MIKELADZE AND OTHERS v. GEORGIA

SECȚIUNEA DECIZIE FINALĂ Nr. 21121/03 de Suliko MIKELADZE și alții împotriva Georgiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 24 iunie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 14 iunie 2003, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și absența celor ale reclamanților în răspuns, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dl Suliko Mikeladze („primul reclamant”), dl Joni Mikeladze („al doilea reclamant”) și dl Aslan Bezhanidze („al treilea reclamant”), sunt cetățenii georgieni născuți în 1966, 1974 și, respectiv, 1959 și trăiesc în Republica Autonomă Ajariană, Georgia („AAR”). Zaza Khatiashvili, avocat practicant la Tbilisi. Guvernul georgian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Besarion Bokhashvili al Ministerului Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Într-o hotărâre din 8 aprilie 2002, Curtea Supremă a AAR („SCAAR”) a autorizat guvernul local să exproprie 0,25 hectare de teren, o casă cu o suprafață de 153,4 m și un coc de 12 m de la primul reclamant și 0,14 hectare de teren de la cel de-al treilea reclamant. Casa a fost co-deținută de cel de-al doilea reclamant, nepotul primului reclamant. Expropriarea a fost justificată de ordonanța prezidențială din 20 martie 2002 în aprobarea proiectului de construcție a unei autostrăzi între orașele Batumi și Kobuleti. Decizia de la 8 Aprilie 2002 prevedea plata compensației în conformitate cu o lege din 23 iulie 1999 de reglementare a modalităților de expropriare a proprietăților private în interesul public („Legea din 23 iulie 1999”). Primul și al treilea reclamant au apelat împotriva deciziei din 8 aprilie 2002 în fața instanței de casă, provocând licența și necesitatea expropriației. În același timp, au început negocierile cu autoritățile locale cu privire la valoarea rezonabilă a compensației („diferența de compensare”). Potrivit concluziilor doi experți din 2-3 mai 2002, unul din grădina botanică Batumi și altul din Centrul de Experțizare și Cercetare al Ministerului Justiției, valoarea reală a terenurilor primului și al treilea reclamant a fost de 22,844 și, respectiv, de 13,029 lari georgieni [1] (9 899 EUR și 5,646). Casa primului reclamant a fost evaluată la 5,621. În plus, experții au concluzionat că cel de-al treilea reclamant va solicita 153 de euro pentru transferul mormintelor părinților săi din terenul contestat. În cursul negocierilor, autoritățile au oferit primelor și al doilea reclamant o parcelă de teren similară cu cea expropriată, precum și o compensare monetară pentru casă. Cu toate acestea, aceasta din urmă a refuzat oferta, cerând o sumă globală de 97.000 EUR. Reclamanții au trimis apoi disputa de compensare SCAAR care a emis o decizie la 8 mai 2002. Primul și al treilea reclamant au avut dreptul la 9,899 EUR și la 5 850 EUR, care corespunde, în opinia instanței, valoarea reală a terenurilor expropriate la momentul materialului și a recoltei de fructe care se preconizează să fie colectate mai târziu în acel an. Primul și al doilea reclamant au, de asemenea, dreptul la 7,900 EUR ca compensație pentru casa lor. Valoarea de 586 EUR a fost atribuită în continuare celui de-al treilea reclamant pentru deplasarea mormintelor părinților săi. Toți cei trei solicitanți au apelat la instanța de casă, susținând că sumele de compensare sunt insuficiente. Ei s-au plâns că concluziile experților din 2-3 mai 2002 nu erau corecte deoarece au fost bazate pe un ghid de preț din 1983. Acestea au prezentat scrisoarea Registrului de teren din 7 iunie 2002, care a declarat că agenția nu deține informații cu privire la prețul real al terenurilor pe metrou pătrat din regiune în cauză. De asemenea, au produs o scrisoare din partea Ministerului Impozitelor și veniturilor, din 14 iunie 2002, care a declarat că prețul terenurilor pe metrou pătrat din regiunea respectivă variază între 9 și 11 EUR. Un calcul similar a fost făcut în raportul de experți al Ministerului Apărării din 20 iunie 2002. Reclamanții se plângeau, de asemenea, că compensația pentru o singură recoltă anuală este insuficientă, că SCAAR nu a luat în considerare faptul că terenurile expropiate au fost utilizate exclusiv pentru agricultură de fructe – singura sursă de venit pentru gospodăriile lor. La 24 ianuarie 2003, Curtea Supremă a Georgiei a respins apelurile de casare ale reclamanților, susținând că expropriarea a fost în conformitate cu legislația existentă în acel moment. Compensația este rezonabilă, deoarece corespunde la valoarea reală a pieței proprietăților contestate și se bazează pe concluziile experților, ale căror exactitate nu ar putea fi pusă în întrebări în aceste circumstanțe. Reclamanții susțin că terenurile agricole expropriate au fost singura lor sursă de venit a fost respinsă ca fiind întemeiată în mod manifest nepotrivit. Astfel cum a fost dezvăluit în dosar, compensația stabilită de decizia SCAAR din 8 mai 2002 a fost plătită reclamanților la scurt timp după soluționarea finală a litigiului. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolelor 3 și 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind privarea proprietăților lor. HOTĂRÂREA La 30 ianuarie 2007, Curtea a hotărât să comunice guvernului plângerilor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și să examineze meritele cauzei în același timp cu admisibilitatea sa în temeiul articolului 29 § 3 din Convenție. La 18 iulie 2007, observațiile Guvernului din 7 iunie 2007 au fost trimise reprezentantului reclamanților, care a fost solicitat să prezinte până la 17 septembrie 2007 orice observație în răspuns, împreună cu orice reclamație pentru o justă satisfacție. Prin scrisoarea din 4 martie 2008, trimisă prin fax și poștă înregistrată, Curtea reamintește reprezentantului reclamanților că perioada permisă de prezentare a observațiilor a expirat și că nu a fost solicitată prelungire a timpului. Convenția. Reclamanții au primit scrisoarea Curții prin post la 24 martie 2008, dar nu au răspuns niciodată. În aceste circumstanțe, Curtea consideră că reclamanții nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră oportună întreruperea aplicării articolului 29 § 3 și eliminarea cazului din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a elimina aplicarea din lista de cazuri. Președintele grefierului Sally Dolle Françoise Tulkens [1] De aici, sumele relevante sunt prezentate numai în conversiile lor aproximate în euro.

