ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6384/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 25.11.2014, reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE a solicitat, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, anularea parțială a deciziei nr. IV/40.829/28.08.2014 și a încheierii nr. S/328/31.10.2014.

Prin sentința nr. 352 din 08 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE, în contradictoriu cu pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI.

A anulat în parte încheierea nr. S/328/31.10.2014 și decizia nr. IV/40.829/28.08.2014, respectiv în ceea ce privește:

• măsurile dispuse la pct. II.21 din dispozitivul deciziei, pentru înlăturarea abaterii consemnate la pct. 13 din aceeași decizie;

• măsurile dispuse la pct. II.23 din dispozitivul deciziei, pentru înlăturarea abaterii consemnate la pct. 15 din aceeași decizie;

• măsurile dispuse la pct. II.24 din dispozitivul deciziei, pentru înlăturarea abaterii consemnate la pct. 16 din aceeași decizie;

• măsurile dispuse la pct. II.25 din dispozitivul deciziei, pentru înlăturarea abaterii consemnate la pct. 17 din aceeași decizie, respingând în rest acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 352 din 08 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs recurenta-reclamantă Agenția Națională pentru Resurse Minerale și recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României.

3.1. Reclamanta a solicitat admiterea recursului formulat, casarea în parte a sentinței civile nr. 352 pronunțată de Curtea de Apel București la data de 08.02.2016, și pe cale de consecință, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată formulată.

Prin prezentul recurs, înțelege să atace soluția instanței de fond prin care s-a respins acțiunea în anulare privitoare la măsurile dispuse la:

- pct. I. 9 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate la pct. 10 din aceeași Decizie - punctul 3 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 3 din încheiere);

- pct. I.10 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate la pct. 11 din aceeași Decizie - punctul 4 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 4 din încheiere);

- pct. II.13 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate în Decizie -punctul 5 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 5 din încheiere);

- pct. II. 20 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate la pct. 8 din aceeași Decizie - punctul 7 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 7 din încheiere);

- pct. II. 26 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate în Decizie -punctul 13 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 13 din încheiere).

De asemenea, în temeiul art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., prin prezenta cale de atac, înțelege să conteste o parte din considerentele reținute în hotărârea atacată cu privire la măsura dispusă la punctul II.23 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate în Decizie - punctul 10 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 10 din încheiere).

Astfel, cu toate că instanța a anulat măsura dispusă la punctul II.23 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, a înlăturat o parte dintre criticile reclamantei.

În consecință, înțelege să formuleze recurs împotriva considerentelor hotărârii atacate, respectiv împotriva reținerilor instanței de la pct. 6.1. și 6.2 ale sentinței .

Instanța de fond a apreciat în mod greșit că măsura dispusă la pct. I 9 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate la pct. 10 din aceeași Decizie - punctul 3 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 3 din încheiere) este legală. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Soluția pronunțată de instanța de fond este dată cu aplicarea și interpretarea greșită a normelor legale incidente în speță

Potrivit art. 48 din Legea nr. 85/2003 - Legea minelor, ANRM percepe tarife pentru actele eliberate în exercitarea atribuțiilor sale, tarife ce sunt stabilite prin ordin al președintelui autorității competente. Tarifele astfel percepute sunt considerate venituri extrabugetare, potrivit art. 48 alin. (2) și sunt utilizate pentru finanțarea cheltuielilor pentru "alcătuirea pachetelor de date și lansarea apelurilor publice de oferte, organizarea rundelor de prezentare a condițiilor de participare la oferta publică, ținerea licitațiilor și elaborarea de studii, expertizări și consultanță tehnică și alte cheltuieli, precum și pentru dotări." Veniturile rămase neutilizate se preiau ca venituri în anul următor (art. 48 alin. (3). Categoriile de cheltuieli care se finanțează din venituri extrabugetare aprobate prin legea bugetului de stat se stabilesc prin ordin al reclamantei.

Similar, potrivit art. 52 din Legea nr. 238/2004- Legea petrolului, ANRM percepe tarife pentru actele eliberate în exercitarea atribuțiilor sale, tarife care sunt stabilite pe baza costurilor aferente cuprinzând cheltuieli cu salarii, contribuții sociale aferente salariilor și cheltuielilor materiale. De asemenea, pentru consultarea și utilizarea unor documente și informații referitoare la resursele de petrol, în vederea participării la concursuri de ofertă, precum și pentru consultarea cărții petroliere, se percep taxe calculate în baza valorii de utilizare a documentelor și informațiilor. Tarifele și taxele sunt venituri extrabugetare, care se virează la bugetul de stat, potrivit art. 52 alin. (4).

Ordinul ANRM nr. 138/2010 privind aprobarea tarifelor percepute pentru actele eliberate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale în domeniul minier și Ordinul ANRM nr. 139/2010 pentru aprobarea Instrucțiunilor Tehnice privind fundamentarea, aprobarea și încasarea tarifelor și taxelor pentru actele eliberate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale în vederea desfășurării operațiunilor petroliere, descriu procedura potrivit căreia reclamanta emite actele administrative în exercitarea atribuțiilor sale.

În esență, potrivit acestora, titularii solicită eliberarea actelor în baza unor scrisori - comandă, potrivit modelelor atașate celor 2 Ordine menționate. Ulterior primirii documentațiilor proiectelor de execuției, proiectelor geologice/studiilor tehnico - economice de zăcământ, specialiștii din cadrul direcțiilor de resort analizează și încadrează documentația respectivă în clasa de tarifare corespunzătoare și transmit solicitantului comunicarea de plată cu suma respectivă. Aceștia fac plata cel mai adesea prin OP. Emiterea actelor (avize, acorduri, aprobări, acte de verificare/înregistrare și confirmare a resurselor/rezervelor de substanțe minerale utile) implică activitate de documentare, solicitarea și analizarea unor puncte de vedere/expertize independente, solicitarea unor eventuale completări și precizări ale documentații lor; toate aceste activități implicând perioade de timp diferite de la un caz la altul.

