ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2320/2020

Ședința publică din data de 4 iunie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 4.12.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), obligarea acesteia la plata sumei de 23.857.325,19 RON, reprezentând daune materiale și morale.

La data de 24.02.2017, reclamanta a formulat o cerere de mărire a cuantumului obiectului cererii, cu suma de 159.721 RON reprezentând cheltuieli aferente procedurii de insolvență, cuantumul total al pretențiilor sale fiind de 24.017.046,19 RON. Raportat la beneficiul nerealizat, și-a majorat pretențiile de la 4.500.000 RON la 7.544.586 RON, conform raportului de expertiză. Ca urmare, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 27.061.632,19 RON.

Prin sentința civilă nr. 1048 din 24 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, ca nefondată. A fost admisă în parte acțiunea și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale, fiind respinsă, în rest, acțiunea, ca nefondată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs ambele părți.

3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a arătat că la pagina 17 din sentință, la pct. 2.4. în care instanța analizează daunele morale, se contrazice în mod evident. Astfel, pe de o parte, analizând existența prejudiciului moral constată: "Este evident că prejudiciul reclamat nu există" (alin. (5). Apoi, în cuprinsul paragrafului ce precede pct. 3, arată: "va constata existența unui prejudiciu minor...".

Deci, pe de o parte, apreciază că nu există prejudiciu, iar, pe de altă parte, admite în parte acțiunea apreciind că tocmai un prejudiciu moral există, chiar dacă minor. În plus față de această contradicție mai există o fractură logică evidentă, în ceea ce privește aprecierea judecătorului fondului că "emiterea unui proces-verbal de constatare a unei nereguli, mai ales în anii de început ai proiectului, este de natură să creeze un dubiu cu privire la seriozitatea și potența financiară a beneficiarului" (pag. 17 paragraf 8).

Această argumentație a instanței probabil că reprezintă argumentul suprem intrinsec pe care și-a întemeiat decizia de a respinge acțiunea, totul părându-i-se ipotetic, neserios și nedovedit, în ciuda amplului probatoriu administrat.

Un lucru este evident și de netăgăduit și anume faptul că procesul-verbal de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, care a fundamentat acțiunea din prezentul dosar. Odată anulat, nu mai produce niciun efect, fiind desființat retroactiv, astfel că nu poate fundamenta nici măcar o bănuială în privința conduitei celui sancționat. Este un act inexistent din punct de vedere juridic, iar prin desființarea lui, bănuiala unei conduite ilicite s-a transformat în certitudine, însă cu privire la AFIR.

Instanța de fond, analizând vinovăția și existența faptei ilicite, reține acest lucru, contrar opiniei exprimate cu privire la existența dubiului privind seriozitatea și potența financiară.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a susținut că instanța a aplicat greșit prevederile art. 998-999 C. civ. 1864, analizând eronat existența a două dintre condițiile necesar a fi îndeplinite, mai exact prejudiciul și legătura de cauzalitate.

Instanța a analizat existența prejudiciului, separat, pe categorii, astfel cum a fost cererea formulată:

a) În ceea ce privește beneficiul nerealizat, în cuantum de 7.544.586 RON, instanța a apreciat greșit că nu este cert raportându-se la faptul că este un prejudiciu viitor, apreciind că acesta trebuie să fie sigur, determinat sau determinabil.

Expertiza contabilă judiciară efectuată în cauză a avut drept obiective tocmai stabilirea cu certitudine a prejudiciului nerealizat.

Este greșit raționamentul instanței în sensul că sumele stabilite de expert sunt "calcule fictive", ce nu pot sta la baza constatării unui prejudiciu. Tocmai pregătirea de specialitate a expertului îi dă căderea de a analiza previziunile economice și de a stabili dacă ele sunt sau nu fezabile, dacă se puteau sau nu realiza. Odată ce expertul stabilește, cuantifică beneficiul nerealizat, expertiza judiciară se constituie într-o probă concludentă, aptă de a servi la soluționarea cauzei și de care instanța trebuia să țină cont, cu atât mai mult cu cât obiectivele acestei expertize au fost stabilite și încuviințate ca atare de instanță.

Recurenta reclamantă susține că prejudiciul viitor este determinabil, iar producerea lui este certă, de vreme ce societatea a fost constituită în scopul de a realiza profit, iar profitul poate fi cuantificat pe baza informațiilor deținute, analizate ca atare de expert.

