ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5039/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 iunie 2013 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta E.R.A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Ministerul de Interne, A.P.A.P.S. București și SC T.T. SA, să se constate nulitatea absolută a titlului Statului cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, piața Avram Iancu înscris inițial în CF 4591 nr. top. 4887 (actualmente împărțit în 4887/1 și 4887/2), transcris în CF 30297 și ulterior în CF 138593/A, să se constate nulitatea absolută a actului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce privește imobilul anterior menționat, să se constate nulitatea absolută a încheierilor de intabulare nr. 1636 cf din 24 aprilie 1975, nr. 9439 cf din 19 mai 1995 și nr. 1728 cf din 31 octombrie 2000, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară în favoarea proprietarului de drept.

În esență, în motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că imobilul în litigiu a fost preluat în mod nelegal în baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966, acte normative contrare constituțiilor sub imperiul cărora au fost adoptate, dar și dispozițiilor art. 481 C. civ., Declarației Universale a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol Adițional la C.E.D.O. Prin O.G. nr. 112/1998 s-a dispus retrocedarea întregului imobil fostului proprietar, însă restabilirea dreptului reclamantei a fost doar una parțială, față de împrejurarea că SC T.T. SA s-a intabulat la 31 octombrie 2000 asupra unei părți din imobil. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 6 din Legea nr. 501/2002, art. 6 din O.U.G.

nr. 184/2002, art. 46 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 1122 din 14 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 6122/2003, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, excepția inadmisibilității invocată de SC U.T.H. SA, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de Ministerul de Interne, cu consecința respingerii acțiunii formulată de reclamantă împotriva acestui pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; a fost admisă excepția lipsei de interes invocată din oficiu, cu consecința respingerii acțiunii formulată de reclamantă împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, A.P.A.P.S.

București și SC T.T. SA, pentru lipsă de interes. În soluționarea excepției lipsei de interes, instanța a avut in vedere că Statul a recunoscut, implicit, caracterul abuziv al imobilului înscris în CF 4591, nr. top. 4887, prin O.G. nr. 112/1998, apreciind că, raportat la prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 36 alin. (3) din Titlul 2 al O.U.G. nr. 184/2002 nu este aplicabil întrucât imobilul, fiind restituit prin O.U.G. nr. 12/1998, nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000. Prin decizia civilă nr. 888/A din 14 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 932/2004, a fost admis, în parte, apelul reclamantei și cererea de aderare la apel formulată de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței mai sus menționate și, evocându-se fondul, a fost respinsă acțiunea împotriva A.P.A.P.S.

București și SC T.T. SA, ca neîntemeiată, iar față de Ministerul Administrației Și Internelor și Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamanta justifică deplin interesul acțiunii sale, de vreme ce, potrivit art. 3 din O.G. nr. 112/1998, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile prevăzute la art. 3 se va realiza la data încheierii protocoalelor de predare-primire, iar în privința imobilului restituit reclamantei, protocolul de predare-primire s-a încheiat doar cu privire la imobilul cu nr. top 4887/1, în timp ce obiectul prezentei cauze îl reprezintă imobilul cu nr. top.

4887/2. Făcând aplicare dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a fost anulată sentința apelată și, trecând la evocarea fondului, s-a reținut că SC T.T. SA s-a înființat prin Legea nr. 115/1990 și H.G. nr. 1041/1990 prin preluarea activului și pasivului fostului Oficiu Județean de Turism Cluj, iar printre activele cuprinse în capitalul social la data înființării se află și imobilul situat pe str. Constanța, ce a fost intabulat în proprietatea societății în CF 138593 Cluj cu nr top 4887/2 cu titlu de drept de lege. Imobilul a devenit proprietatea SC T.T. SA în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, fiind inclus în capitalul social conform Ordinului M.C.T. nr. 154/1991, iar în baza prevederilor H.G.

nr. 834/1991 societatea a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor societății. Pe baza tuturor acestor elemente, s-a apreciat că SC T.T. SA deține imobilul în proprietate cu titlu de drept de lege, ca efect al preluării acestuia de către statul român. Preluarea a fost una cu titlu, în baza Decretului nr. 176/1948 pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericilor, congregațiilor, comunităților sau particularilor ce au servit pentru funcționarea și întreținerea instituțiilor de învățământ, fostul proprietar pierzând titlul în favoarea statului, care a dispus de bun, înstrăinându-l în mod valabil, cu respectarea dispozițiilor imperative ale legilor de la data vânzării.

S-a apreciat că în cauză este incidentă teza de excepție a art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, intimata fiind o dobânditoare de bună credință, care a fost privatizată în mod legal de FPS. De asemenea, s-a apreciat că, în raport de obiectul acțiunii și de împrejurarea că, în temeiul O.G. nr. 112/1998, imobilul din Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu, înscris în C.F. 4591, nr. top 5887 a fost restituit reclamantei, nu este întrunită cerința existenței identității între persoana pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății la data promovării acțiunii, statul român intrând în legalitate prin adoptarea menționatei ordonanțe.

