ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 896/2020

Ședința publică din data de 17 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea în anulare formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a CAF, la data de 07.07.2016, sub nr. de mai sus, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea dispozițiilor art. 26 (Capitolul V) din Metodologia de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu din 20.02.2014, emisă și aprobată de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice prin Ordinul nr. 192/2014și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 129 din 21.02.2014.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1319 pronunțată în data de 11.04.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, anulând dispozițiile art. 26 - Capitolul V din Metodologia de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru Mediu cuprinsă în Anexa 1 la Ordinul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice nr. 192/2014 privind modificarea Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 1319 din data de 11.04.2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal recurentul- pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (fostul Minister al Mediului)a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului recurentul-pârât a menționat, în esență, următoarele:

Sentința instanței nu cuprinde motivele pe care se sprijină - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea constituind astfel o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc și de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.

Hotărârea instanței de fond nu se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condițiile în care nu sunt analizate susținerile, apărările și probele de la dosar.

Instanța de fond nu a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse, nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat, în mod explicit, a susținerilor din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, și nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa.

A fost reținut, în mod neîntemeiat că art. 26 din Ordinul nr. 192/2014, privind modificarea Ordinului ministerului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contribuțiilor și taxelor datorate la Fondul pentru mediu ar fi afectat de vicii de nelegalitate, fiind emis cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. (1), art. 44 și art. 53 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare.

În esență, instanța de fond a reținut, în mod neîntemeiat, că ar fi fost încălcat principiul ierarhiei actelor normative, reglementat Ia art. 13 lit. b), astfel:

"Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care: b) proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăși limitele competenței instituite prin acel act și nici nu poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia".

Astfel, în motivarea celor susținute, instanța a reținut că prin art. 26 din Ordinul nr. 192/2014 au fost stabilite obligații în sarcina operatorilor economici care au optat pentru transferul responsabilității deșeurilor de ambalaje către OTR-uri, contrar scopului pentru care a fost emis actul normativ, respectiv acela de a se stabili modul de calcul al contribuției.

Se arată că prevederile art. 26 din Ordinul nr. 192/2014 raportat la dispozițiile O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu, aprobată prin Legea nr. 105/2006, actul normativ de nivel inferior, în executarea normelor primare, detaliază exact prevederile acestuia din urmă, tocmai în vederea atingerii scopului pentru care a fost instituit, respectiv acela de a stabili modul de calcul al contribuției.

Consideră recurenta că instanța a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material reținând că prin art. 26 din Ordinul nr. 192/2014 ar fi instituită o plată dublă a aceleiași contribuții de 2 RON/kg, cu următoarele prevederi:

- art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 196/2005: "v) o contribuție de 2 RON/kg aplicată pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate de către operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de gestionare a respectivelor deșeuri și cantitățile constatate de Administrația Fondului ca fiind valorificate";

- art. 72 din Ordinul nr. 192/2014:

"Contribuția se plătește de către operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de gestionare a respectivelor deșeuri pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor stabilite de legislația în vigoare și cantitățile de deșeuri de ambalaje, respectiv de anvelope uzate constatate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind valorificate".

Totodată, relevanță cu privire la cele reținute de instanță, au și prevederile art. 10 alin. (2):

"(2) Contribuțiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) și i) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deșeurilor de ambalaje, prevăzut în anexa nr. 3, și a obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, prevăzut în legislația în vigoare".

Ordinul nr. 192/2014 stabilește doar reglementări ce au ca obiect modalitatea de calcul, indisolubil legată, evident, de obligația de raportare și de declarare a datelor, după cum s-a arătat mai sus.

Responsabilitățile operatorilor economici, așa cum sunt definite la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 249/2015: "se pot realiza - a) individual, pentru deșeurile de ambalaje rezultate de la propriile produse pe care le introduc pe piața națională; b) prin transferarea responsabilităților, pe bază de contract, către un operator economic autorizat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului".

De asemenea, în mod corect instanța a reținut că operatorii economici care introduc pe piața națională cantitățile de deșeuri de ambalaje pot opta pentru transferarea în parte a responsabilității gestionării deșeurilor, dar instanța a omis faptul că aceștia sunt obligați să gestioneze individual diferența de deșeuri generate, astfel încât aceștia au și obligația de a face dovada îndeplinirii obiectivelor pentru cantitățile din urmă.

Prin urmare, reglementările art. 23 din Ordinul nr. 192/2014, chiar dacă sunt similare cu ale art. 26 din același act normativ, nu instituie, în nici un caz, o dublă plată, ci reglementează situații diferite generate de același operator economic, deoarece același operator economic poate genera deșeuri pentru care a transferat responsabilitatea, și pentru care obligația de plată incumbă celui ce a preluat obligația, dar poate genera o cantitate de deșeuri suplimentară, pentru care este obligat a realiza obiectivele anuale în mod individual.

