ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 308/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 03.04.2018, pe rolul Tribunalului Galați, sub nr. x/2018, reclamanta CNCF"CFR" S.A. București, prin Sucursala Regională CF Galați a solicitat în contradictoriu cu pârâții S.C. A. S.R.L., prin administrator B. Filiala București SPRL, C. și Societatea Electrica Furnizare S.A., prin Agenția Focșani următoarele:

- obligarea pârâților S.C. A. S.R.L., prin administrator B. Filiala București SPRL și C. să îi lase în deplină proprietate și pașnică folosință imobilul situat în Municipiul Galați, strada x nr. 23, compus din teren și construcție;

- rezoluțiunea actului de adjudecare nr. 8/21011 emis la data de 27.06.2011 de către BEJ"D.".

- obligarea pârâtei Societatea Electrica Furnizare S.A., prin Agenția Focșani la plata sumei de 800.000 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în Municipiul Galați, strada x nr. 23, compus din teren și construcție.

În drept, a invocat disp. art. 563, 969 alin. (2), (15)49, 1560 C. civ.

Pârâtul C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu motivarea că aceasta nu are calitate de proprietar pe imobil, deoarece și-a pierdut această calitate ca efect al adjudecării, dispusă în baza actului de adjudecare nr. 8/27.06.2011 emis de BEJ "E."; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C., deoarece este cumpărător de bună credință, adjudecatar prin licitație publică iat legalitatea vânzării-cumpărării a fost confirmată prin decizia civilă nr. 16/23.01.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați; inadmisibilitatea acțiunii în rezoluțiune act de adjudecare, deoarece singura cale prevăzută de lege pentru desființarea acestui act este contestația la executare; excepția prescripției dreptului reclamantei în referire la despăgubirile solicitate de la pârâta Societatea Electrica Furnizare S.A. prin Agenția Focșani;

Pârâta Societatea Electrica Furnizare S.A. prin Agenția Focșani a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Societății Electrica Furnizare S.A., prin Agenția Focșani, în ceea ce privește revendicarea, deoarece nu are posesia bunului imobil; excepția inadmisibilității în referire la obligarea sa la plata sumei de 800.000 RON, cu titlu de contravaloare imobil, cu motivarea că raporturile sale cu debitoarea-reclamantă au fost definitiv soluționate în cadrul unei contestații la executare, soluționată prin decizia civilă nr. 125/03.11.2016 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Prin încheierea de ședință din data de 20.12.2018, s-a respins ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei CNCF"CFR" S.A. București prin Sucursala Regională CF Galați, în referire la acțiunea în revendicare. S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Societatea Electrica Furnizare S.A. prin Agenția Focșani, în referire la acțiunea în revendicare și pretenții. S-a respins acțiunea în revendicare imobiliară și în pretenții, formulată de reclamanta CNCF"CFR" S.A. București, prin Sucursala Regională CF Galați în contradictoriu cu pârâta Societatea Electrica Furnizare S.A., prin Agenția Focșani, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. S-a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului C. și s-a unit cu fondul excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul C..

Prin sentința civilă nr. 131/2019 a Tribunalului Galați s-a respins, ca nefondată, acțiunea în rezoluțiune act de adjudecare, formulată de reclamantă. A fost respinsă, ca nefondată, acțiunea în revendicare imobiliară, formulată de aceeași parte. A fost respinsă, ca nefondată, cererea pârâtului C. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 154 din 11 noiembrie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta CNCF CFR S.A. împotriva încheierii din 20.12.2018, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul înlăturării mențiunii admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Societatea Electrica Furnizare S.A., prin Agenția Focșani în ceea ce privește capătul de cerere, subsidiar, având ca obiect pretenții. În rejudecare, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea subsidiară formulată de reclamanta CNCF CFR S.A. în contradictoriu cu pârâta Societatea Electrica Furnizare S.A.. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta CNCF CFR S.A. împotriva sentinței civile nr. 131/2019 din 18.02.2019 a Tribunalului Galați.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Galați a declarat recurs reclamanta, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate, și plata cheltuielilor de judecată în toate etapele procesuale.

