ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2054/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2054/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 240 din 26 iulie 2010 pronunțată

de Tribunalul Argeș, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.

(2) C. pen. și a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin

Legea nr. 522/2004, a fost condamnat inculpatul P.S.A., în prezent aflat în

Penitenciarul Colibași, la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit a), b) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

Pedeapsa s-a dispus a

se executa prin privare de libertate conform dispozițiilor art. 57 C. pen.,

făcându-se, totodată, aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., în sensul că

s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și, în baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării

preventive, de la 9 martie 2009, la zi.

În baza art. 4 alin.

(1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 cu

aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004,

art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.L., la pedeapsa de 1

an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri

de mare risc pentru consum propriu.

În baza art. 83 C.

pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1

an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 477 din

19 august 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă

prin neapelare, și s-a dispus executarea acestei pedepse alăturat celei

aplicate prin prezenta sentință, urmând ca în final, inculpatul să execute 2

ani și 8 luni închisoare, prin privare de libertate, conform dispozițiilor art.

57 C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata executării

pedepsei.

În baza art. 4 alin.

(1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu

aplicarea disp. art. 74 lit a), c) - art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat

inculpatul T.B.A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu.

În baza art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform

dispozițiilor art. 82 C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că, pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor

accesorii, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen.

S-au pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen., care prevăd cazurile de revocare a

suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 118 lit.

f) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată

prin Legea nr. 522/20004, s-a dispus confiscarea cantităților de 0,32 g

heroină, 0,30 g heroină, 4,02 g heroină, predate la camera de corpuri delicte a

IGPR Direcția Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă, conform următoarelor

dovezi: nr. x din 13 martie 2009, nr. y din 13 septembrie 2009, nr. z din 13

martie 2009.

În baza art. 118 lit.

e) C. pen., raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată

prin Legea nr. 522/20004, s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.S.A. a

sumei de 450 RON provenită din vânzarea de droguri de mare risc.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații T.B.A. și B.M.L. la plata

a câte 650 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 150 RON reprezintă

1/4 din onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocațiale din 31 martie

2009 și inculpatul P.S.A., la plata sumei de 800 RON, din care 300 RON

reprezintă onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocațiale din 6

aprilie 2010.

În baza art. 199

alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ridicarea amenzilor judiciare aplicate

domnului avocat C.D., prin încheierea de ședință din data de 7 iulie 2009 și

martorului N.C.A., prin încheierea din 8 iunie 2010.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din 26

martie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești, au fost trimiși în judecată

inculpații: P.S.A., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin

Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; B.M.L., în stare de

libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1), (2)

din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen. și art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr.

522/2004 și T.B.A., de asemenea, în stare de libertate, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000,

modificată prin Legea nr. 522/2004.

În actul de sesizare

a instanței, s-a reținut că la data de 4 martie 2009, inculpatul B.M.L. a

deținut fără drept, pentru consum propriu, cantitatea de 0,45 gr de heroină,

drog de mare risc, pe care l-a cumpărat de la inculpatul P.A. din București, în

schimbul sumei de 150 RON, fiindu-i adus la Pitești de martorul N.C.A.

Pentru a beneficia de

prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004,

acest inculpat a formulat un denunț, în care a arătat că inculpatul P.S.A. se

ocupă cu traficul de droguri de mare risc, motiv pentru care s-a procedat la

monitorizarea acestuia din urmă prin procedee specifice cercetării

infracțiunilor de trafic de droguri, și anume, folosirea investigatorului sub

acoperire și a colaboratorului acestuia, cumpărări supravegheate de droguri de

mare risc de la inculpat, în schimbul unor sume de bani, - în datele de 6

martie 2009 și 9 martie 2009 -, interceptări ale convorbirilor telefonice

purtate de inculpat cu diverse persoane, activități ce au culminat cu

organizarea flagrantului la locuința sus-numitului inculpat în data de 9 martie

2009.

Cu ocazia efectuării

percheziției domiciliare, asupra inculpatului P.S.A. s-a găsit suma de 600 RON,

provenită din vânzarea a 10 doze de heroină, seriile bancnotelor fiind cele

menționate în procesul-verbal întocmit de organele de poliție anterior

flagrantului, bancnote ce au fost înmânate colaboratorului, pentru cumpărarea

drogurilor. De asemenea, inculpatul a precizat că mai deține în locuința sa 10

doze de heroină, 1, 37 grame, provenind dintr-un lot mai mare care a fost

confecționat pentru vânzare.

S-a mai reținut, că

această cantitate de heroină cât și cea găsită pe măsuța din sufragerie, aparțineau

inculpatului T.B.A., care le deținea pentru consum propriu, aspect confirmat de

către cei doi inculpați și de martorele N.F.A. și N.A..

Analizând mijloacele

de probă administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării

judecătorești - declarații inculpați, declarații martori, proces-verbal de

prindere în flagrant, proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare,

rapoarte de constatare tehnico-științifică, procesele-verbale întocmite de

investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia, proces-verbal de

consemnare a seriilor bancnotelor folosite la organizarea flagrantului, dovezi

de predare a drogurilor la camera de corpuri delicte, procese-verbale de redare

a convorbirilor telefonice, - instanța de fond a reținut următoarea situație de

fapt:

Inculpatul B.M.L.

este consumator de heroină de aproximativ 2 ani de zile - potrivit susținerilor

sale și a mențiunilor din rechizitoriu -, procurându-și drogurile destinate

consumului propriu de la mai multe persoane, inclusiv de la inculpatul P.S.A..

