ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1674/2020

Ședința publică din data de 17 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și F., au solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului în suprafață de 250 m.p. și asupra apartamentului nr. x, din imobilul situat în București, strada x nr. 2.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 1073 și 1077 vechiul C. civ., art. 35 din noul C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 14.12.2017, ca urmare a decesului reclamanților A. și B., astfel cum a rezultat din certificatele de moștenitor nr. x/19.05.2017 și nr. y/19.05.2017, instanța a constatat că din punct de vedere al calității procesuale active, aceasta a fost transmisă în conformitate cu dispozițiile art. 38 și 39 din noul C. proc. civ., către A. și G., care vor avea calitatea de reclamanți.

Sentința de declinare

Prin sentința civilă nr. 10308/14.12.2017 Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 912 din 16.04.2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă s-a admis excepția autorității de lucru judecat, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și G. în contradictoriu cu pârâții C. H., D., E. și F. pentru autoritate de lucru judecat și au fost obligați reclamanții la plata către pârâta C. a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 369 A din 7 martie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții reclamanți A. și G. împotriva sentinței civile nr. 912 din 16.04.2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. A obligat apelanții, în solidar, la plata sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata C..

Împotriva deciziei din apel, reclamanții A. și G. au formulat recurs, prin care au susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.

După un istoric al cauzei, reclamanții au arătat că instanța a aplicat greșit art. 430 C. proc. civ., reținând că cele statuate prin sentința civilă nr. 15/2002 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr. x/2001 nu mai pot fi repuse în discuție, deoarece s-ar nesocoti autoritatea de lucru judecat a hotărârii respective, care privește atât dispozitivul, cât și considerentele.

Reclamanții au susținut că instanța nu a examinat pe fond litigiul și nu a verificat îndeplinirea condițiilor de validitate a contractului, ci doar a constatat că la data introducerii cererii, obiectul promisiunii de vânzare era în coproprietate cu fostul soț, ignorând faptul că partajul dintre foștii soți nu fusese efectuat de aceștia în timpul vieții.

Ulterior, în vederea dezbaterii succesiunii după I., moștenitorii de la acel moment au fost de acord că dobândirea bunurilor în timpul căsătoriei este de 1/2 pentru fiecare, iar cotele au fost înscrise în Cartea Funciară, cum prevede art. 108 alin. (2) din Legea notarilor publici.

Greșit a reținut instanța că imobilul nu a fost partajat; în realitate, acesta nu putea fi partajat în natură, cum reține și raportul de expertiză, în plus, fuseseră și stabilite cotele de către moștenitori.

Așadar, susțin reclamanții, urmare a partajului dintre soți, bunul care face obiectul cauzei pendinte este atribuit promitentului vânzător (J.).

Recurenții reclamanți au apreciat că hotărârea instanței de fond, cât și a celei de apel au fost date cu încălcarea art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care garantează dreptul la un proces echitabil, invocând în acest sens Cauza Lungoci împotriva României.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 483 și următoarele C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților iar prin încheierea din 9 aprilie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul formulat de reclamanții A. și G. împotriva deciziei civile nr. 369 A din 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea recursului la data de 17 septembrie 2020.

Intimata C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a recursului, având în vedere împrejurarea că imobilul a fost executat silit; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenții reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, prin care au combătut susținerile intimatei pârâte.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prevăd "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Ca atare, partea interesată poate opune, într-un nou proces, dezlegarea dată asupra chestiunilor litigioase judecate anterior, în măsura în care acestea au legătură cu soluționarea noului proces.

În cauză, reclamanții A. și B. au învestit instanța de judecată cu o acțiune, prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E. și F., pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului în suprafață de 250 m.p. și asupra apartamentului nr. x, din imobilul situat în București, strada x nr. 2.

Ca urmare a decesului reclamanților A. și B., instanța de fond a constatat că, din punct de vedere al calității procesuale active, aceasta a fost transmisă în conformitate cu dispozițiile art. 38 și 39 C. proc. civ., către A. și G..

Instanța de fond a reținut că sunt incidente în cauză prevederile art. 431 C. proc. civ., că există identitate de părți și obiect între cele două dosare, aspecte față de care a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru existența autorității de lucru judecat, în raport de litigiul care a făcut obiectul dosarului nr. x/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 București, soluția și considerentele Tribunalului București fiind menținute și în calea de atac a apelului.