Există cazuri în care actul respectiv nu este emis de ANRM, cu consecința retumării sumelor reprezentând tariful plătit de solicitant; de asemenea, în baza analizării menționată anterior, în unele situații se poate schimba clasa de tarifare, rezultând o sumă diferită față de cea plătită de solicitant la momentul emiterii scrisori-comandă.

Dacă analiza documentației se finalizează cu emiterea/eliberarea actului, scrisoarea- comandă, conținând tariful concret ce urmează a fi plătit, se transmite Direcției Economico- Financiară, Resurse Umane și Administrativ pentru a fi emisă factura; actul administrativ se eliberează numai după ce solicitantul face dovada achitării tarifului/taxei corespunzătoare, astfel cum a rezultat în urma analizării documentației respective.

Numai la momentul emiterii facturii se știe clar faptul că banii din cont pot fi virați la bugetul de stat, iar actul solicitat de către agentul economic va fi eliberat.

În mod greșit a apreciat instanța de fond ca Ordinul nr. 3156/2009 - potrivit căruia sumele constând în tarife trebuiau virate bugetului de stat în 2 zile lucrătoare de la încasare, este aplicabil reclamantei.

Prin hotărârea atacată, instanța de fond a reținut că Ordinul nr. 3156/2009 se aplică "autorităților și instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, care s-au reorganizat ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat potrivit legii nr. 329/2009", iar, "contrar susținerilor reclamantei, ANRM intră în această categorie, întrucât art. 4 alin. (1) din Legea nr. 329/2009 "prevede că autoritățile și instituțiile publice înființate prin lege, ordonanță de urgență a Guvernului sau ordonanță a Guvernului, supuse reorganizării potrivit prezentei legi, precum și modalitatea de reorganizare sunt prevăzute în anexa nr. 1. Or, la pct. 4 din această anexă este menționată explicit Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale, ca instituție publică supusă reorganizării, prin reducere de posturi".

Concluzia la care a ajuns instanța de fond potrivit căreia Ordinul nr. 3156/2009 este aplicabil reclamantei pleacă de la o premisă eronată, respectiv că simpla împrejurarea că aceasta este menționată în anexa nr. 1 a Legii nr. 329/2009 înseamnă că societatea cade sub incidența normelor metodologice menționate (aprobate prin Ordinul nr. 3156/2009).

Domeniul de reglementare al Legii nr. 329/2009 nu vizează doar reorganizarea autorităților și instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, prin schimbarea regimului de finanțare ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat (ipoteză reglementată la art. 3 lit. f) a Legii nr. 329/2009), ci și reorganizarea autorităților prin reducerea numărului de posturi (ipoteză reglementată la art. 3 lit. e) a Legii nr. 329/2009).

În cazul reclamantei, este fără dubiu că este aplicabilă exclusiv prevederea de la art. 3 alin. (1) lit. e), ce) face referire doar la reducerea de posturi și nu la schimbarea regimului de finanțare. Acest aspect rezultă și din cuprinsul anexei nr. 1 din Legea nr. 329/2009, care la rândul 4, coloana 5 arată ca singura modalitate de reorganizare a subscrisei este reducerea de posturi.

Prin urmare, ANRM-ului nu ii este incidența lit. fa) art. 3 din Legea nr. 329/2009, care face referire la reorganizarea autorităților prin schimbarea regimului de finanțare, fiind fără putință de tăgadă că reclamanta nu este o autoritate care s-a reorganizat prin schimbarea regimului de finanțare în temeiul acestui din urmă act normativ.

ANRM, astfel cum este organizată și funcționează pe baza H.G. nr. 1419/2009, nu se încadrează în nici una dintre categorii prevăzute în mod expres de art. 1 sau art. 2 din normele metodologice. Aceasta nu a făcut parte din categoria autorităților și instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, care s-au reorganizat ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat (categoria instituită prin art. 1 din Normele metodologice), după cum nu a făcut parte nici din categoria autorităților și instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții, care s-au reorganizat ca instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat (categoria instituită de art. 2 din normele metodologice).

În sensul celor susținute anterior, consideră elocventă analiza comparativă a situației diferitelor autorități/instituții publice, astfel cum rezultă din anexa nr. 1 la Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional.

Sumele încasate de ANRM, în temeiul art. 48 alin. (1) din Legea minelor și art. 52 alin. (1) din Legea petrolului, nu se încadrează în categoriile de venituri prevăzute de art. 1 sau art. 2 din Normele metodologice.

După cum se poate constata din analiza art. 1 și art. 2 din Normele metodologice, categoriile de venituri ce cad sub incidența acestor norme juridice sunt "disponibilitățile reprezentând venituri proprii". Acestei categorii de venituri îi sunt aplicabile prevederile art. 10 din Normele metodologice, inclusiv în ceea ce privește termenul de două zile pentru virarea din contul 50.32 "Disponibil din sume colectate pentru bugetul de stat" în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat.

După cum rezultă în mod expres din prevederile art. 48 alin. (2) din Legea minelor și art. 52 alin. (3) - 4) din Legea petrolului nr. 238/2004, sumele reprezentând tarifele încasate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în temeiul prevederilor de lege precizate, "constituie venituri extrabugetare". Pentru tarifele percepute în temeiul Legii minelor, nu există nicio prevedere în sensul obligativității virării acestora la bugetul de stat, nefiindu-le astfel aplicabile, cu atât mai mult, prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 3156/2009.

