ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.12.2019

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6416/2019

HOTĂRÂRE
12.12.2019
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6416/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calității pârâtului de colaborator al securității.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 3825/2016 din 29 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea și a fost constatată calitatea de colaborator al Securității a pârâtului A..

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul A., fiind criticată sentința atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Recurentul a criticat sentința instanței de fond ca fiind netemeinică, întrucât nu s-au avut în vedere apărările invocate. S-a susținut că din probatoriul administrat nu rezultă că înscrisurile prezentate pot avea forța probării calității de colaborator. Referitor la furnizarea de informații, se arată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enunțate în cererea de chemare în judecată, deoarece simplul fapt că recurentul ar fi raportat periodic starea animalelor din fermele zootehnice și că se impunea luarea unor măsuri pentru asigurarea hranei necesare și furajarea acestora nu se referă la informații despre activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, ci doar la protecția și îngrijirea animalelor.

1.4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că prin cererea introductivă intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat constatarea calității de colaborator al securității în privința pârâtului A..

Instanța de primă jurisdicție a constatat calitatea de colaborator al Securității, reținând faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât prin cererea de recurs formulată nu aduce critici de nelegalitate a hotărârii instanței de fond, iar invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. este făcută în mod formal.

Astfel, cu privire la motivul ce vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei, recurentul a redat textul legal, fără a argumenta în niciun fel acest motiv invocat.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că instanța de primă jurisdicție a interpretat și aplicat corect dispozițiilor legale incidente cauzei.

Potrivit art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, prin colaborator al Securității se înțelege "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului."

Înalta Curte reține că în cauză este necontestat că recurentul-pârât a fost recrutat de organele fostei Securități, așa cum rezultă din "Angajamentul" olograf dat de recurent, fiindu-i atribuit numele conspirativ B., care se regăsește în notele informative întocmite de ofițerul de legătură.

Instanța de control judiciar reține, în deplin acord cu cele reținute de prima instanță sesizată, faptul că prima condiție, care se referă la furnizarea unor informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist este îndeplinită, întrucât în nota informativă aflată la dosar se face referire la raționalizarea alimentelor, la afirmații catalogate periculoase la adresa partidului și statului.

Din analiza actelor existente la dosarul cauzei rezultă că persoanele vizate de informațiile furnizate de recurent au fost luate în atenția organelor de securitate și s-a dispus măsura dirijării și a altor surse pe lângă cei în cauză.

Analizând nota informativă existentă la dosar, Înalta Curte reține că informațiile furnizate de recurent se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, fiind apte să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului.

Înalta Curte constată că voința legiuitorului a fost în sensul de a pune pe același plan, sub aspect probator, notele și informațiile scrise de informatori cu consemnările lucrătorilor Securității, toate aceste documente bucurându-se de prezumția relativă de veridicitate. Însă, pentru a se produce efectul urmărit de reclamant, consemnările cuprinse în notă trebuie să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist săvârșite de persoane determinate sau cel puțin determinabile.

Reține instanța de control judiciar că este îndeplinită în speță și cea de-a doua condiție prevăzută de textul de lege menționat, aceea ca informațiile să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, întrucât, prin furnizarea informațiilor, recurentul-pârât a conștientizat că asupra persoanelor vizate de informațiile respective pot fi luate măsuri de urmărire și verificare, prin care se încalcă dreptul la viață privată.

Înalta Curte reține că informațiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea dreptului la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3825/2016 din 29 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 decembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-03-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1571/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
ÎCCJ 2019-03-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1725/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.03.2015, reclamantul
ÎCCJ 2019-11-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5875/2019
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 21 apri
ÎCCJ 2019-05-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2602/2019
Ședința publică din data de 16 mai 2019 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2015 pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2022-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4143/2022
Ședința publică din data de 22 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București su
Sursă