Reclamanții au criticat decizia recurată, arătând că au fost greșit aplicate prevederile art. 430 C. proc. civ., reținând că cele statuate prin sentința civilă nr. 15/2002 pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr. x/2001 nu mai pot fi repuse în discuție, deoarece s-ar nesocoti autoritatea de lucru judecat a hotărârii respective, care privește atât dispozitivul, cât și considerentele.

Au mai arătat că instanța ar fi omis să observe că acțiunea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 București a fost respinsă întrucât nu se făcuse partajul între foștii soți; ca urmare, valabilitatea obligației de a vinde era afectată de condiția atribuirii bunului în urma partajului.

Reclamanții au susținut că instanța nu a examinat pe fond litigiul și nu a verificat îndeplinirea condițiilor de validitate a contractului, ci doar a constatat că la data introducerii cererii, obiectul promisiunii de vânzare era în coproprietate cu fostul soț; or, partajul dintre foștii soți nu fusese efectuat de aceștia în timpul vieții.

Ca urmare, instanța a reținut greșit și că imobilul nu a fost partajat, omițând să observe că, în realitate, acestea nu putea fi partajat în natură, cum constată raportul de expertiză. Ulterior partajului, bunul care face obiectul cauzei pendinte a fost atribuit promitentului vânzător (J.).

Aceste susțineri sunt nefondate.

Procedând la verificare, Înalta Curte constată că părțile acțiunii din dosarul nr. x/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 București sunt aceleași cu cele din cererea pendinte: reclamantul A. a formulat ambele acțiuni, iar în urma decesului în prezenta cauză, moștenitorii săi au continuat judecata. Cererile de chemare în judecată s-au făcut în contradictoriu cu titulara dreptului de proprietate asupra respectivului imobil, respectiv K.; în urma decesului acesteia, judecata a fost continuată cu moștenitorii, pârâți în cauza pendinte.

Cu privire la identitatea de obiect, s-a constatat că atât în dosarul nr. x/2001 al Judecătoriei Sectorului 6 București, cât și în dosarul de față, obiectul ambelor cererii îl constituie pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare asupra terenului în suprafață de 250 mp și a apartamentului nr. x din imobilul situat în București, str. x, așa cum a fost promis spre vânzare reclamantului de defuncta K. prin înscris sub semnătură privată numit chitanță încheiat la data de 30.09.1965.

Cât privește cauza, se reține că prin ambele acțiuni, reclamantul A. a urmărit să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 250 mp și a apartamentului nr. x din imobilul situat în București, str. x, prin pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare cumpărare.

Înalta Curte reține identitatea de cauză în cele două litigii și respinge criticile reclamanților pe acest aspect, prin care s-a susținut că nu a fost efectuat partajul dintre soți, cu motivarea că aspectele învederate privesc chestiuni de fapt, ce rezultă din administrarea probatoriilor și nu pot fi circumscrise criticilor de nelegalitate întemeiate în drept pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cât privește necercetarea fondului, Înalta Curte, în raport de cele arătate mai sus, constată că în mod corect instanța de apel a menținut soluția pronunțată la fond, cu privire la incidența în cauză a excepției autorității de lucru judecat și efectele prevăzute de art. 431 C. proc. civ.,

Așa fiind, în mod legal, în temeiul art. 430-432 C. proc. civ., instanța de fond a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea reclamantului.

Or, față de incidența acestei excepții procedurale absolute, peremtorii si dirimante, care împiedică instanța de judecata să procedeze la orice altă analiză a cererii cu care a fost investită, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de fond a analizat doar o parte din susținerile reclamanților din cauză; față de caracterul mai sus arătat al excepției autorității de lucru judecat, instanța nici nu putea sa analizeze restul susținerilor părților din litigiu.

Înalta Curte reamintește părților că principiul autorității de lucru judecat corespunde necesității de stabilitate juridică și ordine socială, nefiind permisă readucerea în fata instanțelor a chestiunii litigioase deja rezolvate și nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece dreptul de acces la justiție nu este unul absolut, el poate cunoaște limitări decurgând din aplicarea altor principii, cum este cazul de față.

Având în vedere cele arătate mai sus, urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat în cauză.

Văzând dispozițiile art. 451 și următoarele C. proc. civ., precum și dovada cheltuielilor de judecată depuse de intimata pârâtă C., urmează să oblige pe recurenții reclamanți A. și G. la plata sumei de 3.000 RON, în favoarea intimatei pârâte de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanții A. și G. împotriva deciziei civile nr. 369 A din 7 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenții reclamanți A. și G. la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei pârâte C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.