În data de 4 martie

2009, inculpatul B.M.L. a apelat la inculpatul P.S.A. să-i vândă droguri și, în

urma înțelegerii telefonice din cursul aceleiași zile, inculpatul B.M.L. a

primit de la acesta din urmă 3 doze de heroină, (0,45 grame) drog de mare risc,

prin intermediul martorului N.A.A., șofer la o firmă de taximetrie din

București, tranzacția având loc la stația de benzină O., din zona Podului

Viilor din Pitești. Cu această ocazie, inculpatul B.M.L. i-a remis martorului

suma de 150 RON, contravaloarea drogurilor, sumă destinată inculpatului P.S.A.

și 100 RON contravaloarea transportului, aspecte ce reies din declarațiile

inculpatului B.M.L. și ale martorului mai sus nominalizat.

Fiind sesizați asupra

acestei tranzacții de către o persoană necunoscută, lucrătorii de poliție din

cadrul B. Pitești s-au deplasat la stația de benzină O. și au urmărit

autoturismul în care se aflau inculpatul B.M.L. și fratele acestuia, - persoană

străină de această operațiune, potrivit datelor existente în cauză - până la

benzinăria P., situată la intrarea în orașul Mioveni.

În momentul în care

cei doi au coborât din mașină, polițiștii și-au declinat competența, i-au

întrebat dacă dețin droguri, inculpatul B.M.L. recunoscând că a avut asupra sa

cele 3 bile de heroină, dar că le-a înghițit la vederea lucrătorilor de

poliție. Inculpatul a regurgitat aceste bile, care au fost ridicate de

lucrătorii B. și, în urma examenelor de laborator, a rezultat că acestea conțin

heroină, drog de mare risc.

Aspectele mai sus

reținute, au reieșit din declarațiile inculpatului, care a recunoscut fapta în

modalitatea mai sus descrisă, declarațiile martorilor N.A.A., G.C., C.A.,

consemnările din procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliție din

cadrul B. Pitești, raportul de constatare tehnico-științifică.

Pentru a beneficia de

dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr.

522/2004, inculpatul B.M.L. a formulat un denunț în care arăta că inculpatul

P.S.A. se ocupă cu traficul de droguri de mare risc.

În urma acestui

denunț, prin Ordonanța din 6 martie 2009 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ -

DIICOT- Serviciul Teritorial Pitești, s-a autorizat introducerea în cauză a

investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia, în vederea

strângerii de date și informații privind existența infracțiunilor și

identificarea persoanelor față de care exista presupunerea că le vor săvârși.

Din procesul-verbal

întocmit de investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia, a rezultat

că la data de 6 martie 2009, investigatorul sub acoperire și colaboratorul său

s-au deplasat în municipiul București, la locuința inculpatului P.S.A.,

colaboratorul cu numele de cod P.A. cumpărând de la inculpat, contra sumei de

300 RON, 0,40 grame substanță ce s-a dovedit a fi heroină, conform raportului

de constatare tehnico-științifică din 10 martie 2009.

La data de 9 martie

2009, procurorul, împreună cu echipa din cadrul Serviciului de prindere în

flagrant al D.G.C.C.O.A. Pitești, s-au deplasat în București, la imobilul

ocupat de P.S.A., în vederea realizării unui flagrant pentru identificarea și

prinderea suspectului în timp ce oferea spre vânzare heroină investigatorului

sub acoperire, cu nume de cod P.A.. Acesta din urmă a pătruns în locuința

inculpatului, având asupra sa 600 RON în bancnote, ce aveau seria menționată în

procesul-verbal încheiat la data de 9 martie 2009 - sumă ce i-a fost înmânată

de către ofițerul de caz -, în vederea realizării flagrantului.

După efectuarea

tranzacției, organele de poliție au pătruns în locuința inculpatului, iar în

urma efectuării percheziției, conform procesului-verbal, a fost identificată

asupra inculpatului P.S.A. și suma de 600 RON, predată colaboratorului în

vederea cumpărării drogurilor, în schimbul acesteia, colaboratorul

achiziționând 10 doze de heroină.

Cu ocazia realizării

flagrantului, conform procesului-verbal de flagrant, în locuința inculpatului a

fost depistat inculpatul T.B.A., care a susținut că este consumator de droguri,

iar cantitățile de heroină identificate pe măsuța din sufragerie - cameră în

care dormise acesta - și în săculețul indicat de către P.S.A. îi aparțin, fiind

deținute pentru consum propriu. Această declarație se coroborează cu declarația

inculpatului P.S.A. și cu declarațiile martorelor N.F.A. și N.A..

Referitor la modul în

care s-a efectuat urmărirea penală, inculpatul P.S.A., prin apărător, a invocat

dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., solicitând să fie anulate toate

actele de urmărire penală care au fost desfășurate începând cu data de 3 martie

2009 de către organele de poliție judiciară, deoarece acestea nu au avut

delegație din partea procurorului care a efectuat urmărirea penală.

Prin ordonanța din

data de 6 martie 2009, a fost delegată o singură persoană din cadrul B.

Pitești, să efectueze acte de cercetare penală în cauză, respectiv inspectorul

principal A.R.

Instanța de fond a

apreciat că nu mai poate fi pus în discuție acest aspect în condițiile în care

instanța de control judiciar, prin Decizia nr. 652 din 29 octombrie 2009,

pronunțată în Dosarul nr. 1271/109/2009, a constatat că urmărirea penală este

efectuată cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

În ceea ce privește

poziția procesuală pe care au avut-o inculpații în cursul urmăririi penale și

al cercetării judecătorești față de faptele ce li se impută, instanța a reținut

că inculpatul P.S.A. a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal,

inițial recunoscând faptele, justificându-le prin aceea că avea nevoie acută de

bani pentru achitarea unei datorii către o persoană care, la rândul său, se

ocupa cu traficul de droguri, pentru ca, ulterior, în faza cercetării

judecătorești, să susțină că a procurat droguri doar pentru inculpatul B.M.L.