Suma solicitată a putut fi cuantificată de expert și, cu siguranță, societatea urma să realizeze profit, studiul de fezabilitate, adică previziunile economice cuprinse în aceste documente fiind chiar acceptate ca atare de AFIR la momentul declarării proiectului ca eligibil și semnării contractului de finanțare. Odată cu semnarea contractului de finanțare, din acesta fac parte integrantă studiul de fezabilitate și previziunile economice, astfel că acestea nu puteau fi puse la îndoială de instanță, în condițiile în care pârâta le-a acceptat și nu a formulat obiecțiuni cu privire la expertiză.

b) Eronată este și analiza daunelor morale. Este evident că societatea a fost efectiv distrusă de acest proces-verbal de nereguli emis de AFIR, fiind afectată nu numai imaginea societății, dar chiar ființa acesteia, de vreme ce persoana juridică este în faliment, procedură ireversibilă a cărei finalitate este radierea entității juridice. Or, "decesul" unei entități nu poate genera un prejudiciu "minor", cum reține instanța. Cea mai gravă consecință este evident că trebuie să genereze și un impact moral pe măsură.

O entitate ce are un potențial de a genera profit în cuantum de circa 9.000.000 de RON în urma desfășurării activității pe 5 ani, fără a socoti și marja de piață câștigată și valoarea activelor și a societății în sine este îndreptățită să solicite daune morale de mai puțin de jumătate din valoarea profitului ce ar fi putut fi generat.

Suma solicitată cu titlu de daune morale este una rezonabilă, prejudiciul derizoriu, de numai 10.000 de RON reținut de instanță, fiind o gravă eroare de interpretare a dispozițiilor legale incidente și, nu în ultimul rând, de apreciere.

c) Instanța apreciază greșit inexistența legăturii de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită. Contrar probelor administrate, instanța nu reușește să identifice legătura de cauzalitate evidentă între emiterea procesului-verbal de nereguli și intrarea în insolvență, apoi în faliment, a reclamantei.

Din analiza făcută de expertiza contabilă, ce se coroborează cu raportul întocmit de lichidatorul judiciar cu privire la cauzele insolvenței, este evident că intrarea în insolvență s-a datorat creanței de 3.268.346 RON generate de procesul-verbal de nereguli, executată prin organele fiscale, ce nu putea fi plătită din lipsa disponibilităților bănești.

Raționamentul instanței este absurd, în sensul că nu existau disponibilități bănești de acoperire a acestui avans și că lipsa acestor disponibilități nu este imputabilă AFIR. Dacă nu s-ar fi emis procesul-verbal de nereguli, această sumă nu trebuia plătită, astfel că societatea nu ar fi ajuns în incapacitate de plată. Lanțul cauzal este generat de solicitarea acestei sume de bani, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă ca fiind nedatorată, iar nu de o presupusă incapacitate de plată anterioară.

Pe baza acestui titlu executoriu (procesul-verbal de constatare a neregulilor din 21.11.2011) s-a început împotriva sa executarea silită prin care i-au fost poprite conturile, astfel că a ajuns în stare de insolvență. Or, prin începerea executării silite pentru suma de 3.268.346 RON, a fost nevoită să introducă cererea de deschidere a procedurii insolvenței, din acest motiv nu a mai putut fi finalizat nici proiectul (realizat în proporție de 85%).

Acest impediment a condus la invalidarea de către ANAF a dreptului de deducere a TVA pentru întreg proiectul, apreciindu-se că nu se mai finalizează investiția și deci, sumele purtătoare de TVA nu au fost cheltuite pentru realizarea de operațiuni taxabile. Tot ca urmare a executării silite și a deschiderii procedurii de insolvență nu a mai putut continua planul de afaceri și a înregistrat datorii foarte mari la furnizorii săi.

Susținerile instanței că reclamanta ar fi trebuit să acopere 50% din finanțare și că trebuia să fie disponibilă suma sunt greșite și ignoră întreg materialul probator de la dosar. Se pierde din vedere faptul că proiectul era aproape integral realizat, societatea fiind în faza de investiții, când nu realiza venituri pentru că nu era finalizată linia de producție, în tot acest timp efectuându-se cheltuieli pentru finalizarea fabricii și începerea producției. Mare parte din sume fuseseră investite în fabrică, inclusiv aportul asociaților - adică aportul propriu conform contractului.

Planul de afaceri a fost dat peste cap de un singur lucru - apariția acestei cheltuieli neprevăzute - creanța datorată ca urmare a întocmirii procesului-verbal de nereguli și pentru acoperirea căreia nu exista finanțare - cheltuială care nu a putut fi suportată și a generat falimentul.