În curinsul cererii de recurs, reclamanta a formulat, în esență, următoarele critivi:

S-a reținut că cele statuate de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. x/2016, au intrat în puterea lucrului judecat, însă atât instanța de fond, cât și cea de apel, au pornit de la o eroare, pricinuită de motivarea din cuprinsul deciziei civile nr. 16/A/23.01.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. x/2016, cu privire la "neînscrierea reclamantei la masa credală a S.C. A. S.R.L. și a caracterul executoriu al actului de adjudecare împotriva cumpărătorului".

Dispozițiile înscrise art. 513 C. proc. civ. nu fac nicio distincție între cele două forme ale vânzării (cu "bani gata" sau în rate), efectul neplății prețului fiind același și anume reluarea vânzării, ceea ce s-a și întâmplat, în fapt. Astfel, ca urmare a neplății prețului, BEJ D. a emis o nouă publicație de vânzare, în data de 20.06.2012, consemnând, printre altele:

"prețul de vânzare este în sumă de 693.300 RON, vânzarea făcându-se în contul adjudecatarei S.C. A. S.R.L., potrivit art. 513 C. proc. civ..", noua publicație de vânzare nefiind contestată, ca act de procedură, de vreuna din părțile interesate, astfel încât și-a produs efectele, în sensul că actul de adjudecare nr. 8 din 27.06.2011, emis de BEJ D. a fost efectiv golit de conținut ope legis la momentul la care executorul a organizat noua licitație, pe seama fostului adjudecatar.

Intimatul C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de recurs și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta CNCF "CFR" S.A. București, prin Sucursala Regională CF Galați a formulat răspund la întâmplinarea intimatului C..

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea din 5 noiembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta CNCF "CFR" S.A. București, prin Sucursala Regională CF Galați împotriva deciziei civile nr. 154/R din 11 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă și a fixat termen de judecată a recursului la 11 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va constata că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:

Cu titlu preliminar, se impune a sublinia faptul că, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că anumite critici vizează modul de interpretare a materialului probator de către instanța care a pronunțat hotărârea recurată, critici care nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate reglementate expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. și, ca atare, nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs. Prin urmare, Înalta Curte va proceda la analizarea acelor critici care se înscriu în cazurile de nelegalitatea înscrise în art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs, reclamanta a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor înscrise în art. 431, alin. (2) C. proc. civ., referitoare la puterea de lucru judecat.

Astfel, critica recurentei pune în discuție chestiunea autorității de lucru judecat sub aspectul funcției sale pozitive, regăsită în cuprinsul dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. civ., întrucât se referă la încălcarea, de către instanțele de fond, a unui aspect tranșat definitiv într-un proces anterior și care are legătură cu soluționarea litigiului de față.

Susținerile recurentei, care ridică problema nerespectării funcției pozitive a lucrului judecat, reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., deci a unor dispoziții de ordin procedural, se impun a fi verificate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care sancționează încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, iar nu a celui înscris în pct. 8, indicat de recurentă.

Critica recurentei nu poate fi primită, întrucât nu se poate imputa instanțelor de fond că au nesocotit aspectul pozitiv al lucrului judecat derivând din cele statuate prin decizia civilă nr. 16/A/23.01.2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, în dosarul nr. x/2016, întrucât instanțele fondului nu au negat, în niciun fel, rezultatul judecății finalizate prin decizia sus menționată, în sensul de a stabili o altă soluție în privința legalității vânzării derulate în procedura executării silite, ce a fost desfășurată în temeiul dispozițiilor art. 516 pct. 9 C. proc. civ.. Așadar, în soluționarea prezentei acțiuni în revendicare, au fost avute în vedere cele reținute în considerentele acestei decizii, în sensul că "transmiterea dreptului de proprietate din patrimoniul debitorului, a cărui bun a fost scos la vânzare silită, în patrimoniul adjudecatarului, a avut loc la data actului de adjudecare" și, că "actul de adjudecare nu a fost anulat/desființat, dreptul de proprietate intabulat în cartea funciară nu a fost radiat...". Or, fiind parte în acest litigiul, ce a avut, ca obiect, contestație la executare împotriva procesului-verbal de licitație din 15.06.2017, recurenta-pârâtă suportă, în mod direct, efectele hotărârii judecătorești pronunțate în dosarul nr. x/2016, în virtutea principiului relativității efectelor hotărârilor judecătorești. Așadar, instanțele de fond au avut corect în vedere funcția pozitivă a autorității de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești, care a rezolvat, în mod definitiv, o chestiune relevantă pentru litigiul de față, nefiind întrunite, în consecință, cerințele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de recurs, înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea și intrerpretarea greșită a dispozițiilor art. 513 și 516 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a pretins că art. 513 C. proc. civ. nu face nicio distincție între cele două forme ale vânzării (cu "bani gata" sau în rate), astfel încât efectul neplății prețului de către adjudecatar este același, respectiv reluarea vânzării, ceea ce s-a și realizat. Arată, astfel, că urmare a neplății prețului, BEJ D. a emis o nouă publicație de vânzare, la 20.06.2012, și a întocmit factura de stornare nr. x/29.11.2011, procedeu ce nu a fost contestat nici de fostul adjudecatar și nici de pârâta S.C. Electrica Furnizare S.A., aspect ce denotă că a operat o "revocare mutuală a convenției", în sensul art. 969 alin. (2) C. civ., fapt care a condus la încetarea efectelor actului de adjudecare nr. 8 din 27.06.2011, emis de BEJ D..