și fără a obține pentru sine vreun folos material.

Tribunalul a

apreciat, că întrucât codul de procedură penală nu instituie niciun temei legal

pentru stabilirea unei ordini de preferință între declarațiile date pe

parcursul urmăririi penale ori a cercetării judecătorești, atunci când acestea

sunt contradictorii, declarațiile inițiale ale inculpatului reflectă adevărul,

deoarece se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză și

anume, declarațiile martorului B. care susține că procura droguri de la P. de

mai mult timp contra unor sume de bani, și ale martorului T., care a relatat în

fața instanței aceeași împrejurare. A mai reținut tribunalul, ca fiind

elocventă în acest sens, declarația dată în faza de urmărire penală de către

prietena inculpatului, numita N.A., care menționează că acesta se ocupa de

traficul de droguri. Chiar dacă martora a revenit asupra acestei declarații,

fără să ofere o explicație pertinentă în acest sens, instanța a avut în vedere

declarația inițială, deoarece se coroborează cu celelalte probe din cauză.

Prin urmare,

tribunalul a constatat că nu se poate reține, așa cu a susținut inculpatul prin

apărător, că vânzările de droguri din datele de 6 și 9 martie 2009 au fost

provocate în vreun fel de atitudinea colaboratorului sub acoperire care l-a

determinat pe inculpat să săvârșească astfel de infracțiuni.

Inculpatul B.M.L. a

recunoscut fapta reținută în sarcina sa, însă a susținut că la data săvârșirii

acesteia nu avea discernământ. Instanța de fond a apreciat că nu se impune

efectuarea în cauză a unei expertize psihiatrice, pe de o parte pentru că nu

este obligatorie administrarea acestei probe în cazul infracțiunii reținute în

sarcina inculpatului, iar pe de altă parte instanța nu are îndoieli asupra

stării de sănătate psihică a acestuia.

Totodată, tribunalul

a apreciat, că lipsa discernământului pe fondul dependenței de droguri -

diagnostic pus inculpatului la data de 6 aprilie 2009, după declanșarea

cercetărilor - nu poate fi invocată de către o persoană care, prin faptele sale

- consum repetat de droguri -, a determinat starea de dependență cu eventuale

consecințe negative asupra reprezentării realității, deoarece este inadmisibil

ca o persoană să invoce propria culpă în apărarea sa.

În ceea ce privește

tulburarea de comportament invocată de către inculpat, prin apărător, s-a

constatat de tribunal, - din actul medical depus la dosar -, că aceasta a

intervenit în luna iulie 2009.

Inculpatul T.B. a

recunoscut săvârșirea faptei.

În drept, tribunalul

a reținut că fapta inculpatului P.S.A. care, în datele 4 martie 2009, 6 martie

2009 și 9 martie 2009, fără drept și în baza aceleiași rezoluții infracționale,

a oferit și a vândut inculpatului B.M.L. și mai apoi colaboratorului și

investigatorului sub acoperire cu numele de cod P.A., cantitățile de 0,45

grame, 0,40 grame și 1,5 grame heroină, drog de mare risc ce face parte din

anexă la Legea nr. 143/2000, în schimbul sumelor de 150 RON, respectiv 300 RON

și 600 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de

art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr.

522/20004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului

B.M.L., care, în data de 4 martie 2009 a deținut pentru consum propriu

cantitatea de 0,45 grame de heroină, drog de mare risc, ce face parte din

tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000, a fost încadrată în drept în

dispozițiile art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea

nr. 522/2000.

Conform fișei de

cazier judiciar, prin Sentința penală nr. 477 din 19 august 2008, pronunțată de

Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare, inculpatul

B.M.L. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cu

suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 208 - 209 C. pen.

Întrucât infracțiunea

pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost

săvârșită în interiorul termenului de încercare al suspendării condiționate a

executării pedepsei sus-menționate, în sarcina inculpatului B.M.L. s-au reținut

dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului

T.B., care a deținut pentru consum propriu droguri de mare risc - heroină -, a

fost încadrată în drept în dispozițiile art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr.

143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2000.

Reținând vinovăția

inculpaților relativ la faptele pentru care au fost trimiși în judecată,

instanța a dispus condamnarea acestora constatând, cu privire la inculpații

P.S.A. și B.M.L. că aceștia beneficiază de dispozițiile art. 16 din Legea nr.

143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2000, deoarece în timpul urmăririi

penale au formulat denunțuri care au condus la identificarea și tragerea la

răspundere penală a altor persoane care se ocupă de traficul de droguri.

La individualizarea

sancțiunilor, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

și anume, limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptelor săvârșite,

persoana infractorilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Instanța de fond a

apreciat că gradul de pericol social al infracțiunilor deduse judecății este

unul ridicat, având în vedere amploarea pe care a cunoscut-o acest fenomen

infracțional, rezonanța negativă a acestui gen de fapte prin care se atentează

la sănătatea publică și la viața celor cărora li se creează dependență față de

aceste narcotice. De asemenea, s-au avut în vedere împrejurările și modul de

desfășurare a activității infracționale, de către inculpatul P.S.A. (în mod

continuat), această activitate fiind stopată prin monitorizarea de către

organele de urmărire penală și prinderea în flagrant a inculpatului. Pe de altă

parte, s-a avut în vedere că inculpatul nu posedă antecedente penale și a

recunoscut într-o primă fază faptele ce i se impută.

