ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 904/2020

Ședința publică din data de 18 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la data de 10.06.2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 207 din 01.06.2006, prin care a fost declarat "agent al poliției politice comuniste, cu gradul de locotenent major în 1985, de căpitan în 1988, în cadrul Inspectoratului județean de securitate Dâmbovița, Biroul III, de căpitan, în anul 1989, în funcția de Șef serviciu III, din cadrul Inspectoratului județean de securitate Teleorman."

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat contestație în temeiul art. 16 (1) fraza a II-a din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, reglementare în vigoare la data emiterii deciziei atacate, care nu i-a fost comunicată, așa cum cereau dispozițiile art. 15 (7) din această lege.

Reclamantul a solicitat instanței să se constate că decizia atacată este nulă absolut, întrucât nu a fost citat în vederea audierii, așa cum cereau dispozițiile art. 15 (6) din Legea nr. 187/1999, iar în absența comunicării deciziei atacate, nu a putut exercita contestația prevăzută de art. 16 (1) fraza I-a din legea citată.

Reclamantul a precizat că nu a reușit să identifice publicarea deciziei contestate în Monitorul Oficial partea a III-a, pe care Consiliul ar fi trebuit să o asigure, potrivit art. 17 (1) din aceeași lege.

Prin sentința civilă nr. 231 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.

S-a respins ca tardiv formulată acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Împotriva sentinței civile nr. 231 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate.

Întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a susținut recurentul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și desconspirarea poliției politice comuniste și a Decretului nr. 167/1958 privitoare la prescripția extinctivă.

S-a invocat nelegalitatea deciziei nr. 207/01.06.2006 emisă de pârâtul Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității motivat de necitarea în vederea audierii, așa cum prevedeau dispozițiile imperative ale art. 15 alin. (6) fraza I din Legea nr. 187/1999.

A susținut reclamantul, în fața primei instanțe, că decizia atacată nu i-a fost comunicată în vederea exercitării dreptului la contestație prevăzut de art. 16 (1) din legea citată.

S-a arătat că, deși a depus la dosar adeverință cu privire la domiciliul din Târgoviște, hotărârea a fost comunicată altei persoane la adresa din comuna Fântânele, jud. Constanța, aspect neverificat de curtea de apel.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21 februarie 2017, intimatul - pârât Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Au fost invocate dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd un termen de un an de exercitare a acțiunii de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 207/1.06.2007, în timp ce acțiunea este formulată la mai bine de 10 ani de la emiterea deciziei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate:

Reclamantul A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 207 din 01.06.2006, prin care a fost declarat "agent al poliției politice comuniste, cu gradul de locotenent major în 1985, de căpitan în 1988, în cadrul Inspectoratului județean de securitate Dâmbovița, Biroul III, de căpitan, în anul 1989, în funcția de Șef serviciu III, din cadrul Inspectoratului județean de securitate Teleorman."

În susținerea acțiunii a invocat împrejurarea că nu a fost citat în cadrul procedurii, iar comunicarea deciziei s-a efectuat la o altă adresă decât cea la care are domiciliul, la o persoană cu același nume.

Curtea de apel a reținut că în speță sunt incidente două termene procedurale, un termen de decădere din Legea contenciosului administrativ, unde persoana interesată poate urma procedura prealabilă de a atacare a actului administrativ contestat în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriu dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, în vigoare la momentul respectiv.

Al doilea termen este cel al prescripției generale, în privința dreptului material la acțiune invocat de către pârâtă, în baza vechiul C. civ. și a Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 207/1.06.2006 a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe numele contestatorului.

A reținut instanța de fond că decizia atacată a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea a III a nr. 328/18.05.2007, dată de la care curge termenul general de prescripție, de 3 ani, pentru formularea prezentei acțiuni.

Înalta Curte constată, în raport de apărările formulate în cauză, că prima instanță a procedat la verificarea împlinirii termenului de prescripție într-o modalitate criticabilă, care a lăsat nelămurite aspecte esențiale ale cauzei.

Astfel, curtea de apel a arătat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că decizia atacată a fost comunicată reclamantului la reședința sa din județul Constanța, pe confirmarea de primire semnând mama sa, astfel încât este greu de crezut că nu a avut cunoștință în 10 ani despre Decizia nr. 207/1.06.2006 emisă de pârâtă.

Instanța de control judiciar apreciază că, anterior analizării termenului de prescripție, curtea de apel era datoare a verifica această ipoteză premisă, a legalei comunicări a deciziei atacate. Deși este adevărat că un termen de 10 ani scurs de la data emiterii actului administrativ poate conduce ușor la formarea unei prezumții simple judecătorești, era necesar administrarea unui probatoriu care să întărească această concluzie.

Se constată că la dosar a fost depusă o adresă din partea Direcției Publice Comunitare de Evidența Persoanelor Dâmbovița cu nr. x/10.10.2016 din care rezultă că reclamantul a avut domiciliul neîntrerupt în Târgoviște, din data de 21.01.1993.

Totodată, verificând dovada de comunicare a deciziei atacate din comuna Fântânele, sat Fântănele, județul Constanța, depusă la dosar de către pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, semnată de primire de "mama" destinatarului, coroborată cu cartea de identitate a reclamantului, se constată o neconcordanță cu privire la prenumele semnatarei.

Mai reține Înalta Curte că, în cazul unei hotărâri de constatare a apartenenței la fosta poliție politică, momentul de început al calculului termenelor procedurale nu coincide cu publicarea în Monitorul Oficial, interpretare impusă de respectarea principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 21 din Constituția României și în art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Având în vedere că se pune în discuție însăși legala derulare a procedurii de citare și de comunicare a hotărârii emise de autoritatea pârâtă, se impune obligarea acesteia de a depune la dosar întreaga documentație avută în vedere la pronunțarea deciziei din care să rezulte elementele care au condus la identificarea domiciliului sau a reședinței persoanei verificate în comuna Fântânele, sat Fântănele, județul Constanța.

In aceste condiții, apreciază Inalta Curte că fondului cauzei nu a fost soluționat, pronunțându-se o hotărâre lacunară sub aspectul motivelor pe care se sprijină, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii ce urmează a fi pronunțate.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a probatoriilor administrate, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în conformitate cu prevederile art. 496 alin. al (1) teza a II-a și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Ploiești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 231 din 18 octombrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2020.