Expertiza confirmă lanțul cauzal arătând fără echivoc că, în lipsa constatării neregulilor și a executării procesului-verbal, activitatea ar fi generat suficiente disponibilități financiare cu care societatea să poată achita datoriile (răspuns obiectiv 11 din expertiza).

Incapacitatea de plată nu era preexistentă emiterii procesului-verbal de nereguli, cheltuielile până la acel moment fiind făcute conform contractului de finanțare și planului aferent, ambele validate de AFIR.

Legalitatea desfășurării contractului de finanțare până la acel moment nu este contestată de AFIR, cheltuielile fiind eligibile. Chiar dacă a existat un litigiu cu ANAF pentru TVA, litigiu pierdut, acest fapt nu a generat o obligație suplimentară de plată, ci i-a invalidat un drept de deducere a TVA, astfel că nu are niciun impact asupra capacității de plată a societății.

3.2. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a arătat că sunt aplicabile prevederile art. 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Cererea de despăgubire pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ nelegal, formulată în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui act administrativ nelegal anulat de instanță, producerea unui prejudiciu și dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamantă.

Materia despăgubirilor este reglementată și completată cu prevederile art. 998 din vechiul C. civ., aplicabil cauzei, fiind vorba de situații născute anterior datei de 01.10.2011 - data intrării în vigoare a noului C. civ.

Ca element al răspunderii civile delictuale, fapta ilicită înseamnă orice faptă prin care, încălcându-se o normă juridică, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau anumitor interese ale acesteia. Caracterul ilicit al faptei este înlăturat atunci când aceasta este rezultatul legitimei apărări, stării de necesitate, a îndeplinirii unei activități impuse ori permise de lege, exercitării unui drept subiectiv și existența consimțământului victimei.

Precizează că, deși instanțele de judecată au anulat actele administrative emise de AFIR, acestea au fost emise în îndeplinirea unei obligații legale. Prin emiterea procesului-verbal de constatare nr. x din data de 13.12.2011 și a deciziei de soluționare a contestației, pârâta a îndeplinit o activitate impusă de lege și nu a acționat cu scopul de a produce reclamantei un prejudiciu, situație care înlătură caracterul ilicit al faptei.

Recurenta a invocat disp. art. 1349, art. 1357, art. 1353, art. 1364 C. civ., precum și două principii reglementate de acest act cod, respectiv: principiul reparării integrale a prejudiciului - art. 1531 - se ține seama de pierderea efectiv suferită și de beneficiul nerealizat (soluție identică și pe vechiul C. civ. - art. 1084) - în privința prejudiciului moral sunt avute în vedere criteriul gravitații prejudiciului și criteriul echității.

Al doilea principiu este cel al reparării prejudiciilor previzibile și a celor care sunt urmarea directă și necesară a neexecutării obligațiilor contractuale - art. 1533 - preluarea art. 1085 și 1086 din vechiul C. civ. (în materie delictuală se răspunde și pentru prejudiciile imprevizibile), în timp ce contractul este opera voinței și previziunii părților.

Potrivit art. 1533 din noul C. civ., debitorul poate fi obligat la repararea numai a prejudiciului direct, aflat în legătură de cauzalitate directă (creditorul contractual este victima imediată), dar și în legătură de cauzalitate indirectă (victime indirecte sunt terții care suferă un prejudiciu prin ricoșeu sau reflectare, efect al prejudiciului suferit de creditor). Prejudiciul indirect există atunci când între el și cauză nu există o legătură necesară, ca de la cauză la efect, și de aceea debitorul nu poate fi obligat să-l repare.

În mod evident, verificarea documentară și, ulterior, verificarea existenței efective a entității juridice ce a procedat la emiterea unei scrisori de garanție bancară pentru suma de 3.268.346 RON, ce a avut drept scop revizuirea condițiilor de acordare a avansului aferent contractului de finanțare x/22.12.2019, reprezintă pentru AFIR îndeplinirea unei obligații impuse de lege.

Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 7199/19.12.2012, definitivă prin Decizia nr. 4643/04.12.2014 a Î.C.C.J., a considerat că experții AFIR au evaluat greșit starea de fapt, însă în niciun caz nu se poate considera că aceasta echivalează cu un abuz din partea pârâtei, în cauză fiind vorba doar de aprecierea îndeplinirii unor condiții de acordare a avansului solicitat de reclamantă, în niciun caz de intenția directă de a produce reclamantei un prejudiciu.

Recurenta a mai susținut că nu se poate asimila emiterea unui act administrativ care nu a fost anulat în mod definitiv, dar și în condițiile anulării definitive a acestuia, cu o conduită ilicită a AFIR, care să atragă răspunderea civilă a instituției. În acest sens a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 694/20 octombrie 2015.

