ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2054/2011

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 240 din 26 iulie 2010 pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, a fost condamnat inculpatul P.S.A., în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit a), b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată. Pedeapsa s-a dispus a se executa prin privare de libertate conform dispozițiilor art. 57 C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și, în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive, de la 9 martie 2009, la zi. În baza art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M.L., la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 477 din 19 august 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare, și s-a dispus executarea acestei pedepse alăturat celei aplicate prin prezenta sentință, urmând ca în final, inculpatul să execute 2 ani și 8 luni închisoare, prin privare de libertate, conform dispozițiilor art. 57 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea disp.

art. 74 lit a), c) - art. 76 lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.B.A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen., în sensul că, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen., care prevăd cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 118 lit. f) C. pen., raportat la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/20004, s-a dispus confiscarea cantităților de 0,32 g heroină, 0,30 g heroină, 4,02 g heroină, predate la camera de corpuri delicte a IGPR Direcția Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă, conform următoarelor dovezi: nr. x din 13 martie 2009, nr. y din 13 septembrie 2009, nr. z din 13 martie 2009. În baza art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/20004, s-a dispus confiscarea de la inculpatul P.S.A. a sumei de 450 RON provenită din vânzarea de droguri de mare risc. În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., au fost obligați inculpații T.B.A. și B.M.L. la plata a câte 650 RON cheltuieli judiciare către stat, din care câte 150 RON reprezintă 1/4 din onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocațiale din 31 martie 2009 și inculpatul P.S.A., la plata sumei de 800 RON, din care 300 RON reprezintă onorariu avocat oficiu conform împuternicirii avocațiale din 6 aprilie 2010. În baza art. 199 alin. (3) C. proc.

pen., s-a dispus ridicarea amenzilor judiciare aplicate domnului avocat C.D., prin încheierea de ședință din data de 7 iulie 2009 și martorului N.C.A., prin încheierea din 8 iunie 2010. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din 26 martie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Pitești, au fost trimiși în judecată inculpații: P.S.A., în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; B.M.L., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004 și T.B.A., de asemenea, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004. În actul de sesizare a instanței, s-a reținut că la data de 4 martie 2009, inculpatul B.M.L. a deținut fără drept, pentru consum propriu, cantitatea de 0,45 gr de heroină, drog de mare risc, pe care l-a cumpărat de la inculpatul P.A. din București, în schimbul sumei de 150 RON, fiindu-i adus la Pitești de martorul N.C.A. Pentru a beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, acest inculpat a formulat un denunț, în care a arătat că inculpatul P.S.A.

se ocupă cu traficul de droguri de mare risc, motiv pentru care s-a procedat la monitorizarea acestuia din urmă prin procedee specifice cercetării infracțiunilor de trafic de droguri, și anume, folosirea investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia, cumpărări supravegheate de droguri de mare risc de la inculpat, în schimbul unor sume de bani, - în datele de 6 martie 2009 și 9 martie 2009 -, interceptări ale convorbirilor telefonice purtate de inculpat cu diverse persoane, activități ce au culminat cu organizarea flagrantului la locuința sus-numitului inculpat în data de 9 martie 2009. Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare, asupra inculpatului P.S.A. s-a găsit suma de 600 RON, provenită din vânzarea a 10 doze de heroină, seriile bancnotelor fiind cele menționate în procesul-verbal întocmit de organele de poliție anterior flagrantului, bancnote ce au fost înmânate colaboratorului, pentru cumpărarea drogurilor.

De asemenea, inculpatul a precizat că mai deține în locuința sa 10 doze de heroină, 1, 37 grame, provenind dintr-un lot mai mare care a fost confecționat pentru vânzare. S-a mai reținut, că această cantitate de heroină cât și cea găsită pe măsuța din sufragerie, aparțineau inculpatului T.B.A., care le deținea pentru consum propriu, aspect confirmat de către cei doi inculpați și de martorele N.F.A. și N.A..

Analizând mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești - declarații inculpați, declarații martori, proces-verbal de prindere în flagrant, proces-verbal de efectuare a percheziției domiciliare, rapoarte de constatare tehnico-științifică, procesele-verbale întocmite de investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia, proces-verbal de consemnare a seriilor bancnotelor folosite la organizarea flagrantului, dovezi de predare a drogurilor la camera de corpuri delicte, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, - instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul B.M.L. este consumator de heroină de aproximativ 2 ani de zile - potrivit susținerilor sale și a mențiunilor din rechizitoriu -, procurându-și drogurile destinate consumului propriu de la mai multe persoane, inclusiv de la inculpatul P.S.A..

În data de 4 martie 2009, inculpatul B.M.L. a apelat la inculpatul P.S.A. să-i vândă droguri și, în urma înțelegerii telefonice din cursul aceleiași zile, inculpatul B.M.L. a primit de la acesta din urmă 3 doze de heroină, (0,45 grame) drog de mare risc, prin intermediul martorului N.A.A., șofer la o firmă de taximetrie din București, tranzacția având loc la stația de benzină O., din zona Podului Viilor din Pitești. Cu această ocazie, inculpatul B.M.L. i-a remis martorului suma de 150 RON, contravaloarea drogurilor, sumă destinată inculpatului P.S.A. și 100 RON contravaloarea transportului, aspecte ce reies din declarațiile inculpatului B.M.L. și ale martorului mai sus nominalizat. Fiind sesizați asupra acestei tranzacții de către o persoană necunoscută, lucrătorii de poliție din cadrul B. Pitești s-au deplasat la stația de benzină O. și au urmărit autoturismul în care se aflau inculpatul B.M.L.

și fratele acestuia, - persoană străină de această operațiune, potrivit datelor existente în cauză - până la benzinăria P., situată la intrarea în orașul Mioveni. În momentul în care cei doi au coborât din mașină, polițiștii și-au declinat competența, i-au întrebat dacă dețin droguri, inculpatul B.M.L. recunoscând că a avut asupra sa cele 3 bile de heroină, dar că le-a înghițit la vederea lucrătorilor de poliție. Inculpatul a regurgitat aceste bile, care au fost ridicate de lucrătorii B. și, în urma examenelor de laborator, a rezultat că acestea conțin heroină, drog de mare risc. Aspectele mai sus reținute, au reieșit din declarațiile inculpatului, care a recunoscut fapta în modalitatea mai sus descrisă, declarațiile martorilor N.A.A., G.C., C.A., consemnările din procesul-verbal întocmit de către lucrătorii de poliție din cadrul B. Pitești, raportul de constatare tehnico-științifică.

Pentru a beneficia de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2004, inculpatul B.M.L. a formulat un denunț în care arăta că inculpatul P.S.A. se ocupă cu traficul de droguri de mare risc. În urma acestui denunț, prin Ordonanța din 6 martie 2009 a Parchetului de pe lângă ÎCCJ - DIICOT- Serviciul Teritorial Pitești, s-a autorizat introducerea în cauză a investigatorului sub acoperire și a colaboratorului acestuia, în vederea strângerii de date și informații privind existența infracțiunilor și identificarea persoanelor față de care exista presupunerea că le vor săvârși. Din procesul-verbal întocmit de investigatorul sub acoperire și colaboratorul acestuia, a rezultat că la data de 6 martie 2009, investigatorul sub acoperire și colaboratorul său s-au deplasat în municipiul București, la locuința inculpatului P.S.A., colaboratorul cu numele de cod P.A.

cumpărând de la inculpat, contra sumei de 300 RON, 0,40 grame substanță ce s-a dovedit a fi heroină, conform raportului de constatare tehnico-științifică din 10 martie 2009. La data de 9 martie 2009, procurorul, împreună cu echipa din cadrul Serviciului de prindere în flagrant al D.G.C.C.O.A. Pitești, s-au deplasat în București, la imobilul ocupat de P.S.A., în vederea realizării unui flagrant pentru identificarea și prinderea suspectului în timp ce oferea spre vânzare heroină investigatorului sub acoperire, cu nume de cod P.A.. Acesta din urmă a pătruns în locuința inculpatului, având asupra sa 600 RON în bancnote, ce aveau seria menționată în procesul-verbal încheiat la data de 9 martie 2009 - sumă ce i-a fost înmânată de către ofițerul de caz -, în vederea realizării flagrantului.

După efectuarea tranzacției, organele de poliție au pătruns în locuința inculpatului, iar în urma efectuării percheziției, conform procesului-verbal, a fost identificată asupra inculpatului P.S.A. și suma de 600 RON, predată colaboratorului în vederea cumpărării drogurilor, în schimbul acesteia, colaboratorul achiziționând 10 doze de heroină. Cu ocazia realizării flagrantului, conform procesului-verbal de flagrant, în locuința inculpatului a fost depistat inculpatul T.B.A., care a susținut că este consumator de droguri, iar cantitățile de heroină identificate pe măsuța din sufragerie - cameră în care dormise acesta - și în săculețul indicat de către P.S.A. îi aparțin, fiind deținute pentru consum propriu.

Această declarație se coroborează cu declarația inculpatului P.S.A. și cu declarațiile martorelor N.F.A. și N.A.. Referitor la modul în care s-a efectuat urmărirea penală, inculpatul P.S.A., prin apărător, a invocat dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., solicitând să fie anulate toate actele de urmărire penală care au fost desfășurate începând cu data de 3 martie 2009 de către organele de poliție judiciară, deoarece acestea nu au avut delegație din partea procurorului care a efectuat urmărirea penală. Prin ordonanța din data de 6 martie 2009, a fost delegată o singură persoană din cadrul B. Pitești, să efectueze acte de cercetare penală în cauză, respectiv inspectorul principal A.R.

Instanța de fond a apreciat că nu mai poate fi pus în discuție acest aspect în condițiile în care instanța de control judiciar, prin Decizia nr. 652 din 29 octombrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1271/109/2009, a constatat că urmărirea penală este efectuată cu respectarea dispozițiilor legale în materie. În ceea ce privește poziția procesuală pe care au avut-o inculpații în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești față de faptele ce li se impută, instanța a reținut că inculpatul P.S.A. a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, inițial recunoscând faptele, justificându-le prin aceea că avea nevoie acută de bani pentru achitarea unei datorii către o persoană care, la rândul său, se ocupa cu traficul de droguri, pentru ca, ulterior, în faza cercetării judecătorești, să susțină că a procurat droguri doar pentru inculpatul B.M.L.

și fără a obține pentru sine vreun folos material. Tribunalul a apreciat, că întrucât codul de procedură penală nu instituie niciun temei legal pentru stabilirea unei ordini de preferință între declarațiile date pe parcursul urmăririi penale ori a cercetării judecătorești, atunci când acestea sunt contradictorii, declarațiile inițiale ale inculpatului reflectă adevărul, deoarece se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză și anume, declarațiile martorului B. care susține că procura droguri de la P. de mai mult timp contra unor sume de bani, și ale martorului T., care a relatat în fața instanței aceeași împrejurare. A mai reținut tribunalul, ca fiind elocventă în acest sens, declarația dată în faza de urmărire penală de către prietena inculpatului, numita N.A., care menționează că acesta se ocupa de traficul de droguri.

Chiar dacă martora a revenit asupra acestei declarații, fără să ofere o explicație pertinentă în acest sens, instanța a avut în vedere declarația inițială, deoarece se coroborează cu celelalte probe din cauză. Prin urmare, tribunalul a constatat că nu se poate reține, așa cu a susținut inculpatul prin apărător, că vânzările de droguri din datele de 6 și 9 martie 2009 au fost provocate în vreun fel de atitudinea colaboratorului sub acoperire care l-a determinat pe inculpat să săvârșească astfel de infracțiuni. Inculpatul B.M.L. a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, însă a susținut că la data săvârșirii acesteia nu avea discernământ. Instanța de fond a apreciat că nu se impune efectuarea în cauză a unei expertize psihiatrice, pe de o parte pentru că nu este obligatorie administrarea acestei probe în cazul infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, iar pe de altă parte instanța nu are îndoieli asupra stării de sănătate psihică a acestuia.

Totodată, tribunalul a apreciat, că lipsa discernământului pe fondul dependenței de droguri - diagnostic pus inculpatului la data de 6 aprilie 2009, după declanșarea cercetărilor - nu poate fi invocată de către o persoană care, prin faptele sale - consum repetat de droguri -, a determinat starea de dependență cu eventuale consecințe negative asupra reprezentării realității, deoarece este inadmisibil ca o persoană să invoce propria culpă în apărarea sa. În ceea ce privește tulburarea de comportament invocată de către inculpat, prin apărător, s-a constatat de tribunal, - din actul medical depus la dosar -, că aceasta a intervenit în luna iulie 2009. Inculpatul T.B. a recunoscut săvârșirea faptei.

În drept, tribunalul a reținut că fapta inculpatului P.S.A. care, în datele 4 martie 2009, 6 martie 2009 și 9 martie 2009, fără drept și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a oferit și a vândut inculpatului B.M.L. și mai apoi colaboratorului și investigatorului sub acoperire cu numele de cod P.A., cantitățile de 0,45 grame, 0,40 grame și 1,5 grame heroină, drog de mare risc ce face parte din anexă la Legea nr. 143/2000, în schimbul sumelor de 150 RON, respectiv 300 RON și 600 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/20004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului B.M.L., care, în data de 4 martie 2009 a deținut pentru consum propriu cantitatea de 0,45 grame de heroină, drog de mare risc, ce face parte din tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000, a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2000. Conform fișei de cazier judiciar, prin Sentința penală nr. 477 din 19 august 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare, inculpatul B.M.L. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 - 209 C. pen. Întrucât infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză a fost săvârșită în interiorul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei sus-menționate, în sarcina inculpatului B.M.L.

s-au reținut dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen. Fapta inculpatului T.B., care a deținut pentru consum propriu droguri de mare risc - heroină -, a fost încadrată în drept în dispozițiile art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2000. Reținând vinovăția inculpaților relativ la faptele pentru care au fost trimiși în judecată, instanța a dispus condamnarea acestora constatând, cu privire la inculpații P.S.A. și B.M.L. că aceștia beneficiază de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, modificată prin Legea nr. 522/2000, deoarece în timpul urmăririi penale au formulat denunțuri care au condus la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care se ocupă de traficul de droguri.

La individualizarea sancțiunilor, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume, limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana infractorilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Instanța de fond a apreciat că gradul de pericol social al infracțiunilor deduse judecății este unul ridicat, având în vedere amploarea pe care a cunoscut-o acest fenomen infracțional, rezonanța negativă a acestui gen de fapte prin care se atentează la sănătatea publică și la viața celor cărora li se creează dependență față de aceste narcotice. De asemenea, s-au avut în vedere împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, de către inculpatul P.S.A.

(în mod continuat), această activitate fiind stopată prin monitorizarea de către organele de urmărire penală și prinderea în flagrant a inculpatului. Pe de altă parte, s-a avut în vedere că inculpatul nu posedă antecedente penale și a recunoscut într-o primă fază faptele ce i se impută. Totodată, instanța de fond a avut în vedere starea de recidivă postcondamnatorie în care au fost comise infracțiunile deduse judecății de către inculpatul B.M.L., dar și faptul că acesta a recunoscut săvârșirea faptei. Cu privire la inculpatul T.B., s-a reținut că acesta a recunoscut în mod constant săvârșirea faptei, nu are antecedente penale, s-a prezentat în fața instanței de judecată, depune eforturi pentru restabilirea stării sale de sănătate, aspecte care, în opinia instanței de fond, justifică susținerea în favoarea acestui inculpat a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen., cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special.

În ceea ce îl privește pe inculpatul B.M.L., deși aceasta a recunoscut săvârșirea faptei, instanța nu a valorificat această împrejurare ca circumstanță atenuantă cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special, deoarece s-a constatat că deși a mai suferit o condamnare la pedeapsa închisorii, cu suspendare, a continuat să persevereze în astfel de activități infracționale. De asemenea, s-a apreciat de prima instanță, că nu se justifică reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului P.S.A., având în vedere că acesta a avut o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal, și că deși nu este cercetat în această cauză și pentru alte fapte similare anterioare datei de 4 martie 2009, din probele existente la dosar reiese că și anterior acestei date a efectuat tranzacții cu droguri.

Împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, este student, a determinat instanța de fond să orienteze pedeapsa aplicată acestuia spre minimul special, ca urmare a reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă, prin aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 modificată prin Legea nr. 522/2000. Deoarece inculpatul B.M.L. a săvârșit fapta dedusă judecății în interiorul termenului de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 477 din 19 august 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare, instanța de fond, în baza art .83 C. pen., a dispus revocarea acestei suspendări și executarea în întregime a acestei pedepse alăturat celei aplicate prin prezenta sentință.

Pedepsele aplicate inculpaților s-a dispus a fi executate în condiții de detenție, conform art. 57 C. pen. de către inculpații P.S.A. și B.M.L., având în vedere că, cuantumul acestora respectiv starea de recidivă sunt incompatibile cu instituția suspendării executării pedepsei. Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen., cu privire la fiecare inculpat, în sensul că a interzis, pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului P.S.A., apreciind că nu se impune lăsarea în libertate a unor persoane judecate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate, cu atât mai mult cu cât în cauză, stabilindu-se vinovăția inculpatului, se pronunță o hotărâre de condamnare.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.S.A. perioada reținerii și a arestării preventive, de la 9 martie 2009 la zi. Sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei, în ceea ce îl privește pe inculpatul T.B., tribunalul a apreciat, că acesta se poate îndrepta și fără executarea efectivă a pedepsei în penitenciar, având în vedere lipsa antecedentelor penale, sinceritatea de care a dat dovadă pe parcursul procesului penal, regretul manifestat față de situația generată de consumul de droguri, eforturile depuse în vederea reintegrării sociale. În consecință, față de acest inculpat s-a dispus, în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 82 C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații P.S.A. și B.M.L.. Inculpatul P.S.A., în principal, a criticat sentința, pentru nelegalitate, întrucât nu a beneficiat de asistență juridică pe întreg parcursul cercetării judecătorești, în sensul că a fost asistat o anumită perioadă, de un avocat suspendat pentru neplata contribuțiilor la stat, astfel că toate actele efectuate în această perioadă sunt lovite de nulitatea absolută prevăzută de art. 197 C. proc. pen. În consecință, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, inculpatul a cerut admiterea apelului, rejudecarea cauzei de către instanța de apel și reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 - 76 C. pen.

Inculpatul B.M.L., a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele invocate atât în scris cât și oral, un prim motiv fiind acela că P.S.A. nu a beneficiat pe toată perioada cercetării judecătorești de asistență juridică calificată, sentința atacată fiind astfel, lovită de nulitate absolută, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Alt motiv invocat a fost acela al achitării inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., apreciind că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere în acest sens cantitatea mică de droguri găsită asupra sa, recunoașterea infracțiunii, faptul că în alte legislații europene este dezincriminată fapta de consum de droguri.

În fine, un ultim motiv invocat de către inculpat, a fost acela al reducerii pedepsei aplicate, având în vedere, în esență, faptul că nu are antecedente penale, este student, provine dintr-o familie organizată, a depus eforturi de a renunța la consumul de droguri, așa cum rezultă din referatul medical depus la dosar, a recunoscut și regretat fapta, toate acestea justificând aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Prin Decizia penală nr. 4/A din 6 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie - în Dosarul nr. 1079/46/2010, cu majoritate s-a decis respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de inculpații P.S.A.

și B.M.L., menținerea stării de arest a inculpatului P.S.A., deducerea în continuare a arestării preventive a acestui inculpat și obligarea ambilor inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat. În considerentele deciziei, instanța de apel analizând prima critică de nelegalitate a sentinței atacate, invocată de ambii inculpați - inițial, înainte de repunerea cauzei pe rol o atare critică a fost menționată numai de către inculpatul B.M.L. și a vizat lipsa de asistență juridică calificată a coinculpatului P.S.A. -, în sensul că se impune refacerea cercetării judecătorești, întrucât unul dintre inculpați și anume P.S.A. a fost asistat de un apărător care, într-o anume perioadă, pe parcursul judecării în primă instanță era suspendat și nu avea dreptul de a-și exercita profesia, situație ce ar atrage nulitatea absolută a hotărârii potrivit art. 197 alin. (2) C. proc.

pen. cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, a apreciat că o atare critică nu poate fi primită. Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sunt prevăzute sub sancțiunea nulității, între altele, dispozițiile relative la asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător când aceasta este obligatorie. În cauza dedusă judecății, inculpatul P.S.A. a fost asistat de apărător, iar împrejurarea că în perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, când s-a efectuat cercetarea judecătorească, acesta a fost suspendat, în opinia curții de apel nu echivalează cu pierderea calității de avocat a apărătorului în cauză, dat fiind motivul pentru care s-a dispus suspendarea și anume, neplata taxelor și a contribuțiilor profesionale.

Prin urmare, apărătorul care l-a asistat la instanța de fond pe inculpatul P.S.A. și-a păstrat calitatea de avocat, calitate care nu a încetat prin suspendarea acestuia pentru motivele mai sus-menționate, concluzie în raport de care instanța de prim control judiciar în complet majoritar a considerat neîntemeiată susținerea apărării în sensul că este lipsită de substanță calitatea de avocat, cât timp acesta nu mai avea dreptul de a exercita profesia. Trimiterea la decizia în interesul legii nr. 27 din 16 aprilie 2007 la care a făcut referire apărarea a fost apreciată mai degrabă o susținere ce corespunde opiniei majoritare, în sensul că echivalează cu o lipsă de apărare numai situația în care asistența juridică este acordată de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat, împrejurare ce nu poate fi asimilată speței dedusă judecății, așa cum a susținut apărarea, întrucât avocatul care a asigurat asistență juridică inculpatului P.S.A.

a dobândit și are această calitate, pe care o păstrează pe toată perioada suspendării, numai că nu are dreptul de a-și exercita atribuțiile pe toată această perioadă, situație care însă nu a fost cunoscută de instanță decât după un anumit interval de timp, când a dispus înlocuirea apărătorului ales cu un apărător desemnat din oficiu. Or, textul art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancționează cu nulitate absolută numai neasistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător, practic de o persoană care nu are calitatea de avocat dobândită în condițiile legii, neavând relevanță, în opinia completului majoritar, sub aspectul existenței condițiilor legale ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dacă această calitate a fost suspendată temporar, esențială fiind existența acestei calități de avocat în privința persoanei care a asistat pe inculpatul P.S.A., existență, care în opinia completului majoritar, nu poate fi contestată.

Așadar, cum legea procesuală penală este de strictă interpretare, în sensul mai sus-arătat, Curtea a constatat că dispozițiile legale ale art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost încălcate, astfel încât nu poate opera nulitatea absolută a hotărârii atacate, cu consecința desființării în totalitate a sentinței și a casării cu trimitere în vederea reluării judecății în primă instanță, așa cum a susținut apărarea. Desigur, în cauză se poate face o analiză dacă o atare încălcare, a dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, - este evident că având dreptul de exercitare a profesiei de avocat suspendat, avocatul în cauză pe perioada sus-menționată nu avea dreptul de a asista pe învinuit sau inculpat - atrage sau nu sancțiunea nulității relative în condițiile art. 197 alin. (1) C. proc.

pen., care este condiționată de aducerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act. În acest sens, Curtea a constatat, însă, că nu s-a produs nicio vătămare inculpatului, întrucât deși avea suspendată calitatea de avocat, nu însă pe motive profesionale, ci numai pentru neplata taxelor - a se vedea adresa Baroului București - avocata S.A., ca apărător ales al inculpatului, a făcut efective și depline apărări inculpatului prin invocarea prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

vizând nerespectarea dispozițiilor legale privind prezentarea materialului de urmărire penală, tribunalul, prin Sentința penală nr. 307 din 7 octombrie 2010, dispunând, în urma apărării efectuate de sus-numita avocată restituirea cauzei la procuror, sentință casată de Curtea de Apel Pitești, prin Decizia penală nr. 652/R din 29 octombrie 2009, prin care s-a dispus înlăturarea dispoziției de restituire și trimiterea cauzei la aceeași instanță, în vederea continuării judecării. De altfel, pe perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, perioadă în care asistența juridică, în ce-l privește pe inculpatul P.S.A. a fost efectuată de apărătorul ales S.A., deși aceasta era suspendată din funcție, nu s-au făcut multiple acte procesuale pe parcursul cercetării judecătorești, în acest sens Curtea arătând, față de cele deja menționate, că apărătorul ales S.A.

a participat la punerea în discuție din oficiu a stării de arest preventiv a inculpatului la data de 7 ianuarie 2010, la menținerea arestării preventive la data de 18 februarie 2010, la care se adaugă și o audiere a inculpatului, în prezența apărătorului ales la data de 19 ianuarie 2010, când acesta a oscilat cu privire la săvârșirea faptei. Analizând, astfel, în concret modul în care avocata S.A. a pledat și apărat pe inculpat, rezultă cu prisosință că aceasta a făcut o efectivă și eficientă apărare, așa cum pretinde legea, astfel că nu există, în opinia completului majoritar vreo vătămare a inculpatului, sub aspectul deplinei exercitări a dreptului de apărare, potrivit art. 6 C. proc. pen., care, ca și principiu fundamental, garantează acest drept.

Ca atare, neexistând această vătămare care este o condiție expresă pentru reținerea nulității relative, nu se poate ajunge la concluzia nici măcar a unei eventuale nulități relative ce vizează, desigur, alte încălcări ale reglementării procesului penal, decât cele prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sancționabile cu nulitate absolută. A mai reținut instanța de apel că nu poate fi invocată nulitatea relativă nici prin prisma dispozițiilor art. 197 alin. (4) teza a II-a C. proc. pen., care vizează invocarea încălcării altei dispoziții legale decât cele prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol și că nu se impune anularea actului, în speță a hotărârii primei instanțe, deoarece aceasta nu este necesară pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei, cu atât mai mult cu cât inculpatul P.S.A.

a recunoscut și regretat fapta. De precizat că inculpatul P.S.A. a invocat această nelegalitate a lipsei de apărare numai după reluarea cauzei în complet de divergență, în prima dezbatere, invocând numai reducerea pedepsei, pe când celălalt inculpat, B.M.L., în mod constant, atât înainte de repunerea pe rol a cauzei cât și după reluarea din nou a dezbaterilor, a susținut că nu a fost asigurată, în condițiile legii, nu apărarea sa, ci a celuilalt coinculpat P.S.A.. Nu în ultimul rând, s-a reținut că sub aspectul criticat, există o încheiere din data de 13 aprilie 2010 a primei instanțe, prin care s-a respins cererea formulată de inculpatul B.M.L. de refacere a tuturor actelor de urmărire penală întocmite în cauză, începând cu data de 1 octombrie 2009, încheiere care putea să fie atacată, conform art. 361 alin. (2) C. proc.

pen., numai odată cu fondul, ceea ce nu a făcut apărarea, existând, astfel, o hotărâre definitivă sub aspectul invocat de apărare, ca și critică în apel, care nu poate fi cenzurată din moment ce nu a fost atacată. În consecință, solicitarea inculpatului de a se dispune casarea hotărârii primei instanțe, întrucât aceasta este lovită de nulitate absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât pe o anume perioadă, apărarea inculpatului a fost făcută de un apărător care a fost suspendat temporar din funcție, a fost apreciată ca neîntemeiată. Referitor la celelalte critici invocate de inculpați, instanța de prim control judiciar a apreciat că nici acestea nu pot fi primite. Critica formulată de inculpatul P.S.A.

care vizează reducerea pedepsei sub cuantumul de 5 ani închisoare stabilit de instanța de fond a fost considerată de instanța de apel ca fiind nefondată cu motivarea că pedeapsa a fost just individualizată de către tribunal cu respectarea tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. În opinia curții de apel, pedeapsa stabilită de instanța de fond nu se impune a fi redusă față de împrejurarea că art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 care incriminează infracțiunea reținută în sarcina inculpatului prevede o pedeapsă până la 20 de ani închisoare, iar activitățile infracționale ale inculpatului au avut un caracter repetat, fapt ce a atras incidența în cauză a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

A concluzionat instanța de apel că pedeapsa aplicată inculpatului P.S.A. corespunde scopului prevăzut de art. 52 C. pen. care vizează atât aspectul coercitiv cerut de lege pentru astfel de infracțiuni extrem de grave, sancționate aspru de legiuitor, cât și scopului preventiv și educativ, ținând seama de persoana inculpatului, de reeducarea acestuia și, ulterior, de integrarea sa într-un mediu social în care să nu mai comită activități infracționale de genul celor reținute în prezenta cauză. De asemenea, s-a apreciat că nu pot fi reținute nici criticile formulate de inculpatul B.M.L. și care vizează aplicarea dispozițiilor art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen., deoarece la stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracțiuni trebuie să se aibă în vedere dacă prin comiterea acesteia a avut loc o atingere minimă a uneia dintre valorile apărate de lege.

Or, în cauză, consumul de droguri nu poate fi considerat ca reprezentând o atingere minimă adusă unei valori esențiale ocrotită de lege cum este sănătatea persoanei, aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă anterioară de un an și 6 luni închisoare cu suspendare, pedeapsă ce a fost revocată cu consecința executării acesteia separat de cea aplicată în prezenta cauză. În fine, ultima critică vizând reducerea pedepsei sub minimul prevăzut de lege prin reținerea de circumstanțe atenuante, s-a apreciat că nici aceasta nu poate fi primită pentru considerentul că aspectele invocate de apărare și anume că inculpatul B.M.L. este tânăr, este student, a recunoscut săvârșirea faptei și a avut o atitudine cooperantă în derularea procesului penal, au fost avute în vedere de instanța de fond care s-a orientat la un cuantum al pedepsei spre minimul prevăzut de lege.

Împotriva deciziei, în termen legal au declarat recurs inculpații B.M.L. și P.S.A.. Inculpatul B.M.L. a criticat decizia pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul că la instanța de fond, coinculpatul P.S.A. a fost asistat de un avocat suspendat din funcție, situație ce atrage nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. a actelor efectuate în cursul cercetării judecătorești, acest din urmă inculpat fiind lipsit de apărare care era obligatorie în raport de cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și care se situează între 10 și 20 de ani. Prin urmare, în principal, inculpatul B.M.L. a solicitat casarea atât a deciziei, cât și a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În subsidiar, sus-numitul inculpat a solicitat reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, față de împrejurarea că a avut o atitudine procesuală corectă pe tot parcursul desfășurării procesului penal. Inculpatul P.S.A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante față de împrejurarea că a recunoscut și regretat comiterea faptei și reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate de inculpați care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute în art. 385 9 alin. (1) pct. 6 și 14 C. proc.

pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. ultim din același cod, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate. În ce privește prima critică adusă deciziei de către inculpatul B.M.L. ce vizează nelegalitatea acesteia și se circumscrie cazului de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. și care a constituit și motiv de apel, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de prim control judiciar a constatat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Potrivit textului de lege sus-menționat, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, între altele, dispozițiile relative la asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător când aceasta este obligatorie.

Asistența juridică a inculpatului este obligatorie în cursul judecății, așa cum dispune art. 171 alin. (3) C. proc. pen., în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. În speța dedusă judecății, prevederile legale sus-menționate sunt aplicabile față de împrejurarea că recurentul inculpat P.S.A. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 522/2004, infracțiune pedepsită cu închisoarea mai mare de 5 ani (potrivit textelor de lege menționate, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani).

Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurentul inculpat P.S.A. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin Rechizitoriul nr. 17D/P/2009 din 26 martie 2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Pitești -, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș cu prim termen de judecată la data de 14 aprilie 2009. În cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, recurentul inculpat P.S.A.

a fost asistat de apărător ales în persoana avocatei S.A., care a participat la punerea în discuție din oficiu de către instanța de fond la termenul de judecată din 7 ianuarie 2010 a legalității și temeiniciei arestării preventive a inculpatului, a menținerii stării de arest preventiv la data de 18 februarie 2010 și la ascultarea inculpatului care s-a realizat la data de 19 ianuarie 2010. Din Adresa nr. 3063 din 23 martie 2010 a Baroului București rezultă că numita S.A. a fost suspendată din profesia de avocat pentru neplata taxelor/contribuțiilor profesionale către Barou, Uniunea Națională a Barourilor din România/Casa de Asigurări a Avocaților, începând cu data de 1 octombrie 2009, prin Decizia nr. 2118/275 din 29 septembrie 2009 (dosar instanța de fond).

Este adevărat că în perioada septembrie 2009 - octombrie 2010 când avocata S.A. l-a asistat la instanța de fond pe inculpatul P.S.A., aceasta era suspendată din funcție, dar așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, suspendarea exercitării atribuțiilor specifice profesiei de avocat pentru neplata taxelor/contribuțiilor profesionale nu echivalează cu pierderea calității de avocat dobândită în condițiile Legii nr. 51/1995 modificată. Or, art. 197 alin. (2) C. proc. pen. sancționează cu nulitatea absolută neasistarea învinuitului/inculpatului de către apărător, adică de o persoană care a dobândit calitatea de avocat în condițiile legii, fiind lipsită de relevanță sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de textul de lege sus-menționat dacă această calitate a fost suspendată temporar, esențială fiind existența calității de avocat în privința persoanei ce a asistat pe inculpat, existență ce nu poate fi contestată.

În consecință, în mod corect, instanța de prim control judiciar, pornind de la faptul că legea procesual penală este de strictă interpretare a constatat că prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. nu au fost încălcate și prin urmare că nu se impune desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond. De asemenea, corectă este și concluzia instanței de prim control judiciar, în sensul că în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen. care reglementează nulitățile relative. Recurentului-inculpat P.S.A. nu i s-a adus nici o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor efectuate la instanța de fond în prezența apărătorului S.A..

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în perioada septembrie 2009 - aprilie 2010, când l-a asistat pe inculpat, aceasta a efectuat o apărare efectivă, invocând în fața instanței de fond încălcarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea absolută, apărări ce au fost însușite de tribunal care, prin Sentința penală nr. 307 din 7 octombrie 2010 a dispus restituirea cauzei la procuror (dosar instanța de fond). Această hotărâre a fost casată de Curtea de Apel care a admis recursul procurorului și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond în vederea continuării judecării cauzei. Prin urmare, neexistând vreo vătămare adusă inculpatului în exercitarea dreptului său la apărare, astfel cum este garantat de art. 6 C. proc.

pen., condiție esențială pentru incidența prevederilor art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză nu poate fi invocată nici măcar o nulitate relativă care să justifice cererea inculpatului de a se trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond. În consecință, Înalta Curte constată că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 6 C. proc. pen. și că decizia instanței de apel este judicios argumentată în ce privește respingerea criticii vizând nerespectarea de către instanța de fond a dreptului la al inculpatului P.S.A., drept garantat de art. 6 C. proc. pen. Referitor la cazul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., invocat atât de inculpatul B.M.L., cât și de inculpatul P.S.A., Înalta Curte reține că la individualizarea pedepselor aplicate acestora, instanțele de fond și cea de apel au avut în vedere toate criteriile enumerate în art. 72 C. pen. și anume, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana fiecărui inculpat și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În ce-l privește pe recurentul inculpat P.S.A. este de reținut că în zilele de 4 martie 2009, 6 martie 2009 și 9 martie 2009, fără drept și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a oferit și a vândut recurentului inculpat B.M.L. și mai apoi, colaboratorului și investigatorului sub acoperire cu numele de cod P.A., cantitățile de 0,45 grame, 0,40 grame și 1,50 grame heroină, drog de mare risc, în schimbul sumelor de 150 RON, 300 RON și respectiv 600 RON.

Datele ce caracterizează favorabil persoana recurentului inculpat P.S.A. - lipsa antecedentelor penale, cooperarea cu organele judiciare și contribuția sa la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care se ocupă cu traficul de droguri - au fost valorificate de instanța de fond și de cea de apel prin reținerea în favoarea acestui inculpat a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 și stabilirea unei pedepse spre minimul prevăzut de lege, urmare reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 (care sunt cuprinse între 10 și 20 de ani), însă nu sunt de natură a se constitui în acele împrejurări care să se circumscrie noțiunii de circumstanțe atenuante judiciare în sensul dispozițiilor art. 74 C. pen.

Aceasta deoarece, la individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana infractorului, dar și împrejurările ce agravează răspunderea penală. Infracțiunea pentru care recurentul inculpat P.S.A. a fost trimis în judecată prezintă un grad de pericol social ridicat, relevat de modul și împrejurările în care a fost comisă, - în mod repetat, activitatea infracțională desfășurată de inculpat fiind stopată numai datorită intervenției organelor de urmărire penală - de urmările grave produse sau care s-ar fi putut produce asupra vieții și sănătății persoanelor cărora inculpatul le-a vândut drogurile, de amploarea pe care a cunoscut-o acest fenomen infracțional în ultima perioadă.

În ce-l privește pe recurentul inculpat B.M.L. s-a reținut că în ziua de 4 martie 2009 acesta a deținut pentru consum propriu cantitatea de 0,45 grame heroină, drog de mare risc. Și în cazul acestui recurent inculpat, instanța de fond și cea de apel au valorificat datele ce caracterizează persoana sa - este tânăr, student, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei colaborând la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care se ocupau cu săvârșirea de infracțiuni legate de droguri - însă nu se justifică solicitarea acestui inculpat de a se reține în favoarea sa circumstanțe atenuante prevăzute în art. 74 C. pen., cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege (cuantum redus de altfel în urma aplicării prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000).

Consumul de droguri este o infracțiune gravă, pericolul social ridicat rezultă atât din limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege care incriminează această faptă penală, cât și din consecințele pe care le au drogurile asupra sănătății persoanei care le consumă, astfel că cel găsit vinovat de săvârșirea unei asemenea fapte se impune a fi pedepsit cu o pedeapsă al cărei cuantum și modalitate de executare să răspundă exigențelor art. 52 C. pen. Solicitarea inculpatului de a se reține în favoarea sa circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

cu consecința reducerii cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege nu poate fi primită, pe de o parte, pentru că inculpatul a comis infracțiunea din cauza de față în stare de recidivă postcondamnatorie, anterior fiind condamnat la o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare, ceea ce denotă perseverență în săvârșirea de fapte penale și în nici un caz o conduită bună înainte de comiterea faptei dedusă judecății (cerință a art. 74 lit. a) C. pen.) iar, pe de altă parte, pentru că atitudinea sa după săvârșirea infracțiunii constând în recunoașterea faptei și înlesnirea descoperirii altor persoane suspectate de infracțiuni legate de traficul de droguri (cerința a art. 74 lit. c) C. pen.) a fost avută în vedere deja de către instanța de fond prin reținerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă la jumătate.

În consecință, Înalta Curte apreciază că pedepsele de 5 ani închisoare (aplicată inculpatului P.S.A.), respectiv de 1 an și 2 luni închisoare (aplicată inculpatului B.M.L.) au fost corect individualizate în raport cu criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen. privite în ansamblul lor, iar executarea acestora în regim de detenție de către inculpați este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen., motiv pentru care găsește neîntemeiată și critica vizând netemeinicia deciziei întemeiată pe cazul de casare pr