Prin decizia nr. 1687 din 22 februarie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția civilă și de proprietate intelectuală în dosar nr. 38676/1/2004, a fost admis recursul împotriva deciziei anterior arătate, care a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut că, deși prin acțiune s-a cerut constatarea nulității absolute a 3 încheieri de intabulare, instanța de apel nu a cercetat în fond această cerere, în decizia de casare existând referiri doar la încheierea nr. 9439/1995 Nesoluționând cererea în limitele învestirii și reținând împrejurări cu privire la modalitatea de preluare a imobilului pe baza unui act normativ a cărui listă anexă nu a fost depusă la dosar și în contradicție cu înscrisurile aflate la dosar (decretul nr. 176/1948, în loc de decretele nr. 218/1960 și nr. 712/1966), instanța de apel nu a cercetat în fond toate capetele de cerere și nu a stabilit pe deplin situația de fapt în cauză, situație ce impune administrarea de probatorii privind modalitatea în care a avut loc preluarea imobilului, funcție de care se va stabili legalitatea acesteia și vor fi cercetate cererile reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 105/A din 16 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. 38676/1/2004, în rejudecare, a fost admis apelul reclamantei și aderarea la apel, desființată sentința civilă nr. 1122/2003 și trimisă cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând că reclamanta are interes în promovarea prezentei acțiuni, sens în care prima instanță în mod greșit a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, urmând, cu ocazia rejudecării, a se clarifica și obiectul celui de-al doilea petit al acțiunii, privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC U.T.H. SA (fostă SC T.T. SA) sau a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri de către pârâta SC U.T.H. SA a fost constatat perimat prin decizia nr. 4489 din 16 septembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția civilă și de proprietate intelectuală în dosar nr. 5838/1/2008. Prin sentința civilă nr. 265 din 16 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 7729/117/2010, s-a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a constatat nulitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu, reținându-se, în esență, că imobilul a fost preluat în baza Decretului nr. 176/1948 și nu a decretelor nr. 218/1960, respectiv, nr. 712/1966, iar referitor la pârâta SC U.T.H.

SA (fostă SC T.T. SA), s-a reținut că aceasta a dobândit în mod legal dreptul de proprietate asupra bunului în discuție, titlurile de proprietate ale acesteia fiind reprezentate de Ordinul nr. 154/1991, pentru clădire, și certificatul de atestare a dreptului de proprietate, pentru teren. Prin Decizia nr. 280/A din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosarul civil nr. 7729/117/2010, s-a admis, în parte, apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr. 265 din 16 martie 2011 a Tribunalului Cluj, ce a fost desființată în întregime, iar cauza trimisă în rejudecare primei instanțe, reținându-se că nu s-a analizat petitul privind contestarea actelor de privatizare ale pârâtei, rămânând, astfel, nesoluționate, și petitele subsecvente, în rectificare de carte funciară.

Prin aceeași decizie a mai fost respins ca tardiv declarat apelul Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin sentința civilă nr. 668 din 2 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 7729/117/2010* a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a fost admisă în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, SC U.T.H.

SA și Autoritatea Pentru Valorificarea Activelor Statului; s-a constatat nulitatea titlului Statului Român cu privire la imobilul situat în Cluj-Napoca, Piața Avram Iancu, (str. Mareșal Foch), înscris inițial în CF 4592, nr. top 4887, actual dezmembrat în nr. top 4887/1 și 4887/2, imobile transcrise în CF 30297 și 138593/A; au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei și a fost respinsă cererea de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată; a fost obligată reclamanta la plata, în favoarea pârâtei SC U.T.H. SA, a sumei de 2480 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a formulat, la data de 23 martie 2012, o precizare a acțiunii prin care a solicitat constatarea nulității absolute a titlului Statului cu privire la imobilul în litigiu și, conform principiului, accesorium sequitur (suum) principale", nulitatea absolută a Certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994 pentru suprafața de 255,50 mp. - cotă indiviză - pentru societăți comerciale cu capital de stat, SC T.T. SA (înființată prin H.G. nr. 1041/1990); nulitatea absolută a actului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce privește înstrăinarea imobilului situat actualmente la adresa administrativă, str. Constanța, înscris în prezent în cartea funciară 138593/A, nr. top.

4887/2, și anume, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 ianuarie 1999; nulitatea absolută a încheierilor de intabulare nr. 1636 cf. din 24 aprilie 1975, nr. 9439,cf. din 19 mai 1995 și nr. 17128 cf. din 31 octombrie 2000, cu restabilirea situației anterioare de carte funciară în favoarea proprietarului de drept. Tribunalul a mai reținut că, raportat la considerentele deciziei de casare nr. 1687 din 22 februarie 2007 a ICCJ, preluarea efectivă a imobilului a fost făcută în baza Decretului nr. 176/1948, titlul statului fiind constituit prin încălcarea ordinii constituționale și a dreptului material în vigoare la data preluării bunului, care nu îngăduiau decât exproprierea pentru utilitate publică cu plata unei prealabile și juste despăgubiri.

Având în vedere că înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al Statului Român s-a realizat în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, cu toate că, așa cum s-a menționat anterior, s-a statuat cu putere de lucru judecat că preluarea efectivă s-a realizat în temeiul Decretului nr. 176/1948, tribunalul a constatat nulitatea absolută a titlului Statului Român cu privire la imobilul în litigiu. Un alt argument ce a condus la această concluzie a fost faptul că, prin O.G. nr. 112/1998 imobilul înscris în CF 4591 Cluj, nr. topo 4887 a fost restituit reclamantei, statul recunoscând, implicit, caracterul nelegitim al preluării. Referitor la solicitările de constatare a nulității absolute a certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994 pentru suprafața de 255,50 mp., precum și a actului de privatizare a SC T.T.

SA, în ceea ce privește înstrăinarea imobilului, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 ianuarie 1999 tribunalul le-a respins, ca neîntemeiate. În acest sens, tribunalul a reținut că SC T.T. SA a fost înființată în baza H.G. nr. 1041/1990, iar prin Ordinul nr. 154 din 26 aprilie 1991, emis în baza prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, imobilele proprietatea acestei societăți au fost cuprinse în valoarea capitalului său social. Ulterior, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994, s-a atestat dreptul de proprietate exclusivă, în conformitate cu H.G. nr. 455/1994, asupra terenului în suprafață de 405.647,30 mp., precum și în cotă parte indiviză, asupra terenului de 255,50 mp., terenurile fiind identificate prin Anexa nr. 2 la aceste certificat.