Având în vedere faptul că a recuperat în baza procesului-verbal de constatare nr. x/13.12.2011 exclusiv suma de 8.539,80 RON, iar intrarea în faliment a reclamantei s-a făcut la solicitarea expresă a societății, motivată și de datoriile acesteia la bugetul de stat, situație care în mod evident nu a fost cauzată de emiterea celor două acte administrative, în condițiile în care din patrimoniul beneficiarului fondurilor nerambursabile nu a fost restituită nicio sumă decontată de AFIR, este evident că prejudiciul reclamat nu există și nu poate fi dovedit în mod legal.

Contrar celor reținute de instanța de fond, în dreptul român, atât doctrina cât și jurisprudența au conchis faptul că daunele morale reprezintă prejudicii morale care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial. Prin urmare, daunele morale nu sunt susceptibile de evaluare bănească. Daunele morale sunt consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile (culpa ilicită a AFIR nefiind demonstrată în prezenta cauză), constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial, a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă, pentru motivele de fapt și de drept menționate în recursul pe care l-a declarat împotriva sentinței.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate, cu apărările din întâmpinare și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, iar recursul declarat de pârâtă este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Între reclamantă, în calitate de beneficiar, și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), în calitate de autoritate contractantă, s-a încheiat contractul cadru nr. x/22.12.2009 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile FEADR; valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de maxim 13073384,00 RON echivalentul a maxim 276.700 euro, din care valoare eligibilă nerambursabilă FEADR de 824.683,00 RON, echivalentul a 1.503.724,87 euro. APDRP s-a angajat să finanțeze o valoare eligibilă nerambursabilă FEADR de până la maxim 75% din valoarea totală eligibilă FEADR, respectiv 5.229.354 RON (80% din fonduri europene și 20% de la bugetul de stat).

La data de 21.11.2011, pârâta APDRP a încheiat procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x, prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligația de restituire a avansului primit, stabilindu-se o creanță de 3.268.346 RON (echivalentul a 747.255,48 Euro), solicitându-i-se plata acestei sume în 30 de zile.

Prin sentința civilă nr. 7199/19.12.2012, irevocabilă prin Decizia nr. 4643/04.12.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din data 13.12.2011, cu consecința exonerării de la obligația de restituire a avansului. Reclamanta a fost supusă executării silite începând cu luna aprilie 2012 și a intrat și în procedura insolvenței.

Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 23.857.325,19 RON, compusă din: 4.500.000 RON beneficiu nerealizat (profitul ce ar fi putut fi obținut, conform studiului de fezabilitate); 4.500.000 RON daune morale; 14.857.325,19 RON daune efectiv suferite, reprezentând datoriile înregistrate în prezent de societate și înscrise la masa credală, conform tabelului rectificat definitiv al creanțelor publicat în BPI nr. 17725/20.01.2015.

La data de 24.02.2017, reclamanta a formulat o cerere de mărire a cuantumului obiectului cererii cu suma de 159.721 RON reprezentând cheltuieli aferente procedurii de insolvență, cuantumul total al pretențiilor sale fiind de 24.017.046,19 RON. Reclamanta, raportat la beneficiul nerealizat, și-a majorat pretențiile de la 4.500.000 RON la 7.544.586 RON, conform raportului de expertiză.

Instanța de fond a admis în parte acțiunea obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale și a respins în rest acțiunea ca nefondată.

1.2. Cu privire la recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. se reține că primul motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., vizând situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta invocă existența unor motive contradictorii în cuprinsul sentinței susținând că la pagina 17, la pct. 2.4. în care instanța analizează daunele morale, se contrazice în mod evident. Astfel, pe de o parte, analizând existența prejudiciului moral constată: "Este evident că prejudiciul reclamat nu există" (alin. (5). Apoi, în cuprinsul paragrafului ce precede pct. 3, arată: "va constata existența unui prejudiciu minor...".

Înalta Curte constată că această critică este nefondată, neputând fi reținută contradicția la care face referire recurenta reclamantă.

Astfel, la pagina 17, pct. 2.4, al doilea paragraf de la acest punct, instanța de fond arată:

"Pârâta a susținut că a recuperat în baza procesului-verbal de constatare nr. x din data 13.12.2011 exclusiv suma de 8.539.80 RON, iar intrarea în faliment s-a făcut la solicitarea expresă a societății, motivată și de datoriile reclamantei către bugetul de stat, situație care în mod evident nu a fost cauzată de emiterea actului administrativ, în condițiile în care din patrimoniul beneficiarului fondurilor nerambursabile nu a fost restituită nicio sumă decontată de pârâtă, astfel că este evident că prejudiciul reclamat nu există."