Se mai arată că ambele articole - art. 23 și art. 26 din Ordinul nr. 192/2014, reglementează "Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare" pentru ambele situații expuse mai sus.

Se precizează că alegațiile referitoare la obligațiile stipulate în cuprinsul Ordinului nr. 932/481/2016 privind aprobarea Procedurii de autorizare pentru preluarea responsabilității gestionării deșeurilor de ambalaje, a căror normă primară o reprezintă art. 16 alin. (5) din Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, nu au nicio legătură cu obligațiile instituite prin O.U.G. nr. 196/2005 și cu normele date în executarea acestuia prin Ordinul nr. 192/2014.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentul - pârât a formulat întâmpinare intimata-reclamantă A. S.R.L., solicitând anularea recursului, ca nemotivat și în subsidiar, respingerea acestuia, ca neîntemeiat, considerând soluția primei instanțe de admitere a acțiunii și anulare a dispozițiilor invocate, este una temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - pârât a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei - reclamante, combătând apărările acesteia, atât cu privire la nulitatea recursului, cât și cu privire la fondul acestuia.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând excepția nulității recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, motivele invocate pot fi încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., așa cum se va dezvolta și analiza în cele ce urmează.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. - nu este fondat

Se constată astfel că instanța de fond a respectat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), arătând susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținute în instanță pe baza probelor administrate, motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

În realitate recurenta nu este de acord cu interpretarea dată de instanța de fond problemei de drept delegate în speță și acest lucru echivalează cu o critică ce se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs privind interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material - în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sunt fondate pentru următoarele considerente:

Aspecte de fapt și de drept relevante

În conformitate cu prevederile art. 26 din Metodologia conținută de Anexa la Ordinul nr. 192/2014:

"Art. 26 - Operatorii economici prevăzuți la art. 21 care au optat pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje prin contract încheiat cu un operator economic autorizat potrivit prevederilor art. 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005, cu modificările și completările ulterioare, sunt obligați:

a) să stabilească lunar, pentru fiecare tip de material, cantitățile de ambalaje pentru care există obligația de a plăti potrivit art. 21;

b) să obțină lunar de la operatorul economic cu care au încheiat contractul pentru realizarea obiectivelor anuale de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie, pentru fiecare tip de material, situația cantităților de deșeuri de ambalaje valorificate/incinerate cu recuperare de energie în numele lui, care să cuprindă și denumirea și codul operației de valorificare;

c) să declare lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, cantitățile de ambalaje pentru care există obligația de a plăti potrivit art. 21, totale și pe fiecare tip de material, cantitățile de deșeuri de ambalaje din fiecare tip de material valorificate sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie și cantitățile de deșeuri de ambalaje din fiecare tip de material valorificate prin reciclare;

d) să declare și să plătească anual, până la data de 25 a lunii ianuarie a anului următor celui în care s-a desfășurat activitatea, suma datorată, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, pentru neîndeplinirea obiectivului anual de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie a deșeurilor de ambalaje pentru care există obligația de a plăti potrivit art. 21."

Art. 26 din Metodologie face parte din Capitolul V al Anexei la Ordinul nr. 192/2014, capitol intitulat Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Textul de lege la care denumirea Capitolului V din Metodologie face trimitere, respectiv art. 9 din O.U.G. nr 196/2005, are următorul conținut:

(1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din… d) o contribuție de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate, care distribuie pentru prima dată pe piața națională ambalaje de desfacere, și de operatorii economici care închiriază, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare sau incinerare în instalații de incinerare cu recuperare de energie și de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 și cantitățile de deșeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalații de incinerare cu recuperare de energie și valorificate prin reciclare(…);

v) o contribuție de 2 RON/kg, datorată de operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislația în vigoare, și cantitățile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile;

Curtea mai reține conținutul prevederilor art. 21 din același Capitol V din Metodologia conținută de Anexa la Ordinul nr 192/2014, potrivit cărora:

"Obligația de a plăti la Fondul pentru mediu contribuția de 2 RON/kg prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările și completările ulterioare, revine următorilor operatori economici:

a) care introduc pe piața națională produse ambalate, pentru ambalajele primare, secundare și terțiare folosite pentru ambalarea produselor lor;

b) care ambalează produse ambalate, pentru ambalajele secundare și terțiare pe care le introduc pe piața națională;

c) care distribuie pentru prima dată pe piața națională ambalaje de desfacere, pentru respectivele ambalaje distribuite pe piața națională;

d) care dau spre închiriere, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, pentru respectivele ambalaje introduse pe piața națională".

