ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2493/2020

Ședința publică din data de 8 decembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Vaslui, sub nr. x/2018, reclamantele S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. și S.C. A. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.:

În drept, au fost invocate prevederile art. 1350, art. 1530, art. 1535 și art. 1538 din C. civ., precum și dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 13/2011.

Prin întâmpinare pârâta S.C. B. S.R.L. a susținut că nu este întemeiată acțiunea reclamantelor, invocând, totodată, mai multe excepții, respectiv excepția lipsei de interes în formularea acțiunii, excepția inadmisibilității și excepția tardivității cererii de chemare în judecată.

Excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității au fost invocate de către pârâtă motivat de faptul că reclamanta S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. nu este emitenta filei CEC seria x nr. x

Pârâta a invocat excepția tardivității și excepția inadmisibilității motivat de faptul că reclamanta S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. a recunoscut caracterul cert, lichid și exigibil al sumei de 175.592,92 RON, prin adresa nr. x/26.01.2018 din dosarul de executare nr. 1/2018, precum și motivat de împrejurarea că nu a înțeles să formuleze opoziție la executare în termenul de 5 zile prevăzut de art. 54 din Legea nr. 59/1934.

Prin sentința civilă nr. 1360/2018 din 19 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția Civilă, în dosarul nr. x/2018, s-au respins excepția inadmisibilității și excepția tardivității cererii de chemare în judecată, precum și excepția lipsei de interes; s-a respins cererea formulată de reclamantele S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. și S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

Excepțiile procesuale invocate de către pârâtă au fost analizate, cu prioritate, conform art. 248 din C. proc. civ.

Astfel, tribunalul a reținut că între reclamanta S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. în calitate de achizitor și pârâta S.C. B. S.R.L. s-a încheiat contractul cadru de prestări servicii nr. x din 25 octombrie 2017, având ca scop stabilirea elementelor sau condițiilor esențiale care urmau să guverneze comenzile ferme subsecvente de livrare de agregate și închirierea utilajelor ce urmau să fie atribuite pe perioada derulării contractului. Durata de valabilitate a convenției a fost stabilită la 45 zile de la semnare.

Concomitent, în vederea garantării plăților aferente contractului, reclamanta a predat pârâtei fila CEC seria x nr. x, emisă de către garantul S.C. A. S.R.L. prin procesul-verbal de predare-primire din data de 25 octombrie 2017.

Instanța a constatat că primele două capete de cerere din acțiunea introductivă au ca obiect obligarea pârâtei la plata prejudiciului rezultat în urma activării clauzei penale din procesul-verbal de predare-primire din 25 octombrie 2017, prin care s-a stabilit că introducerea de către S.C. B. S.R.L. a filei CEC, cu încălcarea prevederilor din convenția părților, conduce la plata către emitent/garant de daune-interese reprezentând dublul sumei înscrise în fila CEC.

Întrucât menirea filei CEC era aceea de a garanta plata serviciilor oferite de către pârâtă achizitoarei S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. instanța a apreciat că funcționarea clauzei penale se produce nu numai în beneficiul emitentului, ci și în folosul achizitoarei, care astfel nu ar mai suporta o eventuală acțiune în regres din partea garantului cu privire la suma înscrisă în fila CEC, în cazul executării garanției.

Referitor la susținerile pârâtei vizând caracterul cert, lichid și exigibil al sumei de 175.592,92 RON, tribunalul a considerat că acestea privesc soluționarea fondului.

În ceea ce privește termenul de 5 zile s-a arătat că acesta este valabil doar pentru introducerea unei contestații la executare îndreptate împotriva somațiunii la executare din cadrul procedurii de executare silită, însă reclamantele nu au formulat contestație la executare prin cererea de chemare în judecată.

Tribunalul Vaslui a apreciat că aceste aspecte pot fi analizate, eventual, odată cu fondul, nefiind vorba despre veritabile excepții.

De asemenea, a apreciat că nu constituie o excepție veritabilă susținerea pârâtei, potrivit căreia ar fi inadmisibilă cererea de chemare în judecată pentru motivul că reclamanta își invocă propria culpă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că între părți au existat relații comerciale în temeiul contractului cadru de prestări servicii nr. x din 25 octombrie 2017, pe parcursul cărora pârâta S.C. B. S.R.L. a livrat agregate și a închiriat utilaje reclamantei S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L.

Contravaloarea acestor servicii trebuia să fie achitată în termenul prevăzut de art. 4 din contract, respectiv pentru agregate reclamanta asigura un avans de 30%, la 15 zile după livrare trebuia să achite 30% din sumă, iar restul de 40% la 30 de zile de la livrare.