În mod greșit a apreciat instanța de fond ca termenul de 2 zile lucratoare începe să curgă de la încasarea sumelor respective. Interpretarea și aplicarea greșita în cauza a prevederilor art. 10 alin. (3) din Ordinul nr. 3156/2009

Termenul de 2 zile prevăzut art. 10 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 3156/2009 trebuie înțeles în sensul de a începe că curgă de la data îndeplinirii condițiilor de emitere a actului administrativ solicitat.

Apreciază că instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 10 alin. (3) din Normele metodologice, apreciind că nu poate fi avută în vedere situația efectivă a procedurilor administrative. Este esențială pentru stabilirea oricărei penalități, existența culpei reclamantei.

Emiterea actelor (avize, acorduri, aprobări, acte de verificare/înregistrare și confirmare a resurselor/rezervelor de substanțe minerale utile) implică activitate de documentare, solicitarea și analizarea unor puncte de vedere/expertize independente, solicitarea unor eventuale completări și precizări ale documentații lor; toate aceste activități implicând perioade de timp diferite de la un caz la altul, timp scurs de la data achitării tarifului de către solicitant până la momentul eliberării actului, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru eliberare.

În speță prezintă mare importanță momentul facturării, întrucât în lipsa facturilor, nu se putea aprecia că plățile tarifelor sunt legale.

În acest sens, prin momentul încasării, astfel cum este instituită de art. 10 alin. (3) din Normele metodologice, legea dispune în sensul că momentul de la care începe să curgă termenul de 2 zile pentru virarea veniturilor realizate de către autoritățile și instituțiile publice aflate sub incidența acestui act normativ este acela al efectuării unei plăți, în sens juridic, ca și contraprestație din partea beneficiarului serviciilor realizate de către aceste autorități sau instituții publice (prestația).

Trebuie făcută distincție între operațiunea constând în virarea anumitor sume și "încasarea" acestor sume, apreciată ca sinonimă cu executarea obligației de a da o anumită sumă de bani, respectiv plata acestei sume de bani.

Prin urmare, atunci când instanța de fond a aplicat art. 10 alin. (3) din Normele medologice la situația de fapt reținută în cauză, reținând în mod eronat că momentul de la care curge termenul de 2 zile este cel de la data incasarii sumelor și nu cel de la facturare, a realizat o aplicare greșită a acestor norme de drept material, determinând astfel incidența prevederilor 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Înțelegând momentul încasării ca fiind momentul prestării efective a serviciului (emiterii actelor administrative supuse tarifarii) și al emiterii facturii corespunzătoare, în toate situațiile recurenta - reclamantă, acceptând contrar celor susține privind inaplicabilitatea Ordinului nr. 3156/2009, a virat la bugetul consolidat al statului aceste sume, cu respectarea termenului legal.

În consecință, în speță, în fapt toate aceste plăți, reprezintă plăți în avans, atâta timp cât actul administrativ nu a fost emis și nu a fost supus tarifarii corespunzătoare de către recurenta reclamantă.

Instanța de fond a considerat în mod greșit faptul că măsura dispusă la pct. 1 .10 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate la pct. 11 din aceeași Decizie- punctul 4 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 4 din încheiere) este legală. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Măsura dispusă de Curtea de conturi, în ce privește aplicarea de sancțiuni contravenționale în temeiul art. 17 din Ordinul ANRM nr. 58/2004 și art. 57 din Legea minelor, precum și partea măsurii constând în extinderea verificărilor asupra permiselor de exploatare încheiate în anul 2013, încalcă dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor

Instanța de fond a respins ca inadmisibil motivul de nelegalitate invocat de reclamantă (încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001), având în vedere că o astfel de critică nu a fost formulată pe calea contestației.

În primul rând, instanța de fond nu a pus în discuția părților această veritabilă excepție, încălcând astfel principiul contradictorialității reglementat de prevederile art. 14 alin. (5) care stabilește că "instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate."

Totodată, instanța de fond a apreciat în mod eronat că motivul de nelegalitate nu a fost invocat pe cale contestației, cu toate că este fără dubiu faptul că la măsura dispusă la pct. 1.10 din Decizie a fost criticată prin pct. 4 din Contestație ce a fost soluționat la pct. 4 din încheiere.

Cu privire la reținerile instanței referitoare la temeinicia motivului de nelegalitate invocat, instanța de fond nu concluzionează că faptele contravenționale ale operatorului Complexul Energetic Oltenia S.A. și A. S.R.L mai pot fi sancționate de către autoritate din perspectiva prescripției aplicării sancțiunii.

Astfel, instanța de fond apreciază că măsura Curții de Conturi este legală întrucât aceasta nu trebuia să respecte ori să aibă în vedere prevederile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor.

Or, interpretarea instanței de fond este una eronată, întrucât pe de-o parte autoritatea de audit este obligată să emită decizii cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar pe de altă parte, măsura trebuie să poată fi pusă în aplicare, or, în ipoteza de față este fără dubiu că termenul de prescripție este împlinit, sancțiunile la care face referire Curtea de Conturi neputând fi aplicate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001,

"(1) Aplicarea sancțiunii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei".

Pentru operatorul Complexul Energetic Oltenia S.A., măsura dispusă în sarcina reclamantei de Curtea de Conturi constă, în parte, în aplicarea amenzii contravenționale având în vedere că ANRM a avizat programul anual de exploatare, în condițiile neconstituirii garanției financiare.

Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea minelor, constituirea garanției se face la data eliberării permisului, în ipoteza analizată, aceasta fiind în cursul anului 2013. Orice neregulă cu privire la garanția financiară, fie constând în neconstituirea acesteia, fie în constituirea într-un cuantum neîndestulător, raportat la momentul 2013 - ca fiind momentul săvârșirii faptei contravenționale, s-a prescris în termen de 6 luni de la data eliberării permisului de exploatare, acest moment reprezentând reperul în timp față de care trebuia îndeplinită obligația de constituire a garanției financiare.

De asemenea, efectul prescripției extinctive se întinde și asupra componentei măsurii ce privește aplicarea sancțiunii contravenționale prevăzute de art. 57 din Legea minelor, pentru fapta operatorului S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. de a nu fi efectuat lucrările de refacere a mediului. Astfel cum se reține prin încheierea atacată, fila x, prin Adresa nr. x, B. s-a constatat neefectuarea lucrărilor de refacere a mediului de către operatorul S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. Așa fiind, și dacă s-ar considera data săvârșirii faptei ca fiind momentul constatării, termenul de 6 luni pentru aplicarea amenzii contravenționale s-a prescris prin împlinirea termenului de prescripție de 6 luni.

Pentru operatorul A. S.R.L.,Curtea de conturi a reținut că "pe parcursul a 4 ani, permisele acordate acestei societăți au fost eliberate, de fiecare dată, fără stabilirea și constituirea cuantumului garanției financiare de refacere a mediului, în funcție de cantitatea exploatată stabilită în programul de exploatare pe perioada respectivă și costul mediu pe tonă de util extras, asumat ca măsură de reabilitare a mediului de către S.C. A. S.R.L"

Abaterea reținută de Curtea de conturi constând în neconstituirea garanției financiare de către operator urmată de nesancționarea de către reclamantă a faptei contravenționale nu mai poate fi sancționată la acest moment. Aplicarea sancțiunii contravenționale pentru nerespectarea obligației de constituire a garanției financiare pentru toate permisele eliberate anterior începutului anului 2014, este prescrisă prin trecerea termenului de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 58 din Legea minelor. ANRM a întreprins masuri pentru executarea garanțiilor bancare

Pentru operatorul S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., s-au constituit garanții financiare sub forma de Scrisori de garanție bancară iar prin Adresele ANRM nr. x/04.12.2013 și nr. y/04.12.2013, recurenta a solicitat blocarea și virarea sumelor de 500.000 RON, respectiv 600.000 RON, indicând contul pentru virarea sumelor. Banca nu a răspuns însă solicitării de plată.

Pentru operatorul A. S.R.L, s-au constituit garanții financiare

sub forma de Scrisori de garanție bancară iar reclamanta a solicitat completarea sumelor acoperite de SGB, pentru cele două perimetre de exploatare, prin Adresa ANRM către A. S.R.L nr. 14055/22.11.2013. Față de faptul că titularul nu a dat curs solicitării de completare, apreciind prin corespondența dintre părți că ar fi constituit garanții chiar mai multe, reclamanta a solicitat C. blocarea și virarea în contul ANRM a sumelor aferente scrisorilor de garanție bancară, ceea ce s-a și împlinit. Totodată, titularul a depus în contul ANRM aceleași sume, 19.410 RON pentru perimetrul Dealul Pleșa și 14.900 RON pentru perimetrul Valea Porcului.

În ce privește calculul garanției financiare pentru refacerea mediului pentru perimetrul Dealul Pleșa, evidențiat în Adresa ANRM nr. x/16.12.2013, acesta s-a bazat pe costurile de refacere a mediului evidențiate în documentația aferentă licenței de exploatare înaintată în anul 2005 de titular și în Adresa titularului nr. x/23.01.2014în care sunt detaliate aspectele referitoare la modalitatea de calcul a garanției financiare pentru refacerea mediului, urmând să completeze garanțiile financiare aferente lucrărilor de refacere a mediului la solicitarea următoarelor permise de exploatare, având în vedere faptul că acțiunile privind executarea scrisorilor de garanție bancară s-au finalizat după obținerea permiselor de exploatare pentru anul în curs. Aceste aspecte rezultă din corespondența purtată cu operatorul A. S.R.L, Adresa ANRM nr. x/22.11.2013, nr. y/16.12.2013, nr. z/27.01.2014, nr. w/22.11.2013, nr. t/22.11.2013, nr. s/04.12.2013, nr. q/04.12.2013 precum și răspunsurile titularului nr. 14979/12.12.2013, nr. 822/24.01.2014 și nr. 161/09.01.2014.

În mod greșit apreciază instanța de fond că nu este relevant că perimetrul Valea Porcului, jud. Gorj, este un perimetru minier de exploatare a zăcământului de granit din Dealul Pleșa, jud. Gorj, care nu face parte din Licența de exploatare nr. 6943/2006, fiind un perimetru adiacent perimetrului de licență. Rezerva de granit din acest perimetru a fost exploatată pe baza permiselor de exploatare anuale obținute de operator potrivit legislației în vigoare.

Instanța de fond da o interpretare greșita prevederilor pct 4 din Secțiunea a III-a din Instrucțiunile tehnice aprobate prin Ordinul nr. 47/2008. Reclamanta a avizat în mod legal programul de exploatare pentru anul 2014 pentru titularul Complexul Energetic Oltenia S.A., pentru perimetrele Peșteana Sud și Lupoaia titularul constituind garanții financiare constând într-un număr de 13 scrisori de garanție bancară, în cuantumurile arătate.

Interpretarea dată de instanța de fond prevederilor pct. 4 din Secțiunea a III-a din Instrucțiunile tehnice aprobate prin Ordinul nr. 47/2008 este greșită, instanța adăugând la lege, întrucât nicăieri în cuprinsul prevederilor citate nu se face referire la necompletarea scrisorii de garanție bancară deja emisă.