SC T.T. SA a fost privatizată prin intermediul F.P.S., prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 31 din 14 ianuarie 1999, iar apoi a fuzionat prin absorbție cu SC U.T.H. SA. Tribunalul a reținut că, la momentul emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994, reclamanta nu învestise nici o instanță de judecată cu solicitarea expresă de constatare a nulității titlului statului privind imobilul în litigiu, astfel că nu este incidentă nici o cauză de nulitate absolută care să afecteze valabilitatea titlului de proprietate contestat. În conformitate cu art. 6 alin. (3) al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002, în forma inițială, actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul O.U.G.

nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. Acest text de lege nu este însă aplicabil în speță, în condițiile în care imobilul în litigiu a fost restituit reclamantei de către Statul Român în conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 112/1998, nefăcând obiectul O.U.G. nr. 94/2000. De asemenea,dispozițiile art. 6 din Legea nr. 501/2002, pe care și-a întemeiat reclamanta cererea de chemare în judecată, nu au relevanță întrucât reglementează alte situații juridice decât cea dedusă judecății în prezenta speță.

Tribunalul a apreciat că nu intră sub incidența art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în forma sa inițială, fiind supuse nulității de drept comun, contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni deținute de stat la societățile comerciale suspuse procesului de privatizare, întrucât obiectul unor astfel de contracte nu îl constituie activele imobiliare ale societății, ci dreptul de proprietate incorporală asupra părții din capitalul social deținut de stat la aceste societăți, așa cum este cazul actului de privatizare a SC T.T. SA, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 ianuarie 1999. Chiar dacă la momentul edictării O.U.G. nr. 112/1998 SC T.T.

SA era încă societate comercială cu capital de stat, în condițiile în care, la acea epocă, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 își produsese pe deplin efectele, valabilitatea acestuia nefiind contestată, nu se poate reține susținerea reclamantei că prin operațiunea de privatizare s-a urmărit în mod evident eludarea prevederilor O.U.G. nr. 112/1998. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta E.R.A., pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Reclamanta E.R.A. a arătat că solicitarea de constatare a nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului trebuie să decurgă, în mod logic, din constatarea nulității titlului statului, dispusă de către instanța de fond, derivând din principiul „nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse haberet”.

Titlul statului fiind nul, acesta nu putea transmite nici un drept pârâtei SC U.T.H. SA, certificatul de atestare a dreptului de proprietate al acesteia asupra terenului, fiind nul, pentru aceleași motive de nulitate ca și titlul statului. La data privatizării SC T.T. SA - 15 noiembrie 1994, aceasta era o unitate cu capital integral de stat iar Legea nr. 15/1990 nu putea transforma o proprietate dobândită abuziv într-una legală, iar contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 ianuarie 1999 a fost încheiat ulterior emiterii O.U.G. nr. 112/1998, prin care reclamantei i-a fost restituit imobilul în litigiu. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, a arătat că reclamanta, prin acțiunea înregistrată la 19 iunie 2003, întemeiată pe O.G.

nr. 112/1998 prin care i s-a restituit imobilul având nr. top 4887, nu justifică interesul în a solicita constatarea nulității absolute a titlului statului pentru imobilul în litigiu, iar acest pârât nu este proprietarul de drept al imobilului în litigiu, în speță nefiind incidente nici dispozițiile Decretului nr. 31/1954. În speță Statul Român nu este reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât atribuțiile în procesul de privatizare au fost exercitate de către alte instituții specializate, iar instanța de fond nu a observat că prin sentința civilă nr. 1122 din 14 noiembrie 2003 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. 6122/2003, s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și A.P.A.P.S., sub acest aspect, sentința rămânând irevocabilă, prin neatacare.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întemeiată pe faptul că aceasta a avut numai calitatea de acționar în cadrul SC T.T. SA, privatizată prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 ianuarie 1999. Potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990 în forma inițială, capitalul social al societăților comerciale constituite în baza art. 17 este deținut integral de Statul Român sub formă de acțiuni sau părți sociale, însă după data privatizării nici măcar Statul Român nu a mai avut această calitate, bunurile mobile și imobile din patrimoniul societății trecând, prin chiar efectul legii, în proprietatea societății. Legislația specială în materia transmiterii acțiunilor de la stat către alte persoane este reprezentată de O.U.G.

nr. 88/1997, Legea nr. 99/1999, Legea nr. 137/2002 și O.G. nr. 25/2002, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, acționarii unei societăți nu au calitatea de proprietari ai bunurilor din patrimoniul societății. De asemenea, există deosebiri esențiale între capitalul social – care reprezintă totalitatea aporturilor asociaților, neavând o existență reală – și patrimoniul societății – care reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică ce aparțin societății, cuprinzând elemente concrete, respectiv bunurile mobile și imobile ale societății. Având în vedere că A.V.A.S. a avut doar calitatea de acționar, și niciodată aceea de proprietar al bunurilor din patrimoniul SC T.T.

SA Cluj, precum și deosebirile dintre capitalul social și patrimoniul societății, se impunea respingerea acțiunii ca inadmisibilă, raportat la solicitarea de constatare a nulității absolute a actului de privatizare a SC T.T. SA, în ceea ce privește înstrăinarea imobilului în litigiu. Prin decizia civilă nr. 23/A din 15 martie 2013, Curtea de Apel Cluj-Secția I civilă a respins apelurile declarate de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a admis apelul reclamantei și a schimbat, în parte, sentința apelată, a admis în tot acțiunea astfel cum a fost formulată și precizată, a constatat nulitatea absolută a certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994 pentru suprafața aferentă imobilului situat în Cluj-Napoca înscris în cf 138593/A Cluj-Napoca, a constatat nulitatea absolută a actului de privatizare a SC T.T.

SA, în ceea ce privește înstrăinarea aceluiași imobil, respectiv, contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 ianuarie 1999, a constatat nulitatea absolută a încheierilor de intabulare nr. 1636 cf din 24 aprilie 1975, nr. 9439 cf din 19 mai 1995 și nr. 17128 cf din 31 octombrie 2000 și a dispus restabilirea situației anterioare în favoarea vechiului proprietar înscris anterior acestor încheieri; a înlăturat obligarea reclamantei la plata, către pârâta SC U.T.H. SA, a cheltuielilor de judecată la fond și a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. Referitor la calitatea procesuală pasivă a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de apel a reținut că imobilul în litigiu, evidențiat în CF nr. 4591 Cluj sub A+4, a aparținut în proprietatea Facultății de Teologie a E.R.A., Cluj, dreptul de proprietate fiind intabulat sub B+1.

Potrivit întabulării de sub B+6, prin încheierea nr. 9439 din 19 mai 1995, conex cu încheierea nr. 1636/1975, imobilul de sub A+4 se dezlipește din CF nr. 4591 Cluj și se transcrie în CF nr. 30297 Cluj. Potrivit CF nr. 30297 Cluj, nr. top 4887 în baza încheierii CF nr. 1636/24 aprilie 1975, în baza Decretelor nr. 281/1960 și 712/1996 asupra imobilului de sub A+1 (nr. top 4887), adus din CF 4591 se intabulează dreptul de proprietate, cu titlu de drept pe bază de lege în favoarea Statului Român în administrarea operativă a MI. În baza încheierii CF nr. 17128 din 31 octombrie 2000 intabulată sub B+3, imobilul cu nr. top 4887 de sub A+1 s-a dezmembrat în nr. top nou 4887/1 teren și construcție în suprafață de 1413 mp, reînscrie în această CF sub A+2, în favoarea proprietarului de până acum – Statul Român și în nr. top nou 4887/2, transcris în CF nou înființată 138593, în favoarea SC T.T.

SA Cluj. În baza încheierii CF nr. 9170 din 10 iunie 2002 și 14612 din 3 septembrie 2002 dreptul de proprietate asupra imobilului de sub A+2 s-a intabulat în favoarea reclamantei E.R.A., în baza O.G. nr. 112/1998. Prin acțiunea formulată și ulterior precizată, reclamanta a solicitat constatarea nulității absolute a încheierilor de intabulare nr. 1636 cf din 24 aprilie 1975, nr. 9439 cf din 19 mai 1995 și 17128 cf din 31 octombrie 2000, cu restabilirea situației anterioare de CF în favoarea proprietarului de drept. Din cele anterior arătate referitoare la situația de carte funciară, rezultă că imobilul cu nr. top 4887 a fost inițial proprietatea reclamantei, trecând în proprietatea Statului Român în baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966, ulterior suferind dezmembrări și noi înstrăinări.

Întrucât reclamanta a solicitat anularea tuturor încheierilor de carte funciară în baza cărora imobilul a trecut succesiv în proprietatea pârâților, primul dintre aceștia fiind Statul Român, acesta justifică în cauză calitate procesuală pasivă, revenirea la situația anterioară neputând fi dispusă, în ipoteza în care solicitarea este fondată, decât prin chemarea în judecată a tuturor proprietarilor succesivi. În speță aceștia sunt Statul Român și SC T.T. SA Cluj, în prezent SC U.T.H. SA. Critica vizând neobservarea, de către instanța de rejudecare, a împrejurării că sentința civilă nr. 1122 din 14 noiembrie 2003 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr. 6122/2003 a rămas irevocabilă sub aspectul admiterii excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și APAPS, întrucât sub acest aspect hotărârea nu a fost apelată, este total nefondată.

Prin decizia civilă nr. 105/A din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosar nr. 38676/1/2004, apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1122 din 14 noiembrie 2003 a Tribunalului Cluj a fost admis, cu consecința desființării în totalitate, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare, în considerentele acestei decizii reținându-se explicit că reclamanta are interes în promovarea acțiunii, în mod greșit fiind soluționată acțiunea ca urmare a admiterii excepției lipsei de interes. Prin urmare, excepția lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii a fost înlăturată încă în prima cale de atac exercitată împotriva sentinței prin care a fost admisă excepția lipsei de interes a acesteia, iar acțiunea a fost respinsă pe acest considerent.

Referitor la calitatea procesuală pasivă a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, instanța de apel a reținut că chiar dacă A.V.A.S. nu a avut calitatea de proprietară a bunurilor din patrimoniul SC T.T. SA, aceasta este însă instituția publică implicată în privatizarea pârâtei, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 ianuarie 1999, potrivit căruia FPS (antecesorul AVAS) a avut calitatea de vânzător în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni – 554.242 acțiuni, reprezentând 39,95% din valoarea capitalului social subscris al societății (f. 40, 41). Fiind entitatea implicată în cadrul procedurii de privatizare a SC T.T. (în prezent SC U.T.H. SA), iar obiectul litigiului îl constituie un bun din patrimoniul său – imobilul cu nr. top 4887/2, pârâta A.V.A.S.

justifică în litigiul pendinte calitate procesuală pasivă. În plus, A.V.A.S. este instituția care este ținută să repare prejudiciul cauzat SC U.T.H. SA în ipoteza admiterii acțiunii, în baza art. 32 4 alin. (1) din Legea nr. 99/1999, astfel încât, prezența sa în proces se impune pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii raportat la petitul de constatare a nulității absolute a actului de privatizare a SC T.T. SA în ceea ce privește înstrăinarea imobilului în litigiu, argumentată de pârâtă prin distincția pe care Legea nr. 31/1990 o face între acțiunile societății și patrimoniul societății, de care poate dispune numai societatea comercială, instanța de apel a constatat că nici aceasta nu este fondată.

În speță, imobilul revendicat de către reclamantă având nr. top 4887/2 face parte din patrimoniul pârâtei SC U.T.H. SA. Reclamanta a chemat în judecată și această pârâtă, acțiunea în revendicare și în constatarea nulității absolute a încheierii nr. 17122 cf din 31 octombrie 2000 în baza căreia antecesoarea s a, SC T.T. SA, și-a intabulat dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top 4887/2, fiind formulată și în contradictoriu cu proprietarul actual al imobilului. Petitul de constatare a nulității absolute a actului de privatizare a SC T.T. SA în ceea ce privește înstrăinarea imobilului în litigiu este strâns legat de petitul de revendicare și rectificare CF, astfel încât, raportat la ansamblul petitelor formulate și a întregului cadru procesual, excepția inadmisibilității nu poate fi primită.

Referitor la solicitarea de constatare a nulității absolute, instanța de apel a reținut că reclamantei i s-a restituit imobilul evidențiat în Cf 4591 Cluj, nr. top 4887, în baza O.G. nr. 112/1998, publicat în M. Of. nr. 324 din 29 august 1998. Analizând conținutul CF 4591 Cluj, strict cu privire la imobilul cu nr. top 4887 la data restituirii imobilului către reclamantă, se constată că în baza încheierii CF nr. 9439 cf din 19 mai 1995 (adică, anterior restituirii imobilului), acest imobil a fost dezlipit din această carte funciară și transcris în Cf nr. 30297 Cluj. Verificând această carte funciară, tot cu privire la imobilul cu nr. top 4887 și tot la momentul contemporan restituirii imobilului către reclamantă în baza O.G.

nr. 112/1998 (f. 7-8 dosar nr. 6122/2003 al Tribunalului Cluj), reiese că situația imobilului era nemodificată, în sensul că nr. top 4887, cu excepția trecerii din proprietatea reclamantei în proprietatea Statului Român în baza Decretelor nr. 218/1960 și 712/1966, nu a suferit absolut nicio modificare. Abia în anul 2000, adică după 2 ani de la restituirea imobilului reclamantei, imobilul a suferit o dezmembrare în număr top nou 4887/1, rămas în proprietatea actualului proprietar tabular (Statul Român) și nr. top nou 4887/2 transcris în favoarea SC T.T. SA Cluj. În dosarul nr. 2318/1995, adică anterior atât momentului restituirii imobilului reclamantei, cât și momentului dezmembrării imobilului și transcrierii unei porțiuni din acesta în favoarea SC T.T.

SA Cluj, reclamanta a chemat în judecată SC T.T. SA Cluj, revendicând întregul imobil pe care pârâta deja îl ocupa (f. 10, 11 dosar nr. 6122/2003 al Tribunalului Cluj). Rezultă că pârâta SC T.T. SA, în prezent SC U.T.H. SA, a fost de rea credință atunci când în anul 1999, prin contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 ianuarie 1999 a inclus în obiectul contractului de privatizare înstrăinarea imobilului cu nr. top 4887/2, întrucât, pe de o parte, avea calitatea de pârâtă în dosar nr. 2318/1995 în care reclamanta E.R.A. revendica imobilul cu nr. top 4887, iar pe de altă parte, anterior contractului nr. 31 din 14 ianuarie 1999 de vânzare-cumpărare de acțiuni, reclamantei i s-a restituit întreg imobilul cu nr. top 4887, în baza unui act normativ publicat în M. Of., respectiv, O.G.

nr. 112/1998, necunoașterea legii neputând fi invocată ca argument în afirmarea bunei credințe. Totodată, pârâta a fost de rea credință și în anul 2000 când și-a intabulat dreptul de proprietate asupra unei porțiuni din imobilul inițial, întrucât restituirea din 1998 a vizat întreg imobilul, iar în anul 1995 a fost chemată în judecată, de către reclamantă, în cadrul unui proces având ca obiect revendicarea aceluiași imobil – nr. top 4887. Având în vedere reaua credință care a stat atât la baza includerii în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 ianuarie 1999 a imobilului cât și reaua credință a intabulării dreptului de proprietate al pârâtei asupra imobilului, în temeiul art. 34 2 din Legea nr. 99/1999, instanța de apel a constatat întemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității actului de privatizare.

Reclamanta a solicitat constatarea nulității titlului statului asupra imobilului cu nr. top 4887, iar subsecvent acestei cereri, constatarea nulității absolute a certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994 pentru suprafața aferentă imobilului situat în Cluj-Napoca str. Constanța înscris în cf 138593/A Cluj-Napoca nr. top 4887/2, sens în care instanța de apel a apreciat că această cerere nu constituie o verificare a legalității actului administrativ prin prisma prevederilor Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, ci în contextul contestării privatizării pârâtei, constituie un capăt de cerere accesoriu celor vizând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 14 ianuarie 1999. În condițiile în care s-a constat, potrivit celor anterior arătate că în mod nelegal, cu rea credință și cu încălcarea unui act normativ opozabil erga omnes de la data publicării în M. Of.

