ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 714/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 12.08.2019 pe rolul secției civile a Tribunalului Cluj în prezentul dosar civil nr. x/2019 reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, reprezentată în baza mandatului nr. x/08.08.2019 de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L., în calitate de debitor al Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii și S.C. B. Sucursala Cluj-Napoca în calitate de terț cumpărător, în temeiul dispozițiilor art. 1562 si următoarele C. civ., a solicitat instanței să constate inopozabil față de creditoarea reclamantă, contractul de vânzare cumpărare încheiat între debitorul fiscal S.C. A. S.R.L., în calitate de vânzător și S.C. B. Sucursala Cluj-Napoca în calitate de cumpărător, prin Act Notarial nr. x/09.08.2018 înscris la data de 10.08.2018 in CF x Cluj -Napoca. Prin modificarea acțiunii din data de 6.11.2019, reclamanta a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a S.C. B., cumpărător al imobilului.

Hotărârea pronunțată în primă instanță. Prin sentința civilă nr. 161 din 25.03.2020 a Tribunalului Cluj s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune; s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. -Sucursala Cluj-Napoca; s-a respins în fond acțiunea civilă astfel cum a fost formulată și precizată ca neîntemeiată. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei S.C. B., suma de 5000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Hotărârea pronunțată în apel. Prin decizia civilă nr. 228/A din 29 octombrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței civile nr. 161 din 25.03.2020 a Tribunalului Cluj și a obligat pe numitul apelant să plătească intimatei B. suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Calea de atac formulată în cauză. Împotriva deciziei civile nr. 228/A din 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Cluj, pentru următoarele motive: În legătura cu calitatea procesuală pasivă a pârâtei B. - Sucursala Cluj, hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a doua C. proc. civ. Astfel, deși prin hotărârea apelată se constată că B. - Sucursala Cluj figurează în calitate de împuternicit al cumpărătorului în cadrul contractului Act Notarial nr. x/09.08.2018 înscris la data de 10.08.2018 în C.F. x Cluj-Napoca și că acest contract s-a încheiat de către cumpărătoare prin intermediul sucursalei, totuși, în contradictoriu cu această stare de fapt probată, instanța reține că această pârâtă nu are calitate procesuala pasivă, din perspectiva dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. Tot astfel, în contradicție cu faptul reținut de instanță și anume acela că Actul Notarial nr. x/09.08.2018 înscris la data de 10.08.2018 în CF x Cluj-Napoca s-a încheiat de către cele doua entități, prin mijlocirea uneia și aceleiași persoane, instanța reține că B. - Sucursala Cluj nu are calitate de pârâtă. Consideră că B. - Sucursala Cluj are calitate procesuală, tocmai în considerarea faptului că aceasta figurează în calitate de împuternicit al cumpărătorului în cadrul contractului, astfel că poate să stea în judecată în temeiul art. 56 C. proc. civ. pentru opozabilitate, în calitate de sucursală a firmei mamă S.C. B.. S.C. B. Sucursala Cluj-Napoca este constituită conform legii, fiind înscrisă în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțul având numit în calitate de director împuternicit cu puteri depline pe domnul C., aceeași persoană care deține calitatea de administrator statutar al societății vânzătoare S.C. A. S.R.L. Deci Actul Notarial nr. x/09.08.2018 s-a încheiat de către cele două entități prin mijlocirea uneia și aceleiași persoane. În temeiul dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. recurenta susține că soluția a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1562, respectiv art. 1563 C. civ., instanța de apel reținând greșit faptul că apelanta reclamantă nu a dovedit că, prin înstrăinarea bunurilor, debitorul S.C. A. S.R.L și-a creat sau mărit starea de insolvabilitate și că executarea silită pornită de către fisc împotriva debitoarei nu ar face decât dovada executării silite, iar nu a stării de insolvabilitate, dat fiind că lipsa plății voluntare nu implică starea de insolvabilitate. Consideră că starea de insolvabilitate la care face referire art. 1562 C. civ. se poate dovedi prin orice mijloc de probă, iar în speță această probă s-a produs. Cuantumul sumei executate silit nu reprezintă un element subsidiar, așa cum greșit a reținut instanța, ci este chiar dovada prejudiciului cauzat din perspectiva dispozițiilor art. 1562 alin. (1) și a art. 1563 C. civ., iar alături de executarea silită însăși face dovada stării de insolvabilitate a debitoarei. Susține că sunt îndeplinite condițiile art. 1562 C. civ.: existența prejudiciului suferit de creditor urmare a încheierii actului juridic, frauda debitorului și complicitatea terțului la fraudă. Învederează