Totodată, instanța de

fond a avut în vedere starea de recidivă postcondamnatorie în care au fost

comise infracțiunile deduse judecății de către inculpatul B.M.L., dar și faptul

că acesta a recunoscut săvârșirea faptei.

Cu privire la

inculpatul T.B., s-a reținut că acesta a recunoscut în mod constant săvârșirea

faptei, nu are antecedente penale, s-a prezentat în fața instanței de judecată,

depune eforturi pentru restabilirea stării sale de sănătate, aspecte care, în

opinia instanței de fond, justifică susținerea în favoarea acestui inculpat a

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., cu

consecința coborârii pedepsei sub minimul special.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul B.M.L., deși aceasta a recunoscut săvârșirea faptei,

instanța nu a valorificat această împrejurare ca circumstanță atenuantă cu

consecința coborârii pedepsei sub minimul special, deoarece s-a constatat că

deși a mai suferit o condamnare la pedeapsa închisorii, cu suspendare, a

continuat să persevereze în astfel de activități infracționale.

De asemenea, s-a

apreciat de prima instanță, că nu se justifică reținerea circumstanțelor

atenuante în favoarea inculpatului P.S.A., având în vedere că acesta a avut o

poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, și că deși nu este cercetat în

această cauză și pentru alte fapte similare anterioare datei de 4 martie 2009,

din probele existente la dosar reiese că și anterior acestei date a efectuat

tranzacții cu droguri. Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale,

este student, a determinat instanța de fond să orienteze pedeapsa aplicată

acestuia spre minimul special, ca urmare a reducerii la jumătate a limitelor de

pedeapsă, prin aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000

modificată prin Legea nr. 522/2000.

Deoarece inculpatul

B.M.L. a săvârșit fapta dedusă judecății în interiorul termenului de încercare

al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 ani și 6 luni

închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 477 din 19 august 2008,

pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare,

instanța de fond, în baza art .83 C. pen., a dispus revocarea acestei

suspendări și executarea în întregime a acestei pedepse alăturat celei aplicate

prin prezenta sentință.

Pedepsele aplicate

inculpaților s-a dispus a fi executate în condiții de detenție, conform art. 57

C. pen. de către inculpații P.S.A. și B.M.L., având în vedere că, cuantumul

acestora respectiv starea de recidivă sunt incompatibile cu instituția

suspendării executării pedepsei.

Instanța a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., cu privire la fiecare inculpat, în

sensul că a interzis, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului P.S.A.,

apreciind că nu se impune lăsarea în libertate a unor persoane judecate pentru

infracțiuni de o asemenea gravitate, cu atât mai mult cu cât în cauză,

stabilindu-se vinovăția inculpatului, se pronunță o hotărâre de condamnare.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.S.A. perioada reținerii și

a arestării preventive, de la 9 martie 2009 la zi.

Sub aspectul

modalității de individualizare a executării pedepsei, în ceea ce îl privește pe

inculpatul T.B., tribunalul a apreciat, că acesta se poate îndrepta și fără

executarea efectivă a pedepsei în penitenciar, având în vedere lipsa

antecedentelor penale, sinceritatea de care a dat dovadă pe parcursul

procesului penal, regretul manifestat față de situația generată de consumul de

droguri, eforturile depuse în vederea reintegrării sociale. În consecință, față

de acest inculpat s-a dispus, în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiționată

a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare

de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel inculpații P.S.A. și B.M.L..

Inculpatul P.S.A., în

principal, a criticat sentința, pentru nelegalitate, întrucât nu a beneficiat

de asistență juridică pe întreg parcursul cercetării judecătorești, în sensul

că a fost asistat o anumită perioadă, de un avocat suspendat pentru neplata

contribuțiilor la stat, astfel că toate actele efectuate în această perioadă

sunt lovite de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 C. proc. pen. În

consecință, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar,

inculpatul a cerut admiterea apelului, rejudecarea cauzei de către instanța de

apel și reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, cu

reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 - 76

C. pen.

Inculpatul B.M.L., a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele invocate

atât în scris cât și oral, un prim motiv fiind acela că P.S.A. nu a beneficiat

pe toată perioada cercetării judecătorești de asistență juridică calificată,

sentința atacată fiind astfel, lovită de nulitate absolută, prevăzută de art.

197 alin. (2) C. proc. pen.

Alt motiv invocat a

fost acela al achitării inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen., apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei

infracțiuni, având în vedere în acest sens cantitatea mică de droguri găsită

asupra sa, recunoașterea infracțiunii, faptul că în alte legislații europene

este dezincriminată fapta de consum de droguri.

În fine, un ultim

motiv invocat de către inculpat, a fost acela al reducerii pedepsei aplicate,

având în vedere, în esență, faptul că nu are antecedente penale, este student,

provine dintr-o familie organizată, a depus eforturi de a renunța la consumul

de droguri, așa cum rezultă din referatul medical depus la dosar, a recunoscut

și regretat fapta, toate acestea justificând aplicarea unei pedepse sub minimul

special prevăzut de lege.

