ÎCCJ, Decizia nr. 330/2016

Decizia civilă nr. 330/2016

Analizând

cererea de ordonanță președințială formulată,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24

noiembrie 2016, reclamanta A. a solicitat, pe calea ordonanței

președințiale, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din 31

octombrie 2016 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția

pentru judecători în materie disciplinară până la momentul

judecării de către Înalta Curte de Casație și Justiție

- Completul de 5 Judecători a recursului pe care îl va formula în

condițiile art. 51 din Legea nr. 317/2004, invocând drept temei

prevederile art. 997 și urm. C. proc. civ.

În

susținerea acesteia, s-a arătat că, în raport cu situația

de fapt expusă pe larg în motivarea cererii, sunt îndeplinite cumulativ

toate condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

Astfel, cu

privire la aparența de drept, a susținut că instanța de

judecată care a soluționat dosarul de disciplină nu a fost

alcătuită potrivit legii, având în vedere că dintre cei

nouă membri ai secției pentru judecători din cadrul Consiliului

Superior al Magistraturii la soluționarea contestației au participat

un număr de șapte, iar, ulterior, șase judecători,

nelegalitate care se circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar

hotărârea a fost pronunțată de un alt judecător decât cel

care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, fiind, în același

timp, pronunțată de un complet a cărui compunere a fost schimbată,

cu încălcarea legii, nelegalitate care atrage incidența art. 488 alin.

(1) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce

privește incidența cazului de la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., s-a arătat că, în mod nelegal, au fost respinse excepțiile

care vizau nelegalitatea procedurii de sesizare a Inspecției Judiciare,

incompatibilitatea inspectorului șef, încălcarea flagrantă a

unor drepturi procesuale, precum și respectarea principiului

legalității probelor, derularea procedurii de judecată în

fața Secției pentru judecători fiind realizată cu

încălcarea flagrantă a dreptului la apărare, aspect ce

încalcă dreptul la un proces echitabil protejat de art. 6 parag. 2 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului și, respectiv, art. 13 C.

proc. civ.

Referitor la

incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susținut

că reținerea în sarcina petentei a săvârșirii abaterilor

disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) teza I și lit. j) din Legea

nr. 303/2004 reprezintă o vădită aplicare greșită a

textelor de lege la starea de fapt reținută, iar suspendarea din

funcția de judecător nu respectă criteriul

proporționalității măsurii cu scopul vizat, până la

momentul la care hotărârea de excludere din magistratură rămâne

definitivă și ar însemna repartizarea a 76 de dosare la alte

două complete deja încărcate cu soluționarea propriilor dosare.

Fiind vorba

de o măsură care subzistă până la data la care

hotărârea pronunțată rămâne definitivă, reclamanta a

apreciat că este îndeplinită și condiția caracterului

provizoriu al măsurilor dispuse, limita în timp fiind una efectivă

și previzibilă, așa cum rezultă și din prevederile

cuprinse în Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.

1487 din 15 martie 2013.

Cu privire la

urgența măsurii, s-a considerat îndeplinită și această

condiție, suspendarea efectelor hotărârii de excludere fiind

necesară din două puncte de vedere distincte, în primul rând cu

privire la restrângerea nejustificată a dreptului la muncă, iar, în

al doilea rând, în raport cu necesitatea soluționării de

urgență a dosarelor cu care reclamanta a fost învestită.

În concluzie,

s-a solicitat admiterea cererii de ordonanță

președințială și suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J

din 31 octombrie 2016 până la soluționarea în fond a recursului ce va

fi promovat împotriva acesteia.

Prin

întâmpinarea depusă, Inspecția Judiciară a solicitat, în

principal, respingerea cererii de ordonanță

președințială ca inadmisibilă, iar, în subsidiar,

respingerea acțiunii deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de

admisibilitate prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

În ceea ce

privește admisibilitatea ordonanței președințiale, s-a

arătat că, în conformitate cu prevederile art. 51 alin. (3) și (4)

din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, simpla

declarare a recursului, atunci când se va depune la instanța

competentă, va suspenda executarea hotărârii secției de aplicare

a sancțiunii disciplinare.

Pe fondul

cauzei, s-a învederat că nu este îndeplinită niciuna din

condițiile prevăzute de art. 997 și urm. C. proc. civ., iar, în

fapt, deși se invocă prevederile legale anterior menționate,

acțiunea formulată reprezintă o cerere de suspendare a

hotărârii atacate cu recurs, conform dispozițiilor art. 484 alin. (2)

C. proc. civ.

Analizând cu

prioritate excepția inadmisibilității ordonanței

președințiale, în raport cu prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta

Curte reține următoarele:

Prin cererea

de ordonanță președințială, reclamanta A. a solicitat

în contradictoriu cu Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului

Superior al Magistraturii suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din 31

octombrie 2016 până la soluționarea în fond a recursului ce va fi

promovat împotriva acesteia.