că la data înstrăinării, pârâta S.C. A. S.R.L. se afla în litigiu cu creditoarea Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, pentru procedura de executare silită a unei părți din creanțele fiscale certe, lichide și exigibile, titlul executoriu nr. x/03.11.2016 fiind în cuantum de 413,234 RON. Procedura de executare silită a fost contestată de pârâta S.C. A. S.R.L. în dosarul nr. x/2017, dosar care la data de 09.08.2018 - data înstrăinării bunurilor se afla în stare de judecată la instanța de fond, iar în timpul derulării litigiului, pârâta a înstrăinat bunurile din patrimoniul său creându-și astfel starea de insolvabilitate, prin sustragerea din patrimoniul debitoarei a bunurilor care puteau fi executate silit pentru stingerea creanței fiscale. Potrivit deciziei civile nr. 138/A/2020 pronunțate în dosar nr. x/2017, sentința civilă nr. 7430 din 07.11.2018 a fost schimbată în parte, în sensul că titlul executoriu contestat nr. 1322/03.11.2016 a fost menținut în parte, în privința sumei datorate cu titlu de TVA în cuantum de 233.977 RON. Așa fiind, prin Actul Notarial nr. x/09.08.2018 înscris la data de 10.08.2018 în CF x Cluj-Napoca, pârâta a procedat la înstrăinarea bunurilor din patrimoniul sau, deși se afla în procedura de executare silită. Executarea silită care a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, s-a purtat asupra unor titluri de creanță care au însumat 1.375.794 RON creanță fiscală, din care a fost contestate titluri de creanță în cuantum de 413.234 RON. Din totalul acestei sume, doar 179.257 de RON a fost anulată pe calea contestației la titlu. Prin urmare, prejudiciul este cel asupra căruia s-a purtat litigiul, respectiv suma de 1.196.537 RON, menținut prin decizia civilă nr. 138/05.02.2020. În fine, complicitatea terțului la fraudă rezultă din faptul că administratorul statutar al debitorului fiscal S.C. A. S.R.L. domnul C., care era în cunoștință de cauză cu privire la executarea silită pe care Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii din cadrul Direcției Generale Regionale o exercita pentru recuperarea creanței fiscale în virtutea calității sale, a transferat bunurile din patrimoniul acestei societăți debitoare în patrimoniul S.C. B. Sucursala Cluj-Napoca, societate în care susnumitul avea și are calitate de director împuternicit cu puteri depline, sustrăgând astfel de la executare bunurile aflate în patrimoniul debitoarei.

Apărările formulate în cauză Pârâtele au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, intimata S.C. A. S.R.L. invocând și nulitatea acestuia pentru indicarea formală a motivelor de nelegalitate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, este de reținut faptul că excepția nulității recursului invocată de intimata S.C. A. S.R.L. a fost respinsă în cursul dezbaterilor de la termenul de judecată din data de 1.04.2021, instanța reținând că motivele de recurs pot fi încadrate în cazurile de recurs prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Cauza dedusă judecății are ca obiect o acțiune pauliană, promovată de reclamantă în calitate de creditor al unor obligații fiscale, ce are ca obiect declararea ca inopozabil față de reclamantă a contractului de vânzare din 9.08.2018 a unui imobil de către debitorul său A. S.R.L., în favoarea unui terț B., considerând creditoarea că întrăinarea imobilului a fost făcută în frauda drepturilor sale. Un prim aspect ce a constituit obiect al criticilor de nelegalitate este modul în care a fost soluționată excepția legitimării procesuale pasive a pârâtei B. - Sucursala Cluj - Napoca, ce a avut calitatea de mandatar al cumpărătorului în contractul de vânzare, chemată în judecată de reclamantă alături de societatea mamă. Recurenta susține că instanța de apel a formulat considerente contradictorii atunci când, deși reține încheierea contractului prin intermediul sucursalei și prin mijlocirea uneia și aceleiași persoane fizice, constată lipsa calității procesuale pasive a sucursalei. Critica, încadrabilă în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este nefondată. Astfel, dispozițiile art. 488 pct. 6 teza a II-a C. proc. civ. constituie temei pentru modificarea unei hotărâri judecătorești atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv sau există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată. Susținerile recurentei nu pot fi analizate prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât aspectele redate de aceasta nu se constituie într-o motivare contradictorie în sensul celor precizate anterior. Instanța de apel a reținut că, în acțiunea pauliană, calitatea procesuală pasivă revine părților între care s-a încheiat actul a cărei revocare se solicită, astfel că sucursala nu are calitatea de parte contractantă, întrucât în persoana sa nu s-au născut drepturi și obligații din respectivul contract. De asemenea, a menționat că aceleași argumente sunt valabile și în ceea ce privește existența unei duble împuterniciri a