Critica recurentei referitoare la aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor legale evocate, deși susceptibilă de încadrare în cazul de casare evocat, nu poate fi primită.

Actul de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc în procedura executării silite imobiliare are, în interpretarea dispozițiilor art. 518 C. proc. civ., natura juridică a unui act autentic translativ a unui drept real și reprezintă titlul de proprietate al adjudecatarului, în baza căruia acesta își poate înscrie dreptul în cartea funciară, conform art. 517 alin. (1).

Așadar, actul de adjudecare constituie titlu executoriu ex lege pentru adjudecatar, care îl poate folosi împotriva debitorului, în ipoteza în care bunul imobil adjudecat se află în posesia acestuia sau împotriva altei persoane care posedă sau deține imobilul fără niciun titlu.

De asemenea, actul de adjudecare are valoare de titlu executoriu și pentru creditor, care se poate prevala de acest titlu împotriva cumpărătorului, care nu plătește diferența de preț, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata prețului în rate, în acest sens, dispozițiile art. 516 pct. 9 C. proc. civ. stipulând că:

"pentru creditor, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva cumpărătorului care nu plătește diferența de preț, în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata prețului în rate", sens în care executorul va înainta un exemplar al actului de adjudecare biroului de carte funciară, pentru a înscrie în cartea funciară interdicția de înstrăinare și grevare a imobilului până la plata integrală a prețului și a dobânzii corespunzătoare. Executorul va preda, totodată, un exemplar al actului de adjudecare creditorului urmăritor, care îi va servi ca titlu executoriu împotriva cumpărătorului, dacă acesta nu plătește diferența de preț, în conformitate cu dispozițiile art. 517 alin. (2), (3) C. proc. civ.

Așadar, din momentul depunerii întregului preț al vânzării, într-un termen de cel mult de 30 de zile de la data vânzării, în situația vânzării "pe bani gata" sau a avansului, în ipoteza vânzării la licitație cu plata prețului în rate (ipoteza speței de față), adjudecatarul este considerat proprietar al bunului imobil.

Semnalând particularitatea fiecăreia dintre cele două forme ale vânzării la licitație, Înalta Curte va reține că susținerea recurentei referitoare la împrejurarea că neplata diferenței de preț de către adjudecatarul S.C. A. S.R.L. ar fi avut drept efect reluarea vânzării, conform art. 513 C. proc. civ., pe seama fostului adjudecatar, nu poate fi primită.

Dispozițiile art. 513 C. proc. civ. sunt aplicabile ipotezei în care vânzarea se face contra prețului pe "bani gata", emiterea actului de adjudecare fiind condiționat de plata integrală a prețului, într-un termen de cel mult 30 de zile de la data vânzării, conform art. 512, sub sancțiunea reluării licitației, în condițiile art. 513 C. proc. civ., ipoteză care nu se identifică în cauză.

