ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 179/2021

HOTĂRÂRE
02.02.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 179/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 2 februarie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1505 din data de 14 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursul declarat de pârâta Regia Autonomă-Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr. 1673 din 28 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, dispunând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

La data de 5 ianuarie 2021, petenta Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" a formulat cerere de completare a deciziei nr. 1505 din data de 14 iulie 2020, pronunțată de Înalta Curte în dosarul nr. x/2015, arătând că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pe care aceasta le-a solicitat.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate excepția tardivității cererii de completare a deciziei deciziei nr. 1505 din data de 14 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Cu titlu prealabil, se impune a se preciza faptul că, raportat la data înregistrării inițiale a dosarului pe rolul instanțelor - 22.09.2014, prezentei cereri îi sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, lege care, în conformitate cu prevederile art. 24 C. proc. civ., se aplică numai proceselor și executărilor silite începute ulterior intrării acesteia în vigoare.

Astfel, conform dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., "dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare".

Hotărârea a cărei completare se solicită a fost pronunțată la data de 14 iulie 2020, iar termenul de 15 zile în care trebuia să fie solicitată completarea s-a împlinit la data de 30 iulie 2020 (o zi de joi), calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Or, cererea a fost trimisă prin poștă la data de 5 ianuarie 2021 (dată plic dosar), iar în atare situație petenta a încălcat prevederile art. 444 alin. (1) C. proc. civ., deoarece a formulat cererea de completare a dispozitivului cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de textul menționat.

Așa cum reiese din textul normei menționate, în situația hotărârilor definitive, termenul de 15 zile curge de la pronunțare, neprezentând relevanță data comunicării hotărârii.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă cererea ca tardiv formulată, soluție care înlătură analiza motivului invocat în susținerea cererii de completare.

Respinge, ca tardiv formulată, cererea de completare a deciziei nr. 1505 din data de 14 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petenta Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat".

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 februarie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2030/2021
Ședința publică din data de 07 octombrie 2021 asupra cererii de completare de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 1286 din 10 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursu
ÎCCJ 2021-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5203/2021
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021 Asupra cererii de completare a deciziei de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Hotărârea instanței a cărei completare se solicită Prin decizia nr. 4053 din data de
ÎCCJ 2022-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 918/2022
Ședința publică din data de 3 mai 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Decizia a cărei completare se solicită Prin decizia nr. 274 din 8 februarie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civ
ÎCCJ 2021-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2119/2021
itatea Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței nr. 244/2017 din 30 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal. 5. Cererea de completare a hotărârii pronunțate de i
ÎCCJ 2024-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2055/2024
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Hotărârea care face obiectul cererii de completare Prin decizia nr. 2147 din 15 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția I civilă a respins contestația în
Sursă