persoanei fizice, care nu a dobândit drepturi și obligații din contract. Recurenta nu arată în mod concret în ce constau tezele contradictorii reținute de instanța de apel care ar fi putut conduce la soluții diferite, ci își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de aplicarea greșită, în opinia sa, a dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. prin raportare la mecanismul reglementat de C. civ. în privința acțiunii pauliene, considerând că existența unui mandatar sau a unei persoane fizice cu dublă împuternicire ar conferi societății mandatare calitate procesuală pasivă. Or, această împrejurare putea fi analizată din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în măsura în care recurenta ar fi criticat considerentul instanței de apel referitor la inexistența, în cazul sucursalei, a unor drepturi și obligații proprii izvorâte din contractul de vânzare, pentru a îndeplini condiția de subiect al raportului juridic litigios, prevăzută de art. 36 C. proc. civ. Cum recurenta s-a limitat la a aprecia că prezența mandatarului se impune din rațiuni de "opozabilitate" a hotărârii, menționând dispozițiile art. 56 C. proc. civ., fără a prezenta motivul pentru care hotărârea ar trebui să i se opună acestui mandatar și nici nu a argumentat utilitatea invocării art. 56 C. proc. civ. sub teza privitoare la posibilitatea unei entități fără capacitate de folosință de a sta în proces (alin. (2), în condițiile în care instanța de apel a apreciat ca nerelevant aspectul privind lipsa personalității juridice, motivele astfel formulate apar ca fiind străine de cauză. În cadrul motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1562-1563 C. civ., reținând că nu sunt îndeplinite condițiile de fond ale acțiunii pauliene. În acest sens a apreciat că prin înstrăinarea bunurilor debitoarei S.C. A. S.R.L și-a mărit starea de insolvabilitate, întrucât la data încheierii contractului se afla în litigiu cu creditoarea Direcția Generala Regională a Finanțelor Publice București - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii, pentru executarea silită a unei părți din creanțele fiscale certe, sustrăgând din patrimoniul debitoarei bunuri care puteau fi executate silit pentru stingerea creanței fiscale, lichide și exigibile, iar cuantumul sumei executate reprezintă chiar dovada prejudiciului cauzat. În plus, complicitatea terțului la fraudă, susține recurenta, este dovedită prin faptul că administratorul statutar al debitorului fiscal S.C. A. S.R.L., care era în cunoștință de cauză cu privire la executarea silită, a transferat bunurile din patrimoniul acestei societăți debitoare în patrimoniul S.C. B. Sucursala Cluj-Napoca, societate în care susnumitul avea și are calitate director împuternicit cu puteri depline. Critica este nefondată. Astfel, prima condiție a acțiunii pauliene este ca debitorul să își mărescă starea de insolvabilitate prin înstrăinarea din patrimoniu a unor bunuri care constituie gajul general al creditorilor și din care aceștia intenționează să își îndestuleze creanțele certe pe care le dețin. O astfel de condiție este îndeplinită în ipoteza în care se dovedește că creditorul nu își poate realiza creanța împotriva debitorului din motiv că acesta a devenit insolvabil. Recurenta susține că vânzarea acestor bunuri, în timp ce era în curs de derulare o procedură de executare silită, este suficientă prin ea însăși pentru a dovedi mărirea stării de insolvabilitate a debitoarei. Contrar acesor susțineri, instanța de recurs apreciază ca fiind corect raționamentul instanței de apel potrivit căruia existența unui proces de executare silită nu poate face dovada intrinsecă a insolvabilității debitorului. Aceasta cu atât mai mult cu cât instanța de apel a reținut că, dimpotrivă, prin vânzarea bunurilor au fost suplimentate rezervele de capital care au contribuit la achitarea datoriilor societății, aflată în procedura concordatului preventiv, în proporție de 99.6%. Societatea debitoare a contestat suma din titlul executor, obținând în instanță un calcul corect al acesteia, precum și înlăturarea măsurii sechestrului asigurator și a folosit suma obținută cu titlu de preț, reprezentând valoarea de înlocuire a bunurilor înstrăinate, pentru plata datoriilor. În condițiile în care nu rezultă că recurenta s-a aflat în situația de a nu-și putea realiza creanța împotriva societății debitoare pe motiv că aceasta a devenit insolvabilă prin vânzarea acelui imobil, nu se poate conchide că actul de înstrăinare a reprezentat o acțiune frauduloasă a vânzatoarei menită să paralizeze drepturile legitime ale recurentei creditoare. Față de constatarea neîndeplinirii uneia dintre condițiile prevăzute de art. 1562 C. civ., analiza criticilor vizând celelate condiții de admitere a acțiunii revocatorii nu mai prezintă relevanță. Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurentă la plata către intimata S.C. B. a sumei de 5000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător.