ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2016

HOTĂRÂRE
19.04.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 15.04.2014 sub număr de dosar x/64/2014 petenta S.C. A. S.R.L. Brașov a solicitat, în contradictoriu cu intimatele - Orașul Râșnov - autoritatea contractantă și participantele la procedură S.C. B. S.A. și S.C. C. S.R.L., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună admiterea plângerii,anularea Deciziei CNSC cu nr. 915/C4/788/799, ca netemeinică și nelegală, cu consecința anulării raportului procedurii, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii înregistrată în registrul de corespondență al petentei sub nr. x/05.03.2014, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei asocierii S.C. B. S.A.-S.C. D. S.R.L. cu respectarea tuturor prevederilor legale în materia achizițiilor publice și a fișei de date a achiziției.

Prin plângerea înregistrată pe rolul aceleiași instanțe - Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16.04.2014 sub nr. de dosar x/64/2014 petenta S.C. C. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu intimatele Orașul Râșnov, S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.A. ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. 915/C4/788/799 emisă la data de 31.03.2014, anularea Adresei de comunicare a rezultatului procedurii înregistrată sub nr. x/05.03.2014, anularea raportului de evaluare și a tuturor proceselor-verbale interimare și a tuturor actelor subsecvente acestuia, precum și reevaluarea ofertelor.

Prin încheierea de ședință din data de 22.05.2014 a Curții de Apel Brașov a fost admisă excepția de conexitate și în baza art. 139 alin. (2) C. proc. civ. s-a dispus conexarea Dosarului nr. x/64/2014 la Dosarul nr. x/64/2014.

Prin Decizia civilă nr. 1810/R/2014 din data de 12 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/64/2014, instanța învestită cu soluționarea litigiului a dispus următoarele:

"Admite plângerea formulată de petenta S.C. A. S.R.L. Brașov în contradictoriu cu intimatele Orașul Râșnov și S.C. B. S.A. Brașov împotriva Deciziei nr. 915/C4/788/799/31.03.2014 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Admite în parte plângerea formulată de petenta S.C. C.. S.R.L. Zărnești în contradictoriu cu intimatele Orașul Râșnov și S.C. B. S.A. Brașov împotriva Deciziei nr. 915/C4/788/799/31.03.2014 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.

Modifică decizia atacată în sensul că admite contestațiile formulate de contestatoarele S.C. A. S.R.L. Brașov și S.C. C.. S.R.L. Zărnești și în consecință anulează raportul procedurii, Adresa nr. 3127/05.03.2014 de comunicare a rezultatului procedurii și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor S.C. A. S.R.L. și Asocierii S.C. B. S.A. Brașov - S.C. D. S.R.L. cu respectarea dispoz. art. 36 alin. (2) lit. "a" din H.G. nr. 925/2006;

Respinge în rest plângerea formulată de petenta S.C. C.. S.R.L. Zărnești împotriva aceleiași Decizii; hotărârea acestei instanțe fiind "definitivă".

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii - Decizia civilă nr. 1810/R/2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, S.C. B. S.A. a declarat inițial "Apel", întemeiat pe dispozițiile art. 287

16

din O.U.G. nr. 34/2006, solicitând admiterea acestuia și pe cale de consecință schimbarea în totalitate a deciziei atacate.

Ulterior, prin Nota depusă prin poștă la data de 14.10.2014, înregistrată la instanță la data de 16.10.2014, aceeași parte - S.C. B. S.A. a arătat că din eroare a denumit calea de atac exercitată în cauză ca fiind "Apel", în realitate fiind vorba de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările intimaților

Împotriva recursului au formulat întâmpinări intimații Orașul Râșnov - prin Primar, S.C. C. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. solicitând respingerea acestei căi de atac, ca inadmisibilă, prin prisma dispozițiilor art. 285 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006 și art. 483 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, solicită intimata S.C. A. S.R.L. respingerea acestuia, ca vădit nefondat; contractul de achiziție publică fiind executat în momentul de față.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii de atac, Înalta Curte reține următoarele:

Asupra admisibilității recursului

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În conformitate cu dispozițiile C. proc. civ., în prezent sunt instituționalizate mai multe căi de atac a hotărârilor judecătorești, și anume, apelul, recursul, contestația în anulare, revizuirea și recursul în interesul legii.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Deci, împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Studiind actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că obiectul litigiului de față îl reprezintă o procedură de achiziție publică, procedură ce s-a desfășurat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări.