Rezultă în mod clar că în acest paragraf instanța a redat susținerile pârâtei potrivit cărora prejudiciul reclamant nu există, nefiind vorba despre o apreciere a instanței, ci a pârâtei.

La ultimul paragraf de la pct. 2.4. instanța a menționat că:

"Pe de altă parte, anularea acestui proces-verbal a fost în mare măsură capabilă să repună reclamanta în situația anterioară emiterii acestui proces-verbal, în ceea ce privește consecințele directe sau indirecte ale acestuia, nemaiprocedându-se la executarea silită a sumei; ca urmare, Curtea va constata existența unui prejudiciu minor, ce nu poate fi cuantificat precis, dar care nu poate fi ignorat, urmând ca instanța să stabilească o sumă potrivită pentru a se recunoaște minima atingere adusă renumelui comercial al societății reclamante. Astfel, se reține că suma de 10.000 RON, echivalentă sumei cu care a fost executată silit reclamanta, este în măsură să cuantifice prejudiciul suferit de reclamantă."

Pretinsa contradicție invocată de recurenta reclamantă nu se regăsește în considerentele sentinței, fiind vorba despre o susținere a pârâtei și despre o apreciere a instanței de fond și nu despre două aprecieri contradictorii ale instanței de fond.

Subsumat aceluiași motiv de recurs, recurenta a mai invocat și o fractură logică evidentă, în ceea ce privește aprecierea judecătorului fondului că "emiterea unui proces-verbal de constatare a unei nereguli, mai ales în anii de început ai proiectului, este de natură să creeze un dubiu cu privire la seriozitatea și potența financiară a beneficiarului". Instanța de control judiciar constată că această apreciere a instanței de fond nu este de natură să afecteze legalitatea sentinței recurate prin prisma motivului de casare amintit, din ansamblul considerentelor sentinței rezultând că nu este un argument decisiv în pronunțarea soluției recurate.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurenta reclamantă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și se referă la aplicarea greșită a disp. art. 998-999 C. civ. 1864 constând în analiza eronată a două dintre condițiile necesar a fi îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale, mai exact prejudiciul și legătura de cauzalitate.

În ceea ce privește beneficiul nerealizat, în cuantum de 7.544.586 RON, recurenta reclamantă a arătat că, odată ce expertul stabilește, cuantifică beneficiul nerealizat, expertiza judiciară se constituie într-o probă concludentă, aptă de a servi la soluționarea cauzei și de care instanța trebuia să țină cont.

Suma solicitată a putut fi cuantificată de expert și, cu siguranță, societatea urma să realizeze profit, studiul de fezabilitate, adică previziunile economice cuprinse în aceste documente fiind chiar acceptate ca atare de AFIR la momentul declarării proiectului ca eligibil și semnării contractului de finanțare. Odată cu semnarea contractului de finanțare, din acesta fac parte integrantă studiul de fezabilitate și previziunile economice, astfel că acestea nu puteau fi puse la îndoială de instanță, în condițiile în care pârâta le-a acceptat și nu a formulat obiecțiuni cu privire la expertiză.

Aceste susțineri nu pot fi reținute în soluționarea favorabilă a recursului, în mod corect prima instanță apreciind că în ceea ce privește această sumă nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cert.

Într-adevăr, după cum s-a menționat și în sentința recurată, beneficiul nerealizat trebuie dovedit în mod similar oricărui alt tip de prejudiciu, prin probe concludente, iar nu prin estimări fictive, a căror posibilitate de transpunere în realitate este îndoielnică.

În aprecierea instanței de control judiciar, faptul că în studiul de fezabilitate prezentat de reclamantă la momentul solicitării finanțării este menționată o valoare a profitului pe care reclamanta și-a propus să o obțină pe parcursul derulării investiției nu înseamnă că, așa cum se arată în cererea de recurs, cu siguranță, societatea va realiza acel profit. Este vorba despre o valoare previzionată, despre un indicator economico-financiar cu caracter de predicție, ceea ce înseamnă că există posibilitatea realizării lui, dar nu și certitudinea. Solicitantul fondurilor nerambursabile își propune să obțină un anumit profit, dar nu garantează că îl va obține. Tocmai de aceea valorile stabilite de expert nu pot constitui un argument în sensul admiterii recursului, din moment ce ele reprezintă o estimare a profitului ce ar fi putut fi realizat, fără să poată constitui o dovadă că în mod cert ele ar fi putut fi atinse dacă reclamanta ar fi finalizat investiția.