– O.G. nr. 112/1995 – pârâta SC T.T. SA a făcut acte de dispoziție asupra imobilului cu nr. top 4887, care a fost restituit reclamantei, se impune constatarea nulității absolute și a primului act în bază căruia pârâta a fost „împroprietărită” cu privire la acest imobil. Deși pârâta a susținut că restituirea imobilului afectează în sens negativ societatea, cerința art. 32 4 alin. (4) din Legea nr. 99/1999 constă în aceea ca, în urma restituirii, societatea să nu-și mai poată continua activitatea, urmând să fie supusă dizolvării sau lichidării, situație față de care pârâta nu a dovedit că prin excluderea din patrimoniul său a imobilului cu nr. top 4887/2 nu își mai poate continua activitatea, urmând să fie supusă lichidării.

Deși pârâta a contestat afirmația că imobilul în litigiu ar fi scos la vânzare, indicând în acest sens, ca sursă de verificare, site-ul SC U.T.H. SA, reclamanta a adus în probațiune tocmai o copie de pe site-ul societății, datată 12 februarie 2013, astfel încât, sursa indicată de către pârâtă dovedește contrariul celor afirmate de către aceasta. Întrucât prin hotărârea primei instanțe s-a constatat nulitatea titlului statului cu privire la imobilul cu nr. top 4887, în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010, instanța de apel a constatat nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 1636 din 24 aprilie 1975, în baza căreia statul și-a intabulat dreptul de proprietate, întrucât înscrierea nu a fost valabilă, fiind făcută în baza unui titlu nul.

În baza aceluiași temei, instanța de apel a constatat nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 9439 CF din 19 mai 1995, conex cu încheierea CF nr. 1636 din 24 aprilie 1975, prin care imobilul cu nr. top 4887 a fost dezlipit din CF nr. 4591 Cluj și transcris în CF nr. 30297. Urmare a constatării nulității absolute a certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994, instanța de apel a constatat nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 17128 CF din 31 octombrie 2000, în baza căreia imobilul cu nr. top 4887 a fost dezmembrat, iar urmare a constatării nulității absolute a acestor încheieri, a dispus restabilirea situației anterioare în favoarea vechiului proprietar înscris anterior acestor încheieri.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, SC U.T.H. SA și Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Recurentul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a arătat că în mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția lipsei de interes a reclamantei, raportat la data formulării cererii, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale incidente. În acest sens, recurentul-pârât arată că la data acțiunii introductive de instanță, respectiv, 19 iunie 2003, imobilul în litigiu fusese deja restituit reclamantei prin O.G. nr. 112/1998, situație față de care este lipsit de interes a se constata nulitatea titlului statului.

Ca atare, nu este întrunită cerința existenței dublei identități între persoana pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, iar pe de altă parte, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice nu este proprietarul de drept al imobilului. În speță nu sunt incidente dispozițiile Decretului nr. 31/1954, Statul Român nefiind reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, întrucât atribuțiile în procesul de privatizare aparțin altor instituții specializate în acest sens. Recurenta-pârâtă SC U.T.H. SA a formulat următoarele critici: În mod greșit instanța de apel a reținut reaua-credință a acestei pârâte la dobândirea imobilului în litigiu, întrucât SC T.T.

SA a devenit proprietară în temeiul art. 20 din Legea nr. 15/1990, imobilul fiind inclus, potrivit prevederilor legale, în capitalul social, fapt atestat de Ordinul MCT nr. 154/1991, iar ulterior, ca urmare a aplicării H.G. nr. 834/1991, pârâta a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Rezultă, așadar, că transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu s-a făcut în mod valabil, prin efectul legii. Recurenta-pârâtă a fost privatizată conform legii, la momentul finalizării procesului de privatizare nu exista nici un risc cu privire la acest imobil, reclamanta formulând cerere de retrocedare abia la data de 27 februarie 2003, iar dreptul său de proprietate a fost constatat și prin sentința civilă nr. 6628/1995 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 2316/1995, prin care acțiunea în revendicare a E.R.A.

a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Brașov nr. 517/R din 15 mai 2002 s-a constatat că încheierea de CF nr. 9439 din 19 mai 1995 este legală, nereprezentând o radiere a dreptului de proprietate a reclamantei, întrucât imobilul a ieșit din proprietatea acesteia ca efect al naționalizării, iar reclamanta nu a exercitat calea de atac împotriva acestei încheieri care, astfel, a devenit definitivă. Imobilul în litigiu a fost preluat de către stat în baza Decretului nr. 176/1948 și apoi a fost dat în administrarea Ministerului de Interne, acesta din urmă transmițându-l Ministerului Turismului pe bază de protocol la data de 16 iulie 1976. Preluarea de către stat a fost una cu titlu, după care bunul a fost transmis în mod legal recurentei-pârâte.

