ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1209/2020

Ședința publică din data de 30 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2017 pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., solicitând instanței ca, prin hotârărea ce o va pronunța, să oblige pârâta să plătească fiecărui reclamant (i) suma de 78.258 euro, cu titlu de daune-interese în cuantumul remunerației nete lunare pentru perioada rămasă până la expirarea contractelor de mandat încheiate între reclamanți și pârâtă, la care se adăugau impozitele, taxele și contribuțiile aferente acestei sume, actualizate cu dobânda legală și rata inflației, (ii) contravaloarea indemnizației de performanță aferentă anului 2013, calculată conform prevederilor contractului de mandat nr. x/3161 din 29 mai 2013, estimată provizoriu la 10.000 RON, la care se adăugau impozitele, taxele și contribuțiile aferente acestei sume, actualizate cu dobânda legală și rata inflației, precum și (iii) cheltuielile de judecată.

Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat desființarea clauzelor stipulate la art. 5.1.3, 8.4, 9.2.2 și 9.2.6 din contractele de mandat.

La termenele de la 6 februarie 2017 și 1 februarie 2018, reclamanții au precizat valoarea capătului de cerere având ca obiect dobânda legală aferentă sumei de 78.258 euro la suma de 87.531,93 RON și actualizarea cu rata inflației aferentă aceleiași sume la 6.271,80 RON, au stabilit provizoriu valoarea pretențiilor având ca obiect dobânda legală aferenă sumei de 10.000 RON la suma de 1.871,35 RON și au actualizat sumele cerute cu titlu de dobânzi și devalorizare ca efect al inflației.

Prin sentința arbitrală nr. 36 din 12 aprilie 2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte cererea de arbitrare, a obligat pârâta la plata către fiecare reclamant a (i) sumei de 78.258 euro, cu titlu de daune-interese în cuantumul remunerației nete lunare pentru perioada rămasă până la expirarea contractului de mandat, (ii) sumei de 87.531,93 RON reprezentând dobânda legală, precum și a (iii) sumei de 6.271,80 RON, cu titlu de actualizare cu rata inflației, a respins ca neîntemeiate capătul doi de cerere și cererea reconvențională și a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant suma de 19.410 RON cu titlu de cheltuieli de arbitrare.

Împotriva acestei sentințe, a formulat acțiune în anulare pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A., prin care a solicitat anularea în parte a sentinței arbitrale și, ca urmare a rejudecării, respingerea cererii de arbitrare și admiterea cererii reconvenționale. În drept, acțiunea în anulare a hotărârii arbitrale a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 lit. g)-h) și art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată de pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva sentinței arbitrale.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta susține că sentința civilă recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 137

1

alin. (4), art. 144

1

alin. (1) și (4) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1235-1238, art. 1247 alin. (1), art. 1353, art. 2032 alin. (1) C. civ. și ale art. 2 pct. 3 și 4 raportat la art. 3 pct. 2 lit. c) și art. 55 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare. Arată că, prin acțiunea în anulare, a susținut încălcarea acestor dispoziții legale și că în răspunsul la întâmpinare depus în dosarul arbitral a dezvoltat argumentele având la bază aceste temeiuri legale și nu a invocat încălcarea altor norme imperative, astfel cum greșit a reținut curtea de apel.

Mai arată autoarea recursului că, în mod greșit, a reținut curtea de apel că actele juridice invocate de recurentă nu se subsumează noțiunii de "lege" și afirmă că nu au fost analizate criticile formulate prin acțiunea în anulare în sensul că sentința arbitrală a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 137

1

alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și a reglementărilor speciale conținute în O.U.G. nr. 109/2011.

Recurenta subliniază că, prin sentința civilă atacată, instanța de apel nu a analizat criticile referitoare la clauzele inserate în contractele de mandat cu fraudarea legii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații au depus întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității recursului față de dispozițiile art. 613 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în forma aplicabilă la momentul sesizării tribunalului arbitral, și au solicitat respingerea recursului.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării depuse și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că recursul este inadmsibil.

Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Recurenta a depus punct de vedere cu privire la raport prin care a arătat ca nu mai insistă în soluționarea pe fond a recursului.

Prin încheierea din 4 februarie 2020, a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva sentinței civile nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018 și s-a fixat termen de judecată la 24 martie 2020, în vederea soluționării acestuia în ședință publică. A fost prorogată discutarea excepției inadmisibilității recursului. La acest termen, Înalta Curte a constatat suspendarea judecății cauzei de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 din Decretul nr. 195/2020. Ulterior, în temeiul art. 63 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020, s-a fixat termen la 30 iunie 2020, cu citarea părților.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimați, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul vizează sentința civilă nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acțiunea în anulare formulată de recurentă împotriva sentinței arbitrale nr. 36 din 12 aprilie 2018. Acțiunea arbitrală care a fost soluționată prin sentința arbitrală nr. 36 din 12 aprilie 2018 a fost înregistrată pe rolul tribunalului arbitral la 12 ianuarie 2017.

Conform art. 27 C. proc. civ., "hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

În temeiul acestui text de lege, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data începerii procesului, nefiind incidente în cauză prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 17/2017 privind aprobarea O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, modificare care este aplicabilă începând cu 24 martie 2017.

Dat fiind că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale de atac specială reglementată de legea procesual civilă rezultă că data începerii procesului nu este determinată de data declarării acestei căi de atac, ci de data introducerii acțiunii arbitrale (în speță 12 ianuarie 2017).

Conform dispozițiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale, "hotărârile curții de apel, pronunțate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", iar potrivit art. 613 alin. (3) din același act normativ, "admițând acțiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală (...)".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că, înainte de data intrării în vigoare a textului de lege modificat (respectiv înainte de 24 martie 2017) sunt supuse recursului numai hotărârile curții de apel prin care a fost admisă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale.

Per a contrario, hotărârile curții de apel prin care a fost respinsă acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale nu sunt supuse recursului, fiind definitive de la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia, "sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte reține că sentința civilă nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, criticată de recurentă, prin care s-a respins acțiunea în anularea unei hotărâri arbitrale a fost pronunțată într-un litigiu arbitral început la 12 ianuarie 2017, înainte de data intrării în vigoare a actului normativ modificator, astfel că această sentință nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Mențiunea din dispozitivul sentinței recurate, "Cu recurs în 30 de zile de la comunicare (...)", nu poate conduce la deschiderea căii de atac a recursului, întrucât recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, statuat de art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere cele de mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 613 alin. (4) din același cod (forma în vigoare la data introducerii acțiunii arbitrale), Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva sentinței civile nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimați.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva sentinței civile nr. 101/2018 din 7 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 iunie 2020.