Contrar susținerii recurentei, expertiza nu a avut ca obiectiv stabilirea cu certitudine a prejudiciului nerealizat. Unul dintre obiectivele stabilite de instanță a constat în:

"dacă e posibilă, estimarea profitului ce ar fi fost realizat de reclamantă conform planului de afaceri pe 5 ani, depus anterior semnării contractului și conform studiului de fezabilitate, în lipsa executării silite ce a avut loc și a declarării insolvenței."

Este irelevantă împrejurarea că pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, atât timp cât concluziile acestui raport vizau niște calcule privind valoarea profitului pe care reclamanta l-ar fi putut obține, deci concluziile se refereau la o valoare estimativă, neputând conferi caracter de certitudine obținerii profitului respectiv.

Cât privește susținerea că AFIR, la momentul declarării proiectului ca eligibil și a semnării contractului de finanțare, a acceptat valorile cuprinse în studiul de fezabilitate se reține că prima instanță a explicat în mod clar în sentință că valorile respective nu reprezintă un obiectiv garantat de AFIR (a cărei funcție este doar aceea de finanțare a investiției), ci sunt valori propuse de beneficiar. De asemenea, a arătat cum procedează AFIR în cazul neatingerii obiectivelor propuse prin proiect, inclusiv a celor de natură financiară, rezultând că simpla menționare în studiul de fezabilitate a indicatorilor nu duce, în mod automat, la realizarea lor, lipsind, în consecință, caracterul cert al prejudiciului reprezentat de beneficiul nerealizat.

O altă critică formulată de recurenta reclamantă se referă la analiza eronată a daunelor morale, în sensul că prejudiciul moral suferit nu a fost minor, fiind evident că societatea a fost efectiv distrusă de acest proces-verbal de nereguli emis de AFIR, fiind afectată nu numai imaginea societății, dar chiar ființa acesteia, de vreme ce persoana juridică este în faliment, procedură ireversibilă a cărei finalitate este radierea entității juridice.

Prejudiciul derizoriu, de numai 10.000 de RON reținut de instanță, este o gravă eroare de interpretare a dispozițiilor legale incidente și, nu în ultimul rând, de apreciere.

Referitor la această critică, instanța de recurs precizează că va analiza, cu ocazia examinării recursului pârâtei, îndeplinirea condițiilor privind existența prejudiciului moral invocat de reclamantă și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită a AFIR și acest prejudiciu.

Se impune însă a fi subliniat, dincolo de problema existenței acestui prejudiciu, faptul că ceea ce critică reclamanta este modul în care instanța a apreciat cuantumul daunelor morale, susținând că este prea mic în raport cu prejudiciul moral suferit.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că stabilirea de către prima instanță a cuantumului acestor daune ține de exercitarea dreptului de apreciere al judecătorului, ca rezultat al unei evaluări care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt și nu pe o interpretare a normei juridice. În consecință, reprezintă o chestiune de temeinicie și nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, neputând fi analizată pe calea recursului, întrucât nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurenta reclamantă.

În cererea de recurs se mai face referire la aprecierea greșită de către instanță că nu există legătură de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită. Contrar probelor administrate, instanța nu reușește să identifice legătura de cauzalitate evidentă între emiterea procesului-verbal de nereguli și intrarea în insolvență, apoi în faliment, a reclamantei.

În considerentele sentinței se arată că legătura de cauzalitate între executarea silită ce a pornit și sancționarea reclamantei nu este dovedită. Pornirea executării silite este cauzată de lipsa disponibilităților financiare ale reclamantei, în cuantumul de 3.268.346 RON reprezentant de avansul ce trebuia restituit la acel moment. Or, faptul că societatea nu avea disponibil financiar în cuantumul avansului nu este o împrejurare imputabilă organului fiscal sau pârâtei, cât timp chiar prin contractul de finanțare aceasta se obligase să asigure o contribuție de 50% din valoarea totală a proiectului, respectiv suma de 6.536.692 RON, sumă pe care dacă ar fi avut-o disponibilă, așa cum se obligase, ar fi fost suficientă pentru restituirea avansului. Deci, executarea silită și incapacitatea de plată a reclamantei aveau cauze anterioare emiterii procesului-verbal de neregulă.