În speța de față, vânzarea imobilului litigios a fost realizată cu plata prețului în rate în conformitate cu dispozițiile art. 515 C. proc. civ., potrivit cărora "la cererea adjudecatarului (s.n. nominalizat, deja, prin procesul-verbal de licitație, conform art. 511), executorul judecătoresc, cu acordul creditorului, poate stabili plata prețului în rate, numărul acestora, cuantumul și data scadenței lor, precum și suma care se plătește de îndată drept avans".

Or, în cuprinsul actului de adjudecare nr. 8/2011 din 27.06.2011, emis de executorul judecătoresc, în condițiile art. 516 alin. (1) C. proc. civ., este menționat faptul că "prețul de adjudecare a imobilului în cuantum de 693.300 RON, va fi achitat în rate astfel: 9 rate lunare în cuantum de câte 60.000 RON lunar, iar la a 10 a rată restul de 83.970 RON, la 25 ale fiecărei luni, având în vedere avansul achitat în cuantum de 69.330 RON".

În contextul în care a fost achitat avansul prevăzut de lege, actul de adjudecare nr. 8/27.06.2011 emis de executorul judecătoresc a avut, ca efect, transferul dreptului de proprietate de la debitorul urmărit (reclamanta din prezenta cauză) la adjudecatarul S.C. A. S.R.L. și înscrierea acestui titlu de proprietate în cartea funciară, cu respectarea, evident, a dispozițiilor art. 517 alin. (2) C. proc. civ., care au fost menționate, de altfel, în cuprinsul actului respectiv.

Date fiind efectele juridice depline produse de actul de adjudecare nr. 8/27.06.2011, în privința transferului dreptului de proprietate de la debitor la adjudecatar, apare ca lipsită de relevanță juridică împrejurarea că executorul judecătoresc a procedat la stornarea facturii de plată a avansului și a procedat la întocmirea, la 20.06.2012, unei noi publicații de vânzare, de vreme ce imobilului litigios a ieșit din patrimoniul reclamantei în cadrul unei proceduri de vânzare forțate, derulate prin intermediul executorului judecătoresc, în conformitate cu art. 515 și 516 C. proc. civ., procedură execuțională finalizată prin adjudecarea imobilului litigios în favoarea pârâtului S.C. A. S.R.L., potrivit actului de adjudecare nr. 8/27.06.2011.

Totodață, dat fiind natura juridică a actului adjudecare, emis în cadrul procedurii execuționale derulate cu plata prețului în rate, este lipsit de relevanță și faptul că plata integrală a prețului nu a fost achitată de către adjudecatar, atât timp cât creditorul urmăritor avea păstrat beneficiul caracterului executoriu al actului de adjudecare, ce putea fi valorificat, pentru diferența de preț, conform art. 517 alin. (3) C. proc. civ.

Or, în acest context normativ și factual, rezultă că, la data valorificării activelor pârâtului S.C. A. S.R.L., în procedura insolvenței, imobilul litigios se afla în patrimoniul debitoarei falite, în baza unui act valabil, fiind adjudecat de C., prin procesul-verbal de licitație din 15.06.2017, a cărui valabilitate a fost confirmată prin decizia nr. x/A/23.01.2018 a Curții de apel Galați, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Cum recurenta nu mai este proprietarul imobilului în litigiu, bunul fiind ieșit din patrimoniul său prin actului de adjudecare nr. 8/27.06.2011, emis de B.E.J. D., act ce a constituit pentru S.C. A. S.R.L. titlul său de proprietate, conform art. 516 pct. 8 C. proc. civ., rezultă că acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 563 din noul C. civ., a fost corect soluționată, în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta CNCF "CFR" S.A. București, prin Sucursala Regională CF Galați, astfel cum corect s-a reținut prin decizia recurată.

Printr-un alt motiv de recurs, recurenta a pretins că nu i-au fost analizate apărările refritoare la reaua-credință a vânzătorului S.C. A. S.R.L. și a cumpărătorului pârâtul C. și a solicitat instanței de recurs să procedeze la analizarea înscrisurilor, puntual evocate, ce ar scote în evidență reaua credință a pârâților în derularea procedurilor de licitație.