Pentru închirierea utilajelor părțile au stabilit termenul de plată la 15 zile de la livrare, iar termenul de valabilitate a contractului cadru a fost convenit la 45 zile de la data semnării, respectiv până la data de 10 decembrie 2018.

Plata serviciilor a fost garantată prin fila CEC seria x nr. x, emisă de către garanta S.C. A. S.R.L. în valoare de 175.592,40 RON și predată prestatorului prin procesul-verbal de predare-primire din 25 octombrie 2017.

După semnarea contractului, reclamanta S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. a emis comenzi ferme la 25 octombrie 2017, 26 octombrie 2017, 10 noiembrie 2017, ultima datând din 29 noiembrie 2017.

După expirarea contractului, prin adresa nr. x din data de 12 decembrie 2017, reclamantele au notificat pârâta cu privire la denunțarea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor, invocând o serie de nereguli cu privire la comanda nr. 3, respectiv cea din 10 noiembrie 2017.

La data de 21 decembrie 2017 pârâta a introdus în circuitul bancar fila CEC seria x nr. x, însă din cauza lipsei disponibilului, aceasta s-a adresat biroului executorului judecătoresc cu o cerere de executare, înregistrată sub nr. x/2018.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au susținut că la data introducerii filei CEC nu erau întrunite condițiile prevăzute în procesul-verbal de predare-primire, respectiv debitul nu era cert, lichid și exigibil, nu a fost respectat termenul de 15 zile de la data neîndeplinirii obligației de plată și nu a fost notificat anterior emitentul, mai exact, cu 72 de ore înainte de introducerea la plată.

Examinând înscrisurile depuse la dosar, în special, adresa din 26 ianuarie 2018 sau adresa din 13 aprilie 2018, instanța a constatat că reclamantele au recunoscut debitele pretinse de către pârâtă, propunând și un grafic de eșalonare a plății acestuia, astfel încât la data de 13 aprilie 2018 debitul era achitat integral, iar reclamantele au solicitat restituirea filei CEC și închiderea dosarului de executare.

Acceptând să achite pârâtei debitul pretins, înseamnă că reclamantele au recunoscut, implicit, și faptul că toate condițiile prevăzute în procesul-verbal de predare-primire au fost îndeplinite, inclusiv cea referitoare la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.

S-a arătat că această recunoaștere a rezultat și din aspectul că reclamantele nu au înțeles să formuleze apărări, fie pe calea contestației la executare a somațiunii la executare, fie pe cale de acțiune, în termenele și condițiile prevăzute de Legea nr. 59/1934.

Mai mult, tribunalul a ajuns la concluzia că invocarea neîndeplinirii acestor condiții este de prisos, în condițiile în care pârâta nu și-a îndestulat creanța prin simpla introducere la plată a CEC-ului, care a fost refuzat la plată ca urmare a lipsei disponibilului, fiind astfel nevoită să se adreseze executorului judecătoresc, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 59/1934 și ale C. proc. civ.

De abia, după formularea unei cereri de executare silită, pârâta a obținut sumele pretinse, fiind evidentă culpa reclamantelor.

Prin urmare, instanța de fond a conchis în sensul că susținerile reclamantelor cu privire la activarea clauzei penale nu sunt întemeiate.

Nici capătul de cerere privind restituirea filei CEC nu a fost găsit întemeiat, în condițiile în care, așa cum rezultă din adresa din 30 martie 2018, documentul nu se află în posesia pârâtei, ci a executorului judecătoresc, astfel încât această persoană ar putea, eventual, să dispună restituirea actului în condițiile legii, iar din probele administrate nu reiese că pârâta s-ar opune la acest demers al reclamantelor.

Prin decizia civilă nr. 201/2019 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, s-a respins ca neîntemeiat apelul promovat de S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. și de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1360/2018 din 19 noiembrie 2018 a Tribunalului Vaslui, care a fost păstrată.

În argumentarea acestei soluții, Curtea a reținut următoarele considerente:

Acțiunea introductivă de instanță a reclamantelor vizează acordarea de despăgubiri decurgând din pactul cambial inserat în "Procesul-verbal de predare-primire Fila CEC - Garanție la contract cadru de prestări servicii pe baza de comandă nr. 28/25.10.2017". Astfel, potrivit paragrafului 1, pagina 2 "... În cazul în care Prestatorul de servicii va introduce fila CEC cu încălcarea prevederilor prezentului pact cambial, datorează emitentului/garantului, daune interese dublul sumei înscrise în fila CEC ...".