Legislația nu prevede soluția respingerii programului de exploatare pentru ipoteza unor deficient constând în cuantumul garanției financiare. Atât suplinirea garanției financiare până la cuantumul considerat îndestulător, cât și termenul inițial de valabilitate a acestora nu pot constitui, nefiind nici prevăzute ca atare de legislație, motive pentru respingerea de la avizare a programelor de exploatare.

În plus, astfel cum reprezentantul său a adus la cunoștința Curții de conturi prin Nota de relații emisă prin Adresa ANRM nr. x/30.07.2014, "Compartimentul de Inspecție Teritorială Târgu-Jiu a avizat programul anual de exploatare pe anul 2014 la carierele Peșteana Sud și Lupoaia, ce aparțin Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., întrucât lucrările de refacere a mediului neexecutate în anul 2013, aferente perimetrelor Peșteana Sud și Lupoaica, se regăsesc în programul de investiții pentru anul 2014, conform adresei nr. x/05.02.2014 înaintate de către Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., pe care o anexez."

Instanța de fond a interpretat în mod greșit prevederile art. 9 alin. (5) din Ordinul nr. 202/2013. Pentru garanții neîndestulătoare, prevederile legale prevăd fie sancționarea contravențională, fie executarea scrisorilor de garanție bancară.

Contrar interpretării instanței de fond, ipoteza legală citată se aplică situațiilor de garanții neîndestulătoare, fie inițial constituite, fie necesar a fi prelungite. Pentru ipoteza celor doi operatori în discuție, Complexul Energetic Oltenia S.A. și A. S.R.L, care nu au depus garanții îndestulătoare, reclamanta a procedat la executarea garanțiilor bancare astfel emise. Potrivit textul de lege citat, ea nu avea mai departe nici obligația de a-i sancționa contravențional, nici de a aplica alte sancțiuni, precum cea indicată de Curtea de conturi, de a fi respins de la avizare programele de exploatare, față de alternativa oferită de textul legal prin folosirea conjuncției sau.

Instanța de fond a considerat în mod greșit faptul că măsura dispusă la punctul II.13 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate în Decizie - punctul 5 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 5 din încheiere) este legală. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel cum rezultă din cuprinsul actelor administrative contestate, ceea ce pretinde Curtea de Conturi este că ANRM nu a respectat prevederile Ordinului MFP nr. 2861/2014 și ale Legii nr. 82/1991.

Or, contrar constatărilor Curții de Conturi, ANRM a respectat prevederile legale ce reglementează inventarierea patrimoniului, operațiunile cerute de lege fiind realizate.

Astfel cum a arătat și prin contestația formulată împotriva Deciziei emise de Curtea de Conturi, situațiile analitice ale conturilor 101 si 102 se regăsesc in inventarul bunurilor din domeniul public si privat al statului la data de 31.12.2013.

În susținerea celor afirmate, s-au anexat contestației următoarele documente relevante analizei: adresele ANRM nr. x/15.11.2013 transmise către D. S.A., E. S.A. și F. S.A. pentru efectuarea inventarierii domeniului public si privat al statului, confirmării de primire, procesul-verbal de inventariere nr. x/1974/22.11.2013 transmis de E. S.A., procesul-verbal de inventariere nr. x/23.12.2013 transmis de D. S.A. și procesul-verbal de inventariere nr. x/06.12.2013 transmis de F. S.A..

Astfel, în mod greșit reține Curtea de Conturi că reclamanta nu a anexat contestației documente din care să rezulte efectuarea inventarierii de către societățile arătate, având în vedere că înscrisurile doveditoare au fost depuse odată cu adresele la care face referire pârâta.

Toate aceste documente care dovedesc faptul că reclamanta și-a îndeplinit toate obligațiile în ceea ce privește inventarierea bunurilor aflate în patrimoniul său.

Față de aceste aspecte, consideră că nu se poate reține vreo încălcare în speță a prevederilor Ordinului MFP nr. 2861/2009 ori a Legii nr. 82/1991, neexistând astfel nicio abatere, și cu atât mai puțin vreun prejudiciu creat în aplicarea dispozițiilor legale.

Instanța de fond a apreciat în mod greșit că măsura dispusă la pct. II 20 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate la pct. 8 din aceeași Decizie (măsură soluționată la punctul 7 din încheiere) este legală. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În mod greșit, instanța de fond a apreciat ca măsura dispusa de Curtea de Conturi, atât în ce privește contravenția constată prin Procesul-verbal de constatare nr. x/24.05.2013, precum și partea măsurii constând in extinderea verificărilor asupra proceselor-verbale de constatare încheiate în anul 2013, nu încalcă dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor

Instanța de fond a respins ca inadmisibil motivul de nelegalitate invocat de reclamantă (încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001), având în vedere că o astfel de critică nu a fost formulată pe calea contestației.

Instanța de fond nu a pus în discuția părților această veritabilă excepție, încălcând astfel principiul contradictorialității reglementat de prevederile art. 14 alin. (5) care stabilește că "instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate."

Totodată, instanța de fond a apreciat în mod eronat că motivul de nelegalitate nu a fost invocat pe cale contestației, cu toate că este fără dubiu faptul că la măsura dispusă la pct. I 20 din Decizie a fost criticată prin pct. 7 din Contestație ce a fost soluționat la pct. 7 din încheiere.

Cu privire la reținerile instanței referitoare la temeinicia motivului de nelegalitate invocat, prin sentința pronunțată, instanța de fond nu concluzionează că fapta contravențională a G. S.R.L mai poate/putea fi sancționată de către autoritate din perspectiva prescripției aplicării sancțiunii.

Astfel, instanța de fond apreciază că măsura Curții de Conturi este legală întrucât aceasta nu trebuia să respecte ori să aibă în vedere prevederile art. art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor.