Referitor la critica formulată, se impune a semnala că, în cadrul unei acțiuni în revendicare imobiliare de drept comun, atunci când se procedează la compararea titlurilor de proprietate exhibate în cauză, buna credință nu valorează titlu de proprietate și nu are relevanță în cazul unei atare acțiuni. Principiul bunei credințe nu poate valora, în sine (per se), un titlu de proprietate de natură a anihila forța juridică a unui titlul opus în cadrul unei acțiuni în revendicare, a cărei soluționare reclamă procedura de comparare a titlurilor de proprietate exhibate în cauză. Or, în cauza de față respingerea acțiunii reclamantei a fost consecința faptului că aceasta nu deține un titlu de proprietate pentru imobilul litigios, astfel că nu poate avea loc o comparare a titlurilor de proprietate, cum eronat a solicitat reclamanta-recurentă.

Suplimentar, susținerile recurentei, astfel formulate, nici nu pot constitui obiect al controlului judiciar în recurs, întrucât reclamanta tinde la o evaluare a probelor administrate și a situației de fapt, din perspectiva dovedirii relei credințe atât a pârâtului S.C. A. S.R.L., cât și a pârâtului C. în derularea procedurilor realizate în cadrul licitației organizate în condițiile Legii nr. 85/2014. Or, evaluarea materialului probator și a situației de fapt excede atribuțiilor acestei instanțe de control judiciar, circumscrise exclusiv evaluării legalității deciziei recurate, prin prisma cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., nu și a temeiniciei acesteia.

Recurentul a mai susținut nelegalitatea hotărârii atacate întrucât, deși prin motivele de apel a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii sale formulată pe calea acțiunii oblice, pe seama pârâtei Electrica Furnizare S.A., care nu a exercitat acțiunile pe care le avea la îndemână în termen legal, instanța de apel nu a procedat la o rejudecare a cererii sale care viza rezoluțiunea actului de adjudecare și a apreciat greșit că susținerea putea fi examinată în procedura de completare a dispozitivului hotărârii de fond.

Critica formulată, în acest conținut, nu poate fi primită fiind inaptă să infirme raționamentul instanței de apel.

Din cuprinsul dispozițiilor art. 445 C. proc. civ. reiese că procedura completării hotărârii este deschisă pentru acele omisiuni ale instanței concretizate în nepronunțarea asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale (alin. (1) sau, după caz, în nepronunțarea asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor (alin. (3).

Într-adevăr, formularea unor capete de cereri principale naște în sarcina instanței obligația de a le soluționa, în asigurarea respectării principiului disponibilității, care guvernează procesul civil.

Pentru omisiunile în soluționarea unui capăt de cerere principal sau accesoriu, a unei cereri conexe sau incidentale, legiuitorul a reglementat o procedură specială - art. 444 C. proc. civ. intitulată "Completarea hotărârii", astfel încât criticarea în calea de atac ordinară a apelului a unei atare omisiuni i se va opune norma de excludere, regăsită în conținutul art. 445 C. proc. civ., cum corect a reținut instanța de apel.

Așadar, în contextul în care instanța de apel a identificat remediul permis de lege, într-un astfel de caz, care vizează calea de urmat deschisă de legiuitor pentru parte, în ipoteza omisiunii instanței de a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal, se constată că susținerile recurentei care vizează aspecte de fond în soluționarea cererii, pretins formulate pe calea acțiunii oblice, prin care a solicitat rezoluțiunea actului de adjudecare, ca urmare a neplății diferenței de preț, nu vor putea constitui obiect al controlului judiciar exercitat de instanța de recurs, întrucât exced argumentelor reținute prin decizia atacată.

Recurenta a mai susținut că decizia instanței de apel a fost pronunțată cu cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1357 C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală, sens în care, în dezvoltarea motivului de recurs evocat, a reluat o serie de aspecte apreciate a fi esențiale cu privire la culpa pârâtei S.C. Electrica Furnizare S.A. în neexercitarea demersurilor legale pentru valorificarea dreptului său privind plata integrală a prețului, rezultat din adjudecarea bunului imobil către pârâta S.C. A. S.R.L..

Recurenta a mai pretins că pârâta S.C. Electrica Furnizare S.A. a rămas în pasivitate în legătură cu valorificarea dreptului privind plata diferenței de preț, astfel încât, abia după aproximativ patru ani, urmare a pronunțării deciziei civile nr. 125/03.11.2016 pronunțată de Tribunalului Vrancea, în dosarul nr. x/2016, a fost stabilit faptul că CFR nu mai are datorii.