Față de limitele învestirii, executare pact cambial, Curtea s-a raportat la dispozițiile Legii nr. 59/1934, ca fiind derogatorii de la dreptul comun, respectiv la reglementările ce prevăd condițiile esențiale pentru validitatea actelor juridice civile, în considerarea particularităților de regim juridic aplicabil contenciosului cambial.

S-a arătat că specificitatea titlurilor comerciale de valoare ce derivă, în principal, din identitatea existentă între titlu și dreptul pe care îl încorporează, din funcțiile pe care le îndeplinesc, justifică unicitatea dreptului cambial, atât din perspectiva dispozițiilor referitoare la formularea și valorificarea titlurilor de valoare, cât și a celor referitoare la realizarea creanței cambiale și la procedura execuțională și constituie rațiunea care a stat la baza creării dreptului cambial, ca sistem distinct, autonom, reglementat de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin.

Prin art. 16 al Titlului IV, denumit Modificarea și completarea unor legi speciale, din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 365 din data de 30 mai 2012, art. 62 din Legea nr. 58/1934 a fost modificat în sensul că unica posibilitate de atacare a obligației cambiale o reprezintă contestația la executare, eliminându-se calea procesuală a opoziției la executare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. 4 din data de 19 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 381 din 4 iunie 2009, a statuat asupra caracterului exclusivist, derogatoriu și special al dreptului cambial față de dreptul comun, față de faptul că prioritatea incidenței dreptului cambial este strict condiționată de îndeplinirea unor formalități specifice pentru valorificarea titlurilor de credit și că executarea cambială constituie un sistem executor propriu dreptului cambial.

Așadar, dreptul cambial are un caracter derogatoriu și special în raport de dreptul comun, împrejurare ce presupune aplicarea principiului specialia generalibus derogant, ceea ce impune în această materie unicitatea căii procesuale ce poate fi valorificată în vederea constatării unei creanțe cambiale, aceasta fiind contestația la executare, reglementată de art. 54 din Legea nr. 59/1934, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 76/2012.

În consolidarea acestui raționament, Curtea a apreciat că prezintă relevanță dispozițiile art. 713 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească - ipoteză în care se situează cauza de față - se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt și de drept privitoare la dreptul cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Această reglementare exclude expres posibilitatea invocării unor aspecte ce țin de valabilitatea titlului cambial pe calea dreptului comun în condițiile existenței unei căi de atac specifice contenciosului cambial.

Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 6 din 15 ianuarie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 alin. (1), (4) și (5), precum și a celor ale art. 63 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin că, în cuprinsul art. 62 din Legea nr. 58/1934 modificată, legiuitorul a înlocuit sintagma inițială de opoziție la executare cu cea de contestație la executare, că având în vedere caracterul formalizat al dreptului cambial, prevederile art. 62 din lege reprezintă norma specială, acestea aplicându-se cu prioritate față de dreptul comun, astfel încât în materia dreptului cambial opoziția/contestația la executare se va judeca după procedura prevăzută de legea specială.

Urmare a modificărilor operate de Legea nr. 76/2012, contopirea opoziției la executare cu contestația la executare are ca efect unificarea domeniului de aplicare și a condițiilor de exercitare a acestora, pe calea contestației la executare putând fi analizate excepțiile cambiale, atât cele care vizează forma titlului de credit, condițiile procedurale pentru punerea în executare a acestora, dar și excepțiile cambiale ce presupun analizarea fondului raporturilor fundamentale ce stau la baza titlurilor de credit și prin care se pune în discuție fondul raporturilor de drept cambial, astfel că dreptul persoanelor interesate de a contesta aspectele referitoare la valabilitatea biletelor la ordin - ipoteza în care se situează speța - subzistă, el putând fi valorificat pe calea contestației la executare.

Curtea a concluzionat în sensul că reclamanta, nu numai că nu a uzat de calea specială, instituită de Legea nr. 59/1934, pentru a contesta fondul raporturilor de drept cambial, dar a și recunoscut și achitat în integralitate creanța, în faza executării silite.

De altfel, însăși împrejurarea că nu a solicitat restituirea prestațiilor achitate în baza contractului cadru de prestări servicii nr. x din 25 octombrie 2017, ci doar daune-interese, constituie o recunoaștere implicită a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței.