Or, interpretarea instanței de fond este una eronată, întrucât pe de-o parte autoritatea de audit este obligată să emită decizii cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar pe de altă parte, măsura trebuie să poată fi pusă în aplicare, or, în ipoteza de față este fără dubiu că termenul de prescripție este împlinit, sancțiunile la care face referire Curtea de Conturi neputând fi aplicate.

Măsura de a dispune aplicarea amenzii contravenționale suplimentare, inclusiv pentru fapta prevăzută la art. 39 alin. (1) lit. k) din Legea minelor, implică demersul ANRM de aplicare a unei sancțiuni peste depășirea termenului de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei. Și dacă s-ar lua în calcul data Procesului-verbal de constatare nr. x/24.05.2013 întocmit de inspectorii din cadrul H., ca fiind data săvârșirii faptei, aplicarea unei sancțiuni contravenționale în luna ianuarie 2015 (termen de aducere la îndeplinire a măsurii dispus prin încheierea atacată) ar semnifica încălcarea evidentă a termenului de prescripție de 6 luni.

În mod similar, extinderea verificărilor asupra proceselor-verbale de constatare încheiate în anul 2013, pentru care aplicarea sancțiunii s-a prescris în mod evident, ar obliga reclamanta la o conduita nelegală față de titularii permiselor de exploatare, de sancționare cu nerespectarea termenului legal de prescripție de 6 luni de la data săvârșirii pretinselor fapte.

În mod greșit a apreciat instanța că măsura dispusa respectă prevederile art. 39 alin. (1) lit. k) din Legea minelor.

Instanța de fond apreciază că autoritatea de control a respectat prevederile legale, ignorând practic conținutul prevederilor legale la care a făcut referire reclamanta prin acțiunea în anulare.

Astfel, instanța a apreciat că s-a reținut în mod clar săvârșirea în mod clar de către operatorul economic a două fapte distincte, în realitate, fiind vorba de aceeași faptă contravențională, respectiv nefinalizarea lucrărilor de mediu.

Prin nota de constatare întocmită de Compartimentul de Inspecție Teritorială Deva (H.) la data finalizării lucrărilor de exploatare, s-a stabilit în sarcina titularului G. S.R.L obligația de a finaliza lucrările de refacere a mediului în termen de 90 de zile de la data expirării permisului de exploatare. Acest termen a fost stabilit având în vedere că lucrările de refacere a mediului urmau a se desfășura pe o perioadă totală de 28 ha, cât însumau cele șapte permise de exploatare, capacitatea tehnică a societății și faptul că o parte din solul vegetal ce urma a fi utilizat în reconstrucția ecologică a zonei urma să fie transportat de pe traseul autostrăzii în construcție.

De asemenea, s-a procedat la stabilirea unui termen de finalizare a lucrărilor de reconstrucție ecologică a zonei, fața de faptul că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. k) din Legea minelor prevede obligația titularului de a executa și finaliza lucrările de refacere a mediului, însă nu stabilește și un termen limită pentru aceasta, la expirarea căruia să se poată aprecia îndeplinirea sau nu a obligației. De asemenea, titularul permisului de exploatare trebuia să stabilească prin proiectele tehnice de refacere a mediului și termenele de finalizare a acestora, termene care la data inițierii proiectelor de exploatare nu se puteau stabili din punct de vedere tehnic.

La data controlului H., lucrările de refacere a mediului erau în desfășurare, fiind desfășurate în procent de 60-70 %, astfel că sancțiunea apreciată ca fiind incidență a fost în mod corect aceea a nerespectării măsurii dispuse în scris de autoritatea competentă, în ce privește termenul stabilit, de 90 de zile de la expirarea permiselor de exploatare.

Înterpretarea corectă a celor două obligații distincte ale titularului licenței/permisului, este aceea ca acestea pot coexista atâta vreme cât "măsura dispusă în scris de autoritatea competentă" (la care se face referire în art. 39 lit. I) din Legea minelor) să nu fie chiar obligația prevăzută la art. 39 lit. k) din Legea minelor, anume executarea și finalizarea lucrărilor de refacere a mediului în perimetrele afectate de activitățile miniere. Altfel spus, în ipoteza în care "măsura dispusă în scris de autoritatea competentă" se referă la obligația de executare și finalizare a refacerii mediului, la care s-a adăugat un termen de finalizare (90 de zile de la expirarea permisului de exploatare), fapta de a nu respecta termenul stabilit de autoritatea competentă atrage sancțiunea pentru nerespectarea în sine a măsurii dispuse de autoritatea competentă.

Sintagma "măsura dispusă în scris de autoritatea competentă" permite includerea în aceasta a oricărei măsuri necesare. însă obligația legală prevăzută la art. 39 lit. k) din Legea minelor, de a executa și finaliza lucrările de refacere a mediului, nu este susceptibilă de a fi completată de autoritatea competentă, prin adăugirea, de exemplu, a termenului de finalizare. Așa fiind, ceea ce în concret s-a produs, a fost stabilirea unei măsuri în scris de autoritatea competentă -finalizarea lucrărilor de refacere a mediului în termen de 90 de zile de la expirarea permisului de exploatare, nerespectarea acesteia prin nerespectarea în fapt a termenului atrăgând sancțiunea specifică prevăzută de art. 57 alin. (1). lit. b) din Legea minelor, anume amenda între 6.000 RON și 20.000 RON. ANRM a aplicat sancțiunea de 6.000 RON, ceea ce face ca abaterea constatată de Curtea de conturi să fie nelegală.

Cu privire la măsura dispusă la punctul II.23 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate în Decizie-punctul 10 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 10 din încheiere), în mod greșit a reținut instanța de fond ca contractarea lucrărilor cu subcontractanții"la prețuri mai mici" decât cele din Contractul de bază reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 96 din H.G. nr. 925/2006

Prevederile art. 96 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 stabilesc că:

"(...) Contractele prezentate (cu subcontractanții n.n.) trebuie sa fie în concordanta cu oferta".