Chiar dacă, prin absurd, s-ar reține că imobilul nu a fost preluat în mod legal de către stat, potrivit considerentelor anterior expuse, recurenta-pârâtă este dobânditoare de bună-credință. Pretențiile intimatei-reclamante pot fi rezolvate aplicând dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, prin acordarea de măsuri reparatoriii prin echivalent de către instituția publică implicată în procesul de privatizare. Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat următoarele critici: 1. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și a pronunțat o hotărâre ce excede competenței sale, respectiv, neaplicarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, raportat la obiectul și cauza acțiunii civile.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că reiterează excepția de necompetență materială a instanței de apel în soluționarea cauzei, aceasta pronunțându-se, în mod greșit, asupra legalității unui act administrativ, în speță, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994, a cărui nulitate absolută nu putea fi analizată decât de instanța abilitată de lege, și anume, instanța de contencios administrativ. 2. În mod greșit instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei-pârâte AVAS, care a nu a avut calitatea de proprietar a bunurilor din patrimoniul SC T.T. SA, ci numai pe aceea de acționar la această societate.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990 în forma inițială, capitalul social al societăților comerciale constituite în baza art. 17 este deținut integral de Statul Român sub formă de acțiuni sau părți sociale, însă după data privatizării nici măcar Statul Român nu a mai avut această calitate, bunurile mobile și imobile din patrimoniul societății trecând, prin chiar efectul legii, în proprietatea societății. Legislația specială în materia transmiterii acțiunilor de la stat către alte persoane este reprezentată de O.U.G. nr. 88/1997, Legea nr. 99/1999, Legea nr. 137/2002 și O.G. nr. 25/2002, iar potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, acționarii unei societăți nu au calitatea de proprietari ai bunurilor din patrimoniul societății.

De asemenea, există deosebiri esențiale între capitalul social – care reprezintă totalitatea aporturilor asociaților, neavând o existență reală – și patrimoniul societății – care reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică ce aparțin societății, cuprinzând elemente concrete, respectiv, bunurile mobile și imobile ale societății. Având în vedere că AVAS a avut doar calitatea de acționar și niciodată pe aceea de proprietar al bunurilor din patrimoniul SC T.T. SA Cluj, precum și deosebirile dintre capitalul social și patrimoniul societății, se impunea respingerea acțiunii ca inadmisibilă, raportat la solicitarea de constatare a nulității absolute a actului de privatizare a SC T.T.

SA, în ceea ce privește înstrăinarea imobilului în litigiu. Recurenta-pârâtă nu a înstrăinat un imobil, ci un procent de 39,956 din capitalul social al SC T.T. SA, fără ca instanța de apel să arate cât anume din imobilul în litigiu se regăsește în acest procent, situație față de care pronunțarea unei astfel de hotărâri duce la o imposibilitate de fapt și de drept în ceea ce privește punerea în executare. La data de 1 august 2013 intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor declarate ca nefondate. În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele: 1. Cu referire la recursul declarat de recurentul-pârât Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, se apreciază că în mod corect s-a stabilit prin decizia instanței de apel că legitimarea procesuală a acestei părți este deplin justificată în prezenta cauză în condițiile în care, prin acțiunea sa, astfel cum a fost precizată, reclamanta a contestat atât valabilitatea titlului de dobândire a imobilului litigios de către Stat, dar a cerut totodată să se constate și nulitatea tuturor încheierilor de carte funciară în baza cărora imobilul care i-a aparținut, a trecut succesiv în proprietatea pârâților, primul dintre aceștia fiind chiar Statul român.

Adoptarea de către Statul român a O.G. nr. 112/1998, pentru restituirea către titularii inițiali sau succesorii acestora a bunurilor care au aparținut comunităților (organizații, culte religioase) minorităților din România, ce au fost trecute în patrimoniul Statului român prin măsuri de constrângere, confiscate sau naționalizate, nu justifică absolvirea sa de orice responsabilitate în legătură cu bunul litigios și, de aici, neparticiparea sa în proces pe considerentul îndeplinirii tuturor obligațiilor care îi reveneau, după cum această împrejurare nici nu lipsește de interes demersul reclamantei de vreme ce, s-a dovedit că măsura adoptată de Statul român a fost insuficientă pentru a-i și asigura acesteia redobândirea proprietății și posesiei bunului vizat de măsura restituirii, în integralitatea sa.

De altfel, problema interesului reclamantei în inițierea demersului său litigios, ridicată de acest pârât prin recursul său, nu are caracter de noutate în prezenta cauză, aceasta făcând obiect al dezlegărilor instanțelor de fond în primul și al doilea ciclu procesual al litigiului și devenind câștigată cauzei ca urmare a dezlegării sale prin decizia civilă nr. 105A/2008 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin perimarea recursului exercitat împotriva sa, conform deciziei civile nr. 4489 din 16 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca problemă de drept a litigiului ce a beneficiat de o dezlegare irevocabilă în ciclurile procesuale anterioare de judecată, aceasta a devenit câștigată cauzei, impunându-se cu puterea lucrului judecat, reiterarea sa ulterioară, spre a o supune din nou dezbaterii judecătorești, așa cum o face prin recursul său pârâtul Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, nemaifiind posibilă.

Nici argumentul nereprezentării în proces a Statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice, conform prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, nu poate fi primit întrucât prin cererea de chemare în judecată au fost deduse cercetării judecătorești nu doar activitățile îndeplinite de acesta cu prilejul privatizării fostei SC T.T. SA, când, susține recurentul, reprezentarea sa a fost atribuită altor instituții specializate, ci a fost contestat însuși titlul de preluare de către Stat a imobilului din piața Avram Iancu, ce figurează și la adresa din str. Constanța, după cum s-a cerut ca în urma constatării nulității tuturor actelor juridice de modificare a regimului juridic al acestui bun, să se dispună restabilirea situației anterioare de CF, în favoarea proprietarului de drept și în contradictoriu ori față de toți dobânditorii succesivi ai imobilului vizat, începând chiar cu primul dintre aceștia, Statul român.

Pentru aceste considerente, recursul declarat de recurentul-pârât Statul român, prin Ministerul Finanțelor apare ca fiind nefondat. 2. Cu referire la recursul declarat de SC U.T.H. SA, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită teza acestei pârâte, care a susținut că este o subdobânditoare de bună credință a imobilului având nr. top 4887/2 și pentru care figurează înscrisă ca titulară a dreptului de proprietate în CF 138593/A, societatea fiind una privatizată în mod legal de către F.P.S.

