ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1488/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, sub nr. x/08.02.2016, reclamanta Agenția Domeniilor Statului, în contradictoriu cu pârâtul Cabinet Medical Veterinar Dr. A., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 227.119,66 RON, reprezentând debit datorat în baza angajamentului de plată nr. x/05.12.2014 și a contractului de concesiune nr. x/2006 încheiat între părți, constând în redevență neachitată, dobânzi și penalități.

Prin sentința civilă nr. 179/2017 din 10 noiembrie 2017, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis cererea formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului, obligând pârâtul Cabinet Medical Veterinar Dr. A. să achite reclamantei suma de 227.119,66 RON cu titlu de redevență, dobânzi și penalități aferente, conform angajamentului de plată nr. x/2014 și a contractului de concesiune nr. x/30.06.2006.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâtul Cabinet Medical Veterinar Dr. A..

Prin decizia nr. 1435A/2018 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul-pârât Cabinet Medical Veterinar Dr. A., în contradictoriu cu intimata-reclamantă Agenția Domeniilor Statului și a fost schimbată, în parte, sentința, în sensul că s-a admis, în parte, acțiunea și a fost obligat pârâtul să achite reclamantului sumele restante, reprezentând redevență, dobânzi și penalități aferente perioadei 2009 - 2011.

Instanța de apel a reținut, în esență, că obligațiile restante aferente anilor 2006-2009 erau prescrise la momentul încheierii angajamentului de plată nr. x/2014, care are valoarea unei recunoașteri de datorie.

La 11 ianuarie 2019, reclamanta Agenția Domeniilor Statului a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1435A/2018 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului declarat de pârât, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă susține că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 1327 din C. civ., întrucât instanța de apel a reținut în mod greșit că noul înscris, denumit "angajament", încheiat unilateral de pârâtul în cauză, nu reprezintă un act juridic care a generat un raport obligațional nou, distinct de cel rezultat din contractul de concesiune, ci reprezintă recunoașterea datoriei născută în baza contractului, aspect menționat expres în cuprinsul actului.

Astfel, având în vedere că recunoașterea datoriei a fost una voluntară, neîndoielnică, fără a fi afectată de condiție sau rezervă din partea autorului, curtea de apel a concluzionat eronat că angajamentul este de natură să producă efectul întreruptiv al cursului prescripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Contrar opiniei curții de apel, recurenta consideră că angajamentul de plată nr. x/05.12.2014 este un act juridic unilateral, care a născut un raport juridic obligațional nou, distinct de cel născut în baza contractului de concesiune, întrucât a fost semnat de partea adversă și înregistrat la sediul recurentei, în contextul în care reprezentantul legal al intimatului-pârât urmărea încheierea unui nou contract de concesiune cu Agenția Domeniilor Statului, cu altă firmă reprezentată tot de acesta, ceea ce s-a și realizat.

Astfel, între recurentă, în calitate de concedent și S.C. B. S.R.L., în calitate de concesionar, reprezentată legal de A., s-a perfectat contractul de concesiune nr. x/2014, pentru aceleași bunuri imobile, clădire și teren, exploatate mai întâi prin contractul nr. x/2006, respectiv cele aferente Circumscripției Sanitar Veterinare Adunații Copăceni, jud. Giurgiu.

Arată că, în lipsa angajamentului de plată nr. x/05.12.2014, nu ar fi fost posibilă încheierea noului contract. Prin urmare, nu se poate accepta că acest înscris este un act juridic nou, ce produce efecte juridice doar atunci când există un interes în acest sens al părții semnatare pentru perfectarea unei noi relații contractuale, dar reprezintă doar o recunoaștere de datorie, atunci când beneficiarul actului, în speță Agenția Domeniilor Statului, pretinde executarea de către autor a obligațiilor nerespectate.

Confom dispozițiilor art. 1327 C. civ., promisiunea unilaterală reprezintă în esență un act juridic distinct, pe deplin valabil, prin care autorul său se obligă față de un terț, independent de acceptarea din partea acestuia a actului, să execute o anumită prestație. Dacă terțul acceptă beneficiul actului unilateral, poate pretinde executarea de la autorul actului, în condițiile generate de principiul forței obligatorii a contractului sau poate cere despăgubiri pentru încălcarea obligației asumată prin respectivul angajament unilateral.

Pentru aceste motive, recurenta susține că a învederat în fața instanței de apel că angajamentul de plată nr. x/05.12.2014 nu constituie un caz de întrerupere a termenului de prescripție, fiind un act juridic unilateral, care a născut un raport juridic obligațional nou, distinct de cel născut în baza contractului de concesiune nr. x/30.06.2006.