Cu privire la condiția notificării prealabile, instanța de apel a reținut faptul că apelantele-reclamante nu au înțeles să probeze faptul pozitiv al introducerii la plată a filei CEC de către pârâtă, context în care, nici chestiunea de fapt vizând lipsa notificării cu 72 de ore înainte nu poate fi verificată.

În privința cererii reclamantelor având ca obiect restituirea filei CEC seria x nr. x, Curtea a constatat că nu sunt incidente prevederile pct. 171 din Norma cadru nr. 7 din 8 martie 1994 a BNR, potrivit cărora " ... la cererea trasului, o dată cu primirea plății, posesorul cecului predă instrumentul ...", prevederile evocate fiind aplicabile doar în ipoteza în care plata se face anterior executării silite.

Prin urmare, atâta timp cât pârâta a procedat la executarea silită a reclamantelor, care a format obiectul dosarului de executare nr. 1/2018 al Biroului Executorului Judecătoresc C., pentru a obține încetarea executării și restituirea titlului, se impune ca aceasta să facă și dovada plății cheltuielilor de executare, nu doar a debitului în valoare de 175.592,40 RON.

La data de 9 septembrie 2019 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de reclamantele S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. și S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 201/2019 din 22 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, apreciind că sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.. De asemenea, au solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

În primul rând, au susținut că instanța de apel nu a arătat, în mod concret, de ce criticile formulate au fost apreciate ca fiind neîntemeiate și, mai mult, aceasta și-a depășit rolul activ, aducând cauzei "critici" și aspecte noi raportat la criticile intimatei și care nu au fost puse în discuția părților.

Instanța de apel nu a făcut altceva decât să invoce, în mod formal, o serie de dispoziții din Legea nr. 59/1934, decizia nr. 6/2015 a Curții Constituționale și dispoziții din Legea nr. 76/2012, motivarea efectivă limitându-se la două susțineri, respectiv:

- "recurenta nu numai că nu a uzat de calea specială instituită de Legea nr. 59/1934 pentru a contesta fondul raporturilor de drept cambial, dar a și recunoscut și achitat în integralitate creanța în faza de executare silită".

- "împrejurarea că nu a solicitat restituirea prestațiilor achitate în baza contractului cadru de prestări servicii nr. x/2017, ci doar a daunelor-interese, constituie o recunoaștere implicită a caracterului cert, lichid și exigibil al creanței".

În opinia recurentelor, o astfel de motivare nu respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care stabilesc că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Consideră că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Pe de altă parte, nemotivarea unei hotărâri judecătorești echivalează practic cu soluționarea procesului fără a cerceta fondul cauzei, de natură să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 497 din același cod.

Or, atâta timp cât în considerente instanța nu analizează probele care au fost administrate, nu stabilește împrejurările de fapt esențiale în cauză, nu evocă normele substanțiale și procedurale incidente și aplicarea lor în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced.

O astfel de hotărâre devine arbitrară și nu permite exercitarea controlului judiciar, obligând la o casare cu trimitere, chiar dacă, strict teoretic, instanța s-a pronunțat pe "fond", respingând acțiunea nu pe excepție, ci ca "neîntemeiată".

Pornind de la aceste aspecte, recurentele-reclamante apreciază că instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra criticilor supuse analizei prin apelul formulat în cauză.

Subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ. s-au invocat următoarele critici:

Instanțele devolutive au analizat, în mod trunchiat, aspectele sesizate de către reclamante, înțelegând să dea prevalență apărărilor părții adverse, fără însă a arăta, în concret, care este rațiunea pentru care solicitările formulate au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

Cu privire la istoricul diferendului apărut între părți s-a arătat că la data de 25 octombrie 2017 între reclamanta S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. în calitate de achizitor și societatea intimată în calitate de prestator s-a încheiat contractul cadru de prestări servicii pe bază de comandă nr. 28.

Potrivit art. 2 obiectul contractului era reprezentat de "stabilirea elementelor/condițiilor esențiale care vor guverna comenzile ferme subsecvente ce urmează a fi atribuite pe durata derulării ... comenzile ferme subsecvente ce urmează a fi atribuite au ca obiect livrarea de agregate cât și închirierea utilajelor în conformitate cu prevederile contractului".

Conform art. 3 durata contractului era de 45 zile de la data semnării contractului de către ultima parte. Valoarea totală a contractului era prevăzută, pentru fiecare comandă fermă subsecventă, în ofertele date de către prestator. Achizitorul se obligă să plătească un avans parțial de 20.000 RON pe baza facturii întocmite de către prestator, urmând ca acesta din urmă să livreze materialele solicitate și să pună la dispoziția prestatorului utilajele necesare.