Rezultă explicit din analiza literală a dispoziției legale că "concordanța" cerută de prevederile hotărârii de guvern se referă la "contracte" și "oferta inițiala".

Instanța de fond interpreteza în mod greșit faptul că oferta financiara ar trebui să cuprindă si prețurile din contractele de subcontractare, neexistând nicio obligație în acest sens stipulată de prevederile legale.

Or, în lipsa unei obligații legale în sensul că oferta trebuie să indice prețurile contractelor cu subcontractanții nu se poate reține o încălcare a acestor prevederi legale.

În acest sens, în baza dispozițiilor art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea încheie contractul de achiziție publică cu ofertantul care, depunând o ofertă admisibilă, a fost desemnat câștigător al procedurii.

Această ofertă depusă și declarată câștigătoare conține preturile propuse de către operatorul economic ofertant la procedura de atribuire, și nu preturile subcontractanților săi care, deși nominalizați, nu sunt ei înșiși ofertanți.

Nici dispozițiile legale și nici caietul de sarcini nu stabilesc niciunde că oferta trebuie să indice prețurile din contractele cu subcontractanții. Singurele cerințe care pot fi formulate în legătură cu subcontractanții, dacă autoritatea consideră necesar, privesc i) furnizarea de informații privind partea de contract pe care operatorul economic are intenția să o subcontracteze și ii) indicarea datelor de recunoaștere ale subcontractanților.

În acest sens, dispozițiile art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 stabilesc explicit că:

"în cazul în care autoritatea contractantă solicita, ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de recunoaștere ale subontractanților propuși".

În aceeași manieră se prevede și la art. 188 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006:

"în cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de lucrări, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de volumul și de complexitatea lucrărilor ce urmează să fie executate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele:

g) informații privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenția să o subcontracteze".

Un argument în acest sens rezultă și din analiza prevederilor art. 11 alin. (7) din H.G. nr. 925/2006 care stabilesc că:

"(7) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune îndeplinirea unor criterii de calificare pentru eventualii subcontractanți (...)."

Având în vedere dispozițiile legale enunțate, este fără nici un dubiu că prețul la care subcontractantul realizează o parte din lucrările subcontractate, în ceea ce privește un anumit element al ofertei, este distinct de prețul aceluiași element conținut în ofertă.

În condițiile în care nu există o obligație legală de a indica în oferta inițială prețul din contractele cu subcontractanții, noțiunea de "concordanța" între oferta inițială și contractele cu subcontractanții, prevăzută de art. 96 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, nu poate privi elementul "preț".

Rezultă astfel că, în sensul dispozițiilor legale, "concordanta" între contract și oferta privește acele elementele tehnice ale ofertei, nu și prețul.

Sub un alt aspect, chiar și în măsura în care elementul - preț cu subcontractanții - ar exista în oferta inițială, nici în acest caz nu s-ar putea constata existența unei încălcări a dispozițiilor legale, în condițiile în care criteriul de atribuire a fost "prețul cel mai scăzut" (și nu "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic").

Criteriul de atribuire fiind "prețul cel mai scăzut", este fără nici un dubiu că unicul element "preț" care interesează autoritatea contractantă în analiza sa este prețul din oferta contractantului, și nu preturile cu subcontractanții.

În sensul dispozițiilor legale, singurul preț care există atât în ofertă cât și în contract este cel total, forfetar. Reclamanta, declarând câștigătoare oferta Asocierii I., a obținut cel mai mic preț dintre toate ofertele depuse.

Curtea de Conturi cunoaște că, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, desemnarea unei oferte ca fiind câștigătoare, în aplicarea criteriului de atribuire "prețul cel mai scăzut", are drept consecință încheierea contractului de achiziție publică la prețul propus prin respectiva ofertă, în propunerea financiară a acesteia, și nu la prețurile menționate de eventualii subcontractanți.

Împrejurarea că, în cuprinsul ofertei tehnice ofertantul a indicat elementele financiare care au permis determinarea prețului total, forfetar, nu prezintă relevanță. Estimarea componentelor s-a realizat în scopul justificării prețului total ofertat, preț care a fost cel mai mic dintre toate ofertele.

Un argument în acest sens rezultă din analiza dispozițiilor art. 202 din O.U.G. nr. 34/2006:

"(1) în cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a lua în considerare justificările primite de la ofertant, în condițiile alin. (1), îndeosebi cele care se referă la:

a) fundamentarea economica a modului de formare a prețului, aferent metodelor de execuție utilizate, procesului de producție sau serviciilor prestate".

prezentate în cadrul acestei proceduri.

Un argument în sensul celor arătate rezultă și din analiza dispozițiilor punctului 21 din Contractul' de bază, intitulat Ajustarea prețului contractului, care stabilesc explicit că prețul contractului este ferm și nu se ajustează:

"21.1. Pentru lucrările executate, plățile datorate de achizitor executantului sunt cele declarate în propunerea financiară, anexă la prezentul contract.

21.2. Prețul contractului este ferm și nu se ajustează".

Prin urmare, chiar și în măsura în care am interpreta că oferta ar prevedea prețurile fiecărei componente ofertate, realizarea lucrării la un cost mai mic nu conduce sub nici o formă la reținerea diferenței de preț.

Prevederile punctului 24.1. din Contractul de bază stabilesc că:

"Executantul are obligația de a încheia contracte cu subcontractanții desemnați, în aceleași condiții în care el a semnat contractul cu achizitorul".

