor legale, sub minimul legal sau peste maximul general al pedepsei.

Cu privire la susținerile apărării, potrivit cărora instanța de apel nu a avut în vedere la momentul individualizării pedepsei circumstanțele personale ale inculpatului, Înalta Curte reține că acestea presupun o reindividualizare a pedepsei aplicate, iar în cadrul căii de atac a recursului în casație nu se poate înfăptui o nouă judecată, recursul în casație fiind o cale extraordinară de atac ce permite analiza legalității hotărârilor atacate prin raportare exclusivă la motivele expres și limitativ prevăzute de art. 43 8 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 117/MP din data de 11 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/212/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei

de 265 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A.

împotriva Deciziei penale nr. 117/MP din data de 11 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/212/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 265 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2016.