ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1033/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1033/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 13.896 din 25 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria lași, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A., a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților B., C. și SC D. SRL, a fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C., a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul SC D. SRL, au fost obligați pârâții B. și C. să achite în solidar reclamantului suma de 1.000 RON cu titlu de daune morale, au fost obligați pârâții B. și C., în solidar, să asigure la publicarea pe cheltuiala lor în cotidianul "E.", în ambele formate (tipărit și web) precum și într-un alt ziar local hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în prezenta cauză și, în caz contrar, a încuviințat ca reclamantul să publice hotărârea definitivă pe cheltuiala pârâților."
Prin Decizia civilă nr. 1.105 din 28.06.2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat invocată de apelanții B., C. și SC D. SRL, a fost admis apelul promovat de apelantele C. și SC D. SRL împotriva Sentinței civile nr. 13.896 din 25.11.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele C. și SC D. SRL și în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele C. și SC D. SRL ca fiind promovată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, a fost respins apelul promovat de apelantul B. împotriva Sentinței civile nr. 13.896 din 25.11.2015 pronunțată de Judecătoria Iași, fiind păstrate celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
Împotriva Deciziei nr. 1.105 din data de 28.06.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, au declarat recurs pârâții B., C. și SC D. SRL
Prin Decizia nr. 334 din data de 23 noiembrie 2017, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de B., C. și SC D. SRL, împotriva Deciziei civile nr. 1.005 din 26.06.2017, pronunțată de Tribunalul Iași, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dosarul a fost repartizat aleatoriu completului CF5.
Prin rezoluția completului din data de 13 februarie 2018, s-a fixat termen la data de 22 martie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului.
La acest termen, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 pct. (1) coroborate cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând excepția, Înalta Curte constata că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Soluția de declinare a competenței pronunțată de Curtea de Apel Iași, cu referire la decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 (pct. 31) și la dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., nu poate învesti legal instanța supremă.
Pe de o parte, decizia Curții Constituționale nr. 369/2017 nu este incidență cauzei, având în vedere data pronunțării hotărârii instanței de apel și data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. (nr. 582 din 20 iulie 2017) raportat la dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, care consacră principiul producerii efectelor general obligatorii pentru viitor (ulterior publicării în M. Of. ).
Astfel fiind, dezînvestirea curții de apel cu trimitere la considerentele unei decizii a instanței de contencios constituțional neaplicabile cauzei, este lipsită de temei.
În egală măsură, este lipsită de fundament soluția de decimare a judecării recursului în favoarea instanței supreme, în conformitate cu dispozițiile art. 97 pct. 1 și art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ.
Potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege", ceea ce înseamnă că instanța supremă are competență de drept comun în materia recursurilor doar cu privire la deciziile curților de apel, pentru hotărârile altor instanțe fiind necesară o prevedere expresă a legii, aptă să atragă judecata în recurs de către instanța supremă.
Prin urmare, art. 91 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.
Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.
O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. l - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea Înaltei Curți.
Argumentul în sensul că, potrivit art. 97 pct. l din cod, Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe nu poate fi primită, întrucât ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a acesteia, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".
Dispozițiile art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., invocate de asemenea, în decizia de declinare, nu sunt nici ele în măsură să fundamenteze soluția curții de apel și legala învestire a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", fiind vorba așadar de reglementarea obiectului și scopului recursului.
Această verificare a legalității se realizează însă, în cazurile în care instanța supremă este competentă potrivit legii, adică potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ.
Conform art. 483 alin. (4) C. proc. civ., aceeași verificare a conformității cu legea a hotărârii atacate o realizează și celelalte instanțe (tribunalele, curțile de apel), atunci când judecă în materia recursului (art. 95 pct. 3, art. 96 pct. 3 C. proc. civ.).
Cura în speță, acțiunea a învestit în primă instanță judecătoria, iar soluționarea în apel a cauzei a realizat-o tribunalul, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.
Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
O altfel de interpretare care să atribuie competența de drept comun a instanței supreme în materia recursului, indiferent de hotărârea ce face obiectul acesteia, ar însemna, în realitate, crearea pe cale jurisprudențială, a unei norme noi de competență, în contradicție cu dispozițiile constituționale (conform art. 126 alin. (2) din Constituție "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege") și cu cele ale art. 122 C. proc. civ. ("reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod").
Pentru aceste considerente, stabilind că a avut loc o nelegală dezînvestire a Curții de Apel Iași, Înalta Curte va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea acesteia, ca instanță ierarhic superioară celei care a realizat judecata în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâții C., B. și SC D. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1.005 din data de 28 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 martie 2018.
Procesat de ED