ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2567/2020

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față:

I. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 185.220 RON, reprezentând valoarea triplului remunerațiilor pentru drepturi patrimoniale de autor, corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spațiul a două restaurante pe care pârâta le deține în Muncipiul Arad. În subsidiar, a solicitat plata sumei de 61.740 RON, reprezentând valoarea remunerațiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în aceleași spații, precum și penalități de întârziere de 143.024 RON, calculate până la data de 20 iunie 2019, acestea urmând a curge în continuare, în procent de 0.5%/zi până la data plății efective a sumei de 61.740 RON.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 8/1996 a drepturilor de autor și a drepturilor conexe, cu modificările ulterioare, și dispozițiile Metodologiilor publicate prin deciziile O.R.D.A. nr. 266/2011, 198/2012 și ale art. 30 alin. (1) și 148 și următoarele din C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 23 august 2019, pârâta a invocat excepția necompetentei teritoriale a Tribunalului București și a solicitat declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Arad, în temeiul dispozițiilor art. 130 din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 2752 din 21 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, în circumscripția căruia își are sediul pârâta.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul București a reținut că fapta ilicită ce face obiectul acțiunii este comunicarea operelor artiștilor interpreți reprezentați de C., fără autorizația legală prevăzută de art. 130 alin. (1) lit. A) din Legea 8/1996, ca mijloc pentru desfășurarea activităților de alimentație publică.

S-a reținut că persoana care devine utilizator al prestațiilor artiștilor interpreți, cu scopul de a crea ambianța pentru desfășurarea oricărei alte activități ce nu necesită utilizarea acestor prestații, are obligația legală ca, înainte de a utiliza repertoriul protejat, să solicite eliberarea autorizației prevăzute de art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea 8/1996, fapta ilicită reclamată în cauză (constând în omisiunea solicitării autorizației și a plății sumelor de bani aferente) fiind consumată la sediul pârâtei.

Tribunalul a stabilit că locul unde s-a produs prejudiciul, în sensul art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., nu poate fi considerat locul unde trebuie facută plata. În acest sens, a arătat că acțiunea priveste plata remunerațiilor, în lipsa unei convenții de stabilire a locului plății, iar reclamanta indică drept loc al producerii prejudiciului București.

Cu toate acestea, instanța a apreciat că acest loc al producerii prejudiciului nu este opozabil pârâtei, în sensul textului art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., pentru că litigiul nu este întemeiat pe existența unei convenții.

A mai reținut Tribunalul București că, în domeniul faptei ilicite, reperul previzibil nu poate fi locul situării persoanei păgubite, aceasta interpretare echivalând cu posibilitatea reclamantului de a alege instanța competentă.

A considerat că domiciliul creditorului este locul reparației prejudiciului, în sensul prevederilor art. 1381 alin. (3) și art. 1494 alin. (1) lit. a) C. civ., fiind diferit de locul unde s-a produs prejudiciul. Astfel, a precizat că fapta ilicită a pârâtei nu este îndreptata impotriva persoanei reclamantei sau împotriva bunurilor acesteia, astfel că soluția legislativă alternativă de stabilire a competenței la locul producerii prejudiciului nu își găsește aplicare în speță.

II. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă la data de 2 martie 2020, sub numărul x/2019.

Prin încheierea de ședință din data de 25 iunie 2020, Tribunalul Arad, secția I civilă a admis excepția necompetenței funcționale, invocată din oficiu, și a declinat în favoarea secției a II-a civile a Tribunalului Arad competența de soluționare a cererii.

Ulterior, la data de 8 iulie 2020, cauza a fost reînregistrată sub numărul x/2019* pe rolul secției a II-a civile a Tribunalului Arad, care a pronunțat sentința civilă nr. 601 din data de 30 septembrie 2020, prin care a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, în favoarea Tribunalului București, competența de soluționare a dosarului.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei sentințe, s-a reținut, în esență, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care prevăd că este competentă teritorial să soluționeze cauza instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

Tribunalul Arad a considerat că prejudiciul, care constă în neplata remunerațiilor legal datorate pentru comunicarea publică a operelor muzicale, s-a produs la sediul reclamantei, întrucât, potrivit art. 1494 alin. (1) lit. a) din C. civ., în lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor, obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, la sediul creditorului de la data plății.

A susținut că, și în situația în care plata drepturilor cuvenite ar fi fost făcută prin virament bancar, dispozițiile art. 1497 C. civ. stabilesc că data plății se determină în funcție de momentul în care contul creditorului a fost alimentat, adică, în speță, la data la care banii ar fi intrat în contul reclamantei, deschis la unitățile bancare din București.

Raportat la aceste considerente, Tribunalul Arad a stabilit că locul producerii prejudiciului este în București, astfel că, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., reclamanta era îndreptățită să aleagă Tribunalul București drept instanță competentă a soluționa litigiul, alegerea reclamantei fiind obligatorie pentru instanță.

III. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 octombrie 2020, sub numărul x/2019*.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Arad - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență, prin emiterea regulatorului de competență.

În conformitate cu regula stabilită prin dispozițiile art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit cazului de competență alternativă stabilit de dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 din actul normativ menționat, mai este competentă să soluționeze cauza instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.

În speță cererea de chemare în judecată este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, reglementată de art. 1349 și următoarele din C. proc. civ.

Se reține că, atât fapta ilicită, cât și prejudiciul la care face referire reclamanta s-au săvârșit/produs la sediul pârâtei, întrucât comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental se pretinde a fi fost făcută în două restaurante situate în Muncipiul Arad.

Cu toate acestea, prejudiciul, constând în neplata remunerațiilor legal datorate pentru această utilizare, s-a produs la sediul reclamantei, deoarece în speță este incident textul art. 1494 alin. (1) lit. a) din C. civ., care prevede că, în lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor, obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, la sediul creditorului de la data plății.

Faptul că, în cauza C-170/12 Pinckney soluționată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (la care a făcut referire Tribunalul București, în sentința civilă nr. 2752 din 21 noiembrie 2019), s-a precizat că locul producerii prejudiciului poate diferi de locul producerii evenimentului cauzator de prejudicii, în funcție de modalitatea în care se pretinde încălcarea acestui drept, nu contrazice cu nimic cele reținute mai sus în favoarea aprecierii ca instanță competentă teritorial a tribunalului în circumscripția căruia se situează locul unde ar fi trebuit plătite remunerațiile datorate, solicitate în cadrul prezentului litigiu.

În acest sens, Înalta Curte precizează că soluțiile pronunțate de alte instanțe, prin care s-a considerat că, în funcție de modalitatea în care s-a pretins încălcarea dreptului de proprietate intelectuală, locul săvârșirii faptei ilicite coincide cu locul producerii prejudiciului, nu poate fi determinant pentru stabilirea competenței în litigiul de față, împrejurările de fapt fiind specifice fiecărei cauze în parte.

Înalta Curte constată, așadar, că prin înregistrarea inițială a acțiunii pe rolul Tribunalului București, coroborată cu împrejurarea că în speță sunt incidente dispozițiile art. 107 și 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., nefiind atrasă competența exclusivă a unei alte instanțe, a devenit competentă să soluționeze cauza instanța mai întâi învestită, respectiv Tribunalul București.

În consecință, în raport cu considerentele anterior expuse, se constată că revine Tribunalului București competența de a judeca litigiul, așa încât, în aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., văzând și dispozițiile art. 135 alin. (3) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.