În susținerea acestor critici reclamanta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, respectiv când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

În speță, în soluționarea capătului de cerere care vizează obligarea pârâtei S.C. Electrica Furnizare S.A. la plata de despăgubiri în sumă de 800.000 RON, având ca temei dispozițiile art. 1357 și urm. C. civ., instanța de apel a reținut că nu este îndeplinită condiția referitoare la existența unei fapte ilicite pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, care să fi generat prejudiciul reclamat în cauză, fiind reținut faptul că demararea procedurii execuționale s-a datorat neexecutării în termen a obligațiilor contractuale asumate de reclamantă, dar și datorită lipsei unor demersuri ale CNCF CFR S.A. în clarificarea dreptului său de proprietate asupra bunului litigios.

Cazul de casare evocat privește în mod exclusiv aplicarea greșită a normelor de drept material și are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege ce sunt de natură să ducă la soluționarea cauzei, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă, prea restrânsă sau cu totul eronată.

Recurenta deși a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 1357 C. civ., Înalta Curte reține că nu a dezvoltat critici concrete care să pună în discuție modul în care instanța de apel a aplicat norma legală cu ocazia examinării condiției de antrenare a răspunderii civile delictuale referitoare la fapta ilicită imputată pârâtei, trimiterile recurentei fiind realizate la unele "aspecte apreciate a fi esențiale", care ar conduce, în accepțiunea acesteia, la antrenarea răspunderii delictuale a pârâtei.

Or, simpla indicare a unui text de lege pretins a fi încălcat nu este suficient pentru declanșarea controlului judiciar, fiind necesar a fi indicate motivele concrete pentru care se apreciază că dezlegarea dată de instanța de apel acestui capăt de cerere nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Cum instanța de apel a reținut că demararea procedurii executării silite de către pârâtă nu constituie o încălcare a unor norme legale în detrimentul debitorului său, astfel încât fapta imputată nu poate constitui conținutul unei fapte ilicite, Înalta Curte reține că, în realitate, critica formulată de recurentă tinde la reanalizarea, în cadrul acestei căi extraordinare de atac a situației de fapt reținute în cauză, în raport de aspectele și probele apreciate de recurentă a fi "relevante" în susținerea cererii sale, operațiune care nu poate constitui atributul instanței de recurs. Cum cele evocate de recurentă nu constituie veritabile critici ale deciziei atacate și nu pot fi subsumate unor aspecte de nelegalitate, acestea nu pot fi analizate de instanța de recurs, în coordonatele art. 488 alin. (1) C. proc. civ., deși aceste critici au fost încadrate în motivului de casare înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, deși reclamanta a făcut trimitere la statuările din decizia civilă nr. 125/03.11.2016 pronunțată de Tribunalului Vrancea, în dosarul nr. x/2016, CNCF "CFR" S.A. București, în considerentele căreia instanța a reținut stingerea unor datorii față de pârâtă, acestea se vădesc a fi lipsite de relevanță sub aspectul pretins de recurentă, respectiv cel al antrenării răspunderii delictuale a pârâtei S.C. Electrica Furnizare S.A., de vreme ce debitul analizat în contestația la executare formulată de reclamanta în dosarul sus evocat (admisă, prin hotărârea judecătorească menționată) nu a vizat creanța ori executarea titlului executor, reprezentat de sentința nr. 390/2010 a Tribunalului Vrancea, în temeiul căruia a fost declanșată procedura execuțională, finalizată prin emiterea actului de adjudecare nr. 8 din 27.06.2011, ci anularea unor procese-verbale de actualizare a debitului și a cheltuielilor de executare, emise ulterior acestei adjudecări.

În consecință, constatând că motivele de recurs înscrise în art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, deoarece decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie, Înalta Curte urmează, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta-recurentă CNCF "CFR" S.A. București, prin Sucursala Regională CF Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta CNCF "CFR" S.A. București, prin Sucursala Regională CF Galați, împotriva deciziei civile nr. 154/R din 11 noiembrie 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2021.