În ceea ce privește intrarea în insolvență, nici aceasta nu reprezintă consecința cauzală, directă sau indirectă, a emiterii procesului-verbal, ci, ca și celelalte două, se grefau pe situația financiară a reclamantei, independentă de sancționarea sa prin acest proces-verbal. Astfel, lanțul cauzal este întrerupt între emiterea procesului-verbal și intrarea reclamantei în incapacitate de plată, restul consecințelor atrase de incapacitatea sa de plată (executarea silită, insolvența, nefinalizarea investiției, neobținerea profitului) neputând fi puse pe seama emiterii acestui proces-verbal.

Pe de altă parte, reclamanta a fost executată silit exclusiv pentru suma de 8.539,10 RON, la data de 13.05.2013, sumă cu privire la care avea posibilitatea de a utiliza mijloacele procedurale prevăzute de Codul de procedură fiscală pentru restituirea sa. Emiterea titlului de creanță nu a produs niciun efect financiar negativ major beneficiarului, întrucât AFIR nu a recuperat decât suma de 8.539,80 RON, astfel că nu se poate susține că emiterea acestuia a împiedicat desfășurarea activității curente a reclamantei.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a apreciat în sensul inexistenței legăturii de cauzalitate menționate, deschiderea procedurii de insolvență a reclamantei nefiind determinată de emiterea actului administrativ anulat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Astfel, dacă reclamanta ar fi deținut disponibilități bănești la data emiterii procesului-verbal de nereguli, care să-i permită restituirea avansului solicitat, nu s-ar fi ajuns în situația deschiderii procedurii insolvenței. Or, potrivit concluziilor raportului de expertiză, la data de 21.11.2011, reclamanta nu avea disponibilități bănești pentru restituirea avansului. Mai mult, instanța constată că, deși suma menționată în procesul-verbal era de 3.268.346 RON, AFIR a recuperat, așa cum s-a arătat, doar suma de 8.539,10 RON, care nu putea avea un impact negativ major asupra situației financiare a reclamantei.

Cât privește susținerea că, urmare a executării silite și a deschiderii procedurii de insolvență nu a mai putut continua planul de afaceri și a înregistrat datorii foarte mari la furnizorii săi, Înalta Curte reține ca fiind corectă aprecierea primei instanțe potrivit căreia nu se poate reține că reclamanta a dovedit certitudinea profitului ce ar fi fost realizat, dacă proiectul ar fi fost finalizat; asemenea previziuni economice nu pot îndeplini minimul necesar în materie probatorie în ceea ce privește certitudinea prejudiciului. Ca atare, nici legătura directă sau indirectă de cauzalitate între sancționarea reclamantei și oprirea proiectului, respectiv nerealizarea planului de afaceri, nu este dovedită.

Prin concluziile scrise depuse la dosar pentru termenul de judecată din 21.05.2020, termen la care cauza a rămas în pronunțare, recurenta reclamantă a criticat sentința din perspectiva reținerii greșite de către prima instanță a aplicabilității în cauză a dispozițiilor din vechiul C. civ. cu privire la condițiile angajării răspunderii civile delictuale, susținând că ar fi trebuit reținute disp. art. 1357 și următoarele din noul C. civ.

Înalta Curte constată că nu poate proceda la analizarea acestei critici din moment ce ea nu a fost formulată cu respectarea disp. art. 487 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Recurenta reclamantă nu a înțeles să menționeze această critică în cererea de recurs, ci abia la primul termen de judecată, după expirarea termenului de motivare a recursului, prin notele scrise depuse pentru a fi avute în vedere la soluționarea recursului, astfel că instanța de control judiciar nu o va examina pentru a stabili dacă sentința este legală sub aspectul reținerii incidenței prevederilor vechiul C. civ. și nu ale noului C. civ. în ceea ce privește condițiile ce trebuie îndeplinite pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

1.2. Referitor la recursul formulat de pârâta AFIR se reține că este fondat, sentința fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material în ceea ce privește analiza condițiilor existenței unui prejudiciu moral care să justifice acordarea de către instanța de fond a daunelor morale în cuantum de 10.000 RON și a legăturii de cauzalitate dintre acest prejudiciu și fapta ilicită a AFIR.

Potrivit art. 998-999 din vechiul C. civ., pentru atragerea răspunderii civile delictuale trebuie să fie îndeplinite cumulativ 4 condiții și anume: fapta ilicită; prejudiciul; legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția.

Contrar susținerii recurentei pârâte, este îndeplinită condiția faptei ilicite constând în emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/21.11.2011 de către pârâta APDRP, prin care a fost stabilită în sarcina reclamantei obligația de restituire a avansului primit, proces-verbal anulat de instanță în mod irevocabil.