Potrivit art.

997 alin. (1) C. proc. civ., instanța de judecată, stabilind că

în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să

ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui

drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube

iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea

piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Conform art. 51

alin. (3) și (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al

Magistraturii, împotriva hotărârilor prin care s-a soluționat

acțiunea disciplinară se poate exercita recurs în termen de 15 zile

de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancționat

ori, după caz, de Inspecția Judiciară sau de către

ceilalți titulari ai acțiunii disciplinare care au exercitat-o.

Competența soluționării recursului aparține Completului de

5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. (…).

Recursul suspendă executarea hotărârii secției Consiliului

Superior al Magistraturii de aplicare a sancțiunii disciplinare.

Art. 65

1

alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor

și procurorilor statuează că, în cazul în care, împotriva

hotărârii de eliberare din funcție a judecătorului sau

procurorului se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi

suspendat din funcție până la soluționarea irevocabilă a

cauzei de către instanța competentă.

Cererea de

suspendare pe calea ordonanței președințiale a fost

formulată în scopul preîntâmpinării punerii în aplicare a

măsurilor dispuse de instanța de disciplină în raport cu

prevederile art. 65

1

alin. (2) C. proc. civ.

Or, pentru ca

aceste dispoziții să fie incidente în speța dedusă

judecății este necesară îndeplinirea cumulativă a două

condiții, respectiv reclamantei să îi fie comunicată

hotărârea și împotriva acestei hotărâri reclamanta să fi

declarat recurs.

Având în

vedere că Hotărârea nr. 23/J din 31 octombrie 2016

pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru

Judecători, nu este redactată, așa cum rezultă din

certificatul de grefă existent la filele 29-30 și împotriva acesteia

nu s-a exercitat calea de atac a recursului, Înalta Curte apreciază

că hotărârea anterior menționată nu a produs încă

efecte, astfel încât reclamanta nu poate uza de această procedură.

Totodată,

împotriva hotărârii de suspendare, care este o hotărâre separată

de cea a instanței de disciplină, se va putea face contestație

la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit art. 19 pct. 17 din

Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Superior al

Magistraturii aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005 și, ulterior,

contestație la secția de contencios administrativ și fiscal, a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând

acțiunea și în raport cu prevederile art. 997 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că cererea de ordonanță

președințială având ca obiect suspendarea efectelor hotărârii

de excludere este inadmisibilă, deoarece motivele invocate nu

probează existența aparenței de drept în favoarea sa, fiind

vorba de luarea unei măsuri care vizează însuși fondul cauzei.

Astfel, una

din condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale

are în vedere "aparența dreptului", definită ca fiind o

situație de ordinul evidenței, prin ea însăși, astfel încât

instanța învestită cu o cerere de ordonanță

președințială trebuie să realizeze un examen sumar al

fondului cauzei, determinând de partea cui este aparența dreptului.

Nelegalitatea

hotărârii de excludere trebuie să fie atât de evidentă încât

instanța de judecată să o poată constata fără a

intra pe fondul cauzei, iar motivele de nelegalitate invocate să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității hotărârii

contestate, pentru ca instanța să dispună suspendarea efectelor

acesteia.

Or, aspectele

de nelegalitate invocate de reclamantă în susținerea aparenței

de drept referitoare la încălcarea regulilor imperative care

reglementează compunerea instanței de judecată și

principiul unicității completului de judecată și la

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. t) și j)

și art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 presupun verificări de

fond, aparența în drept nefiind în favoarea reclamantei, în

condițiile unei sumare analize a situației de fapt.

Celeritatea

care caracterizează procedura de soluționare a recursului declarat

împotriva unei hotărâri prin care s-a aplicat reclamantei magistrat una

dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 nu

este identică urgenței necesare în materia ordonanței

președințiale, efectele hotărârii de excludere producându-se la

momentul declarării recursului împotriva acesteia, iar reclamanta nu a

făcut dovada faptului că se află în pericol de a-i fi

păgubit un drept prin întârziere sau că ar suferi o pagubă

iminentă ce nu s-ar putea repara, în raport cu prevederile legale

incidente în cauză.

În

concluzie, Înalta Curte va

respinge, ca inadmisibilă, cererea de

ordonanță președințială formulată de A. privind

suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din 31 octombrie 2016

pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru

judecători în materie disciplinară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de ordonanță președințială

formulată de A. privind suspendarea efectelor Hotărârii nr. 23/J din

31 octombrie 2016 pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția

pentru judecători în materie disciplinară.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2016.