Art. 16 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 621/2005 - la aceasta făcând trimitere Ordinul nr. 192/2014 (H.G. în prezent abrogată de legea nr. 249/2015 care a preluat cu un conținut similar nomele legale incidente) prevăd în mod clar astfel:

"Art. 16 (1) Pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute la art. 14, operatorii economici sunt responsabili să asigure gestionarea ambalajelor devenite deșeuri pe teritoriul național, după cum urmează: a) operatorii economici care introduc pe piață produse ambalate sunt responsabili pentru deșeurile generate de ambalajele primare, secundare și terțiare folosite pentru ambalarea produselor lor, cu excepția ambalajelor de desfacere care sunt folosite pentru ambalarea, la locul de vânzare, a produselor pe care aceștia le introduc pe piața națională; b) operatorii economici care supra-ambalează produse ambalate individual în vederea revânzării/redistribuirii sunt responsabili pentru deșeurile generate de ambalajele secundare și terțiare pe care le introduc pe piață; c) operatorii economici care introduc pe piață ambalaje de desfacere sunt responsabili pentru deșeurile generate de respectivele ambalaje; d) operatorii economici care dau spre închiriere, sub orice formă, cu titlu profesional, ambalaje, sunt responsabili pentru respectivele ambalaje.

(2) Responsabilitățile operatorilor economici prevăzute la alin. (1) se pot realiza: a) individual, prin colectarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje provenite din activitatea proprie sau preluate de la generatori sau deținători de deșeuri, stații de sortare, colectori autorizați, administrate prin intermediul operatorilor economici autorizați din punctul de vedere al protecției mediului pentru colectarea și valorificarea deșeurilor de ambalaje; b) prin transferarea responsabilităților, pe bază de contract, către un operator economic autorizat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului".

- instanța de fond a reținut ca elemente de nelegalitate a prevederilor art. 26 din Metodologia de calcul a contestațiilor și a taxelor datorate la Fondul pentru Mediu conținută de Anexa la Ordinul nr. 192/2014, următoarele:

- au fost emise cu ignorarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative, cu depășirea cadrului legal în aplicarea și executarea căruia au fost emise, instituie o plată dublă a acestor contribuții.

Prevederile art. 26 din Metodologie sunt cuprinse în capitolul V privind Modul de calcul al taxei prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005. Instanța de fond în mod greșit a apreciat că prin stabilirea obligației de raportare a datelor către Administrația Fondului pentru Mediu, a obligației de plată în sarcina agenților economici care au optat pentru transferul responsabilității iar nu numai a nivelului și a modului de calcul al taxelor și contribuțiilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 192/2014, prin aceasta s-a depășit nelegal obiectul de reglementare, neputându-se depăși sfera de reglementare a legii.

Se reține că acțiunea reclamantei nu arată în concret care este actul administrativ emis de către Fondul de Mediu prin care reclamanta în baza anumitor prevederi legale a fost obligată să plătească contribuția pentru neîndeplinirea obiectivelor anuale de către un agent cu care a încheiat un contract de transfer de responsabilitate. Prin urmare, instanța de fond a analizat în abstract prevederea legală care face obiectul cererii de anulare.

Înalta Curte constată că Metodologia trebuie raportată la prevederile O.U.G. nr. 196/2005, iar modalitatea de calcul este indisolubil legată de obligația de raportare și de declarare a datelor.

Operatorii economici care transferă în parte responsabilitatea gestionării deșeurilor prin încheierea unor contracte cu operatori economici de transfer OTR, în cazul în care obiectivele anuale nu sunt îndeplinite, au obligația plății contribuției la Fondul de Mediu în condițiile arătate, deoarece nu s-a asigurat că deșeurile au fost colectate, valorificate, reciclate, iar agentul economic de transfer nu a preluat responsabilitatea realizării obiectivelor anuale ale operatorului economic ci singura răspundere în ceea ce privește obiectivele anuale este aceea contractuală în fața operatorului economic care, în conformitate cu prevederile art. 26 lit. a), c) din Anexa la Ordinul nr. 932/481/2016 au obligația de a finanța și asigura activitatea de colectare, valorificare, reciclare a deșeurilor, de a raporta modul de gestionare a acestora pentru a atinge obiectivele anuale stabilite de legislația în vigoare.