Prin Decizia penală

nr. 4/A din 6 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie - în Dosarul nr. 1079/46/2010, cu

majoritate s-a decis respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de

inculpații P.S.A. și B.M.L., menținerea stării de arest a inculpatului P.S.A.,

deducerea în continuare a arestării preventive a acestui inculpat și obligarea

ambilor inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În considerentele

deciziei, instanța de apel analizând prima critică de nelegalitate a sentinței

atacate, invocată de ambii inculpați - inițial, înainte de repunerea cauzei pe

rol o atare critică a fost menționată numai de către inculpatul B.M.L. și a

vizat lipsa de asistență juridică calificată a coinculpatului P.S.A. -, în

sensul că se impune refacerea cercetării judecătorești, întrucât unul dintre

inculpați și anume P.S.A. a fost asistat de un apărător care, într-o anume

perioadă, pe parcursul judecării în primă instanță era suspendat și nu avea

dreptul de a-și exercita profesia, situație ce ar atrage nulitatea absolută a

hotărârii potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. cu consecința trimiterii

cauzei spre rejudecare, a apreciat că o atare critică nu poate fi primită.

Potrivit art. 197

alin. (2) C. proc. pen. sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, între altele,

dispozițiile relative la asistarea învinuitului sau inculpatului de către

apărător când aceasta este obligatorie.

În cauza dedusă

judecății, inculpatul P.S.A. a fost asistat de apărător, iar împrejurarea că în

perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, când s-a efectuat cercetarea

judecătorească, acesta a fost suspendat, în opinia curții de apel nu

echivalează cu pierderea calității de avocat a apărătorului în cauză, dat fiind

motivul pentru care s-a dispus suspendarea și anume, neplata taxelor și a

contribuțiilor profesionale.

Prin urmare,

apărătorul care l-a asistat la instanța de fond pe inculpatul P.S.A. și-a

păstrat calitatea de avocat, calitate care nu a încetat prin suspendarea

acestuia pentru motivele mai sus-menționate, concluzie în raport de care

instanța de prim control judiciar în complet majoritar a considerat

neîntemeiată susținerea apărării în sensul că este lipsită de substanță

calitatea de avocat, cât timp acesta nu mai avea dreptul de a exercita

profesia.

Trimiterea la decizia

în interesul legii nr. 27 din 16 aprilie 2007 la care a făcut referire apărarea

a fost apreciată mai degrabă o susținere ce corespunde opiniei majoritare, în

sensul că echivalează cu o lipsă de apărare numai situația în care asistența

juridică este acordată de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat,

împrejurare ce nu poate fi asimilată speței dedusă judecății, așa cum a

susținut apărarea, întrucât avocatul care a asigurat asistență juridică

inculpatului P.S.A. a dobândit și are această calitate, pe care o păstrează pe

toată perioada suspendării, numai că nu are dreptul de a-și exercita

atribuțiile pe toată această perioadă, situație care însă nu a fost cunoscută

de instanță decât după un anumit interval de timp, când a dispus înlocuirea

apărătorului ales cu un apărător desemnat din oficiu.

Or, textul art. 197

alin. (2) C. proc. pen. sancționează cu nulitate absolută numai neasistarea

învinuitului sau inculpatului de către apărător, practic de o persoană care nu

are calitatea de avocat dobândită în condițiile legii, neavând relevanță, în

opinia completului majoritar, sub aspectul existenței condițiilor legale ale

art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dacă această calitate a fost suspendată

temporar, esențială fiind existența acestei calități de avocat în privința

persoanei care a asistat pe inculpatul P.S.A., existență, care în opinia

completului majoritar, nu poate fi contestată.

Așadar, cum legea

procesuală penală este de strictă interpretare, în sensul mai sus-arătat,

Curtea a constatat că dispozițiile legale ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

nu au fost încălcate, astfel încât nu poate opera nulitatea absolută a

hotărârii atacate, cu consecința desființării în totalitate a sentinței și a

casării cu trimitere în vederea reluării judecății în primă instanță, așa cum a

susținut apărarea.

Desigur, în cauză se

poate face o analiză dacă o atare încălcare, a dispozițiilor legale care

reglementează desfășurarea procesului penal, - este evident că având dreptul de

exercitare a profesiei de avocat suspendat, avocatul în cauză pe perioada

sus-menționată nu avea dreptul de a asista pe învinuit sau inculpat - atrage

sau nu sancțiunea nulității relative în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc.

pen., care este condiționată de aducerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată

decât prin anularea acelui act.

În acest sens, Curtea

a constatat, însă, că nu s-a produs nicio vătămare inculpatului, întrucât deși

avea suspendată calitatea de avocat, nu însă pe motive profesionale, ci numai

pentru neplata taxelor - a se vedea adresa Baroului București - avocata S.A.,

ca apărător ales al inculpatului, a făcut efective și depline apărări

inculpatului prin invocarea prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

vizând nerespectarea dispozițiilor legale privind prezentarea materialului de

urmărire penală, tribunalul, prin Sentința penală nr. 307 din 7 octombrie 2010,

dispunând, în urma apărării efectuate de sus-numita avocată restituirea cauzei

la procuror, sentință casată de Curtea de Apel Pitești, prin Decizia penală nr.

652/R din 29 octombrie 2009, prin care s-a dispus înlăturarea dispoziției de

restituire și trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea continuării

judecării.

De altfel, pe

perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, perioadă în care asistența juridică,

în ce-l privește pe inculpatul P.S.A. a fost efectuată de apărătorul ales S.A.,

deși aceasta era suspendată din funcție, nu s-au făcut multiple acte procesuale

pe parcursul cercetării judecătorești, în acest sens Curtea arătând, față de

cele deja menționate, că apărătorul ales S.A. a participat la punerea în

discuție din oficiu a stării de arest preventiv a inculpatului la data de 7

ianuarie 2010, la menținerea arestării preventive la data de 18 februarie 2010,

la care se adaugă și o audiere a inculpatului, în prezența apărătorului ales la

data de 19 ianuarie 2010, când acesta a oscilat cu privire la săvârșirea

faptei.

Analizând, astfel, în

concret modul în care avocata S.A. a pledat și apărat pe inculpat, rezultă cu

prisosință că aceasta a făcut o efectivă și eficientă apărare, așa cum pretinde

legea, astfel că nu există, în opinia completului majoritar vreo vătămare a

inculpatului, sub aspectul deplinei exercitări a dreptului de apărare, potrivit

art. 6 C. proc. pen., care, ca și principiu fundamental, garantează acest

drept.

Ca atare, neexistând

această vătămare care este o condiție expresă pentru reținerea nulității

relative, nu se poate ajunge la concluzia nici măcar a unei eventuale nulități

relative ce vizează, desigur, alte încălcări ale reglementării procesului

penal, decât cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sancționabile

cu nulitate absolută.

A mai reținut

instanța de apel că nu poate fi invocată nulitatea relativă nici prin prisma

dispozițiilor art. 197 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., care vizează

invocarea încălcării altei dispoziții legale decât cele prevăzute la alin. (2)

al aceluiași articol și că nu se impune anularea actului, în speță a hotărârii

primei instanțe, deoarece aceasta nu este necesară pentru aflarea adevărului și

justa soluționare a cauzei, cu atât mai mult cu cât inculpatul P.S.A. a

recunoscut și regretat fapta. De precizat că inculpatul P.S.A. a invocat

această nelegalitate a lipsei de apărare numai după reluarea cauzei în complet

de divergență, în prima dezbatere, invocând numai reducerea pedepsei, pe când

celălalt inculpat, B.M.L., în mod constant, atât înainte de repunerea pe rol a

cauzei cât și după reluarea din nou a dezbaterilor, a susținut că nu a fost

asigurată, în condițiile legii, nu apărarea sa, ci a celuilalt coinculpat

P.S.A..

Nu în ultimul rând,

s-a reținut că sub aspectul criticat, există o încheiere din data de 13 aprilie

2010 a primei instanțe, prin care s-a respins cererea formulată de inculpatul

B.M.L. de refacere a tuturor actelor de urmărire penală întocmite în cauză,

începând cu data de 1 octombrie 2009, încheiere care putea să fie atacată,

conform art. 361 alin. (2) C. proc. pen., numai odată cu fondul, ceea ce nu a

făcut apărarea, existând, astfel, o hotărâre definitivă sub aspectul invocat de

apărare, ca și critică în apel, care nu poate fi cenzurată din moment ce nu a

fost atacată.

În consecință,

solicitarea inculpatului de a se dispune casarea hotărârii primei instanțe,

întrucât aceasta este lovită de nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2)

C. proc. pen., întrucât pe o anume perioadă, apărarea inculpatului a fost

făcută de un apărător care a fost suspendat temporar din funcție, a fost

apreciată ca neîntemeiată.

Referitor la

celelalte critici invocate de inculpați, instanța de prim control judiciar a

apreciat că nici acestea nu pot fi primite.

Critica formulată de

inculpatul P.S.A. care vizează reducerea pedepsei sub cuantumul de 5 ani

închisoare stabilit de instanța de fond a fost considerată de instanța de apel

ca fiind nefondată cu motivarea că pedeapsa a fost just individualizată de

către tribunal cu respectarea tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72

C. pen. În opinia curții de apel, pedeapsa stabilită de instanța de fond nu se

impune a fi redusă față de împrejurarea că art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000 care incriminează infracțiunea reținută în sarcina inculpatului

prevede o pedeapsă până la 20 de ani închisoare, iar activitățile infracționale

ale inculpatului au avut un caracter repetat, fapt ce a atras incidența în

cauză a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

A concluzionat

instanța de apel că pedeapsa aplicată inculpatului P.S.A. corespunde scopului

prevăzut de art. 52 C. pen. care vizează atât aspectul coercitiv cerut de lege

pentru astfel de infracțiuni extrem de grave, sancționate aspru de legiuitor,

cât și scopului preventiv și educativ, ținând seama de persoana inculpatului,

de reeducarea acestuia și, ulterior, de integrarea sa într-un mediu social în

care să nu mai comită activități infracționale de genul celor reținute în

prezenta cauză.

De asemenea, s-a

apreciat că nu pot fi reținute nici criticile formulate de inculpatul B.M.L. și

care vizează aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen.,

deoarece la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei

infracțiuni trebuie să se aibă în vedere dacă prin comiterea acesteia a avut

loc o atingere minimă a uneia dintre valorile apărate de lege. Or, în cauză,

consumul de droguri nu poate fi considerat ca reprezentând o atingere minimă

adusă unei valori esențiale ocrotită de lege cum este sănătatea persoanei,

aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă

anterioară de un an și 6 luni închisoare cu suspendare, pedeapsă ce a fost

revocată cu consecința executării acesteia separat de cea aplicată în prezenta

cauză.

În fine, ultima

critică vizând reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege prin reținerea

de circumstanțe atenuante, s-a apreciat că nici aceasta nu poate fi primită

pentru considerentul că aspectele invocate de apărare și anume că inculpatul

B.M.L. este tânăr, este student, a recunoscut săvârșirea faptei și a avut o

atitudine cooperantă în derularea procesului penal, au fost avute în vedere de

instanța de fond care s-a orientat la un cuantum al pedepsei spre minimul

prevăzut de lege.

Împotriva deciziei,

în termen legal au declarat recurs inculpații B.M.L. și P.S.A..

Inculpatul B.M.L. a

criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că la instanța

de fond, coinculpatul P.S.A. a fost asistat de un avocat suspendat din funcție,

situație ce atrage nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. a actelor efectuate în cursul cercetării judecătorești, acest din urmă

inculpat fiind lipsit de apărare care era obligatorie în raport de cuantumul

pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în

judecată și care se situează între 10 și 20 de ani.

Prin urmare, în

principal, inculpatul B.M.L. a solicitat casarea atât a deciziei, cât și a

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În subsidiar,

sus-numitul inculpat a solicitat reținerea în favoarea sa de circumstanțe

atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de

lege, față de împrejurarea că a avut o atitudine procesuală corectă pe tot

parcursul desfășurării procesului penal.

Inculpatul P.S.A.,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C.

proc. pen. a solicitat reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante față

de împrejurarea că a recunoscut și regretat comiterea faptei și reducerea

cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpați care în drept se

încadrează în cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1)

pct. 6 și 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. ultim din același cod, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt

fondate.

În ce privește prima

critică adusă deciziei de către inculpatul B.M.L. ce vizează nelegalitatea

acesteia și se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. și care a constituit și motiv de apel, Înalta

Curte reține că în mod corect instanța de prim control judiciar a constatat că

în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit textului de

lege sus-menționat, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, între

altele, dispozițiile relative la asistarea învinuitului sau inculpatului de

către apărător când aceasta este obligatorie.

Asistența juridică a

inculpatului este obligatorie în cursul judecății, așa cum dispune art. 171

alin. (3) C. proc. pen., în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea

săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau

mai mare.

În speța dedusă

judecății, prevederile legale sus-menționate sunt aplicabile față de

împrejurarea că recurentul inculpat P.S.A. a fost trimis în judecată pentru

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 522/2004, infracțiune

pedepsită cu închisoarea mai mare de 5 ani (potrivit textelor de lege

menționate, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani).

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că recurentul inculpat P.S.A. a fost trimis în

judecată în stare de arest preventiv prin Rechizitoriul nr. 17D/P/2009 din 26

martie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism, Serviciul Teritorial Pitești -, cauza fiind înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș cu prim termen de judecată la data de 14 aprilie 2009.

În cursul cercetării

judecătorești la instanța de fond, recurentul inculpat P.S.A. a fost asistat de

apărător ales în persoana avocatei S.A., care a participat la punerea în

discuție din oficiu de către instanța de fond la termenul de judecată din 7

ianuarie 2010 a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului,

a menținerii stării de arest preventiv la data de 18 februarie 2010 și la

ascultarea inculpatului care s-a realizat la data de 19 ianuarie 2010.

Din Adresa nr. 3063

din 23 martie 2010 a Baroului București rezultă că numita S.A. a fost

suspendată din profesia de avocat pentru neplata taxelor/contribuțiilor

profesionale către Barou, Uniunea Națională a Barourilor din România/Casa de

Asigurări a Avocaților, începând cu data de 1 octombrie 2009, prin Decizia nr.

2118/275 din 29 septembrie 2009 (dosar instanța de fond).

Este adevărat că în

perioada septembrie 2009 - octombrie 2010 când avocata S.A. l-a asistat la

instanța de fond pe inculpatul P.S.A., aceasta era suspendată din funcție, dar

așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, suspendarea exercitării

atribuțiilor specifice profesiei de avocat pentru neplata

taxelor/contribuțiilor profesionale nu echivalează cu pierderea calității de

avocat dobândită în condițiile Legii nr. 51/1995 modificată.

Or, art. 197 alin.

(2) C. proc. pen. sancționează cu nulitatea absolută neasistarea

învinuitului/inculpatului de către apărător, adică de o persoană care a

dobândit calitatea de avocat în condițiile legii, fiind lipsită de relevanță

sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul de lege sus-menționat

dacă această calitate a fost suspendată temporar, esențială fiind existența

calității de avocat în privința persoanei ce a asistat pe inculpat, existență

ce nu poate fi contestată.

În consecință, în mod

corect, instanța de prim control judiciar, pornind de la faptul că legea procesual

penală este de strictă interpretare a constatat că prevederile art. 197 alin.

(2) C. proc. pen. nu au fost încălcate și prin urmare că nu se impune

desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță

de fond.

De asemenea, corectă

este și concluzia instanței de prim control judiciar, în sensul că în cauză nu

sunt incidente nici dispozițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. care

reglementează nulitățile relative.

Recurentului-inculpat

P.S.A. nu i s-a adus nici o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin

anularea actelor efectuate la instanța de fond în prezența apărătorului S.A..

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în perioada septembrie

2009 - aprilie 2010, când l-a asistat pe inculpat, aceasta a efectuat o apărare

efectivă, invocând în fața instanței de fond încălcarea unor dispoziții legale

sancționate cu nulitatea absolută, apărări ce au fost însușite de tribunal

care, prin Sentința penală nr. 307 din 7 octombrie 2010 a dispus restituirea

cauzei la procuror (dosar instanța de fond). Această hotărâre a fost casată de

Curtea de Apel care a admis recursul procurorului și a dispus trimiterea cauzei

la aceeași instanță de fond în vederea continuării judecării cauzei.

Prin urmare,

neexistând vreo vătămare adusă inculpatului în exercitarea dreptului său la

apărare, astfel cum este garantat de art. 6 C. proc. pen., condiție esențială

pentru incidența prevederilor art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., în mod

corect instanța de apel a reținut că în cauză nu poate fi invocată nici măcar o

nulitate relativă care să justifice cererea inculpatului de a se trimite cauza

spre rejudecare la instanța de fond.

