ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1810/2020

HOTĂRÂRE

29.09.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1810/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 16 iulie 2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., să se constate că pârâtul este tatăl minorului C.; să se dispună modificările cuvenite în registrul de stare civilă la rubrica "Tatăl"; să fie încuviințat ca minorul să poarte numele mamei; exercitarea autorității părintești, în comun, de ambii părinți; stabilirea locuinței minorului la mamă; obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului, în cuantum de 1/4 din veniturile nete lunare ale pârâtului, începând cu data înregistrării acțiunii; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1226/18.02.2020, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

În motivarea soluției, instanța a reținut că domiciliul legal al reclamantei este pe raza sectorului 1 București și că acesta este motivul principal pentru care reclamanta a sesizat Judecătoria Sectorului 1, considerând că soluționarea prezentei cauze ar trebui să fie făcută de instanța unde se află domiciliul reclamantului.

Pe de altă parte, instanța a reținut că locuința în fapt a reclamantei este în orașul Sibiu, județul Sibiu, unde locuiește împreună cu minorul cu privire la care dorește să se stabilească paternitatea față de pârât.

S-a mai reținut că prin raportare la obiectul dosarului, respectiv stabilirea filiației reale, sunt aplicabile dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dar și cele ale art. 107 alin. (1) din același cod, competența teritorială de soluționare a cauzei fiind una alternativă, reclamantul având posibilitatea de a alege între propriul domiciliu și domiciliul sau reședința pârâtului.

De asemenea, s-a reținut că reclamanta din prezenta speță a ales competența de soluționare în funcție de domiciliul propriei persoane, făcând aplicabile deci prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Cu privire la modalitatea de interpretare a sintagmei "domiciliu", instanța a reținut că în ceea ce privește persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare a acesteia, iar potrivit art. 87 C. civ., domiciliul se află acolo unde persoana declară în mod oficial că își are locuința principală, în același sens fiind și prevederile din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

S-a reținut că reclamanta nu locuiește efectiv la adresa din cartea de identitate, pe raza sectorului 1 București, ci împreună cu copilul său minor, aceasta locuiește în municipiul Sibiu, județul Sibiu, aspect ce reiese atât din adresa Biroului de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, din verificările efectuate de Poliția Locală, la domiciliul indicat de reclamantă, cât și din recunoașterea reclamantei în fața instanței, la termenul de judecată din data de 4 februarie 2020.

În plus, instanța a reținut că din procesul procesul-verbal încheiat de Poliția Locală Sector 1 București rezultă că administratorul imobilului situat pe str. x a declarat că reclamanta "nu a locuit niciodată la această adresă, fiind luată numai în spațiu de către sora sa, iar din cunoștințele sale ar locui în municipiul Sibiu." .

Pe de altă parte, instanța a reținut că având dreptul de a alege instanța competentă să judece cauza, reclamanta (reprezentant legal al copilului) a ales să se raporteze la propriul domiciliu (deși nu locuiește acolo în fapt) și nu la domiciliul pârâtului de exemplu, dacă ar fi să ne raportăm la aceeași identitate de rațiune, care se află în orașul Slatina, județul Olt.

Instanța a precizat că din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ. reiese că prevederile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. instituie un caz de competență teritorială exclusivă, chiar dacă legiuitorul a prevăzut expres competența teritorială alternativă, fiind o cerere privitoare la persoane.

Judecătoria Sibiu, prin sentința civilă nr. 3096 din 25 august 2020, a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că domiciliul reclamantei (și al minorului, filiația fiind stabilită doar față de mamă), este în Sectorul 1 București, potrivit copiei actului de identitate și susținerilor părților.

În cazul acțiunilor privitoare la stabilirea filiației competența teritorială este alternativă, în sensul că este competentă fie instanța de la domiciliul pârâtului, fie instanța de la domiciliul reclamantului, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Noțiunea de "domiciliu" din cuprinsul articolului menționat nu poate fi interpretată decât în conformitate cu prevederile art. 87 C. civ., din moment ce legiuitorul, în cazurile în care a dorit să confere competență și instanței de la reședința părții, a menționat expres aceasta, de exemplu în art. 114 alin. (1) C. proc. civ. care vorbește de "domiciliul sau reședința" persoanei.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., care consacră regula generală de drept comun în materia competenței teritoriale, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Prin art. 113 din C. proc. civ. este stabilită o competență teritorială alternativă, în alin. (1) pct. 1 stipulându-se că, în afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112 din C. proc. civ., mai este competentă instanța domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiației.

Conform prevederilor cuprinse la art. 116 din C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv stabilire paternitate, sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. În speță nu a fost instituită o normă de competență teritorială exclusivă, ci, în termenii indicați de textul legal mai sus arătat, o normă de competență alternativă, fiind vorba de o acțiune privitoare la stabilirea filiației.

Prin urmare, reclamanta a putut opta între mai multe instanțe deopotrivă competente - instanța de la domiciliul pârâtului sau instanța de la domiciliul său.

Chestiunea care a atras ivirea prezentului conflict de competență este interpretarea diferiră pe care instanțele aflate în conflict au dat-o noțiunii de domiciliu.

Noțiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., care prevede că "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este în locul unde își are principala așezare".

De asemenea, art. 91 prevede, la alin. (1) C. civ. că "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. În lipsa acestor mențiuni ori atunci când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane, cu excepția situației în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Noțiunea de domiciliu care interesează regulile procedurii civile în general și, implicit, competența de soluționare a unei cereri de stabilire a paternității, în concret, nu se referă la elementele care interesează evidența populației, ci se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia.

Sub acest aspect, trebuie avut în vedere că noțiunea de domiciliu este interpretabilă în sens larg și ea corespunde unei situații de fapt - locul unde persoana se află efectiv - iar nu în mod obligatoriu unei stări de drept (adresa statornică, din evidențele oficiale, ca element de identificare a persoanei).

Mențiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ de evidență a persoanei, persoana fizică având domiciliul acolo unde are locuința sa statornică și principală, iar domiciliul persoanei fizice, astfel înțeles, interesează în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul.

În cauză din adresa din 14.11.2019 emisă de Biroul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 1 București rezultă că reclamanta a luat legătura telefonic cu personalul Autorității Tutelare, declarând că locuiește împreună cu minorul în municipiul Sibiu.

De asemenea, din adresa din 18.12.2019 a Poliției Locale Sector 1, rezultă că în urma verificărilor efectuate de agenții de poliție, reclamanta nu a fost găsită la domiciliul indicat, iar potrivit declarației administratorului imobilului situat pe str. x, sector 1 București, reclamanta nu a locuit niciodată la adresa din București, aceasta fiind doar luată în spațiu de către sora sa și că reclamanta ar locui de fapt în municipiul Sibiu.

Mai mult, potrivit încheierii din 4 februarie 2020, la solicitarea instanței, reclamanta a arătat că locuiește în municipiul Sibiu.

Față de considerentele reținute, Înalta Curte, în temeiul dispozițiile art. 135 alin. (1) Cod raportat la art. 113 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.