ÎCCJ, decizie (scj.ro #175885)

Cariera magistraților. Judecători. Sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la săvârșirea unei posibile abateri disciplinare. Acțiune având ca obiect anularea rezoluției Inspecției Judiciare prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva măsurii de clasare a sesizării privitoare la săvârșirea abaterii disciplinare. Limitele verificărilor administrative efectuate de Inspecția Judiciară în cadrul cercetărilor disciplinare.

Constituția României, art. 124 alin. (3)

Legea nr. 303/2004, art. 2 alin. (3), art. 97 art. 99 lit. ș)

Legea nr. 304/2004, 46 alin. (2);

Legea nr. 317/2004, art. 45, art. 45

1

În raport cu prevederile art.97 alin 2 din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Interpretarea normelor de drept și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare și/sau extraordinare prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite o altă interpretare ar înseamnă a nesocoti principiile constituționale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

Rezultă, așadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecații excedează  competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță

.

ÎCCJ-SCAF, Decizia nr. 12 din 12 ianuarie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a IX –a contencios administrativ și fiscal, la data de 09.08.2019, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, formulând contestație împotriva Rezoluției inspectorului-șef nr.C19-2306 din 17.07.2019, pronunțată în dosarul de cercetare disciplinară nr.CI9-2306/2019, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr.1241 din 24.04.2019, pronunțată în dosarul de cercetare disciplinară nr. 19-1411/2019.

Reclamantul a solicitat instanței să desființeze Rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr.C19-2306/17.07.2019, pronunțată în dosarul de cercetare disciplinară nr.C19-2306/2019 și a Rezoluției de clasare nr.1241/24.04.2019, pronunțată în dosarul de cercetare disciplinară nr.19- 1411/2019, cu trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prin Sentința civilă nr. 670 din 25 octombrie 2019, Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamantul A a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă.

În cadrul recursului întemeiat pe dispozițiile art.488(1) pct.8 Cod procedură civilă se invocă greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material, respectiv a dispozițiilor art.99 lit.ș) din Legea nr.303/2004 rep. de către prima instanță în ceea ce privește situația de respingere a conteestației.se arată faptul că prima instanță a apreciat greșit asupra legalității ordonanței de clasare contestată  și a raportat soluția  la dispozițiile art.97(2) din Legea nr.303/2004 în condițiile în care recurentul precizează în sensul că nu a solicitat o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță în  dosarul civil nr.32xx/118/2018 al Tribunalului Constanța.

Se arată că sesizarea sa privea încălcarea de către judecători a dispozițiilor art.99 lit.s din Legea nr.303/2004 în sensul că motivarea era vădit contrară raționamentului juridic a unui hotărâri judecătorești dar acest aspect nu a fost verificat de intimata-pârâtă și de instanța de fond.

Se arată că prima instanță nu a verificat în concret incidența dispozițiilor art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004 și a pronunțat o hotărâre nelegală.

Se solicită admiterea recursului cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La dosar recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat în raport de motivul de recurs invocat, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art,.488(1) pct.8 Cod procedură civilă în sensul încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept de către prima instanță.

Prima instanță în opinia Curții a interpretat și aplicat corect normele de drept material incidente în raport de obiectul cauzei analizarea legalității actelor emise de autoritatea intimată având în vedere plângerea formulată de recurent pe rezoluția de clasare contestată în cauză neexistând aspecte de nelegalitate de natură a determina casarea cu trimitere sau respectiv rejudecarea în sensul admiterii acțiunii.

Curtea apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat  corect dispozițiile art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004 nu poate forma obiectul aplicării în abstract ci numai coroborat cu dispozițiile art.97(2) din Legea nr.303/2004 în ceea ce privește limitele verificării abaterii disciplinare, verificare care poate realiza numai cu respectarea Constituției României și a Legii nr.303/2004 rap.

Curtea constată că prima instanță a reținut incidente dispozițiile art.97 din Legea nr.303/2004 și a verificat în concret legalitatea rezoluției de clasare în raport de  elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate respectiv abaterea disciplinară prevăzută de art.99 lit.s) din Legea nr.303/2004 respectiv existența unei motivări vădit contrară raționamentului juridic de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat.

În art. 99 din Legea nr. 303/2004 se detaliază ce anume constituie abateri disciplinare pentru magistrați, la litera s făcându-se vorbire despre motivarea hotărârii în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat. Curtea a subliniat faptul că raționamentul juridic reprezintă un silogism în care este necesar a fi validată concluzia la care magistratul ajunge pe baza celor două premise principale, respectiv situația de fapt analizată și dispozițiile legale aplicabile, iar motivarea actului este necesar să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea magistratului pe baza probelor administrate.

Față de limitele trasate de art. 97 alin 2 din Legea 303/2004 a rezultat că verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural. Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecații excede competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță, în raport de criticile concrete aduse de petent, care vizează aprecierea probelor și identificarea textelor de lege aplicabile, în mod corect a reținut Inspecția Judiciară relativ la calitatea hotărârii reclamate de petent că nu poate atrage consecințe disciplinare, pentru judecător.

În ceea ce privește susținerile recurentului conform cărora instanța de fond ar fi făcut o greșită aplicare a prevederilor legale speciale în materie, având a analiza în speță întrunirea elementelor constitutive ale abaterii disciplinare indicate la litera s), în mod temeinic instanța de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovezi în acest sens, criticile invocate prin sesizare și preluate în contestație vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată și care se subsumează tocmai raționamentului logico-juridic a magistratului. Stabilirea situației de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea și coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale sunt operațiuni specifice și esențiale ale activității de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac legale.

Verificând aspectele sesizate de către reclamant, în mod corect Curtea de Apel București a constatat că, reclamantul a expus aceleași critici în calea de atac a recursului, cale de atac ce a fost respinsă, cu consecința rămânerii definitive a hotărârii contestate. Or, atributul esențial al activității de judecată îl reprezintă raționamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situația de fapt.

Interpretarea normelor de drept și coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raționamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operațiune rațională și logică de determinare a înțelesului și conținutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabilește situația de fapt ce urmează să o încadreze în drept. în acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influență, presiune sau amenințare, iar opinia pe care acesta și-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare și/sau extraordinare prevăzute de lege, nu și în cadrul unei verificări disciplinare. A admite o altă interpretare ar înseamnă a nesocoti principiile constituționale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai controlului judiciar.

În cauză Curtea nu va reține susținerile recurentului din recurs și din răspunsul la întâmpinare deoarece verificarea săvârșirii abaterii disciplinare reclamate nu poate fi efectuată de intimată decât cu respectarea dispozițiilor art.97 alin.1 și 2 din legea nr.303/2004 dispoziții care sunt incidente în cauză.

Față de cele mai sus, Curtea în baza art.496-497 Cod procedură civilă a respins recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.