În aceste condiții, recurenta solicită obligarea promitentului, conform principiului forței obligatorii a contractului, la achitarea debitului datorat, ulterior împlinirii termenului de plată asumat prin angajamentul de plată nr. x/05.12.2014, care a născut un raport juridic obligațional nou, distinct de cel născut în baza contractului de concesiune.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-pârât Cabinet Medical Veterinar Dr. A., la 8 februarie 2019 .

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

Prin încheierea nr. 753 din 4 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, astfel cum a fost îndreptată, s-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin încheierea din 24 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus scoaterea dosarului de pe rolul cauzelor înregistrate conform C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 310/2018 și trecerea acestuia pe rolul cauzelor înregistrate în Completul de filtru potrivit C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, desemnând raportor în cauză pentru întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 21 ianuarie 2020 a dispus comunicarea acestuia către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

La 17 februarie 2020, intimatul-pârât a depus la dosar precizări, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de recurentul-reclamant și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 5 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins excepția inadmisibilității recursului invocată de intimatul-pârât, a admis în principiu recursul și a constatat suspendarea judecății de plin drept, în temeiul art. 63 alin. (11) din Anexa nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14.04.2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020.

La 27.07.2020, intimatul-pârât a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte apreciază că este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă invocă faptul că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1327 C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009, atunci când a apreciat că înscrisul din 04.12.2014, cu nr. 5650/2014, nu reprezintă un act juridic generator de obligații noi, ci doar o recunoaștere de datorie capabilă să producă efectul întreruptiv al cursului prescripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Înalta Curte reține că, între părți, s-a încheiat contactul de concesiune nr. x/30.06.2007, pentru o durată de 5 ani. În Cap. IV al acestui contract se menționează că redevența datorată pentru suprafața desfășurată a clădirii ocupate este de 25.100 RON/an, achitată într-o singură tranșă, respectiv până la 15 decembrie a anului în curs.

La 4 decembrie 2014, intimatul-pârât a semnat documentul intitulat "angajament", prin care s-a obligat să achite debitul în sumă de 203.553,76 RON, în patru tranșe lunare, către recurenta-reclamantă.

Contrar susținerilor recurentei, instanța supremă apreciază că acest înscris nu are valoarea unui act juridic generator de raporturi obligaționale noi, în sensul dispozițiilor art. 1327 din C. civ. adoptat prin Legea 287/2009.

Capitolul al II-lea din Titlul al II-lea ("Izvoarele obligațiilor") al Cărții a V-a ("Despre obligații") din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 este rezervat reglementării generale a actului juridic unilateral. Una dintre ipotezele evidențiate de legiuitor, în care actul juridic unilateral este izvor de obligații, o constituie promisiunea unilaterală reglementată de art. 1327 din C. civ. adoptat prin Legea 287/2009. Prin promisiunea unilaterală, bazată pe intenția serioasă și conștientă de a se obliga, independent de acceptarea beneficiarului, numai autorul promisiunii are obligații, iar destinatarul beneficiar, în calitate de creditor al obligațiilor promitentului, poate refuza dreptul astfel născut. Prin urmare, promisiunea unilaterală presupune inexistența unui raport juridic anterior între promitent și beneficiar.

Or, înscrisul denumit "angajament" este semnat de Dr. A., în calitate de fost concesionar în baza contractului nr. x/30.06.2006, aferent CSV Adunații Copăceni, astfel că este evidentă referirea neîndoielnică la acest contract ca reprezentând izvorul obligației de plată.

Prin urmare, în mod corect a calificat instanța de apel acest înscris ca fiind o recunoaștere de datorie, voluntară, neîndoielnică, neafectată de vreo condiție sau rezervă din partea autorului ei, de natură să producă efectul întreruptiv al cursului prescripției dreptului material la acțiune, în conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, fără însă a afecta prescripțiile deja împlinite, criticile recurentei privind incidența dispozițiilor art. 1327 C. civ. fiind nefondate.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că decizia recurată este legală și că recursul declarat de recurenta-reclamantă este nefondat, urmând a fi respins ca atare, potrivit art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât Cabinet Medical Veterinar Dr. A., a sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat dovedit cu chitanța nr. x/03.10.2019 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Agenția Domeniilor Statului împotriva deciziei nr. 1435A/2018 din 16 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât Cabinet Medical Veterinar Dr. A., a sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 iulie 2020.