ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 206/2020

Ședința publică din data de 28 ianuarie 2020

Din actele și lucrările dosarului constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu sub nr. x/2017, la 17 ianuarie 2017, reclamanta S.C. ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT GIURGIU S.A. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta A., să dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 324,12 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare aferente perioadei martie 2011- februarie 2012.

Prin sentința civilă nr. 3465 din 30 iunie 2017, Judecătoria Giurgiu a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu de către instanță și a respins cererea formulată de reclamanta S.C. ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT GIURGIU S.A., ca prescrisă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta S.C. ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT GIURGIU S.A.

Prin decizia civilă nr. 174/2018 din 14 februarie 2018, Tribunalul Giurgiu, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT GIURGIU S.A. .

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. ADMINISTRAȚIA DOMENIULUI PUBLIC ȘI PRIVAT GIURGIU S.A., solicitând admiterea căii de atac exercitate, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 324,12 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare aferente perioadei martie 2011- februarie 2012.

Prin încheierea nr. 44 R din data de 22 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția de necompetență funcțională a completului de judecată, s-a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea dosarului spre repartizare aleatorie uneia dintre secțiile specializate în litigii cu profesioniști.

În pronunțarea acestei soluții, instanța s-a raportat la următoarele aspecte:

Potrivit art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere, respectiv exercită sistematic o activitate organizată ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă această activitate are sau nu un scop lucrativ.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, noțiunea de "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.

Coroborând aceste dispoziții legale, instanța a constatat că litigiul de față intră în categoria celor cu profesioniști, întrucât pretențiile solicitate prin cererea de chemare în judecată reprezintă contravaloarea serviciilor de salubrizare prestate de reclamantă, potrivit obiectului său de activitate, în temeiul unui contract de prestări servicii de salubrizare pentru utilizatori, reclamanta acționând, așadar, în calitatea sa de profesionist.

S-a mai reținut că, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011, în cadrul curților de apel funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, societăți, registrul comerțului, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și, în raport cu natura și numărul cauzelor, complete specializate pentru cauze maritime și fluviale.

Conform art. 223 din Legea nr. 71/2011, dacă prin această lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a C. civ. se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite, iar, potrivit art. 225, secțiile comerciale existente la data intrării în vigoare a C. civ. în cadrul tribunalelor și curților de apel se vor reorganiza ca secții civile ori, după caz, vor fi unificate cu secțiile civile existente, prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței. Prin hotărârea nr. 29/2011 adoptată de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, s-au înființat complete specializate în litigiile cu profesioniști în cadru Secțiilor a V-a civilă și a VI-a civilă, în următoarele domenii: litigii cu profesioniști, insolvență, societăți comerciale, concurență neloială, registrul comerțului. În acest context și având în vedere cele expuse anterior, Curtea de Apel, secția a III-a civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie apreciază că una dintre aceste două secții este competentă să soluționeze litigiul de față.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a V-a Civilă - la data de 12 iunie 2019, sub nr. x/2019.

Astfel învestit, completul secției a V-a Civilă a aceleiași instanțe, prin încheierea din 26 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a admis excepția de necompetență materială procesuală a secției a V-a Civilă a Curții de Apel București, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea secției a III-a Civilă a Curții de Apel București; a suspendat, din oficiu, judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În fundamentarea acestei hotărâri, cel de-al doilea complet a reținut următoarele:

În primul rând, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile inclusiv în ipoteza verificării de către secțiile specializate ale instanței a propriei competențe, judecătorul are obligația să verifice competența generală, materială și teritorială la primul termen de judecată, în același sens fiind și dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Deși textele de lege fac referire la verificarea competenței de către prima instanță, aceleași dispoziții sunt aplicabile și în recurs, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 494 C. proc. civ.

În cauza de față, s-a constatat că la primul termen de judecată a cauzei în recurs, respectiv la data de 20 noiembrie 2018, nu s-a invocat excepția necompetenței materiale procesuale de soluționare a acestuia, ci a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a mai reținut că, din practicaua deciziei pronunțate la data de 20 noiembrie 2018, la acel termen de judecată nici nu a fost avută în vedere excepția necompetenței materiale procesuale a completului secției a III-a Civile, ci doar excepția necompetenței materiale a Curții de Apel ca instanță de recurs, iar în subsidiar oportunitatea suspendării pricinii până la soluționarea sesizării ce face obiectul dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aceste condiții, instanța a apreciat că secția a III-a Civilă nu mai putea invoca necompetența materială procesuală de soluționare a cauzei cu depășirea momentului procesual prevăzut de lege, contrar dispozițiilor art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ.

În al doilea rând, instanța a reținut că, în ceea ce privește competența materială procesuală a secțiilor specializate, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia nr. 18/17 octombrie 2016 în recurs în interesul legii, obligatorie conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ.

Prin această decizie, s-a stabilit că determinarea competenței materiale procesuale a tribunalelor/secțiilor specializate se face în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere că potrivit dispozițiilor procedurale în vigoare, criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției, iar interpretarea în sens contrar, dată de instanțele de judecată care au calificat litigiile nu după obiectul sau natura pricinii, ci după calitatea de profesionist a uneia dintre părți, este fără nicio acoperire în dreptul pozitiv, contravenind practic prevederilor art. 122 din C. proc. civ. și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituția României.