Raportarea la prevederile art. 9 lit. v) din O.U.G. nr. 196/2005 - stipularea obligației de plată a contribuției pentru neîndeplinirea obiectivelor anuale asumate de către OTR-uri în numele agenților economici pentru care au preluat obligația anuală de gestionare, precum și referirea la prevederile art. 71-72 din metodologie nu conduce la concluzia nelegalei obligații la plata contribuției a agenților economici care au transferat responsabilitățile (nicăieri în prevederile O.U.G. nr. 196/2005 sau în Metodologie nu există sintagma transfer integral de responsabilitate), în modalitatea prevăzută de art. 26, fiind vorba despre două variante prevăzute de legiuitor. De altfel, în art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005, arată:

"Contribuțiile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) și i) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deșeurilor de ambalaje, prevăzut în anexa nr. 3 și a obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, prevăzut în legislație". În ceea ce privește plata dublă și prevederile art. 23 din Metodologie se reține în esență că este vorba despre obligația operatorilor economici care introduc pe piața națională cantități de deșeuri de ambalaje și care încheie contract pentru transferarea în parte a responsabilității gestionării deșeurilor, iar pentru diferența de deșeuri generate pe care o gestionează individual are obligația îndeplinirii obiectivelor anuale asumate. Acestor prevederi le corespund obligațiile de raportare și plată stabilite de art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2005, în executarea căreia sunt emise, fără a depăși și sfera de reglementare.

Este vorba deci despre reglementarea unor situații diferite.

În această analiză a opțiunii legiuitorului se constată că prevederile art. 41 din Metodologie conțin obligații asemănătoare - să declare și să plătească anual pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de gestionare a anvelopelor uzate, prin transferarea responsabilității către persane juridice legal constituite.

Este de subliniat că nu este vorba despre o dublă contribuție plătită de către agentul economic și de către OTR-uri, deoarece acestea sunt contribuții separate, agentul economic plătește în cazul în care nu poate realiza obiectivele anuale iar OTR-urile pentru neîndeplinirea obiectivelor de valorificare/reciclare asumate în numele clienților lor.

Prevederile art. 26 din Metodologie nu sunt în contradicție cu prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 249/2015, nefiind vorba de ignorarea transferului de responsabilitate ci despre două variante de responsabilitate în măsura în care fiecare dintre agenții economici, pe de o parte, și OTR-uri, pe de altă parte, au obiective proprii de gestionat în baza declarațiilor și raportărilor la care sunt obligați - și pentru diferența dintre obiectivele asumate și cele valorificate - sunt obligate să achite contribuții la fondul de mediu.

Critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 1 și 2 din Ordinul nr. 794/2012, nu are relevanță câtă vreme disp. art. 26 din Metodologie nu detaliază dacă un agent economic și-a predat responsabilitățile în mod integral sau numai parțial, obligații de plată raportată la cantitatea de ambalaje introdusă pe piață și cantitatea de deșeuri ambalaje valorificată, reciclată, va reveni societății care introduce pe piața națională bunurile ambalate pentru diferența de obiectiv nerealizat, conform principiului poluatorul plătește. Aceste obiective anuale de îndeplinit sunt în obligația agentului economic care au introdus pe piață ambalajele cu verificarea modului de realizare a obiectivelor anuale și la OTR - pentru obligațiile transferate - din obligațiile anuale.

Dispozițiile art. 26 din Metodologie nu reprezintă o încălcare a principiului "poluatorul plătește", alegațiile reclamantei despre "criza ambalajelor" și identificarea unei soluții legislative pentru soluționarea acesteia, inexistența unui sistem logistic, legal, funcțional pentru colectarea selectivă și valorificare, inexistența culpei unui agent economic cu privire la modalitatea concretă de atingere a obiectivelor minime nu pot fi analizate și valorificate, neexistând o cerere de anulare a unui act administrativ vătămător în concret, ci doar un interes legitim, raportat la obligații de plată ce nu fac obiectul acestui dosar, art. 8 alin. (3) din Directiva 2004/35/CE fiind nerelevant în acest cadru.

De asemenea, invocarea prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituția României, referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale nu poate fi valorificată cu succes câtă vreme nu a fost invocată o excepție de neconstituționalitate a acestor prevederi care să îndeplinească condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în cadrul procesului având ca obiect actul punitiv vătămător. Câtă vreme este o dispoziție legală validă, aceasta urmează să fie aplicată de autoritățile statale și de toți cei cărora li se adresează, nefiind în măsură instanța de judecată a face analize privind politica fiscală a statului și așezarea sarcinilor fiscale.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate criticile de nelegalitate a prevederilor art. 26 din Metodologie, acestea fiind emise cu respectarea principiului ierarhiei forței juridice a actelor normative în vederea organizării și executării în concret a legii, respectându-se scopul și sfera de reglementare a legii (art. 44, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative).

Față de cele arătate mai sus, se constată că motivele de recurs sunt întemeiate.

Soluția și temeiul legal al acesteia

În conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor împotriva sentinței civile nr. 1319 din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, va casa sentința atacată și în rejudecare, va respinge acțiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., ca nefondată.

Va fi respinsă excepția nulității recursului invocată de intimata - reclamantă A. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata - reclamantă A. S.R.L..

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (fostul Minister al Mediului) împotriva sentinței civile nr. 1319 din 11 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând, respinge acțiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2020.