Se reține în acest sens că prin hotărârea de primă instanță s-a constatat deja nulitatea titlului de dobândire - reprezentat de Decretul nr. 176/1948 - de către Statul român a întregului imobil din Cluj-Napoca, piața Avram Iancu, înscris inițial în CF 4592, ca fiind constituit prin încălcarea ordinii constituționale și a dreptului material în vigoare la data preluării, caracterul nelegitim al titlului fiind implicit acceptat și recunoscut de stat prin faptul adoptării de către acesta a O.G. nr. 112/1998. Această dezlegare a Tribunalului Cluj a devenit irevocabilă, nefiind contestată în căile de atac de niciuna din părțile litigante, și, din acest motiv, nefiind nici susceptibilă de reformare.

Prin urmare, SC T.T. SA Cluj, antecesoarea recurentei-pârâte SC U.T.H. SA, înființată în baza Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 1041/1990 prin preluarea activului și pasivului fostului Oficiu Județean de Turism Cluj, nu a putut dobândi în mod valabil un drept de proprietate asupra imobilului litigios, dreptul asupra căruia invocă o dobândire cu titlu de lege, în virtutea art. 20 din Legea nr. 15/1990, provenind de la un non proprietar. Originea legală a „dobândirii” dreptului de către SC T.T. SA Cluj nu poate acoperi viciile titlului statului, a cărui voință de a restitui pe cale administrativă bunurile imobile menționate în anexa la O.G. nr. 112/1998 ( printre care și cel litigios), trecute în patrimoniul său prin „măsuri de constrângere, confiscate sau naționalizate”, a avut la bază o recunoaștere implicită dar neîndoielnică a caracterului ilicit al dobândirii și deținerii acestora.

Aceste argumente explică ineficacitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 emis de Statul român, prin Ministerul Turismului, în beneficiul SC T.T. SA, desigur în limita suprafeței de 255,50 mp parte indiviză teren, corespunzătoare părții de construcție a imobilului din Cluj Napoca, piața Avram Iancu, ce a fost înscrisă în activele sale. Chiar dacă acest certificat de atestare a dreptului fusese deja emis la data adoptării O.G.

nr. 112/1998, recunoașterea caracterului nelegitim al dobândirii și deținerii bunului de către Stat, cu efect retroactiv, ca și constatarea judecătorească a nevalabilității titlului de dobândire a imobilului de către stat au fost cele care au justificat constatarea de către instanța de apel a nulității absolute (parțiale) a certificatului de atestare din 15 noiembrie 1994, în limita suprafeței aferente imobilului înscris în CF 138593/A Cluj Napoca, nr. top 4887/2, în virtutea principiului „accesorium sequitur principale” și a regulii de drept potrivit cu care „nemo dat quod non habet”. Nu se poate susține că recurenta-pârâtă este o dobânditoare de bună-credință care a fost în mod legal privatizată de F.P.S., înseși prevederile O.G.

nr. 112/1998 fiind cele ce au fost încălcate în această operațiune juridică. Sub acest aspect, instanța de apel a reținut în mod corect că societatea pârâtă a acționat cu rea-credință și în mod contrar prevederilor O.G. nr. 112/1998, incluzând în activele sale (în oferta de vânzare acțiuni), în vederea proximei privatizări, a părții pe care o deținea din imobilul situat în piața Avram Iancu, Cluj Napoca, deși imobilul figura în evidențele sale ca revendicabil, iar societății îi erau cunoscute pretențiile reclamantei de proprietar asupra bunului, din litigiul purtat între acestea pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca sub nr. 2316/1995 și, în tot cazul, ar fi trebuit să îi fie cunoscute dispozițiile cu putere de lege ale ordonanței Guvernului prin care Statul dispusese restituirea aceluiași imobil în favoarea fostului titular (E.R.A.).

Înalta Curte apreciază ca fiind inacceptabilă susținerea acestei recurente-pârâte în sensul că, la momentul finalizării procesului de privatizare, nu exista nici un risc cu privire la imobil, atâta timp cât, încă din august 1998 ( data intrării în vigoare a ordonanței amintite), Statul român, acționar al societății la acea dată, dispusese cu forță de lege ca bunul deținut de societate să fie restituit fostului proprietar. Cât privește sentința civilă nr. 6628/1995 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca în dosarul nr. 2316/1995, în care au fost părți reclamanta și societatea pârâtă, este de precizat că aceasta a soluționat o acțiune în evacuare inițiată de reclamantă, în calitate de proprietar al bunului inițial, și pretențiile sale subsecvente de dezdăunare pentru lipsa de folosință a acestuia, acțiune care a fost promovată în absența unei contestări a titlului de dobândire a imobilului de către stat și la o epocă anterioară adoptării O.G.

nr. 112/1998. Prin urmare, constatarea ori confirmarea dreptului de proprietate asupra bunului litigios ca aparținând recurentei-pârâte în acea procedură este lipsită de relevanță în prezenta cauză, în care pretențiile intimatei-reclamante se sprijină nu numai pe dreptul său de proprietate ce a stat la baza înscrierii în CF nr. 4591, cu nr. top 4887, dar și pe dispozițiile O.G. nr. 112/1998, aceasta și în contextul contestării titlului de dobândire a imobilului de către stat. În mod corect a reținut instanța de apel și reaua-credință a recurentei-pârâte la momentul întabulării dreptului de proprietate asupra unei părți din imobilu