În vederea garantării plăților aferente contractului cadru de prestări servicii nr. x/2017 părțile au agreat emiterea unei file CEC, sens în care a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire a filei CEC seria x nr. x între:

- S.C. A. S.R.L. în calitate de emitent al filei CEC și garant al contractului cadru nr. 28.

- S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. în calitate de achizitor în contractul cadru nr. x

- S.C. B. S.R.L. în calitate de prestator în contractul cadru nr. x

Potrivit celor inserate în procesul-verbal de predare-primire a filei CEC, părțile au stabilit că aceasta nu putea fi introdusă la plată decât la trecerea a 15 zile de la data neîndeplinirii obligațiilor de plată (stabilite conform contractului), numai în situația existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și numai cu notificarea prealabilă în scris a emitentului, a semnatarului D., dar și a achizitorului cu 72 de ore înainte de introducerea la plată.

Or, ambele instanțe au înțeles să înlăture aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, apreciind că nu sunt importante în soluționarea cauzei, deși, unica obligație pe care o avea instanța de judecată era aceea de a soluționa cauza în limitele învestirii.

Prin același proces-verbal părțile au stabilit și că fila CEC nu putea fi introdusă pentru plata altor datorii ale achizitorului față de prestatorul de servicii, altele decât cele stabilite prin contractul nr. x, precum și că fila CEC nu putea fi girată fără acordul scris și prealabil al emitentului.

Contrar celor reținute de către instanța de judecată, în cuprinsul procesului-verbal nu există o condiționare în sensul că activarea clauzei penale nu s-ar produce în situația în care reclamantele ar avea vreo culpă, astfel că soluția pronunțată este una nelegală.

S-a susținut că se impune a fi înlăturată reținerea instanței de apel, potrivit căreia ar exista o culpă a reclamantelor.

În realitate, contrar celor reținute, procesul-verbal de predare-primire a filei CEC avea natura unui "pact cambial" care prevedea condițiile care trebuiau în mod obligatoriu să fie respectate în situația completării și introducerii la plată a filei CEC lăsate ca și garanție.

Acesta stabilea că fila CEC putea fi introdusă de către beneficiar la plată doar la expirarea a 15 zile de la data "neîndeplinirii obligațiilor", așa cum era prevăzut în contractul de lucrări și numai în situația existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile și numai cu notificarea prealabilă în scris a emitentului, achizitorului și a semnatarului cu 72 de ore înainte de introducerea la plată.

Totodată, în cuprinsul acelui proces-verbal de predare-primire s-a prevăzut o clauză penală, potrivit căreia în cazul în care beneficiarul va introduce la plată fila CEC, cu încălcarea prevederilor stabilite, va datora emitentului daune-interese egale cu dublul sumei înscrise în fila CEC.

Practic, în contextul pretențiilor formulate de către reclamante, instanța de judecată avea obligația să constate că, pentru a introduce la plată fila CEC lăsată ca și garanție, trebuiau să fie îndeplinite, în mod cumulativ, o serie de condiții, respectiv:

- termenul de plată, astfel cum era prevăzut în contractul de lucrări, să fie expirat, iar de la data neîndeplinirii obligației de plată să fi trecut 15 zile.

- suma solicitată a fi plătită să îndeplinească condiția de a fi certă, lichidă și exigibilă.

- anterior introducerii la plată, respectiv cu 72 de ore înainte, să existe notificarea în scris a emitentului, achizitorului și a semnatarului.

- să nu fie introdusă pentru plata altor datorii.

Recurentele apreciază că este nelegală soluția pronunțată în cauză, întrucât s-a reținut că "în contextul existenței culpei" invocarea neîndeplinirii acestor condiții este "de prisos în condițiile în care intimata nu și-a îndestulat creanța prin introducerea filei CEC".

Cu alte cuvinte, recurentele-reclamante susțin că atâta timp cât în cuprinsul pactului cambial nu era prevăzută o asemenea dispoziție, instanța de judecată nu putea să rețină în motivarea hotărârii faptul că activarea clauzei penale ar fi fost condiționată de inexistența culpei.

Au mai precizat că instanța de judecată nu a analizat întregul material probator și că a pronunțat o soluție care contravine înțelegerii părților.

În acest sens, au menționat că instanța nu a făcut altceva decât să-și depășească limitele cu care fusese învestită, preferând să dea o interpretare proprie diferendului existent.