În consecință, Înalta

Curte constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut în art.

385

9

alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. și că decizia instanței de apel

este judicios argumentată în ce privește respingerea criticii vizând

nerespectarea de către instanța de fond a dreptului la al inculpatului P.S.A.,

drept garantat de art. 6 C. proc. pen.

Referitor la cazul de

casare întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

invocat atât de inculpatul B.M.L., cât și de inculpatul P.S.A., Înalta Curte

reține că la individualizarea pedepselor aplicate acestora, instanțele de fond

și cea de apel au avut în vedere toate criteriile enumerate în art. 72 C. pen.

și anume, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al

faptelor săvârșite, persoana fiecărui inculpat și împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

În ce-l privește pe

recurentul inculpat P.S.A. este de reținut că în zilele de 4 martie 2009, 6

martie 2009 și 9 martie 2009, fără drept și în baza aceleiași rezoluții

infracționale, a oferit și a vândut recurentului inculpat B.M.L. și mai apoi,

colaboratorului și investigatorului sub acoperire cu numele de cod P.A.,

cantitățile de 0,45 grame, 0,40 grame și 1,50 grame heroină, drog de mare risc,

în schimbul sumelor de 150 RON, 300 RON și respectiv 600 RON.

Datele ce

caracterizează favorabil persoana recurentului inculpat P.S.A. - lipsa

antecedentelor penale, cooperarea cu organele judiciare și contribuția sa la

identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care se ocupă

cu traficul de droguri - au fost valorificate de instanța de fond și de cea de

apel prin reținerea în favoarea acestui inculpat a prevederilor art. 16 din

Legea nr. 143/2000 și stabilirea unei pedepse spre minimul prevăzut de lege,

urmare reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (care sunt cuprinse între 10 și 20 de ani),

însă nu sunt de natură a se constitui în acele împrejurări care să se

circumscrie noțiunii de circumstanțe atenuante judiciare în sensul

dispozițiilor art. 74 C. pen.

Aceasta deoarece, la

individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere nu numai datele ce

caracterizează favorabil persoana infractorului, dar și împrejurările ce

agravează răspunderea penală.

Infracțiunea pentru

care recurentul inculpat P.S.A. a fost trimis în judecată prezintă un grad de

pericol social ridicat, relevat de modul și împrejurările în care a fost

comisă, - în mod repetat, activitatea infracțională desfășurată de inculpat

fiind stopată numai datorită intervenției organelor de urmărire penală - de

urmările grave produse sau care s-ar fi putut produce asupra vieții și

sănătății persoanelor cărora inculpatul le-a vândut drogurile, de amploarea pe

care a cunoscut-o acest fenomen infracțional în ultima perioadă.

În ce-l privește pe

recurentul inculpat B.M.L. s-a reținut că în ziua de 4 martie 2009 acesta a

deținut pentru consum propriu cantitatea de 0,45 grame heroină, drog de mare

risc.

Și în cazul acestui

recurent inculpat, instanța de fond și cea de apel au valorificat datele ce

caracterizează persoana sa - este tânăr, student, a recunoscut și regretat

săvârșirea faptei colaborând la identificarea și tragerea la răspundere penală

a altor persoane care se ocupau cu săvârșirea de infracțiuni legate de droguri

- însă nu se justifică solicitarea acestui inculpat de a se reține în favoarea

sa circumstanțe atenuante prevăzute în art. 74 C. pen., cu consecința reducerii

cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege (cuantum redus de

altfel în urma aplicării prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000).

Consumul de droguri

este o infracțiune gravă, pericolul social ridicat rezultă atât din limitele de

pedeapsă prevăzute de textul de lege care incriminează această faptă penală,

cât și din consecințele pe care le au drogurile asupra sănătății persoanei care

le consumă, astfel că cel găsit vinovat de săvârșirea unei asemenea fapte se

impune a fi pedepsit cu o pedeapsă al cărei cuantum și modalitate de executare

să răspundă exigențelor art. 52 C. pen.

Solicitarea

inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute

de art. 74 lit. a) și c) C. pen. cu consecința reducerii cuantumului pedepsei

sub limita minimă prevăzută de lege nu poate fi primită, pe de o parte, pentru

că inculpatul a comis infracțiunea din cauza de față în stare de recidivă

postcondamnatorie, anterior fiind condamnat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni

închisoare, ceea ce denotă perseverență în săvârșirea de fapte penale și în

nici un caz o conduită bună înainte de comiterea faptei dedusă judecății

(cerință a art. 74 lit. a) C. pen.) iar, pe de altă parte, pentru că atitudinea

sa după săvârșirea infracțiunii constând în recunoașterea faptei și înlesnirea

descoperirii altor persoane suspectate de infracțiuni legate de traficul de

droguri (cerința a art. 74 lit. c) C. pen.) a fost avută în vedere deja de

către instanța de fond prin reținerea în favoarea inculpatului a prevederilor

art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă la

jumătate.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că pedepsele de 5 ani închisoare (aplicată inculpatului

P.S.A.), respectiv de 1 an și 2 luni închisoare (aplicată inculpatului B.M.L.)

au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute în

art. 72 C. pen. privite în ansamblul lor, iar executarea acestora în regim de detenție

de către inculpați este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ

cerut de art. 52 C. pen., motiv pentru care găsește neîntemeiată și critica

vizând netemeinicia deciziei întemeiată pe cazul de casare pr