Ca element al răspunderii civile delictuale, fapta ilicită înseamnă orice faptă prin care, încălcându-se o normă juridică, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau anumitor interese ale acesteia. Caracterul ilicit al faptei este înlăturat atunci când aceasta este rezultatul legitimei apărări, stării de necesitate, a îndeplinirii unei activități impuse ori permise de lege, exercitării unui drept subiectiv și existența consimțământului victimei.

Recurenta pârâtă a susținut că nu este îndeplinită această condiție, întrucât prin emiterea procesului-verbal de constatare nr. x din data de 13.12.2011 și a deciziei de soluționare a contestației, a îndeplinit o activitate impusă de lege și nu a acționat cu scopul de a produce reclamantei un prejudiciu, situație care înlătură caracterul ilicit al faptei.

Înalta Curte reține, pe de o parte, că prin această susținere recurenta face confuzie între condiția faptei ilicite și condiția vinovăției; împrejurarea dacă a acționat sau nu cu scopul de a produce reclamantei un prejudiciu vizează condiția vinovăției și nu a faptei ilicite.

Pe de altă parte, reține că este incontestabil caracterul ilicit al faptei pârâtei câtă vreme prin hotărârile judecătorești anterior menționate s-a stabilit că procesul-verbal de constatare a neregulii emis pe numele reclamantei a fost nelegal și netemeinic.

În ceea ce privește existența unui prejudiciu moral pentru repararea căruia instanța de fond a acordat daune morale, se reține că reclamanta a susținut că, prin finalizarea depozitului, și-ar fi asigurat o piață de desfacere a unor produse unice, care în prezent nu se regăsesc pe piața din România (pastă de usturoi proaspăt), fapt ce i-ar fi oferit un avantaj net și o consolidare a poziției în această nișă de produse. Or, din cauza pârâtei, reputația și renumele create atât de greu au fost grav afectate și recăpătarea poziției în piață este imposibilă, ca urmare a falimentului reclamantei. Reclamanta a apreciat daunele morale la suma de 4.500.000 RON.

Instanța de fond a menționat în considerentele sentinței că anularea procesului-verbal a fost în mare măsură capabilă să repună reclamanta în situația anterioară emiterii lui, în ceea ce privește consecințele directe sau indirecte ale acestuia, nemaiprocedându-se la executarea silită a sumei; ca urmare, Curtea a constatat existența unui prejudiciu minor, ce nu poate fi cuantificat precis, dar care nu poate fi ignorat, stabilind o sumă potrivită pentru a se recunoaște minima atingere adusă renumelui comercial al societății reclamante. Suma de 10.000 RON, echivalentă sumei cu care a fost executată silit reclamanta, este în măsură să cuantifice prejudiciul suferit de reclamantă.

Înalta Curte reține că orice prejudiciu invocat pentru a solicita acordarea unor daune ca urmare a angajării răspunderii civile delictuale, indiferent că este material sau moral, trebuie dovedit, el nu se prezumă.

Instanța de fond a făcut referire la un prejudiciu moral constând în atingerea adusă renumelui comercial al reclamantei, dar din probele administrate nu rezultă existența unui asemenea prejudiciu. De altfel, instanța nu a arătat în concret care este suportul probatoriu pe care își întemeiază această constatare, ci a prezumat că, prin emiterea procesului-verbal de nereguli care a fost anulat irevocabil de instanță, a fost afectat renumele comercial al reclamantei.

Atunci când se referă la prejudiciul moral, recurenta reclamantă susține că este evident că societatea a fost efectiv distrusă de acest proces-verbal de nereguli emis de AFIR, fiind afectată nu numai imaginea societății, dar chiar ființa acesteia, de vreme ce persoana juridică este în faliment. Astfel, invocă un prejudiciu moral care constă nu doar în afectarea imaginii societății, ci și în intrarea sa în procedura de faliment. Or, așa cum s-a argumentat deja la analizarea recursului reclamantei, nu se poate reține din probele administrate o legătură de cauzalitate între fapta ilicită a AFIR și intrarea reclamantei în procedura de insolvență și, ulterior, în faliment.

În consecință, în ceea ce privește soluția de admiterea a cererii de acordare a daunelor morale, Înalta Curte constată că a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind îndeplinite condițiile vizând existența prejudiciului și a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, astfel că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, constatând incidența acestui motiv de casare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă; va admite recursul formulat de pârâtă; va casa în parte sentința și, rejudecând, va respinge acțiunea ca neîntemeiată; va menține soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1048 din 24 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul formulat de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva aceleiași sentințe.

Casează în parte sentința și, rejudecând:

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Menține soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 iunie 2020.