ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1215/2020

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, secția civilă la data de 18 iulie 2019, reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții A. și B., să dispună asupra situației juridice a copilului A..

Hotărârea tribunalului Prin sentința civilă nr. 1131 din 05 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamantă și s-au dispus următoarele: S-a dispus înlocuirea măsurii de protecție a plasamentului în regim de urgență pentru copilul A., cu plasamentul la asistentul maternal profesionist C.. S-a dispus ca drepturile și obligațiile părintești să fie exercitate, respectiv îndeplinite, de directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui. S-a dispus acordarea alocației de plasament prevăzută de art. 128 din Legea nr. 272/2004. În temeiul art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/20013, s-a dispus ca indemnizația curatorului special numit pentru pârâți, în sumă de 940 RON, să fie avansată din fondurile speciale ale Ministerului de Justiție, sumă ce rămâne în sarcina statului.

Hotărârea curții de apel Prin decizia nr. 5 din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, s-a constatat nulitatea apelurilor declarate de pârâții A. și B. împotriva sentinței nr. 1131 din 05 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă.

Calea de atac declarată în cauză Împotriva deciziei nr. 5 din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, pârâtul A. a declarat recurs, cale de atac ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 19 februarie 2020.

Întâmpinarea Intimata-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui a depus, în termenul prevăzut de lege, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Procedura de filtru În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data inițială a dosarului fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018 (cererea de chemare în judecată fiind înregistrată pe rolul instanțelor judecătorești la 18 iulie 2019), dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru. Prin rezoluția din 30 aprilie 2020 s-a stabilit termen la data de 04 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților, în vederea soluționării recursului.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul din perspectiva excepției de inadmisibilitate, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Obiectul prezentei cauze îl reprezintă "instituire plasament", cererea formulată de către reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui fiind întemeiată pe dispozițiile art. 62 alin. (1) lit. b), art. 66 alin. (3), art. 70 alin. (3) și art. 139 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. În cauza de față, acțiunea formulată de reclamantă a fost soluționată atât în primă instanță, cât și în apel. Se reține că în speța de față sunt incidente normele speciale instituite prin Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului care reglementează instituția "instituirii plasamentului". Potrivit dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 272/2004, "Hotărârea instanței de fond este executorie și definitivă", iar, în conformitate cu prevederile art. 137 din același act normativ, "Termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii". Prin urmare, legea instituie numai o singură cale de atac, care, în cauza pendinte, a fost exercitată de către parte. Art. 138 din Legea nr. 272/2004 statuează că dispozițiile acestei legi referitoare la procedura de soluționare a cauzelor privind stabilirea măsurilor de protecție specială se completează corespunzător cu prevederile C. proc. civ. Având în vedere că litigiul de față este înregistrat pe rolul instanțelor de judecată la data de 18 iulie 2019 și este întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 272/2004, în speță sunt incidente dispozițiile din acest act normativ. După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevederile Legii nr. 272/2004, anterior menționate, trebuie coroborate cu dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., care statuează următoarele: "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară". Prin urmare, față de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 5 din 13 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs. Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. În concluzie, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. ca inadmisibil.