SECOND SECTION

FINAL DECISION

Application no. 21121/03

by Suliko MIKELADZE and Others

against Georgia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 24

June 2008 as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

judges,

and Sally Dollé,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 14 June 2003,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the absence of those of the applicants in reply,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicants, Mr Suliko Mikeladze (“the first applicant”), Mr Joni Mikeladze (“the second applicant”) and Mr Aslan Bezhanidze (“the third applicant”), are Georgian nationals who were born in 1966, 1974 and 1959 respectively and live in the Ajarian Autonomous Republic, Georgia

(“the

AAR”). They were represented before the Court by Mr

Zaza Khatiashvili, a lawyer practising in Tbilisi. The Georgian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr

Besarion Bokhashvili of the

Ministry of Justice.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In a decision of 8 April 2002, the Supreme Court of the AAR (“the SCAAR”) authorised the local government to expropriate 0,25 hectare of land, a house with a surface of 153,4 m

2

and a cowshed of 12 m

2

from the first applicant and 0,14 hectare of land from the third applicant. The house was co-owned by the second applicant, the first applicant’s nephew. The expropriation was justified by the Presidential ordinance of 20 March 2002 endorsing the project of construction of a highway between the cities of Batumi and Kobuleti. The decision of 8

April 2002 envisaged the payment of compensation in accordance with an Act of 23

July 1999 regulating the modalities of the expropriation of private property in the public interest (“the Act of 23 July 1999”).

The first and third applicants appealed against the decision of 8

April 2002 to the cassation court, challenging the lawfulness and necessity of the expropriation. Simultaneously, they started negotiations with the local authorities over what should be the reasonable amount of compensation (“the compensation dispute”). According to the conclusions of two experts, dated 2-3 May 2002, one from the Batumi botanic garden and another from the Expertise and Research Centre of the Ministry of Justice, the real value of the first and third applicant’s lands were 22,844 and 13,029 Georgian laris

[1]

respectively (EUR 9,899 and 5,646). The first applicant’s house was valued at EUR 5,621. The experts further concluded that the third applicant would require EUR 153 for the relocation of his parents’ graves from the disputed land. In the course of the negotiations, the authorities offered the first and second applicants a plot of land similar to that under expropriation, as well as monetary compensation for the house. However, the latter refused the offer, claiming a global sum of EUR 97,000.

The applicants then referred the compensation dispute to the SCAAR which delivered a decision on 8 May 2002. The first and third applicants were entitled to EUR 9,899 and 5,850, corresponding, in the court’s view, to the actual value of the expropriated land at the material time and of the fruit harvest which was expected to be collected later that year. The first and second applicants were also entitled to EUR 7,900 as compensation for their house. The amount of EUR 586 was further attributed to the third applicant for the relocation of his parents’ graves.

All three applicants appealed to the cassation court, claiming that the compensation amounts were insufficient. They complained that the expert conclusions of 2-3 May 2002 were not correct since they had been based on a 1983 price guide. They submitted the Land Registry’s letter of 7 June 2002, which stated that the agency did not possess information concerning the real price of the land per square meter in the region in question. They also produced a letter from the Ministry of Taxes and Income, dated 14 June 2002, which stated that the price of land per square meter in that region varied between 9 and 11 EUR. A similar calculation was made in the Ministry of Defence’ expert report of 20 June 2002. The applicants also complained that the compensation for only one annual harvest was insufficient, the SCAAR failing to take into account that the expropriated land had been used exclusively for fruit farming – the only source of income for their households.

On 24 January 2003 the Supreme Court of Georgia dismissed the applicants’ cassation appeals. It held that the expropriation had been in accordance with the then existing legislation. The compensation was reasonable, since it corresponded to the real market value of the disputed property and was based on the experts’ conclusions, the accuracy of which could not, in the circumstances, be questioned. The applicants’ claim that the expropriated farm land had been their only source of income was dismissed as manifestly ill

‑

founded.

As disclosed by the case file, the compensation set by the SCAAR decision of 8 May 2002 was paid to the applicants shortly after the final resolution of the dispute.

COMPLAINTS

The applicants complained under Articles 3 and 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about the deprivation of their property.

THE LAW

On 30 January 2007 the Court decided to give notice to the Government of the complaints under Article 1 of Protocol No. 1 and to examine the merits of the case at the same time as its admissibility under Article

29 §

3 of the Convention.

On 18 July 2007 the Government’s observations of 7 June 2007 were sent to the applicants’ representative, who was requested to submit by 17

September 2007 any observations in reply, together with any claims for just satisfaction. No reply was forthcoming.

By a letter dated 4 March 2008, sent by fax and registered post, the Court reminded the applicants’ representative that the period allowed for submission of the observations had expired and that no extension of time had been requested. His attention was drawn to Article

37 §

1

(a) of the

Convention. The applicants’ representative received the Court’s letter by post on 24 March 2008 but never replied.

In these circumstances, the Court considers that the applicants may be regarded as no longer wishing to pursue their application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1

in fine

, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

In view of the above, the Court considers it appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 and to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Registrar

President

[1]

Henceforth, the relevant sums are given only in their approximate conversions into euros.