În opinia Curții de Conturi, prin termenul "în aceleași condiții" prevăzut de acest articol s-ar înțelege o identitate perfectă între contractul de bază și cel cu subcontractantul, inclusiv în ceea ce privește prețul.

Un argument în sensul celor arătate este extras de autoritate și din punctul 24.2. din Contract conform căruia executantul are obligația de a prezenta la încheierea contractului toate contractele încheiate cu subcontractanții.

Susținerile autorității sunt eronate, fiind rezultatul unei interpretări trunchiate a dispozițiilor legale și contractuale.

Astfel cum a arătat anterior, prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 34/2006 si art. 96 din H.G. nr. 925/2006, permit oricărui ofertant să includă în propunerea tehnică posibilitatea de a subcontracta o parte din lucrările ce constituie obiectul contractului de achiziție publică, fără ca subcontractarea să diminueze răspunderea ofertantului în ceea ce privește modul de îndeplinire a viitorului contract.

Ofertantul I. a transmis către ANRM oferta sa care, fiind desemnată câștigătoare, a dat naștere atât la drepturi cât și la obligații, dintre care esențiale sunt:

- obligația ofertantului desemnat câștigător cu care a fost încheiat contractul de a executa obiectul acestuia;

- obligația corelativă a ANRM de a plăti acestuia prețul ofertat în propunerea financiară care, conform art. 95 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 925/2006 a devenit anexă la contract.

Trebuie astfel observat că, odată ce criteriul de atribuire a contractului a fost "prețul cel mai scăzut", unicul element preț prevăzut și asumat în contract a fost prețul din oferta contractantului, și nu prețurile cu subcontractanții.

Estimarea componentelor financiare care au condus la stabilirea prețului total, forfetar, s-a realizat exclusiv în scopul justificării prețului total ofertat, preț care a fost cel mai mic dintre toate ofertele prezentate în cadrul acestei proceduri.

În acest sens, prevederile punctului 5 din Contract stabilesc că:

"Prețul convenit pentru îndeplinirea contractului (...) este de 8.205.793,16 Eurofârâ TVA".

Iar dispozițiile punctului 21 din Contract stabilesc explicit că prețul contractului este ferm și nu se ajustează:

"21.1. Pentru lucrările executate, plățile datorate de achizitor executantului sunt cele declarate în propunerea financiara, anexa la prezentul contract.

21.2. Prețul contractului este ferm și nu se ajustează".

Un argument în acest sens rezultă și din analiza alin. (2) al art. 96 din H.G. nr. 925/2006 și a prevederilor art. 24.4 din Contract potrivit cărora contractantul poate înlocui subcontractantul cu acceptul autorității, cu singura condiție ca această înlocuire să nu conducă la modificarea propunerii tehnice sau financiare inițiale, respectiv a prețului contractului.

Se observă limpede că dispozițiile menționate privesc prețurile din contractele cu subcontractanții, și implicit obligația ca aceste prețuri să fie acceptate de noul/noii subcontractanți. Singura obligație asumată privește păstrarea prețului contractului, în raporturile dintre executant și autoritatea contractantă.

Prin urmare, în interpretarea corectă a dispozițiilor punctului 24.1. din Contractul de bază, încheierea contractelor "în aceleași condiții" nu se referă la prețurile din contractele cu subcontractanții. Prevederea contractuală se referă la elementele tehnice asumate, în această manieră autoritatea asigurându-se că lucrarea se va realiza în aceleași condiții calitative și cantitative.

De altfel, se observă că niciunde în cuprinsul dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 și ale H.G. nr. 925/2006 precum și nici în Contractul I. nu regăsim posibilitatea autorității de a solicita de la contractant diferența dintre prețul ofertei și prețul subcontractorilor.

Nu numai că nu există nici un temei legal sau contractual pentru a proceda într-o astfel de manieră în ipoteza indicată de Curtea de Conturi, dar prevederile punctului 21 stabilesc explicit că prețul "este ferm și nu se ajustează"; iar prevederile punctului 24.7. stabilesc că "nici un contract de subcontractare nu va crea raporturi contractuale între subcontractant și achizitor".

Totodată, trebuie observat că răspunderea executantului în raport cu ANRM include și activitățile prestate de către subcontractanți, din perspectiva executării efective a obiectului contractului, în condițiile și modalitățile stabilite în oferta desemnată ca fiind câștigătoare; răspunderea executantului nu poate fi privită din perspectiva prețurilor negociate pentru subcontractare.

De asemenea, implicarea financiară a executantului desemnat câștigător al licitației, pentru partea din lucrări care urmează a fi executată de subcontractanți, se cuantifică și în cheltuieli indirecte implicate de controlul și supervizarea lucrărilor efectuate de subcontractanți, cheltuieli care nu sunt incluse în valoarea contractului încheiat cu subcontractanții, ci aparțin executantului. De asemenea, trebuie luat in considerare și "prețul" riscurilor asumate de către executantul care alege să execute contractul cu ajutorul subcontractanților.

În concluzie, decontarea lucrărilor efectuate de subcontractanți s-a făcut in conformitate cu prevederile contractuale și a legislației in vigoare, la prețul ofertat de Asocierea I. în propunerea financiară, parte integrantă a contractului de achiziție publică. Nici una din prevederile legale sau contractuale indicate de autoritate nu a fost încălcată.

În mod greșit a apreciat instanța că măsura dispusă la pct. II.26 din Decizia nr. S/207/28.08.2014, pentru abaterile consemnate în Decizie - punctul 13 din Contestația nr. S/88/16.09.2014 (măsură soluționată la punctul 13 din încheiere) este legală. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Constatările și măsurile Curții de Conturi de la punctul II. 26 vizează următoarele trei aspecte:

- Includerea stimulentelor în salariul de bază conform dispozițiilor Legii