S-a arătat că în ipoteza în care nu erau îndeplinite obligațiile de plată, intimata-pârâtă avea posibilitatea introducerii la plată a filei CEC, însă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor stabilite de pactul cambial, fără ca acest lucru să limiteze în vreun fel posibilitatea de activare a clauzei penale.

În opinia recurentelor-reclamante, nu contează faptul că intimata nu și-a îndestulat creanța prin introducerea la plată a filei CEC, ci are relevanță în cauză împrejurarea dacă la momentul introducerii la plată a acesteia erau îndeplinite sau nu, în mod cumulativ, condițiile stabilite de părți.

Prin urmare, se apreciază că prin soluția pronunțată instanța nu a făcut altceva decât să dea o interpretare proprie dispozițiilor pactului cambial, interpretare care este într-o contradicție vădită cu "înțelegerea" părților.

De asemenea, s-a susținut că instanța nu a fost învestită de către niciuna dintre părți cu analizarea "culpei" reclamantelor, ci exclusiv cu analizarea "culpei" intimatei-pârâte de a nu respecta, la momentul introducerii la plată a filei CEC, a condițiilor stabilite de pactul cambial, fapt ce atrăgea obligarea acesteia la plata de daune-interese.

Recurentele-reclamante consideră că decizia recurată este nelegală, întrucât existența sau inexistența culpei reclamantelor nu avea nicio relevanță în ceea ce privește activarea clauzei penale.

În acest context, s-a susținut că instanța de judecată și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Cu privire la creanța invocată ca fiind datorată și pentru care intimata-pârâtă a înțeles să introducă la plată fila CEC, respectiv suma de 175.592.4 RON, recurentele-reclamante au formulat următoarele critici:

Exigibilitatea prețurilor convenite de părți era condiționată de îndeplinirea obligațiilor intimatei-pârâte în calitatea acesteia de prestator, obligații care, fie nu au fost îndeplinite (nu au fost furnizate certificatele de calitate și declarațiile de conformitate), fie au fost îndeplinite cu mare întârziere.

Până la momentul introducerii la plată a filei CEC în vederea recuperării unei presupuse creanțe certe, lichide și exigibile, societatea intimată era cea care nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, însă a avut pretenția ca reclamantele să îi achite sumele "nedatorate" la acea dată.

La data de 21 decembrie 2017, cu ocazia introducerii la plată a filei CEC, reclamantele au transmis intimatei-pârâte adresa nr. x, prin care i s-a comunicat faptul că, raportat la situația reală existentă între părți, niciuna dintre condițiile stabilite în procesul-verbal de predare-primire a filei CEC nu era îndeplinită, motiv pentru care a fost activată clauza penală.

Prin urmare, la 21 decembrie 2017 intimata-pârâtă nu putea deține împotriva reclamantelor o creanță certă, lichidă și exigibilă, motivat, în primul rând, de faptul că aceasta nu își îndeplinise integral obligațiile asumate.

Ulterior, întrucât intimata nu a înțeles să retragă fila CEC din circuitul bancar demarând executarea acesteia, prin adresa nr. x din data de 26 ianuarie 2018, reclamanta S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. fără a recunoaște în vreun fel "debitul pretins" și numai pentru a evita blocarea activității economice a transmis către intimată o solicitare de a accepta plata sumei pretinse în mai multe tranșe.

În mod greșit, instanța de judecată a reținut împrejurarea că reclamanta S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. ar fi recunoscut debitul pretins, de vreme ce s-a menționat, în mod expres, prin adresa nr. x/26.01.2018 și prin cererea de chemare în judecată faptul că va plăti în tranșe suma respectivă pentru a nu își bloca activitatea.

Instanța de judecată a înțeles să dea o interpretare proprie aspectelor învederate, fără să țină cont de faptul că debitul nu a fost recunoscut.

S-a criticat decizia recurată și din perspectiva soluției pronunțate în ceea ce privește capătul de cerere vizând obligarea intimatei-pârâte la restituirea filei CEC.

Astfel, recurentele au susținut că atâta timp cât pârâta și-a recuperat în integralitate debitul pretins trebuia să procedeze la restituirea filei CEC lăsată ca și garanție de reclamante, filă care se află încă la dosarul de executare, fiind refuzată restituirea.

Sub acest aspect, recurentele consideră că nu se poate reține faptul că fila CEC poate fi restituită doar de către deținătorul actual (executorul judecătoresc) de vreme ce acesta nu poate dispune în sensul restituirii decât în ipoteza în care intimata îi solicită sau este de acord cu restituirea.