S-a mai reținut în considerentele acestei decizii faptul că o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv HCSM nr. 654/31.08.2011, nu poate crea reguli de competență în afara cadrului legal, fiind doar un act administrativ menit a pune în aplicare dispozițiile Legii nr. 71/2011 (par. 171).

În aceste condiții, instanța secției a V-a Civilă a reținut că nu se poate considera că o hotărâre a Colegiului de Conducere a Curții de Apel București, la care se face referire în motivarea încheierii pronunțate de secția a III-a Civilă ar putea crea reguli de competență în afara normelor legale.

S-a mai menționat în cuprinsul deciziei pronunțate de instanța supremă că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate, și de a aprecia asupra competenței materiale procesuale proprii în soluționarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit.

Conform dispozițiilor art. 226 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului C. civ., prin hotărâre a CSM, la propunerea colegiului de conducere al instanței, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc;

b) cererile în materia societăților comerciale și a altor societăți cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului;

c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței;

d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

În cauza de față, instanța a constatat că prin încheierea pronunțată de secția a III-a a Curții de Apel București nu au fost identificate elemente comune cu aceste categorii de litigii care să atragă eventual competența de soluționare a recursului în favoarea unei secții specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniști.

S-a reținut în cuprinsul încheierii că, față de problemele de drept ce se cer a fi dezbătute, s-ar impune soluționarea litigiului de către o secție specializată, însă nu s-a făcut referire la nicio normă care să fie de natură să justifice specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale, avute în vedere în momentul reorganizării fostelor secții comerciale în secții civile.

De asemenea, nu prezintă relevanță faptul că recurenta reclamantă se află în procedura insolvenței, întrucât prezentul litigiu nu are ca obiect soluționarea vreunei cereri incidentale din cadrul procedurii insolvenței recurentei, ci este o cerere în pretenții formulată de către un profesionist împotriva unei persoane fizice.

În ceea ce privește calitatea de profesionist a recurentei reclamante, s-a reținut că aceasta nu atrage per se, competența de soluționare a cauzei în favoarea secțiilor specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniștii, astfel cum s-a reținut în cuprinsul Deciziei nr. 18/17.10.2016 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii (par. 173).

A mai reținut Înalta Curte de Casație și Justiție (par. 157) că în contextul abrogării Codului comercial (prin art. 230 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 71/2011), nu mai există suport în cadrul normelor de drept material pentru calificarea litigiilor în funcție de natura comercială sau civilă a pricinii, aptă să atragă o anumită competență în favoarea instanțelor specializate.

Astfel, toți profesioniștii, indiferent de statutul lor juridic (întreprinzător, persoană fizică sau juridică ce desfășoară o activitate organizată, cu sau fără caracter lucrativ, indiferent că este vorba de regii autonome, societăți, companii naționale, asociații sau fundații, societăți agricole, liber profesioniști sau societăți profesioniste) sunt supuși regulilor de drept civil și nu unor reguli speciale.

Înalta Curte, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, iar potrivit art. 136 alin. (1) din același cod, dispozițiile privitoare la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două secții ale Curții de Apel București, secția a III-a civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie și secția a V-a Civilă s-au declarat deopotrivă necompetente să judece recursul formulat în cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce.

De asemenea, se reține că în cadrul Curții de Apel București au fost înființate și funcționează secții specializate, în conformitate cu dispozițiile art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență în raport cu obiectul sau natura litigiului, s-a urmărit să se dea o finalitate practică principiului celerității prin stabilirea unei limite temporale pentru invocarea acesteia.

Necompetența materială procesuală poate fi invocată de părți ori de judecător doar în fața primei instanțe, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ.. Invocarea excepției de necompetență materială de soluționare a cauzei ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenței materiale procesuale în mod definitiv, în privința instanței pe rolul căreia a fost introdusă cererea.

De asemenea, dacă prima instanță invocă excepția necompetenței materiale procesuale după momentul prevăzut expres în art. 131 din C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, motivând că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza.

Din interpretarea prevederilor art. 130-131 din C. proc. civ., rezultă că neinvocarea în termen a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței instanței inițial sesizate, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis. Aceeași soluție se impune și în cazul repartizării la secții sau completuri specializate în calea de atac a recursului, asimilate sub aspectul regimului competenței materiale procesuale.

În cauză, se constată că la primul termen de judecată a cauzei în recurs, respectiv la 20 noiembrie 2018, nu s-a invocat excepția necompetenței materiale procesuale a secției a III-a Civile de soluționare a acestuia, ci a fost suspendată judecata recursului, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la pronunțarea unei decizii de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, în dosarul nr. x/2018.

În aceste condiții, prin neinvocarea excepției de necompetență materială procesuală la primul termen de judecată la care părțile legal citate puteau pune concluzii, secția a III-a și Pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București și-a consolidat competența de a judeca recursul, ca primă instanță sesizată.

În acest sens, s-a pronunțat decizia nr. 31/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

În consecință, văzând dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă Pentru Cauze cu Minori și de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.