Astfel, având în vedere natura litigiului, ce vizează un contract de achiziție publică, procedura de soluționare a acestuia este cea prevăzută de art. 281 - 285 din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 15.04.2014. În conformitate cu dispozițiile art. 281 din O.U.G. nr. 34/2004, "Deciziile Consiliului privind soluționarea contestației pot fi atacate de către autoritatea contractantă și/sau de către orice persoană vătămată, în sensul art. 255 alin. (2), cu plângere la instanța judecătorească prevăzută la art. 283 alin. (1), în termen de 10 zile de la comunicare, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie.", iar în conformitate cu dispozițiile art. 283 alin. (1) "Instanța competentă să soluționeze plângerea formulată împotriva deciziei pronunțate de Consiliu este Curtea de apel, secția de contencios-administrativ și fiscal în a cărei rază se află sediul autorității contractante".

La articolul 285 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006 legiuitorul a statuat că "Hotărârea prin care instanța soluționează plângerea este definitivă", astfel cum, de altfel, s-a și menționat chiar în dispozitivul hotărârii recurate.

Pe de altă parte, art. 483 alin. (1) C. proc. civ., prevede că sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege".

Înalta Curte, având în vedere actele și lucrările dosarului, raportat la dispozițiile legale mai sus redate, constată că recurenta a exercitat prezenta cale de atac împotriva unei hotărâri ce are caracter definitiv.

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, hotărârile definitive nu sunt susceptibile de a fi atacate cu apel/recurs.

Cum în cauză sentința atacată este definitivă, Înalta Curte constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată, față de dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. 285 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată - 15.04.2014.

Pe cale de consecință, în condițiile în care hotărârea pronunțată de instanță - Curtea de Apel Brașov - în soluționarea plângerii formulate împotriva deciziei date de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, respectiv Decizia civilă nr. 1810/R/2014, nu este susceptibilă de a fi apelată sau recurată, având caracter definitiv, recursul urmează a fi respins, ca inadmisibil.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de S.C. B. S.A. împotriva Deciziei nr. 1810/R/2014 din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 aprilie 2016.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-05-16
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1787/2017
Decizia nr. 1787/2017 Asupra recursului de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, s
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2718/2015
Decizia nr. 2718/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunilor deduse judecății și procedura derulată de prima instanță 1.1. Prin acțiunea înregist
ÎCCJ 2020-01-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2020
autoritatea contractantă contestația Asocierii S.C. A. S.A. - S.C. B. S.R.L. împotriva rezultatului procedurii de licitație deschisă organizată de Consiliul Județean Sibiu. Prin Decizia CNSC nr. 2353/260C10/2775/07.08.2014 a fost admisă con
ÎCCJ 2016-04-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1050/2016
L. cu privire la procedura de achiziție publică, oferta cea mai avantajoasă pentru autoritatea contractantă a fost desemnată câștigătoare. - Judecătorul fondului nu a analizat oferta asocierii SC "D." S.R.L. - SC "E." S.R.L. respinsă ca nec
ÎCCJ 2017-05-04
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1628/2017
ificări privind confirmarea valorii componentei de achiziții publice incluse în cadrul serviciilor prestate de S.C. D. S.R.L. în derularea Contractului din 07.04.2010 și, de asemenea, solicitând, totodată, Primăriei Municipiului Sfântu Gheo
Sursă