S-a arătat că aceste critici au fost invocate în fața instanței de apel, însă nu au fost analizate temeinic, soluția fiind pronunțată fără a exista o motivare completă.

Recurentele-reclamante au reiterat faptul că în niciun moment nu au recunoscut că ar datora societății intimate sumele pretinse de către aceasta, iar solicitarea de eșalonare a debitului și plățile efectuate ulterior au avut la bază împrejurarea că fusese demarată procedura de executare silită.

Un alt motiv pentru care reclamantele au fost "forțate" să achite sumele solicitate a fost și acela că demararea procedurii de executare silită putea conduce la înființarea unor popriri și la afectarea activității economice desfășurate, ceea ce le-ar fi cauzat grave prejudicii, atât de ordin material, cât și în relația cu partenerii comerciali.

S-a mai susținut că neexistând o notificare prealabilă cu privire la introducerea filei CEC în circuitul bancar, astfel cum prevedea pactul cambial, la data introducerii efective nu a fost disponibil în cont și, pe cale de consecință, societatea reclamantă a fost raportată în Centrala Incidentelor de Plăți, aspect care i-a cauzat prejudicii suplimentare.

Cu privire la aplicarea clauzei penale, raportat la aspectele învederate în cuprinsul cererii de recurs și la materialul probator administrat în cauză, rezultă că la data de 21 decembrie 2017 intimata-pârâtă nu putea introduce la plată fila CEC lăsată ca și garanție, condițiile prevăzute de procesul-verbal de predare-primire nefiind îndeplinite cumulativ.

Astfel, s-a susținut că suma de 175.592,40 RON înscrisă în fila CEC seria x nr. x introdusă la plată nu îndeplinea condiția de a fi o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Totodată, recurentele au arătat că la momentul introducerii la plată a filei CEC nu era îndeplinită condiția ca, anterior introducerii la plată, respectiv cu 72 de ore înainte, să existe notificarea în scris a emitentului, a achizitorului și a semnatarului.

În opinia recurentelor, reținerea instanței de la pagina 20 alin. (3), în sensul că "lipsa notificării cu 72 de ore înainte nu poate fi verificată" este nelegală, deoarece în acest caz sarcina probei aparținea intimatei-pârâte.

Față de toate aspectele relevate și fără a fi nevoie să facă dovada existenței unui prejudiciu, recurentele-reclamante consideră că pot cere executarea clauzei penale, în temeiul dispozițiilor art. 1538 alin. (4) din C. civ.

În fine, recurentele apreciază că trebuia să fie admis și capătul al treilea din cererea de chemare în judecată, respectiv se impunea obligarea intimatei-pârâte la restituirea filei CEC seria x nr. x

În acest sens, s-a susținut că această operațiune nu putea fi efectuată direct de către executorul judecătoresc, așa cum a reținut instanța, întrucât acesta a fost învestit să demareze procedura de executare silită de intimată, aceasta fiind cea care îl putea mandata pe executor să restituie fila CEC.

Pentru toate aceste motive, recurentele-reclamante au solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare în cauză.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la dată începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Recurentele-reclamante S.C. REABILITARE INFRASTRUCTURĂ S.R.L. și S.C. A. S.R.L. au depus la dosar punct de vedere la raport, prin care au arătat că au luat cunoștință de concluziile acestuia și au solicitat fixarea unui termen în vederea soluționării recursului.

Prin încheierea din 15 septembrie 2020 s-a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantele S.C. Reabilitare Infrastructură S.R.L. și S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 201/2019 din 22 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă și s-a stabilit termen pentru judecata recursului la data de 8 decembrie 2020.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, iar prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, a constatat că acesta este nefondat, urmând să îl respingă pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica de nelegalitate referitoare la nemotivarea deciziei din apel, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, deoarece, contrar celor susținute de recurente, decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină soluția dată apelului, respectând astfel exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel a făcut o analiză judicioasă a situației de fapt, calificând corect raportul juridic dedus judecății, iar raportat la temeiul juridic aplicabil acestei situații de fapt și la cererea de chemare în judecată, la obiectul și cauza acesteia, a fost corect aplicat, cu consecința menținerii soluției primei instanțe de respingere a cererii.

Așadar, invocarea dispozițiilor Legii nr. 59/1934, cu caracter special în ce privește raportul juridic de drept cambial dedus judecății, cu referire și la Decizia nr. 4/2009 pronunțată de ÎCCJ, nu s-a făcut doar formal, cum susțin recurentele, ci cu scopul de a răspunde criticilor apelantei în raport cu soluția dată de prima instanță.

Soluția dată de instanța de apel în calea de atac ordinară, de reformare, devolutivă a apelului este justificată în motivarea deciziei, iar faptul că recurentele nu sunt mulțumite de argumentele reținute de instanța de apel, nu conduce la concluzia că decizia astfel criticată pentru motive de nelegalitate nu ar fi motivată.

Mai mult, așa cum reține instanța de apel, cererea de chemare în judecată formulată de reclamante are ca obiect obligarea pârâtei la plata unor daune interese pentru introducerea filei CEC la plată, în condițiile în care, pretind reclamantele, nu erau îndeplinite condițiile pentru plata creanței principale, însă executarea creanței beneficiarului CEC-ului s-a realizat pe calea executării silite, iar nu prin plata de către societatea bancară (plătitoare) în condițiile în care a existat un refuz la plată pentru lipsă disponibil. În atare condițiuni, în mod corect s-a apreciat că, în realitate reclamantele doresc să obțină daune-interese, pretinzând că executarea silită ar fi fost nelegală, ceea ce desigur că nu se putea realiza pe calea unei acțiuni în răspundere delictuală de drept comun, ci exclusiv pe calea contestației la executare, cale specifică procedurii executării silite

Așadar, susținerile de fapt formulate de reclamante atât prin cererea introductivă, cât și prin motivele de apel, au fost apreciate în mod corect de către instanțele devolutive ca neîntemeiate, din perspectiva normelor speciale, derogatorii de la dreptul comun, aplicabile dreptului cambial, în speță, Legea nr. 59/1934 privind CEC-ul, în sensul că reclamantele aveau alte căi procedurale pentru contestarea creanței cuprinse în fila CEC, cererea din cauza de față fiind o procedură oarecum subsidiară, care nu permite valorificarea dreptului său la daune-interese, în lipsa preexistenței unei desființări a acestui titlu de creanță, care a fost valorificat nu direct prin introducerea la plată, ci pe calea executării silite, procedură în cadrul căreia, așa cum au reținut și instanțele anterioare, reclamantele aveau calea contestației la executare, de care însă nu au uzat.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu privire la critica încadrată în art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., referitoare la faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, de asemenea, aceasta este nefondată, recurentele nearătând în concret în ce mod instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în realitate acestea criticând modul cum instanțele devolutive au interpretat relațiile contractuale dintre părți, respectiv actele juridice încheiate între acestea, modul cum au fost practic interpretate probele administrate. În acest context, critica nu reprezintă un motiv de nelegalitate în sine, ci înglobează în conținutul său propunerea de reinterpretare a contractului și a situației de fapt, ceea ce nu este îngăduit instanței de recurs. Precizările recurentelor referitoare la contractul cadru nr. x încheiat pe bază de comandă, la efectele procesului-verbal și ale filei CEC introduse la plată, la condițiile concrete în care ar fi trebuit să fie introdus la plată acest titlu de creanță cambial, toate referitoare la raportul juridic fundamental, se circumscriu în realitate unor critici privind situația de fapt, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, acestea excedând limitelor recursului, ca și cale extraordinară de atac exercitată exclusiv pentru motive de nelegalitate.

Cu alte cuvinte, Înalta Curte reține că nu este vorba despre o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, ci despre o exercitare întocmai a puterii judecătorești prin judecata apelului cu respectarea dispozițiilor procedurale reglementate și de art. 476-art. 478 din C. proc. civ.

Sub aspectul criticii încadrate de recurente în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv încălcarea normelor de drept material, Înalta Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere că recurentele nu au arătat în concret care ar fi normele de drept material ce ar fi fost încălcate de către instanța de apel, reiterând în realitate propunerile sale de reinterpretare a condițiilor concrete de derulare a relațiilor contractuale, cu referire la raportul juridic fundamental din care izvorăște dreptul de creanță încorporat în fila CEC emisă tocmai pentru valorificarea acestuia, aspecte care, așa cum s-a mai arătat, exced cadrului procesual al recursului limitat exclusiv la motive de nelegalitate.

Dimpotrivă, Înalta Curte constată că dispozițiile de drept material la care instanța de apel a făcut referire în considerentele de drept ale deciziei recurate au fost corect interpretate și aplicate la situația de fapt din speță.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte conchide în sensul că nu este incident nici unul dintre motivele de nelegalitate invocate de recurente, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., astfel încât recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele S.C. REABILITARE INFRASTRUCTURĂ S.R.L. și S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 201/2019 din 22 aprilie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2020.